Jump to content

Clasament

Conţinut popular

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 23.01.2019 în toate secţiunile

  1. Vin cu o actualizare scurtă, pentru c-am mai făcut câte una alta la mașină: am instalat bureții de polistiren în ideea prevenirii formării de gheață la colțul ușii, care știm cu toții ce efecte poate avea la Golf 5. Codurile sunt 1K0867453A pentru partea stângă și 1K0867454A pentru partea dreaptă. Se instalează în așa fel încât muchia feței de ușa să treacă cât mai aproape de burete, astfel încât chiar dacă se formează un strat de gheață, acesta să fie subțire și poată fi ușor spart de portieră; am schimbat bușonul pentru umplere cu ulei al motorului cu unul original pentru 2.0 TFSI. Nu sunt sigur de ce, dar bușonul cu care am luat mașina nu era original... l-am căutat după cod și am văzut că ar fi echipare pentru Golf 1/2/3. Oh well, încă un lucru rezolvat la mașină. în sfârșit am ajuns la CSL Custom pentru instalarea catalizatorului. S-a mers pe varianta unui catalizator metalic Euro 4 cu 200cpsi, așa încât pot rămâne la softul APR Stage 2+. De-abia ce l-am instalat și nu am mers foarte mult dar primele impresii sunt că s-a îmbunătățit cuplul la ture mici, evacuarea a mai tăcut un pic și nu mai miroase a benzină !! Nu am apucat să merg tare cu mașina de când am instalat catalizatorul, dar mă aștept să fi pierdut ceva sus în ture mari. Urmează revizia la început de februarie și apoi ar fi momentul să trecem la lucruri mai serioase: ambreiaj, timonerie și anvelope. Mi s-a întâmplat să-mi patineze ambreiajul în treptele superioare, la drum lung, când aerul era rece și condițiile erau propice dar nu știu cu ce să-l înlocuiesc. Nu sunt sigur dacă un ambreiaj stock mai face față de la cuplul oferit de Stage 2+, iar alte variante au avantaje și dezavantaje. Dacă tot voi umbla la ambreiaj am zis c-o să umblu puțin și la timonerie: vreau să instalez un short-shifter (probabil cel de S3) și bucșe metalice la capetele cablurilor. Închei prin a spune că în sfârșit am aflat consumul de ulei al motorului zilele trecute, când a fost nevoie să fac nivelul: 1l/11.500km ceea ce, din alte discuții avute cu utilizatori de TFSI, pare să fie destul de mic. "Mai are veatză în ea"™️
    9 points
  2. Se pare ca din 17 decembrie se poate cumpara vinieta pentru Bulgaria online https://web.bgtoll.bg/Home Sursa: https://sofiaglobe.com/2018/11/17/bulgaria-electronic-road-tax-vignettes-go-on-sale-online-on-december-17-road-agency/
    4 points
  3. Sa mai stergem praful pe aici. Fiind inceput de an, a venit impozitul. Am platit imensa suma de ...3RON! Si pentru ca la sfarsitul lunii se face anul de cand am masina, a sosit vremea reviziei. Dupa ce am fost refuzat politiocs de Midocar si Avia Motors am aflat ca de masinile hibride/electrice se ocupa exclusiv Porsche Nord. Asa ca am facut o programare telefonica pentru ieri 22ian la ora 9AM. Am ajuns si am fost preluat de un domn consilier service. Talonul la control, furnizat informatii despre kilometrii din bord, nivel combustibil in rezervor etc. Am fost informat ca pentru passat GTE exista "o actiune VW" pentru rescrierea ECU cu o versiune mai noua, bla,bla,bla, s-a tiparit un vraf de foi pe care a trebuit sa le semnez de parca urma sa-mi dau un rininchi, m-am conformat. In timp ce domnul consilier tot completa de zor la fisa service/revizie, printre dinti cu un ranjet de mare cunoscator in ale masinilor imi baga ' nucleara': "Haideti ca colegii mei au scris in fisa ca trebuie sa schimbe uleiul si filtrele". Radea in continuare si incerca sa-i scuze pe colegi. I-am raspuns sec ca intradevar GTE este o masina care are si motor termic! Va dati seama pe mana cui ne lasam masinile? Dupa vreo 3 ore am fost sunat cum ca lamelele de la stergatoare ar treui schimbate..doar 229RON si ca la fel si bateria de la cheie. Am multumit dar am spus ca o sa ma ocup personal de aceste aspecte. A incercat sa ma convinga ca si alti clienti si-au schimbat singuri bateria si dupa o saptaman au reclamat cum ca deja s-a descarcat.Mi-am asumat si acest aspect. Iar la ora 17 am fost sa ridic masina.In total revizia m-a costat 670ron, (4 litri ulei castrol 5w30 vrac+ filtru si manopera aferenta) Pe factura scrie ca urmatorul schimb de ulei va fi la 54722km sau 22.01.2021. Eu din cate stiu la GTE schimbul se face la 10000km sau 1an. Dar te pui cu PBN romania? PS. Pentru revizie am remontat sistemul DicoverPro. De cate ori ma uitam la el parca aveam nisip in ochi.
    3 points
  4. Am montat climatronicul si rama, urmeaza navigatia Bolero
    3 points
  5. @Golfulica mulți de pe aici ne îngrijim dpf-ul pentru a avea o viață cât mai lungă, unii l-au schimbat cu costurile de rigoare. Tu ai ales calea cea mai ușoară dar incorectă. Din acest motiv nu vei primi răspuns la întrebare. Pentru că nu este corect ceea ce ai făcut!
    3 points
  6. Benzinarele din perioada respectivă merg cu 502.00 (5W40).
    2 points
  7. Recomand ca sch de ulei pt cine locuieste in Ro sa se faca la 10000km. Ulei original 5w30 pt dpf.. filtru original. Nu ne comparam cu vestul care are combustibili.. uleiuri si autostrazi. Am clienti cu 400k km cu tdi cr care merg f bine.. dpf original.
    2 points
  8. @dolmarfan la CAYC din primii ani de fabricație se împart gramele de cenușă de ulei la 0,0003 valabil și pentru cele cu soft dieselgate. La cele din 2012 - 2015 fără soft dieselgate se împart la 0,00028. Oricum chestia asta este estimativa și rezultatul este afectat de profilul de mers, frecventa schimbului de ulei etc. Dar îți faci în mare o impresie.
    2 points
  9. Si eu dupa multe comparatii si analize am ajuns la concluzia ca Style e cea mai buna configuratie. Eram setat pe Scout insa in final nu am gasit ca ar merita cei 2000 de euro in plus doar pentru design. Scoutul nu aduce niciun beneficu in offroad asa cum sportline nu e mai rapid decat Style.
    2 points
  10. L-am plimbat si pe asta micu cu masinuta asta seara. I-a placut foarte mult, a zis ca e foarte rapida ! Cu ocazia asta am aflat ca un scaun cu isofix se monteaza relativ usor. Unghiul banchetei e unul bun dar taieturile pt isofix sunt cam stramte, ceea ce a necesitat putina "surubareala" cu mana ca sa fixez scaunul (probabil nu fusesera folosite). In acelasi context, am mai descoperit ca are atentionare de cuplare centura si pe locurile din spate, ceea ce e super cool pt parinti. Se vede pe computerul de bord in dreapta jos iconita respectiva. ?
    2 points
  11. @V.M.Stiu si eu ca uleiul contine aditivi, multumesc Ideea tocmai asta e: ca ii contine deja. Cand incepi sa adaugi - rezultatul nu e neaparat pozitiv. Uleiul deja trebuie sa contina tot ce este necesar. Nu zic ca nu este posibil ca rezultatul aditivarii suplimentare sa fie unul bun, zic ca este foarte greu de cuantificat. Bineinteles, rezultatul poate fi si prost..
    2 points
  12. La masina din semnatura folosesc Valvoline Synpower MST C3 5w40 (sintetic) Schimb uleiul la 15.000 km, timp in care nu scade nici un mm pe joja si pe temperaturi de sub 0 grade motorul cat e rece e mult mai silentios decat cu Castrol.
    1 point
  13. Hello guys, long-time lurker here. De-a lungul timpului m-a intrebat mai multa lume, vazandu-mi masina, daca am thread pe vwforum asa c-am zis s-o fac si pe asta, in ideea in care ma voi sfatui cu alti pasionati si cunoscatori ai masinilor. O sa incerc sa povestesc istoria mea cu masina, asa ca primul post va fi lung. O sa listez modificarile, dupa care va spun si povestea: Modificari pe masina: Amortizoare Bilstein B6 de Mk6 GTI Software APR Stage 1 Admisie Revo Bare stabilizatoare H&R 28/24mm Bucse bascule fata de Audi TT Placute de frana EBC Yellowstuff Lichid de frana Motul RBF600 Jante BBS RC 7.5J 17" ET43 Modificari ce urmeaza: Fuzete & bascule de Audi TT Bara stabilizatoare stock pe fata Kit de frane fata Stoptech ST-41 cu discuri pe 328mm In vara lui 2016 aveam de cumparat o masina care trebuia sa fie fun-to-drive si sa poate fi folosita de zi cu zi. Cu un buget de 6-7.000€ nu m-am putut atinge de ceva nou ori de ceva extravagant, dar am cochetat cu ideea unui coupe 2+2 sau o masina sport construita pe platforma dedicata. In cele din urma, a castigat latura mea de 'hot-hatch guy' intrucat apreciez foarte mult la o masina caracterul dual - dimineata cand dorm pe mine sa merg linistit pana la munca, iar vineri seara cand plec sa las nitel cauciuc pe asfalt. Asa am ajuns la un Golf 5 GTI, parea o masina competenta, echilibrata din multe puncte de vedere si care ar putea fi modificata moderat incat sa ii schimb caracterul catre ceva ceva care sa mi se potriveasca. Am vazut destul de multe GTI-uri si am fost dezamagit de mare parte din ele - masini fie neintretinute, fie modificate fara niciun fundament tehnic. In cele din urma, am dat ochii cu un GTI rosu din 2005 care mi-a placut. Masina mergea bine, geometria era corecta deci chiar dac-a fost rasturnata macar a fost reparata drept, era nemodificata si avea ~127.000km reali. Inspectia tehnica si vizuala a dezvaluit ca avea probleme cu geamurile electrice fata, motorase de la flapsurile de la Climatronic, pierderi de ulei pe la capacul chiulasei, cateva bucse obosite, o aripa infundata, unul dintre faruri era matuit iar interiorul era extrem de murdar de la cainele fostului proprietar. In fond, nimic ce nu putea fi rezolvat, asa ca pentru 5.000€ a intrat in posesia mea. Am purces la rezolvarea problemelor prin polisharea farurilor, demontarea si curatarea interiorului, schimbarea switch-urilor de la lumini si de la geamurile electrice plus prima servisare care a inclus revizia generala, schimbarea garniturii de la capacul chiulasei si reimprospatarea articulatiei fata. Acum fiind in stare tehnica buna, am inceput sa o folosesc asa cum trebuie. Fac pariu ca nu sunt singurul care se bucura cand vede un drum de munte liber in fata (mie imi place tare mult pe DN1A - Cheia), dar dupa ce am decolat de cateva ori la viteze ilegale, mi-a fost clar ca amortizarea nu e suficient de agresiva pentru stilul de condus. Am considerat sa schimb suspensia cu un cup-kit de genul Bilstein B12, dar cand am vazut specificatiile arcurilor aftermarket disponibile pentru Mk5 GTI m-am lasat pagubas (majoritatea arcurilor "sport" sunt mai scurte si mai moi decat cele stock - o reteta pentru dezastru) si am ajuns sa pun 'doar' un set de amortizoare Bilstein B6 (versiunea pentru Mk6 GTI, mai putin agresive decat cele de Mk5 GTI). Tinuta de drum a fost mult imbunatatita si pot spune ca dintre toate modificarile pe care le-am facut, amortizoarele sunt singurele care au avut numai plusuri. Pasul urmator a fost sa echipez masina cu un set de anvelope de iarna Nokian WR A4, iar distractia a fost la nivel inalt in prima iarna. Pe langa "baieteala" din oras si drumurile pe la munte, am participat si la Winter Trackday-ul organizat la Motorpark Romania. Nimeni nu poate spune ca un Mk5 GTI subvireaza la viteza pe zapada! Cu venirea primaverii, sosise momentul sa cumpar un al doilea set de roti; am gasit la pret OK un set de BBS RC 7.5J 17" echipate cu Federal 595 RS-7 225/45 R17. Nivelul de aderenta a crescut mult de tot, iar cu suspensia in mintile ei deja simteam nevoia de mai multa putere... m-am oprit direct la APR pentru un Stage 1. Dupa pregatirea masinii, care a implicat schimbarea DV-ului cu ultima revizia, cam follower-ul si N75-ul (care-a fost o p***a de diagnosticat) am crescut puterea pana la 240-250CP... cat o face Mk5 GTI Stage 1, caci cifrele astea nu sunt importante pentru mine. In aceeasi perioada am instalat si o admisie Revo, din simplul motiv ca tampoanele capacului de la motor obosisera si capacul intra in contact cu conectorul electric de la HPFP. Cu mai multa putere, o suspensie care lucra corect pe strada si gumele agresive masina devenise o placere la condus rapid. In 2017 am inceput sa particip si la trackday-urile de la Motorpark unde cateva minusuri au devenit evidente: franele nu faceau fata la mai mult de 1-2 ture rapide iar ruliul era imens, conducand la o uzura exagerata a flancului exterior de pe banda de rulare a cauciucurilor. Nici n-aveam nevoie de mai multe motive sa fac trecerea la niste placute de frana EBC Yellowstuff, lichid de frana Motul RBF600 si un set de bare stabilizatoare H&R (28mm pe fata, setata soft, si 24mm pe spate, setata hard). Am arucant si un set de bucse pline de Audi TT pentru mai multe precizie de la puntea fata. Nivelul de aderenta pe circuit a crescut simtitor, semn ca roata fata-exterior calca mult mai bine acum, dar franele au ramas tot de ... cacao. Masina e in continuare in configuratia de mai sus, dar urmeaza niste schimbari importante. In primul rand o sa fac trecerea la fuzete si bascule de Audi TT, intorcandu-ma la bara stabilizatoare stock pe fata, plus un kit de frane Stoptech ST-41 care ar trebui sa ofere un feedback mult mai bun in pedala de frana si sa reziste mai bine la abuz. Am in plan sa fiu pe 28 aprilie la Adancata cu modificarile acestea, iar in vara o asteapta o a doua excursie prin Europa... de data asta ma duc sa ii arat roscatei Stelvio. Modificarile pe care le-a suferit si pe care le va mai suferi masina au venit ca observatii personale dupa drumurile/trackday-urile facute. In nebunia mea, am dezvoltat chiar si un model simplu (2D) al suspensiei fata care a fost edificator. Geometria suspensiei fata pe platforma de Golf 5 nu e deloc de partea performantei, iar coborarea masinii exagereaza problemele... cele mai bune solutii sunt fie limitarea ruliului (care de la un punct incolo isi va spune cuvantul asupra comfortului), fie imbunatatirea geometriei, care se face mai dificil. Practic, singura varianta OEM o reprezinta fuzetele de TT, iar aftermarket numai pivotii reglabili de la SuperPro fac ceva in acest sens; orice altceva ar presupune fabricare custom, iar cum aici vorbim de suspensie si directie nu cred ca e o idee buna sa se ajunga acolo pentru o masina de strada. TL;DR: Bine v-am gasit. Sunt proprietarul unui Mk5 GTI rosu, rabla prin definitie, care nu arata prea bine dar este competenta si la mers tare si la naveta. I se aduc modificari pe masura ce isi arata minusurile.
    1 point
  14. 1 point
  15. Sau mai simplu direct de la sursa de la "tonomatele de vignete". O sa fie cam 600 de bucati in toata Bulgaria (vami si benzinarii cu precadere). In paralel vor functiona si vechea modalitate de plata la casa benzinarie sau in vami.
    1 point
  16. @V.M.Era de așteptat. Ai analizele pe oil-club.de la REP, VMP, VMP USVO. Poți să tragi liniștit concluziile. @andrei_221 să nu te miri că într-o zi un ,,ecologist" va cere socoteală pentru că se încurajează astfel de practici. Nu uita că este un forum nu un grup de facebook. Aici totul rămâne și google le găsește.
    1 point
  17. Si o varianta rapida. Mult prea rapida dupa gustul meu. Mai studiem...
    1 point
  18. @nicusanDacă ai garanția că kilometri tai sunt reali fă împărțeala. Când am făcut diagnoza aveam 139091 kilometri. Dacă împart cenușa de ulei îmi dă 0,000269 gr cenușă de ulei pe kilometru.
    1 point
  19. poate ca rezolva indoitul usiilor sau a aripilor, dar posibil sa mentina umezeala in acea zona a pragului si sa favorizeze aparitia ruginii, care e o alta problema cunoscuta in acea zona la golf 5.
    1 point
  20. @Muale vad ca iti place sa rasucesti cutitul in rana bine de tot , pana iese pe partea cealalta
    1 point
  21. Nu cunosc care e producătorul, catalizatorul l-au furnizat cei de la CSL Custom. Cred că e OK, așa, după miros, dar va veni și vremea ITP-ului și voi vedea cum stau cu noxele. Ambreiajul, la mine, nu cred că patinează din cauza hidraulicii... pur și simplu e la limita cuplului de la Stage 2+, plus că volant e cea originală; are 190.000km și a văzut cel puțin 2 ambreiaje patinând pe ea, așa că mă gândesc că nici suprafața de frecare a volantei nu mai e ce trebuie.
    1 point
  22. @Dnest Clever pack: LA,BDS,incalzire stationara, Canton,ILA,pedalier sport, PA, Sunset sau Sleep pack. Pentru L&K nu exista asa ceva, uitate in standard sa vezi ca majoritatea sunt incluse. Scout grey business, Sportline Black Magic si L&K brown(maro) @andreutzu Daca o sa faci comparatii de pret intre Style si Scout tinand cont de baza de la care pleaca fiecare o sa vezi ca iesi cu un avantaj de 1000 E pentru al doilea dar depinde ce configuratii se doresc? Eu am zis pas la Scout dupa ce am aflat ca trimm-urile lui nu se pot schimba(vin cu tot cu fete de usi si la fel pe bord?)
    1 point
  23. Am lipit fara probleme pe partea cu puncte . Cu cat este mai sus camera cu atât mai bine. Și ca unghi de filmare și ca mascare.
    1 point
  24. @Dnest 2 ore am stat ieri in cele 3 variante( Style,Sportine si L&K pe cine ii intereseaza le gasesc la PBN pe toate inclusiv Scout) pana m-am hotarat intr-un final pentru Style cu optionale. Dupa filmuletele de pe internet ma dusesem ferm convins sa comand Sportline dar interiorul nu m-a convins ca merita diferenta intre cele 2 echipari plus ca trebuia sa mai tai cate ceva deoarece Sportline nu are nici un fel de clever pack si ii lipsesc destule din baza. Jantele Triglav antracit in realitate nu imi mai par atat de spectaculoase ca pe net, pentru cei care vor Vega 20'' cu 8J sunt cu totul altceva? . Fata de Superb Sportline chederele nu sunt piano black ci cauciuc negru?, trimm-urile prea anoste pentru gustul meu(nu au nici o legatura cu a simula fibra de carbon decat suprapunerea de straturi) si chiar si cele de pe L&K nu m-au dat pe spate iar pe deasupra erau deja zgariate serios. Scaunele pe Sportline sunt foarte misto din toate punctele de vedere daca cele de pe Style care se pot comanda si arata identic ar fi fost cu Suedia sau textil le bifam in schimb am remarcat o calitate foarte buna a pielii de pe L&K. Iar exteriorul de la Sportline se poate face in timp, cu niste costuri relativ decente? Tot legat de exterior faptul ca nu se poate comanda grey bussines a fost alt minus pentru mine. @75NOR mersi, dupa ce am renuntat la Triglav 19 si am ramas pe Trinity 18 am comandat fara DCC . @yanq perfect de acord! Sper ca descrierea mea pe scurt, sa ii ajute si pe altii sa isi face o idee pana vad live!
    1 point
  25. alin1000, in locul tau, la bugetul tau as merge clar pe benzinara. Vrei un motor simplu, fiabil, fara turbo, euro 5, gasesti 1.6-le MPI. An fabricatie pe Golf 6 sau Golf Plus, 2009. Dupa acest an, benzinar doar TSI-uri mai gasesti. Evita 1.4 TSI de 160 de cai, e pretentios si 1.2 TSI, care e din nou cu probleme. Vrei TSI, mergi pe 1.4 de 122 de cai. Da sa ai siguranta unui istoric corect. Mai ales pe parte de distributie. Daca gasesti o masina ingrijita si service corect, eu clar as lua 1.4 TSI de 122 de cai. Daca la un moment dat ajungi sa schimbi distributia, aia e. O schimbi. La cati km specificai tu ca faci, si sa schimbi distributia aia dupa ce iei masina, sa fii tu linistit, pe urma cativa ani buni ai pace. Informeaza-te de motoarele pe benzina aici pe forum, sunt topic-uri dedicate. Unii hulesc TSI-urile, altii spun ca sunt ok. Si eu sunt de aceeasi parere. Cat timp gasesti o masina onesta, corecta, si stii pe mai departe de unde pleci, si o intretii corespinzator, nu are ce sa fie nasol.
    1 point
  26. Serios??? Big fail!!!
    1 point
  27. Pentru ca sa nu mai inghete geamurile , seara cand ajungi acasa , prepara cam jumate jumate otet cu apa si pune intr-un pulverizator si dai pe parbriz , geamuri laterale , luneta si oglinzi ... Nu mai ingheata nimic !!! Sunt multe tips and tricks pe youtube daca , cauti si eficiente !!! Vazusem un post mai sus legat de Sonax Frumoasa masinuta ... Cat iti consuma ? 1.2 la o 1.300 kg ... am vazut ca e la moda downsize-ingul acum ... si parerea mea e ca daca or sa o tina tot asa ... nu mai ajungi sa faci 500.000 km cu un diesel si sa mai ruleze ... ci 200.000 - 300.000 km ... si apoi ii aprinzi lumanari
    1 point
  28. Foarte bine zis @75NOR
    1 point
  29. A venit prima piesa din retrofitul la smartphone holder. O sa merg pe OEM pana la urma, dna sofer a spus ca nu are nici o problema cu landscape si ca ii place asta cum arata (criterii solide, n-ai ce sa faci ...) Asta ar fi schema de necesar ... a venit ansamblul 4 si 5
    1 point
  30. Ce om, sa iti iei up in bani de passat full impekabil cu chilometri absolut reali Glumesc - apreciez foarte mult oamenii care fac alegerile tinand seama struct de regimul de utilizare al masinii - si nu se arunca la barci inutile destinatiei propuse. Ca dotari are tot ce-i trebuie, pana si senzorii de parcare imi par in plus la o masina atat de mica cu haion.
    1 point
  31. Va salut cu deosebit respect, ? 23 de ani am si conduc un Passat B7 Highline din 2012, achizitionat de la un samsar incepator in februarie 2018, la ~150.000 km. Ador sa conduc (si mai ales sa O conduc) si am dezvoltat o pasiune pentru ingineria mecanica in urma tentativelor mele de a-mi intelege masina si de a o repara ici-colo, cand am putut. N-am mai activat pana acum in vreo comunitate orientata catre automotive de niciun fel, asa ca postul acesta e o premiera pentru mine. Am cautat un model similar destul de mult timp iar cand am vazut anuntul am stiut ca ea trebuie sa fie! Ca dotari(notabile), prezinta: BiXenon Spalator de faruri Interior piele maro Scaune(fata) incalzite Scaun sofer reglabil Navi (RNS 310 - schimbat probabil de catre samsarelul de la care am cumparat-o, am impresia ca a venit de fabrica cu ceva mai scump care a fost vandut de el) Motorul CFGB 350nm @ 1750-2500 rpm, 170HP @ ~4200 RPM Jante (vara) - Kansas 18'' cu Pirelli P Zero Nero, iarna - Aragon (de pe passat B8) 16'' cu Bridgestone Blizzak lm-25 Start-Stop (oprit, 99% din timpul in care sunt la volan) Un anume sistem audio al carui sunet il iubesc dar al carui nume nu-l cunosc Altele, uzuale "Problemute" ale ei: m-a suparat odata cu o eroare la EGR, pe care ulterior l-am inlocuit cu unul OEM. s-a defectat un far(aparent), iar dupa investigatii mai amanuntite am constatat ca e un droser defect, defapt, unul nou e pe drum defect in broasca de la haion pe care am inlocuit-o microfonul nefunctional (unul din motivele pentru care m-am alaturat acestui forum) o eroare de comunicare pe CAN la AFS pe care nu stiu de unde s-o apuc Ma bucur sa fiu aici in sfarsit, dupa multele ori in care am citit si rasfoit topic-urile acestui forum. Toate cele bune! Iat-o si pe Helga: Numai bine va doresc!
    1 point
  32. :))) Senzorii sunt primii pe lista, asa e. Cu suportul vedem. Mai urmeaza cotiera si presuri ca acum are niste glume proaste. Volanul nu e pe lista scurta. Si o privire in interior...
    1 point
  33. Super misto masina ! Unde se gasesc Led-urile pentru interior ? Ca si eu vreau sa ii pun pe led ...
    1 point
  34. @minu94 cum ar zice Eexcalade, date incomplete. Dar, cenușa de ulei corespunzătoare nr de kilometri însă mașina a mers un pic cam mult în oraș. Presiunea diferențiala foarte bună pentru nivelul de încărcare cu funingine. Dacă vei spune că din contră, mașina a mers doar extraurban, atunci înseamnă că ai soft dieselgate și asta înseamnă o altă discuție.
    1 point
  35. Se împlinesc 180K km de utilizare și 12K km de la reparația motorului, ocazie cu care am efectuat schimbul de consumabile, ulei și filtre + o reparație la cablajul hayon-ului care genera oareșce probleme la deschidere. Nivelul uleiului a rămas neschimbat, la fel și marca uleiului nou introdus Castrol 5W30 FST LL 03. Voi reduce intervalul reviziilor la 10K km mai mult din considerente de utilizare preponderent urbană.
    1 point
  36. Actualizare nesemnificativă ? dar încercăm să scriem ceva mai interesant la sfârșit, sper că-mi iese și c-o să placă oricui citește. Dar pentru-nceput, vă spun că perioada următoare o să mă vadă plecând prin țară cu mașina. Ca să stau liniștit am trecut la roțile de iarnă - jantele originale de GTI, 7.5Jx17" ET51, și Nokian WR A4. Cauciucurile au trecut deja prin 2 ierni dar sunt încă într-o stare foarte bună! Au carne vreo 7mm, nu s-au întărit și nu mi se pare că și-au schimbat comportamentul față de când erau noi. Acum pot să confirm că frânele Stoptech intră sub jantele stock fără niciun distanțier; nici măcar nu e la limită, dar se aglomerează treaba pe acolo. Veștile proaste vin de la roțile de vară; după 2 veri și în jur de 30.000km, Michelin-urile sunt prăpădite. Cu siguranță din cauza circuitului, pentru că pe stradă am văzut că rezistă mult și bine. Până la urmă 30.000km (cu vreo 5 ieșiri la Motorpark) nu e un rezultat tragic, dar acuma-s convins că mașina e suficient de rapidă pe circuit cât să merite niște cauciucuri mai serioase. Altfel uzura pare normală, poate un pic mai mare uzura în partea interioară a anvelopelor față că deh... am mers prin Europa cu -1.8˚ cădere pe față. Puteți vedea starea Michelin-urilor mai jos; în stânga e un cauciuc de pe față, în dreapta e un cauciuc de pe spate, uzura e simetrică stânga-dreapta pe mașină. Dar hai că vreau să uit de uzuri și stricăciuni. În schimb vreau să trec la treburi distractive. În drumul meu către Iași, în weekend-ul ce tocmai am trecut, am făcut un popas de-o noapte la un prieten. Eram tare curios să îi văd mașina, un BMW M3 E46, că de tânăr flăcău mi-a plăcut; și toată lumea zice-n stânga și-n dreapta "Băi cât de mișto e M3-ul ăla!". A fost prima mașina mai serioasă, cu status de "one of the greatest", pe care-am condus-o de când am început să alerg mai repede mașinile. Foaaaaarte interesante diferențele între cele două mașini! Așa, pe scurt, bavareza e la toate capitolele mai competentă și mai bună obiectiv, și diferența de calitate a șasiului e uriașă. Cu alte cuvinte, faci mai puține compromisuri cu un M3. O să-ncerc să fac o comparație între cele două experiențe de condus. Nu pentru că GTI-ul și M3-ul ar avea vreun lucru în comun, dar ăsta e forum Volkswagen și încerc să le laud. ? Nu o să compar timpi, accelerații, viteze, că am condus mașinile pe stradă și acolo relevanța cifrelor e scăzută. Important e, zic eu, cum te face mașina să te simți. Și aici e diferența cea mai mare între GTI și BMW. Hai să fim sinceri, amândouă-s capabile să facă o depășire și să ia un viraj, suficient de bine pentru stradă. Dar unde GTI-ul, cu setup-ul actual, e zglobiu rău și pare că nu vrea să meargă în linie dreaptă ci caută să se rotească sub tine, BMW-ul e stabil și-ți oferă încredere. Unul e fermecător prin retardul pe care-l afișează, altul e fermecător prin competența sa. Mă-mbrățișez cu prietenii, ne instalăm la ei acasă și-ncep discuțiile puțin stânjenite așa... că noi nu vedem prea des. Da' nu rezist mult și-l rog să mergem la o plimbare cu BMW-ul că io de-asta am venit. Pornesc BMW-ul la rece, erau undeva la 14 grade în aer la amiază și motorul se-așează într-un cântec ritmic de 6 pistoane... la-nceput își încălzește catalizatoarele și merge bogat cu scânteie întârziată; nu e gălăgios ca Golfurile pe care le văd scârțâind când se pune verde la semafor ci e mai degrabă cântec decât gălăgie. Și totuși, când e pornit la rece, pocnește subtil evacuarea într-un fel elegant, neprogramat. Pocnește pentru că așa merge motorul la rece și așa e gândită evacuarea, nu pocnește pentru că cineva a scris cu intenția asta câteva linii de cod și le-a urcat în ECU. Las mașina să încălzească puțin uleiul înainte să plec la drum. Motorul S54 de 3.2 litri de pe M3 merge cu ulei 10W60 din fabrică! E gândit pentru fugă, dar trebuie respectat. Așa că o scot din curte de-abia după ce fumez două țigări lângă ea. Strada e denivelată și eu nu prea-s obișnuit cu casetele hidraulice de direcție; dau într-o groapă mică și volanul fuge 45 de grade în stânga. Foarte bărbătească direcție la viteze mici, e grea și nu se obosește să filtreze neregularitățile asfaltului; simți tot. Dar strada nu e lungă și ies în bulevard, acolo unde asfaltul e curat și am un șoc încă de la prima repriză de accelerație. Odată cu asfaltul s-a liniștit și direcția; volanul nu e ca la Golf, hiperactiv oricând o calci, la BMW volanul face un singur lucru: îți zice cum sunt virate roțile din față. Fără zgomot de fundal, fără vibrații, totul e foarte curat și e una dintre cele mai mari diferențe față de un hot-hatch. Trebuie să te recalibrezi un pic fiindcă la-nceput ți se pare moartă direcția. Însă e greșită prima impresie, direcția este doar foarte curată, nederanjată de alte forțe care ar ajunge la roțile față în cazul altor mașini. Și dacă tot am zis c-am călcat-o, să vorbesc un pic și despre motor și reprize. Cine crede că TFSI e liniar, sună frumos și urcă-n ture față de un TDI... ei bine, mai puneți încă o dată diferența asta și ajungeți la S54. E un motor aspirat măricel, în 6 pistoane, căruia îi plac turele; limitarea intră pe la 8200rpm. Evident că ce spun trebuie luat ca o părere personală, nu ca un adevăr absolut, dar nu mi s-a părut că-ți ridică pulsul așa tare cum înțelegi de pe internet. Motorul cântă frumos în fundal tot timpul și sunetul e o plăcere - ar fi meritat o evacuare mai gălăgioasă decât cea stock pentru că aici e și muzică, nu e numai zgomot -, dar sub 4500-5000rpm ca și performanțe dinamice nu e extraordinar. Motorul în sine, dotat cu admisie cu clapete de accelerație individuale pentru fiecare dintre cei 6 cilindri, răspunde instant indiferent de turație și îți dă din prima tot ce poate. Dar lipsește rush-ul, neliniaritatea unui motor turbo, am zis "Ce-i asta frate că nu trage nici ca GTI-ul meu cu turbina aia mică?"... am fost total neimpresionat până când m-am uitat la vitezometru. N-o să zic la ce viteză am ajuns, dar aveam cam 40km/h peste cât aș fi crezut înainte să văd poziția acului. Total în neconcordanță cu feeling-ul pe care l-am avut, mașina face viteză într-un mare fel! Și cu cât vorbim despre viteze mai mari cu atât mai mult își spune cuvântul aerodinamica net superioară unui hatchback. N-ai niciodată senzația de sălbăticie pe care ți-o dă un motor turbo modificat, dar cronometrul nu minte - e foarte puternică și chiar o arată. Trage până la roșu și nu rămâne niciodată fără aer motorul ăsta. Nu te face să zici "Băi ești nebun cum trage?!?!" ci mai degrabă "Băi, motorul ăsta nu se mai termină?! Încă trage, și trage bine!!". Dar când am trecut peste momentul șocului, peste neconcordanța între ce am simțit și ce s-a întâmplat de fapt, mi-am dat seama că nu numai motorul aspirat e liniar și dezvoltă performanțele într-un mod rafinat. Așa e toată mașina! Tocmai ce-ajunsesem la 40km/h peste ce credeam eu, că M3-ul ăsta absorbea denivelările din asfalt și zgomotul venea de la motor și ceva mai puțin de la cauciucurile spate foarte late, dar nimic de la vânt. Și când dădeam de-un viraj nu mi s-a părut nimic diferit față de vitezele mici din oraș. Unde aș fi trebuit să mă concentrez cu GTI-ul și ar fi trebuit să ascult foarte atent feedback-ul pe care mi-l dă mașina, ca să fiu sigur că nu depășesc limita, M3-ul a continuat să se lipească de asfalt fără să dea senzația c-ar vrea să plece de față sau de spate. Are câteva sute de kg în plus pe puntea spate și asta o ajută tare mult să fie stabilă. Când intri într-un viraj M3-ul subvirează puțin inițial, pe perioada tranzitorie, după care capătă o atitudine neutră care inspiră extraordinar de multă încredere. Practic, tot timpul M3-ul îți dă senzația de control. Te face să te simți zeu la volan. E o mașină cu centru de greutate mai jos decât un Golf, cu greutatea amplasată central, între punți, și cu ampatament măricel, ceea ce duce la o stabilitate naturală. Cu Golful frânările puternice sunt interesante, pentru că spatele se ușurează mult și dansează până în punctul în care nu poți ignora faptul ăsta. Prin contrast, BMW-ul se scutură pe umeri atunci când frânezi puternic sau când dai peste un complex de viraje stânga-dreapta. Ascultă cuminte de volan și acționează în consecință fără să ai senzația de instabilitate. Iar atunci când pierde aderența întreaga mașină pleacă lent, grație ampatamentului mare și al greutății ridicate, și e foarte controlabilă. În forma ei stock nu mi-a dat senzația de mașină jucaușă, pe care s-o aluneci în fiecare viraj, tocmai pentru că are destulă inerție și pentru că ea nu vrea de fapt să se joace. Nu e nici suficient de rigidă încât să aibă reflexe de felină. Ea vrea doar să alerge repede! Practic, spatele devine jucăuș numai atunci când ajungi cu pedala de accelerația în a doua jumătate a cursei, mai aproape de podea. În funcție de șofer asta poate fi un lucru bun ori un lucru rău, că o fi stabilă, dar nici nu-i la fel de agilă ca Golful. Dacă vrei să mergi tare și vrei să ai control suprem, un șasiu de genul ăsta este mult peste Golf. Nu e niciun secret că multe M3-uri văd circuitul și au rezultate foarte bune acolo. Valoarea și performanța mașinii nu pot fi contestate, nici după atâția ani de când a apărut modelul. Dar, în contrast puternic cu performanțele dovedite, când m-am întors în rabla mea, care nu trage la fel, care nu e la fel stabilă, care nu sună la fel de bine, care nici măcar nu e la fel de comfortabilă, mi-am dat seama că lucrurile nu se-mpart neapărat în bun și rău, în "așa da" și "așa nu". Poate fi văzută ca o scuză concluzia, dar indiferent cât de competentă, cât de bine echilibrată, cât de lipsită de compromisuri e o mașină... asta nu înseamnă că experiența de la volan va fi pe placul meu, pe placul tău sau pe placul altuia. Cum stăteam la volanul Golfului ca-n tractor, că deh, față de BMW..., am fost puțin neatent la drum și-un viraj m-a surprins, a fost mai strâns decât văzusem inițial. Și-am dat mai mult de volan și-am luat piciorul din gaz, și-a strâns GTI-ul virajul într-un fel în care BMW-ul nu putea, nu la fel de repede, și spatele mașinii mele s-a ușurat și-a dat odată, subtil, din șolduri, când am accelerat din nou și s-a îndreptat. Și-atunci am început să zâmbesc, căci nu e vorba despre timpi și viteză, nici despre comfort sau consum, e vorba despre cum te face mașina să te simți. Și aveam același zâmbet ca prietenul meu când îmi arăta stabilitatea M3-ului la viteze care-ncep cu cifra '2'. Nu contează dacă-ți place o mașină stabilă sau o mașină instabilă, una gălăgioasă sau una silențioasă, una rigidă sau una moale.Lucrurile astea țin de gusturi și nu cred că mașina "mai bună" e și mașina "potrivită" pentru toată lumea. Cum spuneam, farmecul poate veni fie din plusuri, fie din minusuri. ? Am încercat să scriu un text mai jucăuș despre experiența mea avută cu M3-ul. Știu că e lung, știu că nu e neapărat despre mașina mea, dar sper să nu se considere (prea) off-topic. Promit că data viitoare scriu numai despre Golf și o să folosesc mai multe cifre!
    1 point
  37. Acea accelerare la ridicarea ambreiajului vine de la sistemul start-stop si este acolo ca sa nu “moara motorul” la plecarea de pe loc. Acelsi sistem, daca iti moare motorul, il porneste la loc instant (in anumite conditii).
    1 point
  38. Atunci alegerea ta este excelentă! Ravenol 2 takt teilsynth face parte din topul celor mai bune uleiuri 2t pentru motorină.
    1 point
  39. E o listă veche, azi multe uleiuri conțin circa 0,05-0,06% cenușă de sulf și nu conțin zddp. Producătorii nu știu de ce nu își bat capul să actualizeze fișele tehnice dar dacă le trimiți un email îți oferă datele de care ai nevoie. Din câte știu, nu se importa Ravenol Scooter 2-takt teilsynth ci doar varianta sintetică la care am rețineri din cauza punctului înalt de aprindere, nu este indicat la motoarele commonrail.
    1 point
  40. Concluzia la tot ce am citit, tot ce am discutat cu persoane care știu ce vorbesc și tot ce am experimentat este că vara trebuie un ulei mai subțire (mai pișulică) în cantități mai mici sau trecut pe produse ce conțin parafine clorurate pe post de lubrifiant (Schmier, Megasel, Systempflege, Power Service etc). Iarna se poate crește dozajul de 2t sau trecut pe ulei mai vâscos (gen Wolf Synt 2t) dar să vedem mai întâi niște analize de motorină, poate petroliștii le vor adăuga lubrifianți și lubricitatea nu va mai fi o problemă. Rămâne acum în discuție cum percepe ECU adaosurile acestea și cum consideră el că trebuie să se manifeste. Am văzut diferențe mari chiar la aceeași motorizare, la mine la 1.6 tdi îl mai înghite și merge frumos dar la alte 1.6 tdi amplifică efectele pe care voiam să le diminuăm astfel încât sfaturile se opresc aici. Fiecare trebuie să își cunoască mașina și să facă încercări, ceea ce mie îmi dă randament, altuia nu îi va da. Cunosc useri de pe aici care cu timpul s-au plictisit și au abandonat încercările. Ca o altă concluzie, aditivarea poate fi un lucru complicat. Faci combinații, încercări și când zici că ai găsit varianta optimă, schimbă ăștia ceva la motorină și totul a fost în zadar.
    1 point
  41. Aproape gata proiectul subwoofer. la volum mare vibra capitonajul din fata difuzorului .Nu am gasit o grila slim asa ca ..... l-am perforat ca sa poata "respira". Pe capitonaj am adaugat 1 cm de feltru si am pus vatelina in incita . Pentru imbunatatirea iluminatului din portbagaj am adaugat si doua lampi OE in laterale.
    1 point
  42. @CristiALF ai dreptate. Tocmai de aceea încă studiez problema și nu mă arunc la aditivi. Rezultatul aditivarii poate fi prost așa că deocamdată recomand ulei bun și schimburi dese. Eu caut uleiul cu cele mai bune proprietăți antifricțiune la un preț decent. Deocamdată Mobil 1 îmi place cum arata pe hârtie. Peste el și cam tot ceea ce vreau eu de la un ulei (tungsten in compoziția lui ) este Ravenol REP dar nu are aprobare pt 507. Am întrebat la importator sa vad daca se poate folosi la CR. Sunt curios ce răspuns voi primi.
    0 points
  43. Si in parcare ai stat cu centura pusa? Ai avut macar 4 Km/h de la ultima oprire? Asta scrie in carte, degeaba imi da un hater minus. Sau ai luat temperatura la baterie sa vezi daca nu-i rece? Nu conteaza ca motorul este cald. Daca nu sunt indeplinite conditiile urmatoare si poate si altele, nu merge SS si gata, si nu are nimeni de unde sa stie de ce nu merge. (citez ce am scris mai sus cu cateva posturi): Ca sa functioneze SS trebuie sa ai usa soferului inchisa, centura pusa, capota inchisa, sa nu ai remorca, motorul sa nu fie foarte rece sau foarte infierbantat, bateria incarcata si buna, DPF sa nu fie in regenerare, sa nu ai multi consumatori porniti (incalzire scaune, AC), bateria sa aibe temperatura normala, viteza de la ultima oprire sa fie peste 4Km/h.
    -1 points
  44. Dincolo de ceea ce scrie pe hârtie un ulei 2t trebuie să îndeplinească și anumite condiții: cum arde, cum se amestecă cu motorina, cât de stabil este amestecul. Se poate merge mai departe câtă lubricitate dobândește în plus amestecul, reacții pe care le generează, nu uita că uleiul 2t este un aditiv pe care îl combinam cu o motorină care conține alți aditivi, cât de bine stimulează sau nu arderea. Pe de altă parte se solicită producătorului informațiile lipsă cum ar fi existența și cantitatea de zddp, cantitatea de sulf. Din tot ce am scris, unele le găsești de citit pe net, altele le verifici tu însuți.
    -1 points
  45. Buna ziua! Care este cel mai fiabil motor din grupul VAG? Am un Octavia 1.6 TDI CAYC dar nu sunt multumit deloc, problemele cu EGR si cu injectoare sunt foarte costisitoare. Pe an fac 14000-18000km. Nu vreau sa aud despre TSI pentru ca are tot probleme cu lantul... Ce recomandati?
    -1 points
  46. Salutare, Detin un Vw Golf 6, 2.0TDI, 140 armasari, tocmai ce a implinit 250k si inca mai duce. Majoritatea km sunt facuti in oras, de 3 ani am anulat si filtrul de particule si se apropie revizia, Tinand cont de km si de anularea filtrului, pe ce ulei sa ma axez?
    -2 points
  47. @Golfulica poti sa pui acum linistit orice 5w-40 sau 5w-30 cu norma 505.01 (fara 507.00)
    -2 points
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!