Jump to content

Clasament

Conţinut popular

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 27.07.2022 în toate secţiunile

  1. A trecut și concediul planificat pentru vară. Prima parte a fost în Thasos sau Tasău cum i se mai spune pe românește. Am ales Golden beach anul acesta și s-a dovedit că am ales foarte bine din toate punctele de vedere. Am plecat pe la ora 20.00 din Galați știind că am de condus aproximativ 11 ore și jumătate. Xenonul ca de obicei a făcut o plăcere din condusul noaptea. Cam tot drumul l-am parcurs cu CC activat, 99km/h în afara localității, 59km/h în localitate și 119km/h pe autostradă. Am vrut să văd diferența dintre consum și timp și este una destul de mare în ambele variante. Dacă mă grăbeam ajungeam cam în 2 ore si 10 minute la București, acum am ajuns in 3 ore si 15 min, dar consumul a scăzut de la un 7.6 litri/100km la 6.1 litri/100km... In vama de la Giurgiu erau 10 mașini și după 10 minute eram deja în drum spre Ruse. Fiind dimineață devreme, traficul a fost lejer, până într-un punct în care ne-a prins din urmă răsăritul De aici până la Makaza am mai făcut doar o oprire pentru alimentare. Planul fusese să am plinul făcut la București și o canistra de 10l la mine, pe care să o pun în Bulgaria înainte de a întra în Grecia, știind ca nu e permisă trecerea cu carburant in Grecia și să ajung la București fără să mai realimentez. Văzând range-ul indicat pe drum spre Grecia, am știut că e foarte posibil să îmi iasă și într-un final chiar mi-a ieșit. La Makaza, tipic românește, deși era un fir care se împărțea in două înainte de ghișee, s-au găsit câțiva "smecheri" să dubleze coada, iar după ceva timp s-au format 2 cozi... La feribot am ajuns cu 1 minut înainte de plecare, mi-au făcut semn să intru si ne-au taxat pe feribot. Nu era foarte aglomerat, dar tot foarte apropiate erau parcate mașinile. Dupa 20 minute de la debarcare ne-am cazat (toate mașinile de aici erau de RO) și am plecat spre plajă. Zilele au curs lin, o singură dată am fost pe Paradise beach și încă o dată am făcut turul insulei întrucât a plouat. În rest relax Ca de obicei vine și finalul, am plecat cu bateriile încărcate și optimiști pentru drumul de întoarcere. La Makaza am pierdut o oră, coada începea în ultimul tunel. Apoi Bulgaria a fost, normal pentru o zi de luni, destul de aglomerată. Deși pe anumite porțiuni am mers mai tare decât mi-am propus, am reușit să ajung la București cu motorina din rezervor, range 40km unde am alimentat. Un consum foarte mulțumitor pentru 4 persoane, bagaje și AC tot drumul. Viteza medie pentru deplasarea Galați - București - Golden beach - București a fost o idee mai mică decât cea până la Galați, întrucât alimentare nu mai aveam "grija" de a ajunge la destinație și în plus a fost o bucata de 100km de autostrada și "nerăbdarea" de a ajunge acasă. consumul pentru cei 1.700 km după cum spuneam a fost foarte bun. A urmat o zi de recuperare și am continuat, pe meleagurile patriei 😁
    3 points
  2. Sa mai "revergoram"😂 topicul In Iunie s-au facut 5 ani de la achizitie - ajuns la 47.000 km. In ultimii 2 ani masina a trecut prin 2 revizii ( ulei si filtre) - pentru linistea mea le-am facut anual de cand am cumparat masina. Mi se pare mai ok vs intervalul variabil. Probleme in ultimii 2 ani: - schimbat farurile pe garantie deoarece se matuisera pe interior - din ce am vazut, majoritatea posesorilor de Kodiaq au avut aceasta problema. Dupa schimb problema nu s-a mai manifestat. - schimbat pompa de apa; incepuse sa piarda antigel pe la 39.000 km. Noroc ca am vazut la timp, erori n-am avut in bord. La fel, defect cunoscut, cade intre 40 si 70k km din cauza unui defect de proiectare ( nu stiu daca e specific motorului). Mai nasol a fost ca a picat la o luna dupa ce masina iesise din garantie si a trebuit sa decartez vreo 1500 lei... - schimbat butonul de start/stop engine - detaliat aici -> https://vwforum.ro/topic/130611-probleme-specifice-kodiaq/?do=findComment&comment=3115532 - inlocuit comenzi volan deoarece scroll-ul de volum a pleznit deodata ( vezi poza ). Banuiesc ca de la caldurile din ultima perioada. Goodies: - una bucata OBD eleven pro - activat cateva functii interesante. - ceva accesorii pt. self wash/intretinere geamuri & interior. - retrofit camera marsarier originala; intr-un moment de ratacire am uitat sa iau acest optional cand am configurat masina. La schimbul comenzilor de pe volan am profitat de ocazie si am rezolvat si acest lucru. In rest masina merge foarte bine. Ma pregatesc usor pentru trecerea la electrica...poate la anul 🙂
    2 points
  3. Salutare! Dacă interesează vreun coleg, atașez datele călătoriei Eforie Nord-București Tei, plecare aprox. ora 18.00, 30-31 de grade, la sosire tot cam aceeași temperatură, 2 adulți + 2 copii, mers cu A/C majoritatea drumului până a intrat turtle mode. Ajuns acasă cu aprox. 2-3% baterie. Skoda Citigoe 2020, 13.000 km.
    2 points
  4. A facut bine. Noul ulei vw are vascozitatea 0W30 pentru norma 507.00 asa ca nu a gresit cu nimic. @George2244 avand in vedere ca ai facut 10.000km in 6 luni sigur majoritatea au fost facuti extraurban. Daca nu ai mers constant cu 5000rpm poti sa-l tii pana la 15.000km. Neamtul merge 30.000km si mai nou la noi e recomandat tot asa, dar mai mult de 15.000km nu as merge cu un ulei, fie el si long life.
    1 point
  5. Pai nu ai facut bine. Pentru 1.6 TDI CAYC ai nevoie de 5W30. Daca mergi pe Mobil 1 ESP schimbi la 10.000 km, daca mergi pe Ravenol VMP USVO schimbi la 15.000 km. Pentru norma 504/507 sunt cele mai bune. Diferenta dintre ele este data de baza uleiului care la Mobil este GTL iar Ravenol are baza PAO. Aditivarea este cam la fel cu un plus la Ravenol pe partea de Molibden. Cam toate celelalte cu toate ca pe ele scrie " full Sintetic" au baza obtinuta prin Hidrocracare din ulei mineral.
    1 point
  6. Îmi răspund singur, am găsit codul: 03L131531A, protecție termică capsulă vacuumatică EGR pentru motor 1.6 TDI.
    1 point
  7. Prea mult timp liber.. cumva trebuie folosit Asa ca, desi scaunele se prezinta destul de OK, am zis ca hai sa le dau o curatire si o crema de protectie apoi... Am folosit Koch Chemie Pol Star pentru curatire si Koch Chemie Leather Star ptr intretinere Si o poza de acum cateva zile.. la umbra 😎
    1 point
  8. Este o discuție veche aici, însă as vrea să menționez un aspect care contribuie la neetansarea capacului supape. Așadar, șuruburile de strângere au de asemeni un manșon de cauciuc care în timp se tasează în egală măsură ca și garnitura... Dupa cum se poate observa și in poza acestea permit o strangere limitată a capacului împreună cu a sa garnitura, iar când acel manșon e tasat va rezulta o strângere slabă .... Variantele de rezolvare pot fi : garnitura + șuruburi care se găsește ca și kit, sau ajutarea etanșării cu silicon. Un capac nou de asemeni rezolva dar cu o cheltuială mare
    1 point
  9. Pune VW 0w30, îți rămân bani și de ceva bucși. Pune VW 0w30, îți rămân bani și de ceva bucși.
    1 point
  10. Daca ai senzatia ca masina se"plimba"pe drum/senzatie de pierdere a directiei atunci verifica amortizoarele fata(cele spate am inteles ca sunt schimbate)si asta daca nu ai batai pe spate. Ridica pur si simplu protectiile de pe telescoape si vezi daca nu e curs unul. Aceiasi problema am intalnit o pe un golf 5 saptam.trecuta. Sa ai bafta si sa ne spui rezolvarea.
    1 point
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+03:00
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!