Jump to content

My shadow-blue Mk5 daily-drive & track-toy


Acidutzul

Postare recomandată

  • 1 month later...

Adrian2008, mersi mult.

Saptamana trecuta s-a intamplat un lucru foarte bun :icon_thumright:. Am gasit si montat, in sfarsit, faruri OEM smoked... preferatele mele dpdv al lookului.

Astazi in schimb, s-a intamplat un lucru extraordinar :P ... au fost montate pe golfulean un kit de amortizoare Koni FSD si un kit de arcuri Eibach Pro. La prima impresie sunt exaltat. Promit poze si feedback despre suspensie, sper cat de curand. Suspensia se va mai lasa un pic si nici n-am avut cand sa trag de ea.

Poze doar daca sunteti buni si-mi spuneti si mie unde imi imbrac in folie neagra mata siglele fata si spate? Pls pls pls!!! :D

Bafta

Link către comentariu

Foarte tare, dar asteptam cu interes pozele si dupa ce mai rodezi suspensia sa dai mai multe detalii, impresii ca si eu sunt interesat. Apropo de curiozitate Koni FSD nu sunt cu tija lunga ca si amortizoarele stock? Nu se duc mai repede decat ar trebui ca nu lucreaza pe cursa lor obisnuita?

Pentru sigle mergi la orice centru care colanteaza taxiuri, firme de publicitate, etc. Costa foarte putin, iar efectul vizual e foarte tare.

Modificat de Auras
Link către comentariu

Koni FSD au fost lansate pentru a fi folosite in principiu cu arcuri stock, cu recomandarea ca, daca se folosesc cu arcuri mai scurte, sa nu se treaca de 3 cm fata de standard. Ulterior, Koni au testat si lansat (numai in SUA), in parteneriat cu Eibach, kitul asta.. Sunt arcurile recomandate de koni pt. max de coborare si max de stabilitate in tandem cu FSD. In Europa nu se vinde kit-ul.

In concluzie, FSD-urile merg perfect atat cu arcuri OEM standard sau sport, cat si cu arcuri mai scurte, care coboara max. 3 cm de la standard.

P.S. vezi ca ti-am raspuns in aria "Tuning" despre arcurile pe care le vroiai sa le iei

Modificat de Acidutzul
Link către comentariu

Superba masina ta, imi place cum ai reusit sa o modifici. :D

Sa o folosesti sanatos, multi km fara incidente. :P

Pachetul TOUR este intradevar reusit, imi place. :)

Deci mie imi plac foarte mult farurile acelea de pe Golf variant Rave 270(visez la ele), sau ceva smoked ;), oricum acuma am altele in plan si pana la faruri mai este. :D

Astept si eu poze de altfel, caci sunt curios ce faruri ti-ai montat.

Link către comentariu

Mersi Alex. De la Rave vreau badboy look-ul :)) . Farurile pe care le-am montat sunt cele OEM halogen smoked, care au venit cu GTI-uri sau GT Sport-uri. Poze tot n-am apucat sa fac.

Intre timp, am trecut si de revizia de 30k. Am schimbat si lichidul de frana si claxonul dreapta. Masina merge perfect. In conditiile in care este resoftata de la 16000 si n-am mers tocmai batraneste, nu am completat un gram de ulei iar filtrul de particule nu mi-a facut absolut nicio problema. Dupa toti kilometrii astia, singurul lucru negativ care imi vine in minte sunt cativa greierasi. In rest, iubesc masina din ce in ce mai mult.

Amortizoarele Koni FSD sunt senzatie. Deja am mers cu ele cam 1000 km pe toate tipurile de drumuri si in curand va scriu un mic review.

Bafta.

Link către comentariu

Asteptam impresiile referitoare la suspensie si pozele alea odata ca in fiecare zi verific topicul masina mea unde ai prezentata masina sa vad daca ai pus pozele si mereu nimic :)

Referitor la greierasi si eu am vreo cativa, dar la jante pe 17 mi se pare aproape normal si cred ca zilele urmatoare sa incerc sa fac ceva sa mai moara dintre ei.

Modificat de Auras
Link către comentariu

Ok ok, sry :(... am fost ocupat si nu stiam ca le astepti chiar asa, ca ma grabeam. :P

Asadar, un mic review personal la amortizoarele Koni FSD

Din ce am gasit eu, Koni a introdus aceasta tehnologie pentru amortizoare candva prin 2005. Acronimul FSD inseamna Frequency Selective Damping si exprima capacitatea amortizoarelor de a reactiona in functie de frecventa vibratiei la care sunt supuse si de amplitudinea miscarii. In mare, este vorba de un circuit paralel al uleiului care permite, printr-un sistem de valve, crearea unei presiuni in amortizor invers proportionala cu frecventa vibratiei. Asadar, daca avem o vibratie de frecventa mare si o miscare rapida a rotii (gen crapatura in asfalt, pietris, sine de tramvai), valvele nu permit crearea presiunii in amortizor (nu exista timpul necesar) si amortizorul este moale. Pe masura ce frecventa vibratiei scade si miscarea este mai lenta si mai ampla (vezi inclinarea masinii in curbe, frane etc), se creaza presiunea necesara in amortizor si suspensia devine tare. Progresia e liniara si chiar gasisem si niste grafice cu raspunsul amortizorului la diferite frecvente prin acest topic.. Avem asadar o suspensie adaptiva obtinuta exclusiv prin amortizor (fara ajutorul electronicii sau altor sisteme).

Asta era cel putin teoria prezentata de Koni iar mie nu-mi venea sa cred ca am gasit exact ce cautam. Apoi am inceput sa ma uit dupa review-uri pe net. Primul gasit a fost cel de pe tirerack. S-au comparat 3 suspensii montate pe 3 bmw 330 ci coupe: Koni Sport (setata pe soft), Koni FSD si suspensia OEM. Rezultatele testului le puteti citi si voi: in conditiile in care FSD castiga peste tot la comfort, desi nu pare atat de prompta ca cea Sport, castiga si la timp si pe turul de circuit... desi nu da senzatia, este pur si simplu mai eficienta.

Mai departe am citit pe diverse forumuri (ex.1, ex.2, ex.3) parerile celor care trecusera la FSD fie de la suspensie OEM standard (cu oarecare valente sportive... vezi BMW) fie de la OEM Sport (vezi GTI), si toate parerile sunt unanime: paradoxul era posibil... mai comfortabila si mai stabila. Ex. 2 va va trimite la mai multe topic-uri, unele comparative, altele cu poze.

O alta dilema era folosirea arcurilor sport in tandem cu FSD-uri. Initial, Koni a lansat FSD pt. a fi folosite cu arcurile standard ale masinilor. Totusi, nu se excludea folosirea arcurilor coborate, dar nu mai mult de 3 cm fata de standard (atentie GTI: nu fata de sport... un GTI mai coboara max 1.5-1.8). Interdictia inca exista, dar Koni a dat verde la folosirea arcurilor mai scurte prin lansarea in colaborare cu Eibach (numai in SUA) a unui kit complet de suspensie care coboara masina intre 1 inch si 3 cm (depinde de masina). Asta a fost solutia pentru care am optat si eu.

Alt amanunt picant: Koni FSD este tehnologia standard de suspensie pentru Lamborghini Gallardo, Mercedes SLR Mclaren, Spyker si... McLaren Mercedes F1, Koni fiind furnizor oficial pentru echipa Mclaren din 2007.

Asadar, am cumparat un kit de amortizoare FSD, un kit de arcuri Eibach Pro, le-am montat pe masina si am plecat :icon_thumright:. Eram pregatit sufleteste pentru socuri ceva mai puternice pentru coloana mea, avand in vedere ca nu veneam de pe o suspensie sport (gen GTI) ci doar de pe una standard si schimasem si arcurile cu unele mai ferme (aceste Eibach Pro am citit ca ar avea de asemenea rata progresiva de compresie, dar constructia modelului pentru Golf nu sugereaza asa ceva... ma rog, cine doreste mai studiaza). Primul drum a fost unul relativ scurt printr-un Bucuresti aglomerat. Primul soc l-am avut la trecerea peste niste sine de tramvai... le-am auzit dar parca nu le-am simtit!!! Am tras de volan ceva mai brusc... nimic schimbat. Raspunsul directiei era acelasi ca si inainte, iar vibratiile nu se mai simteau... parca eram uneori pe o perna de aer. Simteam in schimb denivelarile in asfalt, sau gropile mai mari. Simteam ca masina coboara si urca mai rapid; era mai rigida la diferentele de nivel, dar chiar si asa, gropile mari nu se mai auzeau asa "dureros". Impactul cu o groapa mai mare si sunetul in sine era mai "untos", mai infundat. Am ajuns la serviciu si aveam sentimente amestecate: incantat ca nu pierdusem la comfort, ba chiar castigasem mult, dar si cu inima stransa... oare cat am castigat la stabilitate, in conditiile in care ea e asa moale la gropi. Drumul spre casa, la fel de aglomerat, m-a adus pe stradutele din spatele blocului pe care le stiam foarte bine... si simteam teoria citita aplicata in practica: vedeam crapaturi in asfalt dar nu le mai simteam... portiuni pe care incetineam inainte pt ca ma deranjau vibratiile acum le rulam mult mai rapid pentru ca totul era atenuat. Ce simteam mai tare ca inainte: valuri in asfalt, limitatoare de viteza, coborarea si urcarea intr-o groapa mai mare, in general tot ceea ce presupune o diferenta mare de nivel... insa pe mine personal denivelarile de acest tip nu ma derajaza si repet: sunetele la impactul cu marginile gropilor sunt mai infundate.

Apoi a venit seara iar a doua zi am plecat la munte. Si suspensia, draga de ea , mi-a aratat si cealalta fata :D . Dupa cum spuneam si mai devreme, dai usor de volan si nu simti ca ar fi mai prompt raspunsul directiei. Totul pare banal, linistit, liniar, nimic "iute"... pana intri in curba. Masina initial incepe usor sa se incline dupa care surpriza: ingheata. Tragi si mai mult de volan, apesi acceleratia si mai tare, dar ruliul nu mai exista... doar planset de GY F1 Asymmetric. In conditiile in care inainte ajungeam sa ma tin cu greu de volan, cu masina inclinata, si ma intrebam daca iau curba cu bine, in conditiile in care scartaitul de cauciucuri era pasare rara, acum duci cauciucurile la limita cu seninatate, stiind clar pana unde si cat... bine, asta in curbele de genul Comarnic-Sinaia :(. Pentru ca in curbe de genul celor dintre Comarnic si linia dreapta spre Ploiesti, masina este acum prea stabila pentru a-ti permite pe un drum public vitezele de a scartai cauciucurile (de altfel ma indoiesc ca in unele curbe poate motorul asa mult)... . Asadar, stabilitatea este intr-o cu totul alta liga. Body-roll-ul este redus semnificativ... rotile de pe interior nu se mai descarca, simti ca iei curba pe 4 roti... implicit s-a redus subvirarea in general dar si pe acceleratie in curba, fata ramanand incarcata.... in acelasi timp, sa redus si supravirarea pe lift-off sau frana si curba... inclinarea pe franare la fel, este minima... tranzitiile sunt usor de facut iar daca totusi apare supravirarea, revenirea nu te mai arunca violent ci este mult mai lina. Nu mai vorbesc despre senzatia in linie dreapta la viteza. Va spun sincer ca de 2 ori (cand nu eram neaparat concentrat asupra condusului) am vrut sa schimb a 6-a cand eram deja intr-a 6-a... pur si simplu nu mai percepeam corect viteza. Iar daca totusi vine o denivelare sau o saritoare la viteza, o veti simiti mult mai violent... dar masina va ramane lipita de drum, fara acea secunda de imponderabilitate in care simiti ca ai decolat si la o adica nu mai ai ce controla. Si alt paradox... intr-o curba cu denivelari sau asfalt mai prost, masina amortizeaza excelent imperfectiunile dar este si teapana pe viraj. Nu stiu cum poate fi si moale si tare in acelasi timp, dar e. Si am simtit clar asta intr-o curba pe care o fortez mai des si pe care o stiu. Curba asta are un canal pe care, de cate ori il nimeream inainte, il simteam tare, masina aluneca spre exterior si vibra iar experienta nu era decat frustranta. Am nimerit o data canalul si cu FSD... am auzit ceva infundat, n-am simtit nimic in traiectorie si am trecut linistit mai departe. Franarea violenta si virajul in acelasi timp destabilizeaza mult mai greu masina... ce sa mai zic.. ati inteles ideea. Singurul loc unde am simtit un oarecare discomfort a fost weekend-ul asta, pe portiunea Bucuresti-Urziceni, unde drumul este denivelat si suspensia este tare... valurile in asfalt se simt mult mai pronuntat.

Despre inaltimea masinii, pozele vor fi mai utile si depinde mai mult de arcuri. Ce va pot spune e ca FSD-urile au o presiune mai mare in amortizoarele spate (fiind gandite sa incarce mai mult fata pt a elimina subvirarea si sa aiba o tinuta buna de drum si cu masina incarcata) si implicit spatele coboara ceva mai putin. Din masuratorile rapide pe care le-am facut, acum am fata la 35.5mm si spatele la 36.5 (masurat de la buza aripii la centrul rotii). Din pacate nu am masurat inainte. Nu mi se pare ca a coborat prea mult si personal sunt multumit (e totusi o masina de fiecare zi in Romania).

Ca sa incerc o concluzie, va spun ca nu regret nici un leu cheltuit pe FSD-uri. Am plimbat doi prieteni cu masina... unul e petrol-head convins (acum nu mai are masina dar vrea sa-si ia un G4 ARL) iar celalalt are un 407, conduce foarte bine, stie multe despre masini, dar il vezi rar totusi sa traga de masina la limita intr-o curba... e mai linistit, mai responsabil :P . Primul a spus ca isi pune FSD pe masina fara discutie (nu stie daca inainte de cip sau dupa :unsure: ). Al doilea (care imi spunea ca "nu sunt normal" cand i-am zis ca-mi iau suspensie) mi-a cerut link catre Koni si m-a intrebat cat costa. L-am intrebat la randul meu daca ar lua maine amortizoarele daca banii nu ar fi o problema... a spus clar: DA.

Koni FSD nu sunt alegerea pentru cei care vor o masina sport prin excelenta, FSD-urile nu fac nici pe departe masina kart, nici macar nu-ti dau feeling-ul de suspensie ferma si ascutita atunci cand mergi normal. Pentru asta exista Bilstein, KW, alte Koni samd. Nu sunt nici alegerea pentru lowrideri... mai jos de 3 cm nu vei putea sa cobori fara sa afectezi functionarea amortizorului. Dar pentru cei care cauta un compromis pentru o masina de zi cu zi, nu vad o alegere mai buna. Iar cuvantul compromis suna destul de prost pentru FSD, pentru ca se duc destul de sus si la comfort dar si la stabilitate. Le recomand chiar si celor care nu cauta neaparat si ceva mai sportiv... nu cred ca vor regreta... se castiga mai mult comfort decat se pierde, iar stabilitatea intr-o situatie limita aparuta din stiu eu ce cauza poate face diferenta. Iar cei care vor dori sa se mai joace cu masina din cand in cand, chiar si pe un circuit, o vor face cu placere, pentru ca asa docila cum pare, suspensia va scoate usor untul din toate cele 4 cauciucuri... in acelasi timp ;)

Parerea mea :)

Bafta.

Link către comentariu

Nice words :unsure:

Asteptam poze cu farurile :(

Cred ca se incadreaza la fix cu culoarea masinii :icon_thumright:

Modificat de Adrian2008
Link către comentariu

Un post foarte detaliat si foarte bine facut. Felicitari, se vede ca te pasioneaza masinile si ai cautat mult pana sa iei decizia de a alege Koni. Eu am Koni STR. varianta mai ieftina pentru noi astia cu o generatie in urma :unsure: si vreau sa spun ca 90% din lucrurile observate de tine dupa ce ai mers cu ea se regasesc si la mine desi este alta masina si alta suspensie, dar care urmareste sa-ti ofere cam aceleasi lucruri. Zi-mi ca nu ai avut sentimentul ca-ti iubesti masina din ce in ce mai mult :icon_thumright:. Felicitari pentru alegerea facuta, sa te poarte multi km de acum incolo si sa-ti dea in continuare aceleasi satisfactii.

Modificat de Circoloco
Link către comentariu

Am asteptat cu mult interes review-ul si tin sa te felicit in primul rand pentru suspensie si in al doilea rand pentru descrierea obiectiva.

Tot ceea ce ai facut la masina a fost de calitate si bun gust iar suspensia nu putea fi altfel.

Sunt tare curios daca o sa faci bad boy look-ul ca la Rave si cum va iesi.

Felicitari inca o data si spor la modificari. Se observa ca esti un adevarat pasionat.

Mi-ai fost de ajutor cu descrierea foliei si cu versusul personal dintre Borbet si Rial si tin sa-ti multumesc "oficial" pentru asta.

Bafta! :icon_thumright:

Modificat de Andrei JSE
Link către comentariu

foarte buna descrierea.. m-ai convins sa trec si eu din nou la suspensie sport:D

cat a costat toata distractia?

Link către comentariu

@Adrian2008 - intradevar, farurile astea smoked mi se pare ca au schimbat total fata masinii... acum mai trebuie sa fac emblema neagra si totul se va potrivi :cheers:

@Circoloco - e clar ca o iubesc mai mult :rolleyes: ... m-as fi interesat si eu de STR, dar cum nu se fac pentru G5, alegerea a fost usoara. Mersi pentru urari si multi km fericiti iti doresc si eu!

@Andrei JSE - mersi mult pentru aprecieri. Si tu, si formul asta m-a ajutat de foarte multe ori, asa ca incerc si eu sa ofer cat pot. Bafta cu jantele si cu tot ce-ti mai doresti!

@ 31RZV - :D pai de ce ai dat-o jos? Costurile au fost: Koni FSD 2000 lei, Eibach PRO kit 190E, montaj 400 lei, geometrie 85 lei (doar fata, ca spatele a iesit ok). M-au cam bagat si mai adanc in criza dar, asta e... boala e boala si oricum, nu regret nici un ban.

Si in final , dedicatie speciala pt Auras :cheers: cateva poze facute rapid cu telefonul... am scris in postul anterior 36.5 mm... era vorba de cm.

Bafta.

post-13132-1245189897_thumb.jpg

post-13132-1245189903_thumb.jpg

post-13132-1245190159_thumb.jpg

post-13132-1245190183_thumb.jpg

post-13132-1245190219_thumb.jpg

Modificat de Acidutzul
Link către comentariu

Om gospodar,o tine curata :rolleyes:

Frumoasa ca de obicei :D

Link către comentariu

Aia cu dedicatia a fost tare :P . Foarte frumoase cuvintele despre suspensie, se pare ca ai facut contract cu Koni si Eibach sa spui numai cuvinte frumoase despre ei ;)

Cat despre poze pot sa zic ca masina a coborat exact cat trebuie si ma bate gandul tot mai tare sa iau incet incet arcuri si cand mai dam de ceva banuti sa luam si amortizoarele.

Ce mai urmeaza?

Link către comentariu

Foarte bine arata coborata, ma asteptam sa fie putin mai joasa dar in mers pare mai lasata.

Un mic sfat...da jos suportul de numar de pe fata! Astfel, numarul se va incadra perfect in spatiul de pe bara si nu iti va mai acoperi grila de jos. Cam asa: post-6569-1245242149_thumb.jpg

Bafta in continuare!

Link către comentariu

@Auras: inca nu sunt angajat la Koni, da' poate ma iau acum si ma baga pe la PR sau markenting :). Suspensia avea 2 saptamani cand a fost pozata. Sunt curios daca si cat se mai lasa.

Despre viitor, proiecte foarte mari nu mai am pentru ca sunt costisitoare. PAUAAAA nu e niciodata suficienta :D, dar deja orice crestere inseamna investitii mari in componente, pentru ca sunt deja cu cuplul la 400nm iar celelalte componente (in afara de ambreiaj) ar necesita si ele upgrade. Singura optiune ar fi un soft la alt tuner care bate in 190CP fata de 170-175 cat am eu acum (acelasi cuplu max.) dar e un pret prea mare pt max. 15 cai, iar de softul actual TCM sunt multumit pentru ca trage bine si nu am probleme cu DPF-ul (am auzit de passat-uri de 140 cu DPF cipuite la care le-a crapat una-alta... asa ca daca merge, nu repara :) ). Uneori mi-as dori frane mai bune, dar si asta e un upgrade costisitor.

La look, mai am mici idei: badboy ca la Rave270, embleme fata/spate si inscriptie TDI innegrite, inscriptii Golf si 2.0 date jos, etrieri vopsiti albastru inchis (cat mai aproape de caroserie), poate vopsit spoiler spate si praguri, poate un eleron usor mai mare si ridicat gen GTI/R32, poate semnale oglinzi smoked, poate un volan si peadale GTI si cine stie ce idee ma mai loveste... :D Aaa, si mi-ar placea ceva suport lateral mai bun de la scaune, ca tot am rezolvat-o cu suspensia :P

@Andrei JSE: mersi pt. sugestie. Am vazut si la tine si la 4abc cum arata... o sa incerc si eu sa vad daca mi se pare o imbunatatire de look care sa merite renuntarea la suportul de numar cu VWforum :P. Si intr-adevar, masina arata mult mai bine in mers. Am privit-o acum cateva zile din exterior in timp ce mergea si am ramas uimit de diferentele fata de poze/pe loc.

Bafta

Link către comentariu

O masina foarte foarte frumoasa care a devenit si mai frumoasa :). Felicitari!

Intrebare: cu cat iti e mai joasa masina fara de stock? Eu am suspensie sport OEM si as vrea sa imi pun AM si din cate am vazut in poze, masina ta e cam cu 0.5 cm mai joasa decat a mea, iar eu as vrea sa o cobor mai mult.

Link către comentariu

Frumoasa masina... :Driver:

Numerele te sfatuiesc sa le pui cu banda dublu-adeziva...va arata foarte bine! :)

Ma omoara culoarea la masina...si incerc sa imi imaginez cum ar arata cu farurile Hella cu xenon :unsure:

Alt sfat ar fi sa vopsesti spoiler-ul spate si pragurile in culoarea caroseriei...

Are doua calitati de invidiat aceasta masina...motorul si culoarea :)

Link către comentariu

rex si 4abc: multumesc mult pentru aprecieri si sfaturi.

Masina a coborat intre 2,5 si 3 cm. Am mai masurat o data si am obtinut valori intre 35,2 si 35,8 cm (de la aripa la centrul rotii).... in mod normal spatele e un pic mai sus, dar nici nu pot spune ca am avut o suprafata perfect plana. Pentru cei cu jante de 17, am masurat si pana la marginea jantei si au iesit valori intre 11,2 si 11,7 cm.

Mai atasez si cateva poze (inclusiv una facuta cu suspensia veche). Totusi relevanta pozelor este oarecum relativa deoarece am observat ca de la distanta sau cu iluminare slaba pe roata pare mai joasa si invers. Unghiul din care privesti conteaza din nou mult... Scuze pt murdarie, nu sunt poze artistice :unsure:

Bafta.

post-13132-1245777996_thumb.jpg

post-13132-1245778002_thumb.jpg

post-13132-1245778090_thumb.jpg

post-13132-1245778094_thumb.jpg

post-13132-1245778125_thumb.jpg

post-13132-1245778130_thumb.jpg

post-13132-1245778153_thumb.jpg

post-13132-1245778157_thumb.jpg

post-13132-1245778175_thumb.jpg

post-13132-1245778245_thumb.jpg

post-13132-1245778258_thumb.jpg

post-13132-1245778263_thumb.jpg

post-13132-1245778266_thumb.jpg

Modificat de Acidutzul
Link către comentariu

Frumos review despre suspensie, te pune pe ganduri si te baga la cheltuieli in vremuri de criza :blah_:

Ca o sugestie de upgrade (de oridin estetic) ar fi o actiune debadged :D

In rest, masina arata foarte bine :lol:

S-o stapanesti sanatos in continuare :icon_thumright:

Modificat de Riddler
Link către comentariu
  • 2 weeks later...

ai o masina superba, dar nu cred ca mai e nevoie de cineva sa zica asta :)). vroiams a te intreb daca mai ai in continuare cei 35 de caluti pe masina si daca ai simtit vreo schimbare in comportarea motorului (in rau ma refer). eu sunt tentat sa renunt la ai mei. un mic mic sfat care, cititnd topicul tau nu ti l-a dat nimeni : de ce nu vopsesti spoilerul spate la culoarea masinii pana in partea de jos ? eu zic ca s-ar vedea mai bine. Si grila fata nu am mai vazut-o la nimeni. e foarte frumoasa.

Numai bine

Link către comentariu

@Riddler: Multumesc pentru aprecieri. Va fi o actiune asupra badge-urilor, dar nu de eliminare :lol: . O sa pun folie neagra pe emblemele fata/spate si o sa incerc sa pun si pe TDI. GOLF si 2.0 o sa dispara :)) .

@gbrgeorge: Mersi, mersi! Ai dreptate cu spoilerul spate... am mai primit sugestia si sunt de acord ca arata mai bine vopsit. Dar implica si vospirea pragurilor iar momentan nu am $ pentru asta si nu e o prioritate. Poate in viitor.

Despre motor, numai de bine. E resoftat de la 16000 si acum am 32500. Softul e TCM si motorul e cod BMM (cu DPF - filtru de particule). Trage din ce in ce mai bine, nu completez deloc ulei, iar cu DPF-ul n-am avut nicio problema. M-am speriat odata ca scoteam deodata un fum alb pe evacuare, dar am studiat si nu era decat filtrul care intrase in ciclu normal de regenerare activa. In rest, tipsurile sunt mai curate ca la un benzinar. Evident, vede frecvent 4000-4400 rpm si kick-down, dar absolut niciodata nu o calc de sub 2000rpm. Foarte rar schimb viteza sub 2700, chiar daca accelerez usor, si incerc sa am destul de des portiuni de mers cu viteza constanta pe la 2200-2300 ture (asta pentru regenerarea pasiva a filtrului, care e destul de chinuit daca mergi sportiv prin aglomeratia orasului, ceea ce de fapt nu prea fac). Daca ai BKD (fara DPF), ai o grija in minus si un soft facut corect nu cred ca iti poate cauza probleme, daca mergi corect cu masina.

Bafta.

Link către comentariu

o sa ma interesez si eu asupra "chestiei" de sub capota mea sa vad ce pot sa ii fac ptr a avea grija de el cum are si el de mine.

Link către comentariu
  • 2 weeks later...

Foarte tare masina si tot ce ai facut pana acum la ea . Din cate vad , ai facut cam aceleasi modificari ce le-am facut eu si care as vrea sa le mai fac la masina mea ( inca nu este prezentata ). Am citit cu mare atentie review-ul de la suspensie . Eu pe a mea am montat deocamdata numai arcurile de la Eibach si pe viitor ma gandesc si la amortizoare . Cand ai un pic de timp da-mi un pm cu un link sau ceva de unde ma pot interesa de un set de amortizoare pt masina mea, si mai mult ca sigur o sa te mai intreb una alta pe pm .

Spo la modificarile care ti le doresti si multi kilometri fara probleme .

Link către comentariu
  • Dudu featured şi unfeatured this topic

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!