Jump to content

Clasament

Conţinut popular

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 25.06.2024 în toate secţiunile

  1. Ieri am reușit să termin izolarea podelei și a portbagajului. Ca de obicei muncă multă și lipici pe mâini. După degresarea finală am început măsurarea și lipirea foliei de STP Gold GB 2mm. Am găsit-o la un preț bun la bulk-ul de 5.2m2. Mai aveam niște STP și CTK și le-am folosit sub buretele negru. STP-ul a fost stratul primar, pentru reducerea cât de cât a vibrațiilor. L-am folosit și la hayon, pe unde mi s-a părut că poate vibrațiilor tabla. Mi-a luat destul de mult timp și prin ciocanire am adăugat folie pe unde mi s-a părut că pot apărea vibrații nedorite. E adevărat că pentru a absorbția aproape completa a vibrațiilor ar trebui folosit un strat primar de peste 3.5mm, dar totuși nu este nici mașină de competiție audio și nici bugetul alocat nu a fost foarte mare, așa că am ales acest compromis, bazându-mă și pe cele două experiențe anterioare. Stratul al doilea a fost insonorizant din burete negru de 10mm, destul de chinuitor la dezlipit hârtia de pe spate și lipiciul de pe degete. Am dublat și adăugat acest material peste tot unde pusesem STP, dar și în locuri unde nu pusesem. Materialul este flexibil, poate fi întins puțin iar adezivul este foarte bun, lipește foarte bine fără a fi necesară o presare foarte mare. Pe parcursul acestei etape au fost necesare ceva ajustări, așa că nu exagerați cu materialul acesta în partea din față, nu lipiți pe tunelul central unde vin tuburile de ventilație către spate, întrucât nu se mai pot fixă corespunzator pe întăritura de sub scaune. Cel mai bine, înainte de a veni cu buretul negru montațile provizoriu și vedeți exact cât și unde poate fi pus pe tunelul central. Pe podea nu mai e problema un strat, dacă l-ati dubla, se aplica aceeași situație ca la tunelul central. Apoi am asezat pâsla, mocheta, am prins in șuruburi frâna de mână și buretele negru Am fixat și pedala de accelerație și pedala moarta (footrest-ul) și am montat acoperitorile . Am mai aspirat o dată mocheta, scaunele și banchetă care au stat la soare și ieri și am mai reușit să înlocuiesc mânerul de la hayon cu cel cu cameră. Sa vedem ce mai pot face si azi după serviciu. O să detaliez toate costurile elementelor adăugate mai târziu.
    8 points
  2. Sunt efectiv uimit de cat de mult iti place sa faci treaba asta. Foaaarte multa munca, te felicit si urmaresc cu mare drag! Probabil nu e prima data si am lipsit eu la datile trecute, probabil colegii stiu mai bine ce "iti poate pielea".
    1 point
  3. Dacă intrai mai demult și scriai ca o bagi la vânzare, poate aveai tu un client și eu mai puține de modificat! Ce preț va avea? Spor la vânzare!
    1 point
  4. Ba... eu tot cred ca s-a defectat ;))
    1 point
  5. salutare, noul tiguan din familie, model 2021, 2.0 TDI 150CP cu 50.000 km adus din germania, nerulat in ro, luat prin weltauto, am planul de service digital de acolo, schimburi facute in reprezentanta ... I s-a pus numai ulei original vw 0w-30, schimbul de ulei il va mai face la iarna sau toamna ca e LL si atunci vreau sa ii resetez si intervalul, plus ca nu se va circula mult cu masina ... Ii pot pune 5w-30 de la Motul ? Respectand normele bine inteles ... Si ii fac schimbul pe la 10.000-15.000km, nu stiu exact daca se poate reseta intervalul de timp la cati km vreau eu sau e prestabilit. Daca nu e prestabilit, il voi seta la 10.000 km Ma gandesc ca LL Original VW din Germania, e mult mai calitativ decat ce se vinde in Ro, original VW Voi ce spuneti? La toamna sau iarna pentru ca atunci va mai scade si nivelul de la ADDBlue si sa fac ceva mai complex ...
    1 point
  6. @cristi511 meet Popi Cel mai tanar membru al familiei.
    1 point
  7. Mecatronicul se schimba fara a fi data cutia jos. Parere mea este sa iei un capac nou si din 2 ambreaje ( cel de pe masina ta + de pe cutia donatoare ), daca este nevoie, faci unul bun si stai linistit.
    1 point
  8. Din nefericire, prima cutie nu a fost ce trebuie. Are urme de ulei la mufa mecatronicului (exact problema mea), iar prezenta unui capac topran la mecatronic nu mi-a dat increderea necesara sa risc o manopera pentru a o pune pe masina. Asadar, o trimit inapoi. Azi am cautat si gasit alta, la care am cerut poze specifice cu toate zonele "sensibile", primit si ok-ul service-ului pe poze si sper ca de data asta sa fie ok. Cel putin sansele sunt mai bune de data asta sa fie bine. Ma va mai prelungi treaba asta, service-ul ia si el vacanta o saptamana, dar oricum nu o pot conduce asa ca nu e mare problema. Scopul meu principal este sa o am gata pentru Grecia la final de august 🙈.
    1 point
  9. In completarea pretului scazut....este datorita faptului ca Shell il produce din gaz natural prin GTL, tehnologie mai putin costisitoare decat sa obtii un full sintetic cu o baza stabila din titei. Asta pentru cei care sunt sceptici la faptul ca e suspect de ieftin pentru un full sintetic.
    1 point
  10. Funinginea măsurată ajunge la -11.9 grame după regenerare la mașini funcționale, nu e nimic anormal aici. Țineți cont ca la temperaturile astea scăzute (am vazut -12 grade) motorul nu se încălzește decât după 20 de minute de mers, de aici regenerari dese la 120km de oras chiar și la o masina în parametri. Frig => motorul nu e în regim normal de lucru => Consum mare => noxe mari și filtru încărcat mai rapid, dar câteodată nu ai ce face si mergi ca asta e. Nu moare filtrul de la doua săptămâni de ger. Referitor la presiunile diferențiale... as tinde sa fac diferența între motorizări. La 2.0 bitdi (este cu adblue), nu am văzut presiunea scăzând sub 15hPa după o regenerare, de regula stă la 16-18 hPa și o monitorizez de noua.
    1 point
  11. Când ajungi la destinație, îți ajunge temperatura uleiului la 80*C? Eu fac 12-13 dus, iar peste 4 ceasuri, aceeași distanță întors. Uite cum a fost azi dimi cu 2 km înainte de destinație: Ne omoară drumurile scurte cu motor nemergând în parametri. Eu, de curiozitate, m-am apucat să monitorizez cum face regenerarea la aceste temperaturi. Când o face, postez, deocamdată am 220km și nimic iar funinginea calculată e 11.4 g iar cea măsurată 6.05 g (0.19 L de cenușă ulei).
    1 point
  12. Daca motorul e sanatos ,depaseste de trei ori valoarea ,si tot bine merge
    1 point
  13. Dupa curatarea la Odorhei filtrul meu a inceput sa scape funingine in sensul ca imi afuma tevile. Acum am montat pe masina un DPF din dezmembrari curatat chimic, dar cu catalizatorul taiat/demontat in timpul curatarii si este mult mai ok.
    1 point
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!