Clasament
Conţinut popular
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 30.10.2018 în toate secţiunile
-
N-am mai scris actualizat topic-ul de ceva vreme, pentru că n-am mai schimbat prea multe la mașină în ultimul timp, dar cred că e momentul potrivit să fac un mic update. Să-ncep cu partea tehnică, pentru că deși nu e nimic spectaculos am mai schimbat câte una-alta la mașină: am trecut la admisia stock - am vrut doar să scap de sunetul admisiei aftermarket și adevărul e că nu am simțit nicio scădere de performanță. Dimpotrivă, la ture mici motorul răspunde mai plăcut (din cauza carcasei MAF corect dimensionate, probabil) iar sus în ture nu simt nicio diferență dar n-am zis niciodată că nu-s nesimțit; cu downpipe-ul am rezolvat apelând la băieții de la CSL Custom - acum am un burlan de 76mm fără catalizatoare pe sub mașină și soft APR Stage 2+. La sarcini mici nu e mai gălăgioasă decât stock, de-abia în boost se aude mai tare, sau când intră TC-ul și ECU scade avansul; atunci pocnește chiar bine. Nu-mi place lipsa catalizatoarelor, atât din motivul legalității cât și al mirosului de benzină. Atât mi-am permis în momentul respectiv (fix înainte să plec în concediu) și acum mă gândesc pe ce cale să merg mai departe: downpipe stock și dowgrade la Stage 1 sau un catalizator sport pus pe downpipe-ul de acum; am înălțat suspensia 2cm - o pregătire timpurie de iarnă și adaptare la asfaltul vălurit din stațiile de RATB, acestea mi-au fost motivele. Ce nu mă așteptam era ca direcția să se simtă atât de bine cu mașina ridicată! Nivelul de bumpsteer a scăzut simțitor, nu mai joacă atât volanul în mâini, și totodată se înscrie mai rapid pe viraje devenind chiar mai supraviratoare. Mie-mi place foarte tare asta, avantaje extra pe lângă comfortul psihic creat de o suspensie mai înaltă. Ce nu-mi place este că, ridicând suspensia asta care are o cursă destul de scurtă, nu prea mai am cursă pe extensie. De regulă nu e o problemă, se simte numai peste speedbump-uri luate într-o anumită plajă de viteză (10-25km/h), atunci când roțile spate decolează cu totul de pe calea de rulare și apoi toată mașină aterizează brusc. Ar fi nevoie de alte amortizoare cu o cursă mai lungă (gen B6-urile pe care le-am vândut ) am făcut și mentenanța cerută de mașină, cu schimb de ulei și filtre + frâne (plăcuțe Stoptech Sport față-spate, discuri spate Stoptech striate, lichid de frână Motul RBF660) extra: am instalat și deflectoarele de aer pe bascule, cele de TT-RS, în speranța că voi avea o răcire mai bună a frânelor (s-a dovedit că nu e cazul) Trecând de la partea plictisitoare, aia cu vaselină și suruburi rupte, la cea distractivă, aia unde chiar conduc mașina!, rămăsesem dator să vă povestesc despre drumurile pe care le-am făcut în concediu. Traseul a fost București-Budapesta-Padova-Chioggia-Budapesta-București, totalizând 11 zile doar că una dintre zilele petrecute în Italia urma să fie o zi de plimbare cu mașina. Am negociat și mi-a ieșit! Yes! Voiam neapărat să ajung pe două trasee: Trento-Bondone - unul dintre cele mai vechi și cele mai lungi trasee de hillclimb din Europa - și Passo Stelvio - foarte cunoscut, spectaculos prin peisaje și virajele strânse dar poate nepotrivit unui tip ca mine căruia îi e frică de înălțimi. Trento-Bondone e un drum superb pentru condus când iei toți factorii în considerare. Cel mai fain pe care am mers eu, aș zice. Asfaltul e curat - cum nu vezi în România, pentru că an de an aici se țin compețiții din motorsport -, virajele zici că-s furate de pe vreun circuit - unele sunt largi, de viteză, unde te gândești "Poate n-ar trebui să merg chiaaaar atât de tare!", altele sunt ace de păr în urcare unde scoți untul din mașină în siguranță, iar în unele chiar ai vibratoare roșu-alb pe interior... cum să nu o alergi pe aici? - iar totul e asezonat cu un trafic lejer; din punctul acesta de vedere e opusul Transfăgărășanului, sau chiar al Trecătoarei Stelvio. Lumea merge încet pe aici, mult sub limita de viteză, dar eu în urcarea mea am întâlnit numai 4 mașini. Sunt mai mulți bicicliști ieșiti la plimbare, dar n-am văzut niciunul care să facă vâlvă pe mijlocul drumului - și ei sunt ieșiti la plimbare, nu la curse. Nu e puțin de la Monte Bondone, punctul cel mai înalt al traseului Trento-Bondone, până la Passo Stelvio. Vreo 3-4 ore dacă îmi aduc eu bine aminte; distanța nu e foarte mare, dar trebuie să încaleci Alpii italieni și să-ți croiești drum prin ei. Și ce frumos e să faci asta! Noi nu voiam decât să ajungem la Stelvio, așa că nu setasem alte obiective pe drum, dar întâmplarea face că am luat-o fix prin Passo Gavia. Dacă ți se spune vreodată că Stelvio e înalt și că ți se face rău uitându-te în jos dar tu nu ești impresionat, încearcă Passo Gavia. Acuma na, n-o să spun în veci că drumul ista e unul bun pentru condus; Golful de-abia încape pe acolo, și când te întâlnești cu altă mașină te gândești serios dacă nu merită să mai ocolești 1-2 ore ca să ajungi unde ți-ai propus. De la mijloc în sus drumul e îngust, abrupt, nu are bariere de protecție și zici că hăul așteaptă cu gura deschisă să te-nghită; nu experimentezi viteza ca pe Trento-Bondone, dar experimentezi frica. Când începe urcarea drumul nu e atât de neprietenos; e tot îngust dar trece prin pădure și prăpastia nu te sperie așa tare, ba chiar din loc în loc ai și câte o balustradă. Primul gând este că ar merge de puțin raliu, pe un drum îngust, prin pădure, poți vedea în față destul de mult și dacă ai o mașină cât de cât gălăgioasă chiar și urechile se bucură în pădure. Dar apoi dai peste primul motociclist și îți dai seama că tu nu ai ce căuta, în starea asta de spirit, acolo. De ce să o faci pe Colin McRae când drumul nici măcar nu e de fugă? Și atunci începe să aibă sens Passo Gavia, când te minunezi cum italienii au considerat că două mașini au loc una pe lângă alta acolo sau cum motocicliștii, principala sursă de trafic aici, merg nonșalant pe marginea prăpastiei. Faci o pauză să îți miști picioarele și să tragi o gură de aer proaspăt și te îndrăgosești de locul ăsta! După culme drumul se mai deschide; nu c-asfaltul ar mai lat dar peisajul nu mai este la fel de apăsător. În cele din urmă, pe coborârea către Stelvio, drumul se lățește și începe s-aducă puțin a Trento-Bondone. Passo Stelvio, destinația finală și atracția principală pe hârtie ni se arăta acum. Ce pot să zic despre Stelvio ce nu a mai fost zis? E foarte cunoscut drumul și cred că ăsta e principalul lui minus, pentru că toată lumea a auzit despre el și vine să îl parcurgă. Nu e ca pe Transfăgărășan să stai cu orele în bară-la-bară, dar parcă te privează de puțina intimitate pe care ai fi vrut să o ai în peisajul ăsta fabulos! Asta e principala atracție a Trecătoarei Stelvio: peisajul. Munții stâncoși care se-nalță măiestuoși în jurul tău, zăpada pe care-o zărești pe culmile Alpilor, prăpastiile abrupte care se întind peste tot în jurul tău... așa îmi imaginam Alpii italieni înainte să îi văd și acum cred cu tărie că Trecătoarea Stelvio poate fi considerată avatarul acestei părți a lumii. Drumul propriu-zis nu e așa spectaculos ca peisajul din jurul său: panta abruptă și virajele foarte strânse înseamnă că experiența este ieșită din comun. Dar sunt atât de abrupte și atât de strânse încât trebuie să ai grijă la pragurile mașinii pe care o conduci. Nici faptul că virajul se repetă de 48 de ori, parcă tras la indigo, nu ajută Trecătoarea Stelvio să fie un drum memorabil. Peisajele în schimb... nota 10! Ah... acum am început să-mi aduc aminte de vară și era să uit de ce-am început să scriu. Am fost ieri la circuit, după ce am înălțat mașina și am reușit să îmbunătățesc timpul cu vreo 3s, până la 2:03.960 (tura nefilmată, dar rezultatul e oficial: http://motorparkromania.ro/rezultate.html?mylaps=type,run,runid,5157116). Am filmat un 2:04.714 în schimb, pe care îl pun mai jos. În condițiile în care mașina merge tot cu o turbină mică-mică, cauciucuri de stradă, interiorul întreg și o cu masă considerabilă de găinaț pe plafon, sunt încântat de rezultat. Și uite că și șasiul de Golf, așa greu și "safe" cum e el, poate fi competent! Îmi cer scuze pentru mesajul atât de lung, nu mă-mpușcați!5 points
-
3 points
-
Inteleg ca in urmatoarea luna nu se va mai gasi tipul asta de banda pe piata Va fi toata pe masinile celor de pe forum3 points
-
Va salut! O informare care ar putea fi benefica. Pentru cei carora le scartaie la trecerea peste denivelari bucsele de la basculele fata, exista informare de la Skoda. Se demonteaza basculele, se curata bucsele mari (cele posterioare, acolo e problema), se ung cu o vaselina speciala si se monteaza la loc. Am descoperit asta cand am fost la revizie, la Brady. Au inceput sa demonteze basculele si nu intelegeam de ce:). Mi-au explicat ceea ce v-am spus si voua. Sper sa va fie de folos. O zi buna tuturor!2 points
-
2 points
-
Salutări, de la începutul lunii m-am alăturat și eu vouă cu un Vw CC cumpărat direct din Germania. Despre cum am ajuns la această mașină, este o poveste lungă, iar până să apuc să o conduc din nou, la fel, mai durează puțin - momentan asteptând programarea la RAR din 5 Decembrie. Printre altele mașina este / are: model 2012, 141k KM rulați, motor 2.0 TDI 170 CP DSG, interiorul din piele neagră, trapă, scaune electrice, jante Audi Segment pe 19", suspensie adaptivă, ș.a.m.d. Nu am tracțiune integrală și scaune ventilate. Înainte să ajung la RAR o să îi fac schimbul de ulei și mă gândeam să folosesc Liqui Moly Top Tec 4200 Longlife III, 5W30, filtru de aer de la K&N, filtru de motorină și ulei de la Bosch și plăcuțe de frână Brembo. M-ar interesa părerile celor care au folosit aceste produse. A primit update de soft pentru a se emite numerele de tranzit și nu are harta României - lucruri pe care vreau să le remediez cât de curând. Cred că o să ne vedem la întâlnirile din București din 2019. Toate cele bune! C1 point
-
Caz rezolvat. Am cumparat toata documentatia tehnica a masinii (dupa VIN) si am trecut la verificari; Deci daca aveti probleme de orice fel cu broasca, camera video, lumini spate, clapeta emblema nu se deschide sau nu deschide portbagajul, problema este 100% din cablajul ce duce in capota portbagaj. Am avut probleme cu camera in urma cu cateva luni si era problema in tronsonul din dreapta. (dreapta sau stanga cum stai cu fatza la portbagajul deschis) In dreapta este un tronson ce duce alimentarea la camera, cablul video si alimentarea actuator clapeta portbagaj/camera. In partea stanga un cablu cu 8 fire pentru contacte actuator, broasca..becuri capota,etc. daca tot desfaceti sa verificati si gasiti fire intrerupte ori schimbati cablaraiul cu totul pe ambele parti ori luati fir litzat izolat 1x0,75..1x1 si pe rand ca sa nu incurcati ceva refaceti intre conectori, inlocuiti pe rand cele 8 fire din partea stanga si apoi cele din dreapta (mai putzin cel video ca ala daca e intrerupt musai trebuie sa cumparati un cablu nou). O banda textila in care sa dati firele dupa inlocuire este binevenita, dupa care le trageti prin tzeava balama si le pozati si conectati la locul lor corespondent culorilor conectorilor. Eu le-am lasat mai lungi cu vreo 10 cm ca sa aiba bucla mai mare acolo la cot sa nu se foarfece asa usor. Acuma, daca ati inlocuit printr-o metoda sau alta firele s-ar putea sa dati de problema mea si a lu' DRA, adica nu mai puteam deschide portbagajul numai din telecomanda sau butonul de pe usa sofer si nu se ridica clapeta sa poata camera avea acces afara. Aici si-a dovedit utilitatea documentatia cumparata avand la dispozitie detailata toata instalatia (si) electrica a masinii in cele mai mici detalii. Cauza anomaliei in functionare a fost o siguranta "S51" siguranta pe care nu o veti gasi in veci daca nu va spune cineva unde e E asa de bine ascunsa (sincer nu stiu de ce au puis-o acolo) incat si daca iti zice cineva unde sa cauti nu o gasesti Deci, sub butonul de lumini este torpedoul ala micutz (stanga volan) care poate fi deschis pana jos (basculat) de tot daca se elibereaza din doua cleme aflate in fundul lui sus dupa care aveti acces la un compartiment unde in functie de versiune aveti o regleta cu relee si sigurante. si un modul de confort parca (nu l-am tras afara sa vad care e) Tot pe acolo trece tronsonul cu firele ce duc in tabloul de sigurante din stanga bordului. In spatele acestui tronson, in stanga sus, dar obturat si acoperit in totalitate de acest tronson se afla o siguranta..celeba S51 care se arde in unele cazuri din cauza scurturilor ce apar la firele intrerupte sau cu izolatia rupta din balama portbagaj. Am inlocuit-o si totul este perfect acuma... Sper sa ajute ca se pare ca este o problema arhigenerala la CC..am vazut si pe alte forumuri din lume aceasi problema..1 point
-
Asa se prezinta si a mea, iar daca asta e rezolvarea zgomotelor care nu ma lasa in pace de cateva luni, dau un six pack cu prima ocazie cand ne intalnim! ??1 point
-
Pt cei interesati, sper sa nu fie luata drept reclama, gasiti banda Tesa de panza, pt cablaje, in Dedeman. Si este destul de ieftina. In unele magazine era intr-un fel de vitrina incuiata, in altele, era la liber, pe langa altele.1 point
-
Nu ma incadrez in niciuna din situatiile expuse ???, mai ales ca Polo are doar 5000 km-folosit doar in oras de sotie. E insa un pitic de-al meu ca ambele masini sa aiba un aer proaspat, neacoperit de cine stie ce odorizante. Si la Passat-ul detinut anterior interiorul era curatat periodic @Muale stie ?.1 point
-
Nu te imperechezi cu el, telefonul ramane legat prin bluetooth la RNS si pastreaza toate functiile RNS-ului. Apoi, pe ecran, poti sa comuti intre cele doua sisteme, RNS si Android. Box-ul este practic un telefon android stand-alone la care poti sa adaugi un SIM de net si pe care poti sa instalezi Waze si si Youtube si pe care le poti vedea si controla pe ecran-ul RNS-ului.1 point
-
Ca sa nu stau degeaba m-am apucat de o "mica " curatenie in etape. Am rezolvat interiorul si filtrul de aer urmand sa ma ocup de chedere , balamale si compartimentul motor in tura 2. Si cand am facut curat in boxa am dat peste ertierii vechi ( cei pt discuri pline) si m-am apucat de o mica reconditionare.Cam atat acum Mocheta o voi curata la primavara1 point
-
Merci, nu știu cât de frumoasă e, ține de ochii privitorului, dar își face treaba. E a mea de la 127.000km, acum atinge 184.000km și încă mă duce la muncă, în concedii și la circuit... e bătrână și îi mai scârțâie încheieturile dar sincer cred că valoarea ei practică e mai mare decât valoarea financiară.1 point
-
Salutare, Pentru cei care vor sa codeze luminile, am gasit un tabel foarte interesant.Mie unul mi-a fost de mare ajutor. De asemenea am gasit si adaptarile de la Halogen la Xenon, cu setarile initiale si setarile finale. Coding Changes: Byte 02 - 02 Lighting: Bi-xenon w/o light assist Byte 06 - 20 Xenon - Shutter (PR-8IG/8IM/8IP) installed Adaptations Changes: Leuchte10SHUTTER LB23-Lasttyp 10 from not active to 2 - Shutter: Diagnosesensierung für 'LED low' Leuchte10SHUTTER LB23-Lampendefektbitposition 10 from 0 to 37 Leuchte10SHUTTER LB23-Lichtfunktion A 10 from not active to Left high beam Leuchte10SHUTTER LB23-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 10 from 0 to 1E Leuchte10SHUTTER LB23-Lichtfunktion B 10 from not active to Lichthupe generell Leuchte10SHUTTER LB23-Dimmwert AB 10 from 0 to 127 Leuchte11SHUTTER RB22-Lasttyp 11 from not active to 2 - Shutter: Diagnosesensierung für 'LED low' Leuchte11SHUTTER RB22-Lampendefektbitposition 11 from 0 to 41 Leuchte11SHUTTER RB22-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 11 from 0 to 1F Leuchte11SHUTTER RB22-Lichtfunktion A 11 from not active to Right high beam Leuchte11SHUTTER RB22-Lichtfunktion B 11 from not active to Lichthupe generell Leuchte11SHUTTER RB22-Dimmwert AB 11 from 0 to 127 Leuchte2SL VLB10-Lasttyp 2 from 10 - allgemeine Scheinwerfer to 4 - LED Tagfahrlichtmodul Signal Leuchte2SL VLB10-Lampendefektbitposition 2 from 0 to 48 Leuchte2SL VLB10-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 2 from 45 to 4A Leuchte2SL VLB10-Lichtfunktion A 2 from Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) to Daytime running lights Leuchte2SL VLB10-Lichtfunktion C 2 from not active to Blinken links aktiv (beide Phasen) Leuchte2SL VLB10-Dimming Direction CD 2 from maximize to minimize Leuchte2SL VLB10-Lichtfunktion E 2 from not active to Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) Leuchte2SL VLB10-Lichtfunktion F 2 from not active to Parklicht links (beidseitiges Parklicht aktiviert li & re) Leuchte2SL VLB10-Dimmwert EF 2 from 0 to 26 Leuchte3SL VRB21-Lasttyp 3 from 10 - allgemeine Scheinwerfer to 4 - LED Tagfahrlichtmodul Signal Leuchte3SL VRB21-Lampendefektbitposition 3 from 0 to 4C Leuchte3SL VRB21-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 3 from 46 to 4C Leuchte3SL VRB21-Lichtfunktion A 3 from Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) to Daytime running lights Leuchte3SL VRB21-Lichtfunktion C 3 from not active to Blinken rechts aktiv (beide Phasen) Leuchte3SL VRB21-Dimming Direction CD 3 from maximize to minimize Leuchte3SL VRB21-Lichtfunktion E 3 from not active to Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) Lichtfunktion F 3 from not active to Parking light right Leuchte3SL VRB21-Dimmwert EF 3 from 0 to 26 Leuchte4TFL LB4-Lasttyp 4 from 9 - allgemeine Glühlampe 27W: auch H15 to 1 - LED Tagfahrlichtmodul Versorgung Leuchte4TFL LB4-Lampendefektbitposition 4 from 48 to 3A Leuchte4TFL LB4-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 4 from 43 to 49 Leuchte4TFL LB4-Dimmwert AB 4 from 100 to 127 Leuchte4TFL LB4-Lichtfunktion F 4 from not active to Parklicht links (beidseitiges Parklicht aktiviert li & re) Leuchte4TFL LB4-Dimmwert EF 4 from 31 to 127 Leuchte5 TFL RB32-Lasttyp 5 from 9 - allgemeine Glühlampe 27W: auch H15 to 1 - LED Tagfahrlichtmodul Versorgung Leuchte5 TFL RB32-Lampendefektbitposition 5 from 4C to 44 Leuchte5 TFL RB32-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 5 from 44 to 4B Leuchte5 TFL RB32-Dimmwert AB 5 from 100 to 127 ENG116555-Leuchte5 TFL RB32-Lichtfunktion F 5 from not active to Parking light right Leuchte5 TFL RB32-Dimmwert EF 5 from 31 to 127 Leuchte8FL LB39-Lasttyp 8 from 10 - allgemeine Scheinwerfer to 36 - LED Kleinleistung Leuchte8FL LB39-Lampendefektbitposition 8 from 37 to 35 Leuchte8FL LB39-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 8 from 1C to 26 Leuchte8FL LB39-Lichtfunktion A 8 from Left high beam to Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) Leuchte8FL LB39-Lichtfunktion B 8 from Lichthupe generell to Parklicht links (beidseitiges Parklicht aktiviert li & re) ENG116029-Leuchte8FL LB39-Dimmwert AB 8 from 100 to 127 Leuchte9FL RB2-Lasttyp 9 from 10 - allgemeine Scheinwerfer to 36 - LED Kleinleistung Leuchte9FL RB2-Lampendefektbitposition 9 from 41 to 3F Leuchte9FL RB2-Fehlerort mittleres Byte DTC-DFCC 9 from 1D to 27 Leuchte9FL RB2-Lichtfunktion A 9 from Right high beam to Standlicht allgemein (Schlusslicht: Positionslicht: Begrenzungslicht) Leuchte9FL RB2-Lichtfunktion B 9 from Lichthupe generell to Parking light right Leuchte9FL RB2-Dimmwert AB 9 from 100 to 127 I also made coding changes to let car know I have xenon lights, byte 2 bi-xenon without light assist, and byte 6 bit 5-6 xenon shutter installed. You now have properly functioning lights, but you do not have AFS.1 point
-
La toate cele 4 usi. pe inelele metalice unde se prinde broasca din usa.1 point
-
Mda...nu prea am stat pe la fizica. Uite asa mai invatam cate ceva1 point
-
cu mare placere. Floare la ureche....mai mult a durat sa cautam ledurile potrivite1 point
-
Am reușit sa-i dau de cap, era o clema care zdranganea pt ca avea joc. Am pus si eu banda acolo si s-a rezolvat. Mersi mult!1 point
-
Breaking News... Am reusit sa readucem la viata suportul OEM pentru telefoane GSM, i-am montat unui amic suport de telefon (cod OEM: 3B1 857 341) si pe centru am montat un magnet care provenea de la un suport de grile....a iesit ceva superb. Multi acel suport il tin degeaba, noi am reusit sa-i gasim o utilitate la deviceurile de astazi si sa-l upgradam pentru deviceurile noastre. Mi-am montat si eu... Grile de Skoda Superb au fost montate pe Passat B5.5 Multumesc @F l o r i n pentru schimbarea ledurilor din verde in rosu. Chiar merita fiecare leut, grilea astea, pe langa dizainul placut, directioneaza aerul mult mai bine decat cele OEM. Laser frate...??1 point
-
Adaptarea se face usor fara scule. Doar pui contactul fara sa pornesti masina si-l lasi asa vreo 30 sec. pus, si clapeta se adapteaza singura.1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
Unitatea o sa afiseze senzorii drept OPS doar daca senzorii sunt OPS... Daca acum ei sunt doar cu avertizare sonora atunci nu cred ca ii va afisa1 point
-
Salut! Am RCD330G versiunea B, Desay. Imi functioneaza pe el senzorii de parcare fata-spate (OPS) si camera analogica. in combinatia cu camera ar fi fost ideal daca peste imaginea de la camera as fi avut si senzorii afisati intr-un colt. Cand merg cu spatele imi intra direct imaginea de la camera si trebuie sa comut manual atunci cand am nevoie de senzori. Nu e mare lucru... Nu se afiseaza climatronicul. Merge waze in acelasi timp cu radio sau media. Iti poti seta volumul pt waze. De obicei atunci cand apare o alerta se reduce volumul de la muzica. Chiar daca esti in meniul radio sau muzica, iti va aparea pe ecran o pictograma in partea de sus care iti va indica directia de mers+ avertizare sonora. Deci poti sa iesi din waze pentru a schimba melodiile, el oricum navigheaza in fundal. Waze si Maps merg in miscare default. Youtube nu merge nici in stationare. Daca vrei mai multe aplicatii pe RCD, e obligatoriu jailbreak la iphone. Eu am facut diverse teste cu un iphone 5, jailbreak. Am reusit un digionline, youtube, etc, dar dupa 2 zile de teste am renuntat. Functioneaza, dar nu sunt utile din punctul meu de vedere. De cand a aparut waze pe Carplay pot sa spun ca varianta RCD330G este o alegere foarte buna. Un mare minus pentru aceasta unitate este faptul ca nu schimba automat frecventele posturilor radio la deplasarile in afara localitatii.1 point
-
1 point
-
Dupa aprox 6 luni de cautare, am gasit in sfarsit un Superb facelift Elegance cu volan pe stanga, si am luat de pe el manerele din interior. Au mai aparut cateva de dezmembrat in astea 6 luni care sa aibe ce cautam dar aveau manerele uzate (folia aia gri era deteriorata). Sunt aceeasi nuanta ca si grilele de ventilatie de facelift. Mai urmeaza sa dau folia negru lucios jos de pe trimuri si sa le vopsesc, folia a tinut 2 ani ok dar au aparut anumite imperfectiuni si imi stau pe creier. Dupa ce termin si asta, masina va avea toate plasticele din interior ca noi! Fara nici cea mai mica urma de uzura! Moment in care voi retapita plafonul si scaunele sa fie totul ca nou. Maine voi schimba si cutia. Am primit-o pe cea de diesel. Mi-am facut si suporti de poliamida, cei stock se pare ca nu prea tin...1 point
-
Pornirea poate fi greoaie datorită uleiului doar dacă este un ulei mineral peste 10w.. și la temperaturi de -10° în jos. Sigur ai alte probleme. Eu am folosit Castrol 5w30 ll3 și Ravenol VMP. Cel din urmă se comportă mult mai bine și îl recomand celor cu norma 507.00.1 point
-
Am ajuns la 24K, deci 9800KM in 9 luni. Nimic de reprosat pana acum, bagtul in priza si condusul sunt activitatile de baza? Am adaugat si un DVR cu functie ADAS integrata, se descurca neasteptat de bine avand in vedere ca pe la noi drumurile sunt marcate ...vai steaua lor Cu toate astea, genereaza destul de repede Lane Assistul.1 point
-
1 point
-
Hahaha, mișto observație cu treptele de viteză. Pe drumuri publice duc o luptă interioară așa... pe linie dreaptă nu vreau să merg repede, să accelerez tare, să fac zgomot, să ajung la viteze absurde... chiar dacă mă distrez pe șosea, nu mă împac cu vitezele mari, îmi plac mai degrabă virajele și acolo trebuie să fiu în treapta potrivită. Plus că-mi place să folosesc cutia de viteze (vezi atașament). Între scaune mă uitam la telefonul cu navigație - eu îl țin deasupra scrumierei, sub panoul de climatronic. Nu mi-au plăcut niciodată suporturile pentru telefon sau navigațiile integrate, poate doar CarPlay/Android Auto. #piticipecreier1 point
-
1 point
-
Am reusit sa le gasesesc intr un final. Pentru cine mai are nevoie, codul este: 1j0827713 Multumesc1 point
-
1 point
-
1 point
-
1 point
-
Nu are Park Assist, nu are navigatie mare, nu are scaune cu memorii. Si nu am mai citit. De asemenea bag mana in foc ca nu are Km reali.1 point
-
1 point
-
Si eu urmeaza sa merg dupa un B7 in DE tot cu ceva pretentii (xenon, scaune incalzite musai), dar buget mai flexibil. Cred ca asa ceva e bun si cinstit, dar nu e in bugetul mentionat de tine: http://www.autohus.de/en/car-search/details/207025/vw-passat-variant-2-0-tdi/#?bfilter={"maker":["Volkswagen"],"model":["Passat"],"modelDetail":["Passat"],"vehicleTypeCode":["KOMBI"],"km":{"max":150000},"fuelCode":["DIESEL"],"kw":{"min":120},"equipment":["A144"]}&page=1 In bugetul de 11.000 cred ca gasesti pe la 200.000 km, cel mai probabil cu carlig - avand DSG nu e o combinatie ideala. Bine, eu am filtrul si de putere, vreau neaparat variante de 170 sau 177 cp, si aici mai creste pretul. Poate te ajuta informatia asta: in bugetul tau cu xenon si DSG, pe Autohus momentan toate sunt commercial&export only: http://www.autohus.de/en/car-search/#?filter={"maker":["Volkswagen"],"model":["Passat"],"modelDetail":["Passat"],"priceGross":{"max":11000},"date":{"from":"2013-01-01"},"fuelCode":["DIESEL"],"equipment":["A99","A144"]}1 point
-
1 point
-
PD -urile in mintile lor, pornesc si la -15 grade, cu toate bujiile arse.1 point
-
Eliminarea DPF-ului e cea mai simpla metoda ,dar am decis ca atata timp cat am o idee sa o probez pe masina si banii mei si sa o impart cu voi.1 point
-
Revin cu problema mea. Usita de alimentare cu carburant, e facuta sa nu se deschida in timp ce merge motorul ? Daca scot cheia din contact si apas pe deschidere inca odata, merge, altfel daca motorul e pornit nu. Destul de enervanta situatia. E ceva setare ce-o pot face cu vcds ?-1 points
-
Aaaaaaa da. Normal. Mai ales că e frig deja si de obicei alimentez cu d-ra in masina..... Se poate coda sa stea deschisa de cand deblochezi usile până încui masina iar ?-1 points
-
Mama lui de bidon pentru lichid. Și eu mă uitam ca prostul și nu găseam.-1 points
-
Ok, stiam asta cu obligatoriu dar totusi insist sa fiu incapatanat. Vreau sa alimentez cu motorul pornit asa cum am facut de cand ma stiu. Obligativitatea alimentarii cu motorul oprit, provine de pe vremea cand majoritatea erau pe benzina iar capacele de delcou erau din plastic, fisurat si "mai scapa" cate o scanteie. La asta se adauga si faptul ca pompele de benzina erau proaste si curgeau pe peste tot. Nu mai e cazul in ziua de azi. Deci cum pot coda sa ramana deschisa usita cat timp motorul este pornit sau mai bine zis cat timp usile sunt descuiate ? Multumesc,-1 points
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00