Jump to content

Log-uri - Interpretarea lor: probleme turbina, debitmetru, EGR?


alinica2001
 Share

Go to solution Solved by lupo_bv,

Postare recomandată

Bună seara, am și eu o problemă de câteva luni la care nu reușim să îi dăm de cap, și anume o suprapresiune în turbină dar numai în sarcină, gen 3400 rpm în tr.4, urcând o rampă. La mers normal, presiunea cerută și cea actuală merg frumos mână în mână, mașina trage ca întotdeauna și la rece și la cald, nu scoate fum, nu trepidează, pornește ușor, însă când încep să o forjez puțin, presiunea din turbină începe să urce liniar, mult mai mult decât trebuie, iar finalul e întotdeauna un limp mode. Am urmărit de câteva ori valorile "live", dar nu s-a salvat niciun log, ceea ce știu sigur că în momentul intrării în limp mode presiunea cerută era de aprox. 2500, iar cea reală aproape de 3000. Repet, la condus normal, în turații mai mici, valorile din cele două coloane se urmăresc frumos una pe alta. Poate e doar o impresie, dar cred că intră în limp în momentul în care las accelerația.

 

S-a verificat geometria și actuatorul, ambele merg frumos, fac cursă completă, nu pare să fie de-acolo problema. S-a schimbat N75, nu e de-acolo, s-au verificat furtunele, intercoolerul, nu se pierde presiune nicăieri, MAF-ul are câteva deviații dar mecanicul spune că nu e motiv de îngrijorare, mai ales că diferențele încep să apară odată cu suprasolicitarea motorului. S-a anulat EGR-ul pt un test, parcă intra mai repede in limp. Ba chiar am reparat complet și tobele, deoarece erau sparte puțin, mecanicul spunea că lipsa contrapresiunii poate da turbina peste cap. Ok, am reparat și tobele la service specializat, nicio schimbare. Pompa de vacuum avea ștuțul rupt parțial, l-am lipit cu poxipol, nicio schimbare.

 

Singura idee care o mai are mecanicul este să schimbăm pompa de vacuum, desi ștuțul pare să nu aibe joc, problema e că pompa costă peste 1000 de lei și nu se mai poate returna, nu aș vrea să risc să schimb pompa doar așa pe ghicite. Mașina a stat în service 8 zile, timp în care s-au făcut mai multe lucrări pe această problemă, însă rezultatul a fost mereu același: limp mode in aceleasi conditii. (tr.4, 3200-3400 rpm, positive deviation).

 

Service-ul este unul particular, bine cotat, supradotat, totul este ultramodern. Motorul, un 1,9 TDI, ASZ cu remapare la stage 1 la TCM, km în bord 150.000, deși real e posibil să aibe mai mulți, deoarece mecanicul nu a putut accesa ECU (ceva cu EDC15-16), și spunea că asta e semn sigur că s-a umblat la km (eu personal nu cred, dar nu pot să exclud). Mașina am luat-o de pe forum la 4 ani/84.000 km, proveniență România, circulată în România, deci nu poate să aibe foarte mulți km mai mulți, în sensul că în mod sigur nu are km de genul 500.000.

 

Orice idee e binevenită, mulțumesc :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ce legatura are pompa tandem cu suprapresiunea, m-am convins despre cat de tare e service-ul repsctiv.

Nu mai devreme de 3-4 posturi in urma povestea Rune relatia intre vacuum si functionarea turbinei. Lipsa vacuum => underboost, adica eroare negative deviation.

Daca softul nu reprezinta o problema nu are de unde sa fie decat de la turbo.

Poate sa fie ceva simplu precum o tina la actuator prea lunga sau poti ajunge chiar la inlocuire turbo.

Loguri nu te-ai gandit sa atasezi sa vada si ochiul nostru.

Modificat de tzacanel
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cineva care ma poate cu post-ul #6936

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

laurentiu_moraru

Va rog sa ma ajutati cu interpretarea unui log. In trapta a 3 a pe la 3000 ture se simte o pierdere de putere. Precizez ca N75 este nou, actuatorul turbinei la fel, turbina curatata, EGR curat lacrima. Am verificat furtunasele de vacuum. Multumesc.

LOG-01-003-010-011.xls

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

llaurentiu: sper sa nu gresesc dar debitmetrul o ia razna de pe la 2700rpm se pare ca apare si ceva suprapresiune la turbo(tija acuactorului reglata incorect)....dar sa-i lasam pe profesionisti sa-si dea cu parerea, nu lua de bun ce zic eu

Modificat de eu_markhu
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

marian_i87

log-ul tau nu e facut corect sau mai bine spus e incomplet . in jur la 1500-1700rpm ,pedala de acceleratie la fund pana la 4000rpm .

din putinul ce se vede pare ca ai suprapresiune iar debitmetru nu poate fi diagnosticat inca .

refa log-ul cum am scris mai sus

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@ Laurentiu,

 

Markhu te-a citit bine, si daca sustii ca geometria este impecabila atunci nu ramane dect sa incerci sa schimbi debimetru deoarece valoarea este mult sub limita specifica la 3000 rpm.

 

Nu este exclus ca si tija la actuator sa fie reglat putin gresit dar asta se poate vedea daca faci un log in Basic Setings 011.

 

Saluari de la Sovata!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dl rune este si ceva overboost? Sau e normal ca la wot sa depaseasca valoarea specificata?(ma refer la logul lui LAURENTIU-MORARU) Off topic: cate poate face vwforum...acum o luna habar nu aveam de acele cifre din log-uri si nici sa folosesc o interfata..dar dupa bunavointa voastra si mult citit pe aici au inceput sa se invarta "roticelele" va multumesc.

Modificat de eu_markhu
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@markhu, ceva asemanator am patit si eu la primul passat ( scadere putere dupa 3000 rpm ) si s-a rezolvat prin inlocuirea debitmetrului de aer.Incearca cu unul de proba care sti ca merge de la cineva cu motor identic cu al tau.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ce legatura are pompa tandem cu suprapresiunea, m-am convins despre cat de tare e service-ul repsctiv.

Ai dreptate, mecanicul-patron a confirmat ceea ce ai spus si tu, a spus ca a fost o neînțelegere, înfine, am trecut peste asta.

 

Nu mai devreme de 3-4 posturi in urma povestea Rune relatia intre vacuum si functionarea turbinei. Lipsa vacuum => underboost, adica eroare negative deviation.

Am citit foarte multe pagini în urmă, dar am vrut să descriu exact simptomele mele. 

Daca softul nu reprezinta o problema nu are de unde sa fie decat de la turbo.

Softul e pus de către TCM, mașina are cel puțin 110.000 km cu acest soft (dacă s-au dat înapoi km, atunci 110.000+cât s-a dat înapoi), nu a făcut niciodată niciun fel de probleme.

 

Poate sa fie ceva simplu precum o tina la actuator prea lunga sau poti ajunge chiar la inlocuire turbo.

La tijă a spus că nu se bagă, că aia nu se dereglează singură și riscă să dea peste cap toate reglajele turbinei... Cât despre turbină, a spus că în ultimă instanță demontează turbina și o trimite în București la rectificat la nu-știu-ce colaborator de-a lui, a mai recondiționat turbine și nu a avut probleme. Cost recondiționare 600-1200 lei, în funcție de ce trebuie schimbat/reparat în turbină.

 

Loguri nu te-ai gandit sa atasezi sa vada si ochiul nostru.

Mâine sper să reușesc să fac un log în mers.

Altceva interesant și nemaiîntâlnit, am scos mufa de la MAF și turbina nu mai mergea deloc, absolut deloc, nici o secundă, nici un metru, de parcă aș avea motor SDI. Eroarea fără MAF a fost negative deviation. Am reintrodus mufa, motorul și-a revenit la vechile obiceiuri, adică overboost :)  Mâine încercăm cu alt MAF.

Modificat de reader
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am inteles. cand voi fi liber voi face un alt log si voi reveni. Multumesc.

 

marian_i87

log-ul tau nu e facut corect sau mai bine spus e incomplet . in jur la 1500-1700rpm ,pedala de acceleratie la fund pana la 4000rpm .

din putinul ce se vede pare ca ai suprapresiune iar debitmetru nu poate fi diagnosticat inca .

refa log-ul cum am scris mai sus

 

Modificat de marian_i87
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Altceva interesant și nemaiîntâlnit, am scos mufa de la MAF și turbina nu mai mergea deloc, absolut deloc, nici o secundă, nici un metru, de parcă aș avea motor SDI. Eroarea fără MAF a fost negative deviation. Am reintrodus mufa, motorul și-a revenit la vechile obiceiuri, adică overboost :)  Mâine încercăm cu alt MAF.

șesc să fac un log în mers.

 

 

Cand ai scos mufa de la debitmetru pe ECU nu ti-a dat ceva eroare legat de MAF? Numai underboost?

Modificat de zolak
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ba da, mi-a dat, open or short to ground, sau ceva asemănător, dar asta știam de unde e :)

 

Știam că dacă scot mufa de la MAF, ECU va folosi o valoare presetată, astfel încât motorul să funcționeze în parametri optimi. La mine însă nu s-a întâmplat asta.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pune loguri facute corect in tr.3 eventual cu si fara MAF, si daca poti si in tr.4 cu si fara MAF, si BS 011 cu motorul cald la 90 de grade 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

 rune este si ceva overboost? Sau e normal ca la wot sa depaseasca valoarea specificata?(ma refer la logul lui LAURENTIU-MORARU)  va multumesc.

 

markhu,

la Laurentiu se vede o  decalare a liniei masurate fata de cea specifica la  intrarea  in WOT, ceea ce in realitate se remarca ca un laag, deci  apesi pedala la maxim si dureaza cateva secunde bune pana motorul/turbo intra in ture, apoi motorul produce indeajuns de multe gaze ptr a antrena turbina  dar in momentul urmator este deja mult prea mult si de aici overbostul care la randul lui trebuie redus, apoi urmeaza  underbost.

Acest fenomen overboost urmat de underboost se produce datorita reactiei prea lente a geometriei care are la baza ori probleme mecanice, adica ancrasata, ori probleme de comanda si aici poate veni de la un debimetru care livreaza o valoare eronata EDC ului, ori ceva in comanda turboului ( N75, actuator).

Da in cazul lui Laurentiu are overboost si atinge o valoare de 2400 mbar cand EDC ul specifica 2090 mbar deci e ceva cam mult si EDC ul v-a incerca  orice sa reduca acest overboost, chiar si prin limitarea/reducerea cantitatii injectate, lucru ce se remarca prin lipsa de putere deoarece accelerarea motorului diesel se face prin modificarea cantitatii injectate.

Normal ptr motoarele  de genaratia E 3/4 nu este recomandat un overboost mai mare de 100 mbar peste valoarea specificata atat despre teorie... in practica in general in treptele inferioare overboostul este mai mare decat in treptele superioare deoarece timpul de corectie este mai mic in tr inf  si mai lung in tr sup, de aceea se recomanda log in tr 3 si 4 ptr a gasi un compromis intre putere maxima si protectie maxima.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

...in general in treptele inferioare overboostul este mai mare decat in treptele superioare deoarece timpul de corectie este mai mic in tr inf  si mai lung in tr sup, de aceea se recomanda log in tr 3 si 4 ptr a gasi un compromis intre putere maxima si protectie maxima.

 

 

Cand spui ca timpul de corectie este mai mic in treptele inferioare te referi la faptul ca in general se schimba repede viteza 1 - 2 si ECU nu mai are timp sa reduca presiunea?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Se refera la faptul ca motorul poate accelera foarte rapid (urca repede in ture) ceea ce lasa un timp mai mic de control al presiunii in turbina in treptele 1 sau 2 pentru ca geometria turbinei trebuie sa se miste mult mai repede. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Cum spune si adrian este bine.

 

La E 3/4  este mult mai accentuat acest fenomen daca comparam cu cele E5 ( ma refer la CR uri) deoarece controlul cantitatii injectate este mai greu de controlat decat la CR uri.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

buna ziua tuturor,imi cititi si mie log ul urmator?sper sa fie facut bine.merci mult      dc nu l pot atasa ? e in format csv


nu stiu daca se va vedea bine,e un log in treapta a 3 a si masina scoate fum si are lipsa de putere.geometria este curatata.maf ul si map ul sunt noi,egr curatat.merci mult


GetAttachment-1.pdf

post-138573-0-28195600-1405236933_thumb.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

buna ziua tuturor,imi cititi si mie log ul urmator?sper sa fie facut bine.merci mult      dc nu l pot atasa ? e in format csv

nu stiu daca se va vedea bine,e un log in treapta a 3 a si masina scoate fum si are lipsa de putere.geometria este curatata.maf ul si map ul sunt noi,egr curatat.merci mult

attachicon.gifGetAttachment-1.pdf

salveaza in format xls si atunci o sa mearga atasat

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salutare! Turbina curatata,egr curatat,n75 nou,furtunase schimbate si tot am luat limp mode doar pe la 130-140 km.

Astazi am fost pe autostrada special pentru un log si surpriza nu a mai luat limp mod,asta dupa de am chinuit-o bine.

Am facut un log si as vrea va rog sa imi spuneti parerea.Multumesc.

log treapta 3.xls

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

ursachicatalin

O parere despre maf-ul meu? Presiunea pe intake cum este? Intra cam tarziu asa pare

post-90679-0-52922800-1405338267_thumb.p

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Marian featured this topic

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!