Jump to content

Clasament

Conţinut popular

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 29.10.2018 în toate secţiunile

  1. N-am mai scris actualizat topic-ul de ceva vreme, pentru că n-am mai schimbat prea multe la mașină în ultimul timp, dar cred că e momentul potrivit să fac un mic update. Să-ncep cu partea tehnică, pentru că deși nu e nimic spectaculos am mai schimbat câte una-alta la mașină: am trecut la admisia stock - am vrut doar să scap de sunetul admisiei aftermarket și adevărul e că nu am simțit nicio scădere de performanță. Dimpotrivă, la ture mici motorul răspunde mai plăcut (din cauza carcasei MAF corect dimensionate, probabil) iar sus în ture nu simt nicio diferență dar n-am zis niciodată că nu-s nesimțit; cu downpipe-ul am rezolvat apelând la băieții de la CSL Custom - acum am un burlan de 76mm fără catalizatoare pe sub mașină și soft APR Stage 2+. La sarcini mici nu e mai gălăgioasă decât stock, de-abia în boost se aude mai tare, sau când intră TC-ul și ECU scade avansul; atunci pocnește chiar bine. Nu-mi place lipsa catalizatoarelor, atât din motivul legalității cât și al mirosului de benzină. Atât mi-am permis în momentul respectiv (fix înainte să plec în concediu) și acum mă gândesc pe ce cale să merg mai departe: downpipe stock și dowgrade la Stage 1 sau un catalizator sport pus pe downpipe-ul de acum; am înălțat suspensia 2cm - o pregătire timpurie de iarnă și adaptare la asfaltul vălurit din stațiile de RATB, acestea mi-au fost motivele. Ce nu mă așteptam era ca direcția să se simtă atât de bine cu mașina ridicată! Nivelul de bumpsteer a scăzut simțitor, nu mai joacă atât volanul în mâini, și totodată se înscrie mai rapid pe viraje devenind chiar mai supraviratoare. Mie-mi place foarte tare asta, avantaje extra pe lângă comfortul psihic creat de o suspensie mai înaltă. Ce nu-mi place este că, ridicând suspensia asta care are o cursă destul de scurtă, nu prea mai am cursă pe extensie. De regulă nu e o problemă, se simte numai peste speedbump-uri luate într-o anumită plajă de viteză (10-25km/h), atunci când roțile spate decolează cu totul de pe calea de rulare și apoi toată mașină aterizează brusc. Ar fi nevoie de alte amortizoare cu o cursă mai lungă (gen B6-urile pe care le-am vândut ) am făcut și mentenanța cerută de mașină, cu schimb de ulei și filtre + frâne (plăcuțe Stoptech Sport față-spate, discuri spate Stoptech striate, lichid de frână Motul RBF660) extra: am instalat și deflectoarele de aer pe bascule, cele de TT-RS, în speranța că voi avea o răcire mai bună a frânelor (s-a dovedit că nu e cazul) Trecând de la partea plictisitoare, aia cu vaselină și suruburi rupte, la cea distractivă, aia unde chiar conduc mașina!, rămăsesem dator să vă povestesc despre drumurile pe care le-am făcut în concediu. Traseul a fost București-Budapesta-Padova-Chioggia-Budapesta-București, totalizând 11 zile doar că una dintre zilele petrecute în Italia urma să fie o zi de plimbare cu mașina. Am negociat și mi-a ieșit! Yes! Voiam neapărat să ajung pe două trasee: Trento-Bondone - unul dintre cele mai vechi și cele mai lungi trasee de hillclimb din Europa - și Passo Stelvio - foarte cunoscut, spectaculos prin peisaje și virajele strânse dar poate nepotrivit unui tip ca mine căruia îi e frică de înălțimi. Trento-Bondone e un drum superb pentru condus când iei toți factorii în considerare. Cel mai fain pe care am mers eu, aș zice. Asfaltul e curat - cum nu vezi în România, pentru că an de an aici se țin compețiții din motorsport -, virajele zici că-s furate de pe vreun circuit - unele sunt largi, de viteză, unde te gândești "Poate n-ar trebui să merg chiaaaar atât de tare!", altele sunt ace de păr în urcare unde scoți untul din mașină în siguranță, iar în unele chiar ai vibratoare roșu-alb pe interior... cum să nu o alergi pe aici? - iar totul e asezonat cu un trafic lejer; din punctul acesta de vedere e opusul Transfăgărășanului, sau chiar al Trecătoarei Stelvio. Lumea merge încet pe aici, mult sub limita de viteză, dar eu în urcarea mea am întâlnit numai 4 mașini. Sunt mai mulți bicicliști ieșiti la plimbare, dar n-am văzut niciunul care să facă vâlvă pe mijlocul drumului - și ei sunt ieșiti la plimbare, nu la curse. Nu e puțin de la Monte Bondone, punctul cel mai înalt al traseului Trento-Bondone, până la Passo Stelvio. Vreo 3-4 ore dacă îmi aduc eu bine aminte; distanța nu e foarte mare, dar trebuie să încaleci Alpii italieni și să-ți croiești drum prin ei. Și ce frumos e să faci asta! Noi nu voiam decât să ajungem la Stelvio, așa că nu setasem alte obiective pe drum, dar întâmplarea face că am luat-o fix prin Passo Gavia. Dacă ți se spune vreodată că Stelvio e înalt și că ți se face rău uitându-te în jos dar tu nu ești impresionat, încearcă Passo Gavia. Acuma na, n-o să spun în veci că drumul ista e unul bun pentru condus; Golful de-abia încape pe acolo, și când te întâlnești cu altă mașină te gândești serios dacă nu merită să mai ocolești 1-2 ore ca să ajungi unde ți-ai propus. De la mijloc în sus drumul e îngust, abrupt, nu are bariere de protecție și zici că hăul așteaptă cu gura deschisă să te-nghită; nu experimentezi viteza ca pe Trento-Bondone, dar experimentezi frica. Când începe urcarea drumul nu e atât de neprietenos; e tot îngust dar trece prin pădure și prăpastia nu te sperie așa tare, ba chiar din loc în loc ai și câte o balustradă. Primul gând este că ar merge de puțin raliu, pe un drum îngust, prin pădure, poți vedea în față destul de mult și dacă ai o mașină cât de cât gălăgioasă chiar și urechile se bucură în pădure. Dar apoi dai peste primul motociclist și îți dai seama că tu nu ai ce căuta, în starea asta de spirit, acolo. De ce să o faci pe Colin McRae când drumul nici măcar nu e de fugă? Și atunci începe să aibă sens Passo Gavia, când te minunezi cum italienii au considerat că două mașini au loc una pe lângă alta acolo sau cum motocicliștii, principala sursă de trafic aici, merg nonșalant pe marginea prăpastiei. Faci o pauză să îți miști picioarele și să tragi o gură de aer proaspăt și te îndrăgosești de locul ăsta! După culme drumul se mai deschide; nu c-asfaltul ar mai lat dar peisajul nu mai este la fel de apăsător. În cele din urmă, pe coborârea către Stelvio, drumul se lățește și începe s-aducă puțin a Trento-Bondone. Passo Stelvio, destinația finală și atracția principală pe hârtie ni se arăta acum. Ce pot să zic despre Stelvio ce nu a mai fost zis? E foarte cunoscut drumul și cred că ăsta e principalul lui minus, pentru că toată lumea a auzit despre el și vine să îl parcurgă. Nu e ca pe Transfăgărășan să stai cu orele în bară-la-bară, dar parcă te privează de puțina intimitate pe care ai fi vrut să o ai în peisajul ăsta fabulos! Asta e principala atracție a Trecătoarei Stelvio: peisajul. Munții stâncoși care se-nalță măiestuoși în jurul tău, zăpada pe care-o zărești pe culmile Alpilor, prăpastiile abrupte care se întind peste tot în jurul tău... așa îmi imaginam Alpii italieni înainte să îi văd și acum cred cu tărie că Trecătoarea Stelvio poate fi considerată avatarul acestei părți a lumii. Drumul propriu-zis nu e așa spectaculos ca peisajul din jurul său: panta abruptă și virajele foarte strânse înseamnă că experiența este ieșită din comun. Dar sunt atât de abrupte și atât de strânse încât trebuie să ai grijă la pragurile mașinii pe care o conduci. Nici faptul că virajul se repetă de 48 de ori, parcă tras la indigo, nu ajută Trecătoarea Stelvio să fie un drum memorabil. Peisajele în schimb... nota 10! Ah... acum am început să-mi aduc aminte de vară și era să uit de ce-am început să scriu. Am fost ieri la circuit, după ce am înălțat mașina și am reușit să îmbunătățesc timpul cu vreo 3s, până la 2:03.960 (tura nefilmată, dar rezultatul e oficial: http://motorparkromania.ro/rezultate.html?mylaps=type,run,runid,5157116). Am filmat un 2:04.714 în schimb, pe care îl pun mai jos. În condițiile în care mașina merge tot cu o turbină mică-mică, cauciucuri de stradă, interiorul întreg și o cu masă considerabilă de găinaț pe plafon, sunt încântat de rezultat. Și uite că și șasiul de Golf, așa greu și "safe" cum e el, poate fi competent! Îmi cer scuze pentru mesajul atât de lung, nu mă-mpușcați!
    12 points
  2. Am profitat de vremea frumoasa de sambata si am reusit sa pregatesc si Leon-ul pentru iarna. Am aplicat aceiasi pasi de mai sus + am aplicat un rubber&plastic dressing pe chedere si pe plasticul de la oglinzi => 9 ore de munca. Atasez 3 poze din timpul operatiunii: Rezultatul: Vopseaua arata excelent; Au disparut 80-90% din zgarieturile fine, am eliminat 3-4 pete facute mizeria de la pasari (cu exceptia uneia... nu stiu ce mancase in ziua aia); Praful nu se mai pune asa usor ; Apa refuza sa ramana pe masina ; Incepe sa imi placa activitatea asta Nu am rezistat si i-am facut cateva poze aseara: P.S. Numai bine celui care mi-a furat capacele de jante acum 2 seri
    6 points
  3. Dupa aprox 6 luni de cautare, am gasit in sfarsit un Superb facelift Elegance cu volan pe stanga, si am luat de pe el manerele din interior. Au mai aparut cateva de dezmembrat in astea 6 luni care sa aibe ce cautam dar aveau manerele uzate (folia aia gri era deteriorata). Sunt aceeasi nuanta ca si grilele de ventilatie de facelift. Mai urmeaza sa dau folia negru lucios jos de pe trimuri si sa le vopsesc, folia a tinut 2 ani ok dar au aparut anumite imperfectiuni si imi stau pe creier. Dupa ce termin si asta, masina va avea toate plasticele din interior ca noi! Fara nici cea mai mica urma de uzura! Moment in care voi retapita plafonul si scaunele sa fie totul ca nou. Maine voi schimba si cutia. Am primit-o pe cea de diesel. Mi-am facut si suporti de poliamida, cei stock se pare ca nu prea tin...
    3 points
  4. Am ceva noutati: am facut un stage 1, dar aici, in Belgia. Masina a fost masurata inainte si avea 302 CP si 382 Nm din fabrica, iar dupa remapare cifrele arata 368 CP si 468 Nm. Inca nu am mers mult cu ea, urmeaza sa-mi dau cu parerea mai tarziu. Avem 15.000 km si am facut prima revizie...Revizie este mult spus, pt ca delaer a completat uleiul doar si nu a vrut sa-l schimbe. Cand am lasat masina la ei, mi-au spus ca masoara calitatea uleiului si daca e nevoie, il schimba. Eu le-am zic sa vreau sa il schimb iar pana la urma, tot cum au vrut ei au facut. Prin urmare o sa merg la alta reprezentanta ca sa-l schimb.
    3 points
  5. Hahaha, mișto observație cu treptele de viteză. Pe drumuri publice duc o luptă interioară așa... pe linie dreaptă nu vreau să merg repede, să accelerez tare, să fac zgomot, să ajung la viteze absurde... chiar dacă mă distrez pe șosea, nu mă împac cu vitezele mari, îmi plac mai degrabă virajele și acolo trebuie să fiu în treapta potrivită. Plus că-mi place să folosesc cutia de viteze (vezi atașament). Între scaune mă uitam la telefonul cu navigație - eu îl țin deasupra scrumierei, sub panoul de climatronic. Nu mi-au plăcut niciodată suporturile pentru telefon sau navigațiile integrate, poate doar CarPlay/Android Auto. #piticipecreier
    3 points
  6. Eu zic ca si 10 minute este arhi suficient. Cost: 7 ron / 10 minute.
    3 points
  7. fain post! intrebare ..la ce te uiti intre scaune atat de insistent in primul filmulet ? si dc esti asa de nesigur in ce treapta sa fi(tot in primul filmulet ) ...eu pe drumurile noi (inclusiv pe stelvio ) am tinunt gps pornit , functioneaza ca un navigator de raliu
    2 points
  8. Conform elsawin NU se inlocuieste cureau daca a fost demontata
    2 points
  9. Golful traieste binemersi in continuare Poza de azi din Campina, la o iesire de dezmortit pistoanele. Si la o masina de 17 ani vechime apar chestii. Iarna trecuta consuma neverosimil de repede lichidul de parbriz... la recomandarea lui @nemtzalau am scos siguranta de la pompa stropitorilor de faruri, insa nu si-a revenit, aparand si baltite sub masina. Deci ceva garnitura. Apoi chiar cu lichid la nivel nema stropire... deci pompa... Azi am desfacut pe acolo si am gasit garnitura pompei pt parbriz dezintegrata si pompa gripata... Am confectionat o garnitura noua, cu ceva imaginatie, si am deblocat si uns pompa - deocamdata merge... Totusi - ma bucur ca astea sunt problemele masinii - in rest merge excelent si motorul suna absolut divin (si asta spune un ateu ) Edit: am revenit de la inceputul verii la MFD - am gasit un mfd cu dsp si cu softul cu aux activ - am curatat cd-changerul, si aia e Oricum muzica nu vine din boxe la masina asta
    2 points
  10. Timpul asta liber......cate as face daca as avea mai mult ..... Pentru moment m-am multumit cu un scurt concediu de 1350km pana in Vatra Dornei si imprejurimi , Lacul Sf Ana , cheile Bicazului , lacul Rosu , manastiri , multe manastiri , bla bla bla bla bla ..... Asa ca sa trecem mai repede la partea interesanta a excuriei : TRANSRARAUL. De cand s-a asfaltat in totalitate , frumusetea locului a fost umbrita de sutele de turisti care pot acum sa ajunga usor pana la cabana Raraul , fiind un joc de alba/neagra daca vei gasi loc de parcare sau macar sa nu prinzi coada la urcare , in orcare caz nu te bucuri de peisaj ...asa ca am decis sa parcurg acest traseu putin mai "altfel" Am urcat dinspre Arama pe DJ175A care este complet asfaltat acum cu 1,5 benzi de circulatie si arata cam asa : Nu e rau dar este foarte scurt si per total nimic special. Asa ca la coborare nu am luat drumul traditional DJ175B asfaltat cu doua benzi normale, care dupa cateva curbe si doua frane esti jos deja ...am continuat pe DJ175A pana in Campulung Moldovenesc ... prin urmare acesta este adevaratul Transrarau : In rest ce pot sa spun , a fost un drive de vis , exact ce mi-a prescris doctorul pentru relaxare. Si cateva poze random De pe drumul spre lacul Sf Ana , peisaj de toamna de vis . Pe drumul spre Lacul Rosu- pustiu si frumos Barajul Bicaz Pe Transrarau Si multe altele : Navigatia noua isi face treaba nu am ce sa ii reprosez! Alte drumuri fara nume Timp sa fie....
    2 points
  11. Hello guys, long-time lurker here. De-a lungul timpului m-a intrebat mai multa lume, vazandu-mi masina, daca am thread pe vwforum asa c-am zis s-o fac si pe asta, in ideea in care ma voi sfatui cu alti pasionati si cunoscatori ai masinilor. O sa incerc sa povestesc istoria mea cu masina, asa ca primul post va fi lung. O sa listez modificarile, dupa care va spun si povestea: Modificari pe masina: Amortizoare Bilstein B6 de Mk6 GTI Software APR Stage 1 Admisie Revo Bare stabilizatoare H&R 28/24mm Bucse bascule fata de Audi TT Placute de frana EBC Yellowstuff Lichid de frana Motul RBF600 Jante BBS RC 7.5J 17" ET43 Modificari ce urmeaza: Fuzete & bascule de Audi TT Bara stabilizatoare stock pe fata Kit de frane fata Stoptech ST-41 cu discuri pe 328mm In vara lui 2016 aveam de cumparat o masina care trebuia sa fie fun-to-drive si sa poate fi folosita de zi cu zi. Cu un buget de 6-7.000€ nu m-am putut atinge de ceva nou ori de ceva extravagant, dar am cochetat cu ideea unui coupe 2+2 sau o masina sport construita pe platforma dedicata. In cele din urma, a castigat latura mea de 'hot-hatch guy' intrucat apreciez foarte mult la o masina caracterul dual - dimineata cand dorm pe mine sa merg linistit pana la munca, iar vineri seara cand plec sa las nitel cauciuc pe asfalt. Asa am ajuns la un Golf 5 GTI, parea o masina competenta, echilibrata din multe puncte de vedere si care ar putea fi modificata moderat incat sa ii schimb caracterul catre ceva ceva care sa mi se potriveasca. Am vazut destul de multe GTI-uri si am fost dezamagit de mare parte din ele - masini fie neintretinute, fie modificate fara niciun fundament tehnic. In cele din urma, am dat ochii cu un GTI rosu din 2005 care mi-a placut. Masina mergea bine, geometria era corecta deci chiar dac-a fost rasturnata macar a fost reparata drept, era nemodificata si avea ~127.000km reali. Inspectia tehnica si vizuala a dezvaluit ca avea probleme cu geamurile electrice fata, motorase de la flapsurile de la Climatronic, pierderi de ulei pe la capacul chiulasei, cateva bucse obosite, o aripa infundata, unul dintre faruri era matuit iar interiorul era extrem de murdar de la cainele fostului proprietar. In fond, nimic ce nu putea fi rezolvat, asa ca pentru 5.000€ a intrat in posesia mea. Am purces la rezolvarea problemelor prin polisharea farurilor, demontarea si curatarea interiorului, schimbarea switch-urilor de la lumini si de la geamurile electrice plus prima servisare care a inclus revizia generala, schimbarea garniturii de la capacul chiulasei si reimprospatarea articulatiei fata. Acum fiind in stare tehnica buna, am inceput sa o folosesc asa cum trebuie. Fac pariu ca nu sunt singurul care se bucura cand vede un drum de munte liber in fata (mie imi place tare mult pe DN1A - Cheia), dar dupa ce am decolat de cateva ori la viteze ilegale, mi-a fost clar ca amortizarea nu e suficient de agresiva pentru stilul de condus. Am considerat sa schimb suspensia cu un cup-kit de genul Bilstein B12, dar cand am vazut specificatiile arcurilor aftermarket disponibile pentru Mk5 GTI m-am lasat pagubas (majoritatea arcurilor "sport" sunt mai scurte si mai moi decat cele stock - o reteta pentru dezastru) si am ajuns sa pun 'doar' un set de amortizoare Bilstein B6 (versiunea pentru Mk6 GTI, mai putin agresive decat cele de Mk5 GTI). Tinuta de drum a fost mult imbunatatita si pot spune ca dintre toate modificarile pe care le-am facut, amortizoarele sunt singurele care au avut numai plusuri. Pasul urmator a fost sa echipez masina cu un set de anvelope de iarna Nokian WR A4, iar distractia a fost la nivel inalt in prima iarna. Pe langa "baieteala" din oras si drumurile pe la munte, am participat si la Winter Trackday-ul organizat la Motorpark Romania. Nimeni nu poate spune ca un Mk5 GTI subvireaza la viteza pe zapada! Cu venirea primaverii, sosise momentul sa cumpar un al doilea set de roti; am gasit la pret OK un set de BBS RC 7.5J 17" echipate cu Federal 595 RS-7 225/45 R17. Nivelul de aderenta a crescut mult de tot, iar cu suspensia in mintile ei deja simteam nevoia de mai multa putere... m-am oprit direct la APR pentru un Stage 1. Dupa pregatirea masinii, care a implicat schimbarea DV-ului cu ultima revizia, cam follower-ul si N75-ul (care-a fost o p***a de diagnosticat) am crescut puterea pana la 240-250CP... cat o face Mk5 GTI Stage 1, caci cifrele astea nu sunt importante pentru mine. In aceeasi perioada am instalat si o admisie Revo, din simplul motiv ca tampoanele capacului de la motor obosisera si capacul intra in contact cu conectorul electric de la HPFP. Cu mai multa putere, o suspensie care lucra corect pe strada si gumele agresive masina devenise o placere la condus rapid. In 2017 am inceput sa particip si la trackday-urile de la Motorpark unde cateva minusuri au devenit evidente: franele nu faceau fata la mai mult de 1-2 ture rapide iar ruliul era imens, conducand la o uzura exagerata a flancului exterior de pe banda de rulare a cauciucurilor. Nici n-aveam nevoie de mai multe motive sa fac trecerea la niste placute de frana EBC Yellowstuff, lichid de frana Motul RBF600 si un set de bare stabilizatoare H&R (28mm pe fata, setata soft, si 24mm pe spate, setata hard). Am arucant si un set de bucse pline de Audi TT pentru mai multe precizie de la puntea fata. Nivelul de aderenta pe circuit a crescut simtitor, semn ca roata fata-exterior calca mult mai bine acum, dar franele au ramas tot de ... cacao. Masina e in continuare in configuratia de mai sus, dar urmeaza niste schimbari importante. In primul rand o sa fac trecerea la fuzete si bascule de Audi TT, intorcandu-ma la bara stabilizatoare stock pe fata, plus un kit de frane Stoptech ST-41 care ar trebui sa ofere un feedback mult mai bun in pedala de frana si sa reziste mai bine la abuz. Am in plan sa fiu pe 28 aprilie la Adancata cu modificarile acestea, iar in vara o asteapta o a doua excursie prin Europa... de data asta ma duc sa ii arat roscatei Stelvio. Modificarile pe care le-a suferit si pe care le va mai suferi masina au venit ca observatii personale dupa drumurile/trackday-urile facute. In nebunia mea, am dezvoltat chiar si un model simplu (2D) al suspensiei fata care a fost edificator. Geometria suspensiei fata pe platforma de Golf 5 nu e deloc de partea performantei, iar coborarea masinii exagereaza problemele... cele mai bune solutii sunt fie limitarea ruliului (care de la un punct incolo isi va spune cuvantul asupra comfortului), fie imbunatatirea geometriei, care se face mai dificil. Practic, singura varianta OEM o reprezinta fuzetele de TT, iar aftermarket numai pivotii reglabili de la SuperPro fac ceva in acest sens; orice altceva ar presupune fabricare custom, iar cum aici vorbim de suspensie si directie nu cred ca e o idee buna sa se ajunga acolo pentru o masina de strada. TL;DR: Bine v-am gasit. Sunt proprietarul unui Mk5 GTI rosu, rabla prin definitie, care nu arata prea bine dar este competenta si la mers tare si la naveta. I se aduc modificari pe masura ce isi arata minusurile.
    1 point
  12. @Roger cand ziceam si eu ca ma apropii de tine tu, hop, te-ai mai dus putin... ?
    1 point
  13. Pornirea poate fi greoaie datorită uleiului doar dacă este un ulei mineral peste 10w.. și la temperaturi de -10° în jos. Sigur ai alte probleme. Eu am folosit Castrol 5w30 ll3 și Ravenol VMP. Cel din urmă se comportă mult mai bine și îl recomand celor cu norma 507.00.
    1 point
  14. nu, nu deranjeaza - dar codul se stocheaza in eeprom, modifica automat doua adrese (in functie de platforma despre care vb), dupa introducerea acestuia. Dupa care masina recunoaste aceasta unitate. Tot asa, pornirea pe masa cere codul de securitate - asta daca nu cumva cineva s-a jucat la ea (unele permit asta) si a dezactivat codul de securitate. Nu a solicitat deoarece, in functie de model - Golf 5, Octavia 2, etc... stiu sa stocheze doua coduri - si atat.
    1 point
  15. Salut, Urmeaza sa fac revizia ma gandesc sa o fac la Porsche Nord. Ei au in stoc doar Castrol LL3 ..de pe forum am primit recomandare pentru Vapsoil 0w-30 sau ravenol vmp 5w-30. Ce ma supara la masina este doar pornirea greoaie cateodata si mai ales iarna. Intre cele 2 de mai sus si Castrol oferit de PN care credeti ca este mai ok. De asemenea ce fabricatie ar trebui sa aiba cele 2 uleiuri ca sa fie ok. Le gasesc pe net dar au preturi diferite. Merci
    1 point
  16. Am ajuns la 24K, deci 9800KM in 9 luni. Nimic de reprosat pana acum, bagtul in priza si condusul sunt activitatile de baza? Am adaugat si un DVR cu functie ADAS integrata, se descurca neasteptat de bine avand in vedere ca pe la noi drumurile sunt marcate ...vai steaua lor Cu toate astea, genereaza destul de repede Lane Assistul.
    1 point
  17. Multumesc Pentru inceput am ales masina de polish din LINK. Si-a facut treaba f bine, ramane sa vedem cum rezista in timp. Am inceput sa simt nevoia de inca o masina cu un taler mai mic, pentru un polish mai in detaliu pe spatiile inguste. La fel de bine se poate utiliza si pe faruri. Spatele o sa te urasca mai rau decat crezi dar rezultatele sunt f misto
    1 point
  18. OUT with the old , in with the new....ambele arcuri spate rupte(ce e drept , foarte putin , doar un sfert de spira , si ambele rupte cam in acelasi loc ) ..telescoapele erau curse dar inca erau functionale ( cat de cat ) , pus bilstein si eibach(cu tot cu bumpstop , suruburi...) ... Schimbat si pompa de apa(pus hepu)....era cea originala pe masina ...i-au ajuns si ei 231 000 km ... schimbat si ulei, filtre(motul +mann ca de obicei ) .... Nu am apucat sa fac decat partea din spate asa ca poze cu ea la nivel inca nu am si saptamana asta nu o sa fiu pe langa ea sa schimb si fata .. Am schimbat si bujiile(pus NGK)...o bobina a cedat ..a ramas partea de izolatie de cauciuc pe bujie, am comandat una de la bosch (pentru ca era same day delivery si am zis sa ii las masina functionala sotiei ) si acum ma uitam dupa unele de upgrade... sa fie toate de un fel
    1 point
  19. De la clima nu deoarece ai avea apa pe la pasager. Vezi sa nu fie pe la fata de usa.
    1 point
  20. pozele din link sunt ale motorului tau ???????????????????????????????????????????? AIA E PROBLMa???????????????? pe bune ? ???? aia e reparatie de 15 milioane MAXIM ...bai ..bai bai ...scuipa-i ...bate-i ..injura-i pe hotii aia !!! aia e nimic man..supape strambe...absolut nimic..supapele sun 50 ron bucata (pe febi ) ...din poze pistoanele nu sunt afectate...dar daca e unu care e mai rau e in jur de 300 ron bucata...vorbesc de piese noi ... la 2000 ron pe set (4 bucati ) ma uit deja dupa niste pistoane forjate cum e ma posibil sa fie hotia asta ..cum e posibil asa ceva???? ia masina de la tampitii aia si fa-o intr-un alt service... chiulasa iti pot recomda atelier profi la pitesti , preturile sunt mai mult decat decente pentru a o verifica ,reconditiona .... service in bucuresti decent...nu stiu ... NICI NU SE PUNE problema de motor nou sau de altceva!!!
    1 point
  21. @SelesanDIntr-adevar, la reprezentanta nu au vrut sa se bage la un schimb motor cu unul adus de mine, chiar daca le-am spus ca nu le cer nicio garantie, doar sa-l schimbe. Si chiar daca la Weltauto mi-au oferit pe masina 4000eur dupa ce o repar cu 8000eur!! (vezi atasament) @motanelulVezi atasamente - deviz pentru distributie sarita mult de la punct. DA, este nevoie de un service bun, in Bucuresti cel putin. Eu nu stiu niciunul unde sa am incredere 100% sa o duc si sa-mi repare orice. Si locuiesc aici de cand m-am nascut. @V A L I Am gasit un singur motor la renumitii si vesnicii "120.000km" la un samsar cu 1500EUR, dat jos de pe masina - nu am niciun gram de incredere Altfel, mi-a gasit cineva un motor de 8000KM in Italia, cu tot cu seria de sasiu ca sa pot verifica istoricul masinii. 3000EUR ar fi + montaj. Nu as da banii astia... Pentru ca mai am de schimbat bucsaraie si 2 arcuri, apoi de facut update-ul de soft ABS la VW + schimb de calculator care cica se strica si el odata facut upgrade-ul = luni de zile + gramada de bani. In lumina acestor evenimente, grupul VW m-a pierdut de client asa ca inclin sa fac asa: 1. repar masina (cand nu mai trageam speranta mi-a raspuns afirmativ cineva ca se inhama la reparatie cu conditia sa nu-l presez sa fie gata repede) cat se poate de bine - motor, arcuri, articulatii + ce o mai gasi la ea, apoi update soft la VW + calculator => o masina de ocazii "speciale", de scos duminica sau la mare 2. cumpar un hyundai i30 nou iar cei 5 ani de garantie stau relaxat si-mi vad de viata si de familie - am primit oferta de 13800EUR 1.4 100cai, cutie manuala (stiu ca e o mica gluma motorul dar vreau sa fie fiabil) dar cu o multime de optiuni gen volan incalzit ? Link foto cu motorul: https://photos.app.goo.gl/7LXiT1wYxvAeYfFg9 p.s. multumesc @miliktsi pentru pont-ul cu service-ul B-900-SHA.pdf
    1 point
  22. poate sa fie N75 cu probleme si sa mai fie momente cand agata. verifica bine liniile de vacuum
    1 point
  23. E, asta asteptam sa vad, o parere de la cineva avizat. Multumim !
    1 point
  24. Vai ce rai sunteti mingea aia de tenis eu am puso @blacka Le-am trecut pe lista , o sa investighez mai multe cand se apropie momentul achizitiei. Am cam ramas in urma cu postarile , ca deh...timpul... 1) Am reusit sa montez si statie CB pe masina , am mers pe modelul CRT One cu antena Wilson Little Wil , am ales statia asta pentru dimensiunile mici dar si pentru feedbackul pozitiv care il are. A fost montata intr-un loc usor accesibil pe principiul ca va ramane montata definitiv , fara scos/bagat de fiecare data cand am nevoie . Usor nu a fost , a fost de "bricolat" la greu : Dar eu consider ca am facut lucrarea "curata" , fara cabluri la vedere si cel mai important ca mie imi place la nebunie. 2) Avem si conectare 4G stand alone in masina ! Foarte multumit de conexiunea oferita ! Semnalul este ok indiferent de viteza sau zona - pe cartela Vodafone am mers. Multumesc lui @Akaiu07 pentru stickul de net si de promptitudine la partea de instalare 3) Neam lovit si de un bug software al Exploratorului ...."Glitch in the Matrix" sa ii zicem...... Mergand noaptea am luat cateva flashuri din sens opus iar prima reactia a mea este ca am vre-un far dereglat . Dar nu farul a fost de vina , se pare ca ledurile de la DRL din farul stang nu mai reduceau intensitatea la aprinderea farurilor sau pozitiilor. Acesta ramanea la 100% intensitate indiferent de pozitia switchului . Acum ii inteleg si pe ceilalti soferi , lumina era orbitoare Pe vcds era inregistrata o eroare pe care eu nu o prindeam cu mufa mea (Rosstech) . Asa ca am apelat la @F l o r i n pentru rezolvarea problemei care nu m-a dezamagit, cu un restart de BCM problema a fost rezolvata rapid si nu s-a mai repetat de atunci . La o investigare de a mea se pare ca radacina problemei ar fi de la DLA (Dynamic Light Assist) pe care eu il folosesc aproape non-stop pentru ca deh.....imi place sa conduc noaptea . Asteptam sa vedem daca se va mai repeta. In rest ......mai astept cu anvelopele de iarna inca doua saptamani , daca prognoza meteo este corecta . Oricum sunt ready to go si in 30 minute sunt pe masina daca situatia o cere.
    1 point
  25. Bună dimineața! @Bogdan20cj: Este RCD330G, fără navigație și sincer, nu m-a interesat, mașinuța urmând să facă 99.99% din drumuri în oraș. Zilele trecute mi-a venit și camera de mers înapoi ( @Rave ai cobit ) , pe care ieri aveam de gând să încep sa o montez azi , dar am renunțat la idee după ziua de ieri și o las pe săptămâna asta, cu condiția sosirii și a adaptorului de antenă 2 în 1 Fakra. Singura problemă de configurare hardware este să găsesc un traseu de trecere din suportul luminilor din bara în portbagaj, după aceea trasul firelor prin praguri și sub unitate ar trebui sa fie o treabă ușoară. Am reușit și retrofitul spălătoarelor de faruri, prin schimbarea siguranțelor! De fapt, siguranțele le-am schimbat mai de mult, dar abia ieri am plecat cu mașina pe la 5 dimineața și când am dat să spăl parbrizul, am văzut ca apa s-a dus în altă parte prima dată ?! Cel mai ieftin retrofit: două siguranțe, una de 5A și una de 25A, totul plecând de la o scanare și un cod de eroare! De ar fi așa de ușor de fiecare dată! ? Să mai micșorăm și lista lucrurilor făcute și de făcut: curățenie generala în mașină - rezolvat schimbare interior complet cu model united - rezolvat schimbare iluminat interior led - rezolvat izolație fonică podea - rezolvat izolare fonică portiere - rezolvat izolare fonică capotă - rezolvat schimbare volan cu unul cu comenzi - rezolvat schimbare switchuri uzate - rezolvat 90% (mai am un switch de schimbat pe spate) schimbare RCD300 cu RCD330G - rezolvat, 90% (mai trebuie montata camera pentru mers înapoi și antena radio) retrofit spălătoare de faruri - rezolvat (prin schimbarea siguranțelor) ? montare camera pentru mers înapoi - în curs boxe spate - în curs lumini în portiere - în curs (momentan le-am scos) izolare fonică hayon - în viitor izolare fonică tavan - în viitor, dar mă mai gândesc și are legătură cu punctul de mai jos reparare/retapitare/schimbare plafon - în viitor lumini la picioare - în viitor schimbare ceasuri cu maxidot - în viitor schimbare manete cu tempomat - am renunțat - nu am nici un beneficiu real revopsire/înfoliere - în viitor retrofit proiectoare de ceata și cornering - în viitor retrofit senzori de parcare față + spate - în viitor retrofit xenon - în viitor, mă mai gândesc stopuri led - în viitor, mă mai gândesc probabil și altele Weekend plăcut tuturor!
    1 point
  26. @Doomy: sigur ca da. În principiu bara față trebuie schimbată, din bara spate poți păstra partea superioară, dar trebuie adăugată partea inferioară și fusta. Bandourile de pe uși trebuie schimbate și de asemenea evazările de la aripi, care sunt și cel mai greu de găsit și foarte scumpe. Grilele de la radiator și cele de la proiectoare se potrivesc de asemenea. Elemente exterioare R-line VW Tiguan 2007-2014 (cu excepția barei față, care la modelul 2007-2011 diferă față de modelul facelift 2012-2014) -Evazări aripi: Protecții uși R-line (bandourile de pe mijlocul ușii, eu nu am dat atâția bani pe ele cât cere reprezentanța și am luat unele universale): Bandouri inferioare (pe uși și pe aripa față): La bara față am doar codul ei: 5N0807103N iar spoilerul inferior nu are cod, decât cod de bare, dar apare denumirea de K-SUV GP Frontspoiler R-line "culoare". La fel la bara spate am codul pentru bara superioară: 5N0807301K, apoi partea de jos a barei este numită: K-SUV R-line Spoiler hinten "culoare" și mai e fusta neagră la care nu am cod. Atentie!!! Repet, NU merge schimbat doar spoilerul inferior, trebuie schimbată și bara față. Oricum partea cea mai complicată fost găsirea celor de mai sus, la bara față și bara spate nu ai cum greși întrucât le poți și vedea cautând în engleză: Tiguan R-line front bumper sau Tiguan R-line front bumper sau în germana: Tiguan R-line vorne Stoßstange sau Tiguan R-line Stoßstange Hinten. Site-urile pe care am căutat eu de 2 ani încoace sunt www.ebay.de, www.ebay-kleinanzeigen.de, www.pieseauto.ro, www.olx.ro dar bineînțeles că puteți încerca și altele sau variantele reprezentanță (stealership) sau alte magazine . Va spun tuturor, care veți folosi aceste coduri de pe acum "cu plăcere", că știu cât de mult am căutat eu aceste informații și cât de greu le-am găsit și centralizat. Weekend plăcut tuturor! PS: Ca de obicei și un mic anunț: s-ar putea să nu se potrivească toate la mașinile voastre și nu pot fi tras la răspundere pentru acest lucru
    1 point
  27. si mie mi-a dat o lacrima....cand am vazut capacele alea.....
    1 point
  28. Multumesc! Sambata am realizat primul meu home detailing pe masina alor mei iar rezultatul celor 9 ore de munca se vede aici: https://photos.app.goo.gl/CVAm9ARaYJUyiBEa7 Am actionat cu urmatorii pasi: degresant + clatire curatare jante cu sanax full effect spalare metoda two buckets decontaminare cu argila paint cleaner sonax perfect finish cu masina de polish ( @minu94 cand ma apuc si de Leon iti dau un semn) curatare cu alcool izopropilic aplicare sealant Fusso Masina a capatat un luciu pe care nu il mai vazusem de ceva timp iar eu am capatat o febra musculara de nedescris
    1 point
  29. O mizerie de 115 cai si 200 nm la 1500-3500 rpm ? Da' 1.6 urile aspirate de 90-100 cai si cuplu de 150nm la 4000-4500rpm, alea ce erau ? Da' 1.9 "TeDeI" de 90 cp si 200 nm de prin '98 ? alea erau "monstrii", alea "rupeau" .... asa-i ? alea depaseau tirul ? Cand e super aglomerat pe V. Oltului de exemplu, nu ai unde depsi nici cu FERRARI. sau depasesti o masina , cinci...si apoi iar stai . Pe autostrada , in RO viteza legala e 130 km/h si un 1.0 TSI cu 6 trepte merge lejer 130-150 deci nu vad problema. Daca nu poti "depasi tirul" care merge cu 90 km/h cu 1.0 tsi de 115 cp turbo, ar trebui sa "depui" carnetul de conducere ! ? Clar ca la unele faze e mai slabut 1.0, nu demareaza asa repede ca un 1.5, "sufera" mai mult cand e incarcat , etc. daca mergi mult la drum lung trebuie un motor mai mare da' chiar asa mizerie sa fie ? n-as zice .
    1 point
  30. In calitate de posesor, pot spune ca GTI-ul e o mizerie. Daca il folosesti sa te plimbi de colo-colo e ok... merge din cand in cand si pe circuit. Oamenii de la vanzari il baga in fata, dar daca vrei ceva adevarat, toata lunea stie ca R-ul e the shit! Like he said! ^ ?
    1 point
  31. Motorul de 1.5 e o mizerie. Daca folosesti masina sa te plimbi de colo-colo prin tara e ok dar daca vrei ceva mai mult de la el o sa ramai dezamagit. Sa te bagi cu baietii la joaca sau sa iesi pe circuit e exclus. Reprezentantii de vanzari le imping in fata dar pana si ei recunosc ca 2.0 TSI-ul de pe GTI e mult mai smecher! Si GTI-ul vine din start cu frane mai mari, suspensie sport si directie progresiva. AltCeva...!!! Acest post este un pamflet dar nu trebuie neaparat tratat ca atare!
    1 point
  32. Pana la urma am optat pentru Castrol 5W30 LL OEM de la reprezentanta. Saptamana urmatoarele e programat schimbul. O sa revin cu impresii ulterioare. Individul in cauza este cel atasat in poza.
    1 point
  33. Salut tuturor! Si eu am cumparat un Scirocco (productie 2009 1.4/160 cai - caxa din ce citesc aici, nici nu stiu sa verific) acum 3 ani, 90.000km atunci, 156.000 acum. Probleme cu cutia n-am avut sau cu ambreiaj si nici cu altceva in afara de pompa de apa (800lei cu tot cu montaj) si o macara de geam sofer (5-600lei cu montaj) ocolind cu gratie service-urile autorizate VW. In rest, totul bine cu o mica exceptie: motorul. La inceput intrerupea de 2-4 ori in sarcina. Daca acceleram incet (estimez la pedala apasata pana la jumatate) nu intrerupea. Am schimbat bobine si bujii si aproape ca nu s-a mai simtit nimic timp de 2 ani. Pornirea la prima cheie, super silentios, consum de ~6 la drum lung pana in 120 (6.1 pentru 550km parcursi noaptea cu masina plina sau 5.8 cu masina goala), ~8 in oras (mers de batranel), putere mare pentru depasiri si serpentine... o masina cu adevarat de vis: aspect, silentiozitate, motor mic dar puternic, taxe mici si am mentionat cat de bine arata? Daca imi permiteti, continui maine cu ce am patit zilele trecute. Indiciu: platforma a fost 150lei.
    1 point
  34. Motorul de 1.2 cu distributie pe lant are probleme de fiabilitate. Doar cel mai nou, cu distributie pe curea (parca din 2013 s-a facut schimbarea) este ok. Off-topic: Pentru cel care a dat downvote mai sus, macar uita-te pe niste review-uri, uita-te pe autobild.de sa vezi ca noul Ceed a iesit mai bine decat golful intr-un test comparativ. Stiu ca e forum dedicat VW, dar asta nu inseamna ca nu putem recomanda si alte marci, atata timp cat sunt mai avantajoase ofertele.
    1 point
  35. Dariane, o sa ajungi sa inchizi si topicul asta Te dau o tura cu a mea sa vezi wheel hop pe toate 4 ? Vis ! Ajunge socul pana in tips-urile din titaniu!
    1 point
  36. Nu stiu ce versiuni de harti mai sunt pt Discover Pro pentru ca nu mai folosesc. Merg exclusiv pe waze. Probabil in functie si de modelul de navi OEM unele harti sunt mai actualizate decat altele. Oricum calculul rutelor pe unitatile OEM ale grupuli VAG este o rusine! Batranul Igo isi face treaba mult mai bine. Si pentru ca tot ai adus vorba de Grecia am incercat pe discovery pro sa dau ca destinatie Keramoti...sub nicio forma nu este in stare sa creeze o ruta prin Makaze care este drumul cel mai direct /scurt. Waze, Igo sau orice alta aplicatie folosita au facut traseul exact prin Makaze. Concluzia o trageti voi!
    1 point
  37. The one and only, DQ200 cu ambreiaje mai uscate decat bugetul de rezerva al Guvernului !
    1 point
  38. Clanc-ul se aude din cauza hub-ului de ambreiaje care trebuie sa fie schimbat. Nici un update nu o sa rezolve zgomotul acesta.
    1 point
  39. Revenim cu noutati. Luni i-am facut o vizita lui @voinea si am aflat ca stock masina produce ~185cp. Dupa adaptari.. masina a prins mai multa viata iar cifrele se vad pe grafic. Primele impresii: - cuplul apare in ture mai mici si a disparut acea senzatie de subturare la accelerari usoare; - reprizele din treptele 3-4 mult imbunatatite, masina pare mai usoara Urmeaza sa mai facem niste log-uri sa modificam cateva mici detalii.
    1 point
  40. Long post ahead despre modificarile planuite in primul post. Exista TL;DR la final, dar n-are sens... mai bine cititi. Luni a fost ziua cea mare in care suspensia fata a primit modificarile si franele au fost instalate. Nu am mai vazut pe nicaieri un astfel de setup asa ca am avut emotii serioase; oricat m-as fi documentat si oricat as fi calculat, pana nu vezi piesele pe masina nu poti fi sigur daca intra, daca se potrivesc si daca fac echipa buna in final. O sa incep cu cateva puncte-cheie de la instalare, apoi trec in revista franele si in final tinuta de drum cu noul setup al masinii. Tineti cont ca aceste prime impresii se bazeaza pe drumurile facute in ultimele doua zile prin oras, asadar mers sub limita. Chiar daca ocazional am mai tras de ea intr-un sens giratoriu sau pe vreun viraj, acest "preview" nu trateaza mersul sportiv la limita. Instalarea Instalarea a mers fara probleme, mecanicii si-au facut treaba cu simt de raspundere; totul a durat in jur de 4 ore lucrand in 3 oameni ca na... mai o sămânță, mai o glumiță, ceva sa descretim si noi fruntile. Ca sa reamintesc, au fost instalate pe masina bascule (cu tot cu pivoti), fuzete si capete de bara de TT, bielete directie de Hyundai i20, bara stabilizatoare fata stock de Mk5 GTI si kit-ul de frane Stoptech ST-41. S-au folosit suruburi noi pentru portetrieri, pentru planetare si pentru prinderea fuzetei de amortizor... in principiu ca sa se desfaca usor daca nu merge bine masina dupa modificari. Am pastrat rulmentii vechi de pe masina, precum si bucsa mare de la bascula (carcasa bucsei de TT are o forma diferita). In timpul instalarii cele mai mari emotii le-am avut cu bieletele de Hyundai. Desi au lungimea potrivita, iar filetele sunt corecte pentru caseta de directie de Golf si capul de bara de TT, filetul din partea capului de bara parea ca nu se extinde suficient spre caseta pentru a face geometria rotilor in mod corect (mai tarziu s-a infirmat ipoteza, se poate face convergenta fara probleme si oricum exista optiunea de a impinge pivotul spre exterior - cei de TT sunt reglabili - astfel deschizand rotile fata; mai multe detalii o sa dau in ultima parte a postului). Si, cum spuneam, 4 ore dupa ce ne-am apucat de treaba, masina a fost coborata pe roti si am plecat in probe... larg mi-a fost zambetul, chiar daca nu facusem inca geometria. Kit-ul de frane Stoptech ST-41 Imediat ce-am plecat in proba cu masina am inceput sa rodez franele prin cateva opriri usoare, progresand spre opriri sanatoase (nimic extrem). Pedala de frana s-a transformat complet! Pe strada nu m-am plans niciodata de franele stock de GTI, nici ca rezistenta la abuz nici al fortei de franare, dar kit-ul Stoptech e in cu totul alta liga ca feeling. Pedala are o cursa moarta scurta in partea de sus, asa ca inca pot frana progresiv cand ma opresc la semafor, dar in momentul in care te sui pe pedala inspira atat de multa incredere! Pedala ramane ferma chiar si la franari puternice, orice variatie a presiunii pe pedala se transforma intr-un raspuns direct proportional al sistemului de franare; modularea pedalei de frana a devenit intuitiva, nu mai trebuie sa urmaresti "cu coada ochiului" reactiile masinii, feedback-ul este mult imbunatatit. Interesant de notat este ca ST-41 este etrierul mic de la Stoptech, dintre cele cu 4 pistonase. Kit-ul pentru Mk5 GTI vine cu discuri 328x25mm (dintr-o singura bucata, ventilate directional), etrieri cu 4 pistonase (2x38mm + 2x34mm), placute de frana Stoptech Sport si furtunase metalice Stoptech. Etrierul mic inseamna ca franele nu pot fi echipate cu discurile Stoptech 328x28mm din doua bucati (mai usoare si probabil mai bine ventilate), dar pune mai putine probleme jantelor. Ca idee, peste kit-ul ST-41 incap si jantele stock de GTI (17" 7.5J ET51; Denver le spune?) ramanand cam 3mm intre etrier si spite. Bineinteles, nu orice janta cu aceste dimensiuni va cuprinde franele fiindca forma spitelor joaca un rol important. Prima impresie pentru mersul de zi cu zi cu placutele de frana de la Stoptech sunt bune; nu fac zgomot, musca repede frana, dar trebuie tinut cont de cateva lucruri: 1. N-am avut de-a face cu temperaturi extreme (foarte rece sau foarte cald), 2. N-am abuzat de frane (hei, de-aia se numeste mers de zi cu zi!), 3. Nu vorbim de placute Stoptech pe etrieri stock, deci concluziile sunt influentate si de celelalte componente ale sistemului de franare care au fost schimbate. In rezumat, despre kit-ul Stoptech ST-41, din perspectiva "daily": Pedala de frana ferma la franari puternice; Dozaj facil in comparatie cu franele stock, atunci cand vorbim de franat puternic; Compatibilitate cu o multime de jante cu diametrul de 17", inclusiv cu cele stock de Mk5 GTI; Par mult mai capabile decat franele stock, lucru ce va trebui verificat in conditii propice; Inspira incredere cu duiumul, mult peste franele stock din acest punct de vedere; Placutele care vin cu kit-ul nu sunt compromise pentru mersul de zi cu zi - sunt silentioase si nu musca excesiv de brusc. Modificarile puntii fata Sunt mandru de partea asta, din simplul motiv ca a fost gandita si calculat in Excel. Nu am mai vazut pe altcineva sa mearga cu suspensia fata de TT cu arcuri de GTI, cuplata cu bara stabilizatoare fata stock si bara stabilizatoare spate rigida. Cand am iesit in proba cu masina, am fost teribil de dezamagit. Denivelarile luate cu o singura roata conduceau la miscari laterale ale sasiului, cauciucurile fata plangeau imediat ce incercam sa intru mai energic intr-un viraj, acolo unde masina nu avea probleme inainte. Stiam ca geometria nu era in regula, dar mecanicii aproximasera ochiometric convergenta fata. Sub ceata dezamagirii incepusem sa ma gandesc ce fac mai departe: puteau fi basculele care stau prea mult inclinate in jos si conduc la modificari de ecartament peste denivelari. O cobor pe fata? Trec la loc la puntea fata de GTI? Dinamica era extrem de ciudata peste denivelari, fata si spatele lucrau total diferit - poate nu fusese o idee buna sa fac schimbari radicale la puntea fata. After all, masina inspira multa incredere la mers tare inainte de modificari... plecasem tarziu de la garaj, eram obosit si acum ma cuprinsese si sentimentul de dezamagire. Pentru ca asa sunt eu extremist, fie sunt incantat, fie imi tuna si imi fulgera, nu mai aveam rabdare pana a doua zi la geometrie. Era o chestie de "make it or break it", pentru ca indiferent cat de "competenta" ar fi fost masina, un asemenea comportament dezechilibrat taie mult din placerea de a conduce. Am avut noroc insa... Excel-ul isi facuse treaba... dupa geometrie masina s-a schimbat total!! Nu numai ca disparuse comportamentul ciudat peste denivelari, dar deodata devenise capabila de lucruri pe care doar mi le puteam imagina cu suspensia stock. Sa va spun ca atunci cand am ajuns la AutoSoft pentru geometrie rotile fata erau inchise "doar" 3 grade? In rest perfect simetrica, cu pivotii cat mai in interior unghiul de cadere era de -1 grade (doar un pic mai mare decat GTI stock), cu pivotii in exterior caderea este de -1.5 grade... si am lasat-o la -1.5 grade, sper ca uzura anvelopelor sa nu fie o problema pe termen lung. Bieletele de Hyundai permit reglarea corecta a convergentei in ambele pozitii ale pivotilor, unghiul de fuga a scazut de la 7.75 grade la 7 grade ș'unpic; lucru usor de banuit din cauza geometriei fuzetelor de TT. Dupa geometrie am inceput sa ma dau la ea pe oriunde prindeam un giratoriu cat de cat liber sau un viraj mai interesant. Subvirarea (tineti minte ca vorbim de comportament sub limita aderentei) a scazut simtitor, masina vrea sa se roteasca mai mult si e nevoie de un unghi de bracaj mai mic pentru a naviga acelasi viraj. Spatele lucreaza mai mult acum si te poti juca cu masina si la viteze mai mici, fara sa faci nimic periculos, asa ca fun-factor-ul a crescut pentru mine. Pentru navigarea unui viraj, o masina trebuie sa faca doua lucruri: sa translateze si sa se roteasca. Prima pentru a isi schimba pozitia, a doua pentru a-si schimba orientarea. Ei bine, acum masina este dispusa sa se roteasca mai mult si mai repede, ceea ce inseamna comportament mai putin subvirator; de la volan se simte, ca pasager nu stiu pentru ca n-a avut nimeni loc de mine la volan ultimele zile. Un alt avantaj obtinut prin cresterea transferului de mase pe puntea spate , respectiv scaderea pe puntea fata este ca rotile din fata sunt mai egal incarcate acum in viraj ceea ce a crescut simtitor tractiunea la iesirea din viraj, un lucru care ma incanta pe masina asta turbo fara LSD. Alt lucru pe care l-am observat este ca puntea fata lucreaza mult mai fin peste denivelari. Cel mai mare impact l-a avut probabil bara stabilizatoare mai moale, dar pe denivelari mici sau pe denivelari care afecteaza amandoua rotile se simte masa nesuspendata redusa; avand o inertie scazuta, fortele transmise prin arc-amortizor sunt mai mici. Sincer, pentru un sensibil ca mine, comfortul creste satisfactia la volan; bineinteles, daca asta nu presupune reactii lente din partea sasiului! Directia este si ea putin mai usoara, parte din cauza masei nesuspendate scazuta, parte din cauza unghiului de fuga redus. Overall feeling-ul masinii s-a schimbat in bine. Puntea fata este moale iar suspensia lucreaza pe o cursa mai lunga acum. Ruliul a crescut doar putin, tot pe acolo practic, asa cum calculasem, dar unghiul de cadere adaugat + geometria imbunatatia, care ajuta la pastrarea rotii cat mai drept pe asfalt, inseamna ca a crescut mult aderenta puntii fata. Efectiv, masina se inclina dar puntea fata nu este deranjata de acest lucru; reactiile masinii sunt moi (pentru o masina cu pretentii sportive, cel putin) si bine amortizate, nu aduce deloc a kart. As putea spune ca raspunsul masinii a ramas la fel de rapid/lent ca inainte, cu avantajul ca are mai multa aderenta pe fata acum. Exista si dezavantaje totusi! In primul rand, ecartamentul fata s-a latit cu 40mm (cam 20mm pe fiecare parte, o aproximatie!). Cu jantele mele BBS 7.5J ET43 asta inseamna ca ies putin in afara aripii iar pe denivelari mari (speedbump-uri luate la >40km/h) rotile ating in aripi; va trebui sa rectific problema asta. In al doilea rand, unghiul de cadere de -1.5 grade inseamna uzura a anvelopelor accelerata; se poate reveni la -1 grade unghi de cadere prin mutarea pivotilor spre interior. In al treilea rand, dar la fel de important, conform legilor din Romania aceste modificari nu sunt legale intruct modifica parametri constructivi ai autovehiculului. Si mai e un lucru, in caz de accident s-ar putea sa nu gasesc piese la fel de repede cum as gasi pentru GTI stock. In ansamblu sunt extrem de multumit de rezultatul final. A fost asa un contrast intre prima impresie si felul in care se comporta masina acum incat am trecut de la agonie la extaz. Ma bucur ca modificarile au adus rezultatele calculate de mine: puntea fata este mai moale, mai "compliant" si castiga in acelasi timp simtitor mai multa aderenta. Masina nu e kart, nu schimba directia ca un tantar si se inclina, dar acum puntea fata nu mai e asa deranjata de ruliu. A devenit mai fun si in acelasi timp si mai comfortabila, overall sunt incantat. Rezumand, trecerea la fuzete si bascule de TT, pastrand arcurile stock de GTI si revenind la bara stabilizatoare stock, inseamna ca: Unghiul de cadere pe fata poate fi reglat intre -1 si -1.5 grade; Suspensia lucreaza mai fin si castiga independenta, iar asta se simte la comfort; Aderenta pe puntea fata creste mult, in special atunci cand se dezvolta unghiuri mari de ruliu; Geometria suspensiei fata se imbunatateste, castigul unghiului de fuga pe compresie si centrul de ruliu ridicandu-se binisor; Masina e mai dispusa sa se roteasca si, deci, e mai putin subviratoare; s-ar putea sa fie chiar prea dispusa sa se roteasca la mers tare, remains to be seen; Ecartamentul fata se lateste cu ~40mm, ceea ce poate insemna contact intre anvelopa si aripa, in functie de rotile de pe masina. Tot ce am scris mai sus se aplica in regim de utilizare "daily", asa cum am condus masina de cand am facut modificarile. Drumurile pe Cheia si trackday-urile vor urma! Celor care au masini pe aceeasi platforma cu Mk5 GTI le recomand modificarea din tot sufletul pentru ca imbunatateste mult puntea fata. Fata de o masina complet stock ruliul ar fi diminuat, comfortul ar fi putin imbunatatit si aderenta ar creste. In urma acestor modificari, cred ca se poate obtine un plus de comfort si trecand la fuzete & bascule de Passat (geometric identice cu cele de Golf, dar din aliaj usor -> mai usoare si mai rezistente). Altfel, o modificare simpla si "ieftina" pentru imbunatatirea tinutei de drum trebuie sa fie pivotii de la SuperPro. Nu i-am testat, dar functioneaza pe acelasi principiu cu modificarea facuta de mine: coboara punctul de pivotare fuzeta-bascula si maresc unghiul de cadere. Sigur, diferentele vor fi mai mici decat trecerea la puntea fata de TT. Este parerea mea personala ca o masina nu trebuie sa iti rupa spatele ca sa fie competenta sau sa fie distractiva. Daca geometria suspensiei este una buna iar miscarile rotilor sunt controlate (a se citi arcuri&amortizoare ales corect) atunci sasiul poate lucra impreuna cu asfaltul, nu se va lupta cu el. Uitati-va doar ce suspensie moale au masinile WRC, cu o cursa foarte lunga si o amortizare de ia durerea de cap... Masinile alea merg pe aceleasi drumuri ca si noi, nu masinile de F1. Prin modificarile aduse puntii fata am incercat sa cresc independenta suspensiei fata si sa imbunatatesc geometria suspensiei. Primele impresii, obtinute numai dupa mers pe strada, se ridica la nivelul asteptarilor pe care le aveam. Inainte de a trage concluziile finale, se impune testarea solutiei pe circuit si pe un drum denivelat de munte. E important ca masina sa nu fie numai competenta si distractiva, ci si sigura si sa inspire incredere la viteze mari. Daca e cineva interesat, pot alcatui o lista cu toate piesele necesare modificarii si codurile aferente. TL;DR: Ardem banii degeaba pe masini vechi si incercam sa para ca stim ce facem.
    1 point
  41. Buna ,@dimamugur!Am reușit să rezolv problema cu suturile la relanti și mașina sa se audă rotund .Am cumpărat rampa cu senzor și supapa de la un domn ce are dezmembrări din Piatra Neamț !Piesa a costa 250 de lei,evident sh,dar arata impecabila !De o săptămână mașina sta liniștită la relanti fara nici un singur șut !
    1 point
  42. Daca-i cineva pe aici care n-a schimbat egr pana in 200.000 km sa ne zica si noua...Il trimitem la vw sa-l premieze.
    1 point
  43. Foarte tare colegu' Marius, ai dreptate, mai bine vb cu cei de la VW sa manareasca mai bine softurile sa nu ii mai prinda astia, ca sa ramanem sanatosi.Daca citeai si postarea mea anterioara am spus ca am schimbat egr acum 2 luni cca 4000km.Daca pt tine Egr este consumabil si se schimba de 2-3 ori pe an....nu stiu ce sa zic. Legat de partea cu sanatatea si poluarea ma abtin de la comentarii. Bafta !
    1 point
  44. @ florin pai nu cred ca e f destept din moment ce poti umbla la intensitatea ventilatiei cand el este pus pe auto. In modul auto el normal trebuie sa iti aduca cat mai rpd temperatura afisata pe display . Atunci ala nu se mai numeste auto ci manual Sent from my iPhone using Tapatalk
    1 point
  45. 1. NU se schimba la 60.000 km. 2. Intra doua tipuri de ulei: 1 l ulei ( G 004 000 )pentru mecatronic care nu necesita inlocuire (cel putin teoretic) si 1,7 l ulei (G 052 171) pentru cutie(partea mecanica)...adica, ulei similar oricarei cutii de viteze manuala si nici acesta nu (prea) se schimba . Vezi si http://www.fuchs.pt/cms/userfiles/file/Argumentario%20VW.pdf 3. Nu stiu...cred ca nimic :) 4. Nu stiu dar, citeste ptct. 1 si 2 :) .
    1 point
  46. pai si eu ce am scris?? :icon_thumright:
    1 point
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!