Clasament
Conţinut popular
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 27.01.2024 în toate secţiunile
-
Gentleman's GT Aproape 29k, după un an și ceva. Nu este un review, sunt câteva idei adunate. TL/DR: Pentru cine nu are răbdare sa citească: devine addictive, poți face pasiune pentru fiarele astea. Intro: A8 este o limuzină discretă și de departe pare un Audi A4 mai mare. Personal îmi convine că nu sunt genul care să vrea sa iasă in evidență. În susținerea acestui semi-anonimat, motorizarea de 4.0 cu 8 cilindri nu se remarcă cu nimic în plus față de un A8 obișnuit, nu are o siglă V8 pe laterale sau pe grilă, în spate apare un 60 TFSI din care mulți înțeleg greșit că ar fi un 6.0 litri, fără să observe că lipsește punctul dintre cifre. Un mic bolborosit la pornirea motorului, sunetul turbinelor care în turații au sunetul de supercharger (whine) sunt lucrurile fine pe care le percepi permanent si îți aduc aminte ca exista ceva special fără sa fie ceva deranjant sau "in your face", este mai mult către sleeper. De ce 4.0? De ce nu diesel? De ce v8? Motorizarea asta nu e cea mai convenabilă la consum, nu e cea mai ieftină la mentenanță, doar la impozit oferă ceva reduceri din cauza acelui mild-hybrid... cât o mai ține și asta. Pur și simplu pentru că unele lucruri nu au rațiune iar motivul este extrem de simplu: ajungi câteodată când ai de ales, îți îndeplinești un vis sau îl amâni? Momentul în care îți evaluezi sansele și iți cântărești decizia nu este niciodată suficient de lung asa că înțelegi rapid că e cazul sa îi dai bătaie... 😍 Dupa acest intro iată-ne aici, cu exemplarul negru din poveste. Feeling și conducere: - Ca să nu o lungim: îți vine să mergi și să nu te mai oprești, orice distanță este comodă și ușor de atins. Mersul devine un fel de terapie, iti reduce nivelul de stres si de agitatie, este un îndemn la relaxare si calm. Este extrem de relaxată (și relaxantă) la mers extern, un gentleman's GT, se așează bine la drum fără să ai nevoie de modul Dynamic. Lucrul ăsta nu aduce nimic spectaculos, ca doar asta e gândită sa facă. În treapta a 8-a la 3000rpm are aprox. 195km/h (evident că pe hârtie, în baza calculelor cu rapoartele cutiei de viteze). - Perceput din afară amestecul de culori si suprafețe ale interiorului prezintă la prima vedere un stil minimalist si ordonat. Personal îmi place ordinea iar stilul curat al interiorului se pliază pe așteptările utilizatorului de față. Odată ce te așezi și închizi ușa realizezi ca de fapt este un luxo-barge unde minimalismul nu exclude confortul... simți scaunul, volanul, materialele, iți delectezi degetele, observi ținuta de drum, liniștea din timpul mersului... abia apoi intelegi cum confortul te înconjoară cu brațe primitoare si incepi sa o apreciezi mai abitir. Mașina nu ți se descoperă deodată ci se prezintă în timp, o pasiune care crește, o bucurie a ta pe care o împarți doar cu pasagerii din mașină. - motorizarea: are ceva al ei, e un mormăit acolo care nu e vocal și nici mut. Întreg ansamblul e atât de antifonat ca uneori iți dă senzația că abia se mișcă, nu auzi gălăgie de la rulare, vântul tace și el, motorul e aproape tăcut... doar pasagerii mai temperează bucuria unei accelerări și totuși... găsești momente când îți apare un zâmbet idiot pe față. In plus, puterea este disponibilă pe o plajă bogată de turații fără sa fii nevoit să schimbi treapta, pur și simplu urcă elastic, neobosită. In pasaje subterane prefer sa deschid ușor geamul sau trapa sa aud sunetul turbinelor. - Aproape ca nu este necesar sa o scoți din confort, e suficienta putere oricand fără sa vrei sa urci tot turometrul si trebuie sa nu te lasi dus de val, altfel poti rămâne fără permis. In principiu sunt suficiente primele 5 trepte pentru orice manevră de depășire pe drum național sau autostradă. La viraje strânse pe ud e de ajuns sa te lași puțin pe gaz ca imediat iese spatele in afară, chiar in modul confort. Pe confort are un pic de bodyroll la viraje, se simte masa extra - frânele sunt maaari, transmit siguranță si conferă o încredere permanentă. Etrierii față sunt din aluminiu monobloc și împreună cu discurile de 400mm umplu bine jantele de 20 de inch - Plecările de pe loc sunt mult mai directe la torsen decât la haldex, se simte clar ca spatele e cuplat permanent, are o determinare și incisivitate aparte. - farurile digital Matrix led, cu milioanele de micro-oglinzi iluminate la cerere de către leduri sunt impecabile la mersul noaptea, iar indicațiile de bandă proiectate în fața mașinii în mers, animațiile la faza lungă ON/OFF (ca o cortină care se trage de la centru spre margini când intră faza lungă sau se inchide invers), animații pe jos la parcare/descuiere adaugă la factorul wow. - geamurile duble antiacustice fac sa fie extrem de liniște în mașină la orice viteză de mers. Cauciucurile de vară au în interior o spumă pentru atenuarea zgomotului, toata zona exterioară de dedesubt este mochetată cu material de izolare iar preșurile din interior sunt groase dublate cu burete Diverse: - intențiile regenerative și de coasting sunt mai greu de ghicit: frâna este cu recuperare completată de mersul pur electric, uneori nu știi ce va face exact... la condus fin de oraș e greu sa dozezi efectul, nu îți iese finețea întotdeauna iar coasting-ul te poate păcăli: ridici piciorul de pe gaz și intra regenerarea corect care e un fel de frână de motor, altădată ridici piciorul și comută in mod electric astfel ca depășești locul pe care l-ai estimat pentru frâna regenerativă care nu a mai intrat, alteori face coasting cu motorul la ralanti (când e rece). Hibridizarea e bună pentru emisiile la nivel de flotă/grup dar in utilizare nu iese mereu ce îți propui. Partea bună e că motorul nu face niciodată coasting când ai mașină care rulează in față sau dacă mașina din față e departe și frânează motorul repornește singur in mers. - la manevre pare mult mai mică în lungime decât este de fapt, în special în oraș, manevrabilitatea este îmbunătățită si întoarce vizibil într-o rază mai mică; unele probleme apar la unghiurile de atac ale rampelor din parcări, botul lung înseamnă ca la accesul de la Universitate am ridicat-o din perne sa nu atingă cu bara, iar la virajele pe rampele melc încape mai greu dar nu de la raza de bracare ci din cauza lungimii totale. - tetierele locurilor din spate au un confort fantastic, partea pe care rezemi capul este o piele moale, fină, extraordinară, de nu te mai saturi sa iti treci degetele peste ea. - Când este selectat modul „dynamic” de conducere, lămpile OLED din spate se schimbă cu o semnătură disponibilă numai în acest mod. - rear-wheel steering necesită obișnuință la parcările la bordură, faptul ca întoarce și spatele înseamnă că unghiul de intrare trebuie sa fie intenționat mai agresiv decât te-ai obișnuit la alte mașini. Critici: - nu afiseaza treapta de viteză in modul Drive (se poate coda cu Obd11) - nu poți încuia masina până nu termină softclose de tras ușa - spațiul de depozitare la șofer este mic, idiot și greu de accesat din mers. Încape o sticla de 1 litru pe orizontala dar cu greu o scoți din locul ei in timpul mersului - usb play se amestecă uneori cu android auto asa ca am renunțat la stick - muzica de pe androidauto se oprește când iese șoferul din mașină, chestie modernă la multe mașini, dar preferam sa fie oldschool - când sunt 5 persoane in mașină dispare cotiera cu tot cu tableta centrală din spate (care la face-lift nu mai e detașabilă). Poți accesa toate funcțiile scaunelor spate din "rear-mode" disponibil pe ecranul din față cu excepția funcției de masaj pe scaunele spate care e doar pe tableta din cotieră. Initial ma gândisem sa iau o tableta și sa o conectez prin wifi cumva, dar la utilizare pe termen lung cu 5 persoane (concedii) tot ai nevoie de suport sa o încarci, așa că momentan am abandonat ideea - Stropitoarele minune integrate în brațele ștergătoarele au înghețat dupa stationare la -6 și respectiv la -4 grade; după câteva minute de mers s-au dezghețat dar totuși, este o tehnologie inutila (Brațele ștergătoarelor sunt echipate cu cate un set de duze in partea de sus și de jos a lamelei. Pentru asta avem o pompă care alternează cele doua seturi de duze in baza semnalelor primite de la modulul de comanda. Modulul dictează care din setul de duze este folosit în baza poziției de urcare/coborare a bratului, viteză, temperatura și alți factori. La masinile echipate cu acest tip de stergatoare încălzirea duzelor este facuta de modulul de comandă, nu de către ECU ca la bratele standard. Setul de lamele de schimb este "pentru duze integrate" deci diferit de standard, costul lui este cât o revizie la un 1.9 tdi.) Altele: - am vrut sa fac întreținerea jantelor pe timp de noapte în stilul propriu ca atunci am mai mult timp... lanternă, Sonax, furtun cu apă, bureți, dar surpriza... nu am avut de ce sa lipesc lanterna magnetica, toate panourile laterale sunt din aluminiu, singurele elemente de tablă sunt montații A de la parbriz și parțial din montanții C din spate (probabil din condiții de siguranță) - continuănd ideea de mai sus, capota e tot din aluminiu, care se deformează atunci când e motorul cald și capătă un bombeu fin pe capotă care se vede din anumite unghiuri; când e rece curbura nu este vizibila. Funny: - Maneta schimbătorului nu e încălzită! știu ca sună aiurea dar când e rece afara si scaunul, volanul, cotiera centrală și cotiera de pe ușă sunt încălzite, parcă nu are sens ca maneta sa fie rece... cum toate astea sunt mofturi, încadrăm subiectul la funny! Mentenanță extra și garanții: 23k, înlocuit baterie 12V 24k, înlocuit blocator coloană volan, exista un buletin tehnic pe acest subiect si un kit de reparație (8W0927289 Repair kit for lock magnet). Blocatorul de volan dădea erori în toate sistemele: servodirectie minimală, suspensii tari, rear wheel steering dezactivat, lămpi aprinse în bord. In final celelalte sisteme se reactivau singure pe rând dar rămânea activă eroarea pe coloana direcție DTC C110DF0 (Active steering safety lock locking failed) 28k, înlocuit doua bucșe brațe față (Hydromount Suspension Control Arm Bushing, Rear, Lower, 4M0407183B) si făcut geometria 28,5k completat lichid racire G12evo 300ml până la maxim; completat ulei motor OE 0w30 cu 800ml cât sa ajungă înapoi în mijlocul intervalului. Ceva concluzii: Am încercat sa scriu de bune și rele deopotrivă, intenționat am insistat sa nu o prezint ca wow deși are parte de topul tehnologiei din brandul Audi. Cel mai mult contează bucuria mersului, faptul ca îmi vine oricând să merg în plus la orice drum numai să nu o parchez ar trebui sa spună restul. Pozele, in ordine: undeva pe langa Cortina d’Ampezzo, 2xGrossglockner si ultima my favorite spot @ Kotor Bay.3 points
-
@Cristi_V vorbim de un obiect făcut de mâna omului, o mașină potrivit unor standarde, aproape nouă, care nu are mare lucru, deci poate fi adusă cu ușurință la starea inițială. Ideea e să o tratezi cu seriozitate. Discuția a degenerat și nu asta era intenția mea, ca atare... o să mă retrag din discuție. Aici vorbim de un serviciu specializat, oferit de cei care comercializează mașini noi și în ale căror atribuții intră și mentenanța lor, sau reparațiile, după caz, și e normal să ai pretenția ca bunul dus la ei să fie reparat cum trebuie. Tu dacă duci mașina la ei pentru a-ți schimba ceva, sau pentru mentenanță, și ei își bat joc, tu ce spui? Plătești și pleci mulțumit? Sau nu zici nimic că oricum nu contează? Cu tot respectul, dar eu am altă viziune. Pentru serviciile oferite ei primesc bani, și bănuiesc că nu puțini, deci nu fac reparația gratis. Asta e ideea. Tu de ce îți cumperi mașină nouă de la ei și nu sh din târg? Că ai niște pretenții, nu? De ce îi faci casco? Să repari cu piese de origine, în service-uri cu pretenții sau la colț de stradă cu piese din dezmembrări? Eu unul cer seriozitate și perfecțiune de la cineva care oferă servicii atât timp cât nu mă tocesc la preț și plătesc cât mi se cere. Așa ar trebui să fim toți. Săptămâna viitoare cred că intră în reparații. Am fost contactat că s-au comandat piesele și când ajung mă cheamă cu ea pentru a le demonta pe cele avariate și o reconstatare pentru a ști exact ce mai trebuie și asta cred că de luni încolo. Și cu asta am încheiat discuția pe tema asta. @BFlamer Da, vizibil din avion. Eu nu semnam recepția și nu luam mașina de acolo dacă era așa și-mi se răspundea cum ai spus. Cum adică a rămas vopsea de altă culoare pe țeavă? Păi e problema mea asta?2 points
-
Trebuia sa inlocuiti servomotorul. Cedeaza si alte componente in el, nu doar termistorul....se strica si motorasele, rotiele, etc1 point
-
Pentru DQ250 ai nevoie de g052182a2 De ce nu ar fi ok si asta? https://www.ravenolromania.ro/ulei/fluide-atf-transmisie-automata/gama-profesionala-228/rav-dct-dsg-4-l In specificatii spune ca respecta norma VW. Nu cred ca se joaca Ravenol sa spuna ca respecta normele producatorilor si sa fie "apa de ploaie". @Dolfin video-ul ala e vechi de 10 ani si vorbeste despre "ulei universal de transmisie"; ceea ce nu e cazul aici! Producatori ca Ravenol, Fuchs, etc au uleiuri dedicate DSG, etc. Nu sunt universale, ci in functie de modele au si uleiurile care respecta normele respective.1 point
-
Nu are cum un ulei sa distruga rulmentii in cateva sute sau mii de km!!! Mai ales ca e un ulei cu aceeasi norma ca cea de producator. Eventual nu tinea 60k km ca cel OE, ci doar 30-40k km. Nici motorul nu se distruge daca nu pui uleiul original, ci unul cu aceeasi norma. Acolo clar a fost o uzura veche, care la schimbul de ulei a dus mizeria in alte parti si a dat erorile respective. Orice ulei punea la fel s-ar fi intamplat. @Petrisor98 la tine pare eroare de mechatronic 😞 Inca nu e mort de tot. Mergi rapid la un mecanic priceput sa iti faca un test si verificare amanuntita.1 point
-
Consum normal daca in 100.000 km au fost facute 3 revizii. Data viitoare schimba uleiul la max 10.000 km . Intervalul long life nu este compatibil cu infrastructura din RO1 point
-
1 point
-
1 point
-
Un copil pe care doar o mama il poata iubi Am fost la cateva filme din astea cu roti care nu complimenteaza design-ul masinii. Isi faca treaba sunt utile sunt speciale .. sunt din alt film1 point
-
Gata, a fost floare la ureche :P.....bine, cu ajutorul lui Cristi ca altfel..... Daca face cineva operatiunea asta sa fie pregatit doar cu 3 torx-uri (parca asa le zice) 1 torx de 55 pt desfacerea centurii dintre banchete - piesa 8 din schema 1 torx de dimensiuni mici (nu stiu de cat e) pt desfacerea piesei 2 1 torx de 50 pt desfacerea scaunelor din fata piesele 1-2-3-41 point
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00