Jump to content

Clasament

Conţinut popular

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 11.01.2017 în toate secţiunile

  1. Faptul ca setul de criterii importante pentru mine e diferit de ale tale, inseamna ca sunt doar subiective. Faptul ca intre criteriile mele se numara si "relatia cu service-ul" inseamna doar ca sunt trecut prin viata si am o suma de experiente. De aici si criteriile. Care, evident, sunt proprii si subiective. Logica mea se aplica in cazul meu, nu e aplicabila cazului tau, sau universal valabila. Daca 2 saptamani de zapada pe an inseamna ca e obligatoriu/musai si o conditie sine qva non detinerea unei masini 4x4, inseamna ca toti cei care nu au 4x4 ar trebui sa stea acasa. In fond scolile sunt inchise. Nu stiu ce a fost in capul unora - care culmea, locuiesc in locuri gen Predeal, Fundata sa-si cumpere masini 2x4. Eu zic sa nu ne lasam doborati de marketing si consumerism. In fond, inclusiv in tarile scandinave sunt o multime de masini 2x4, iar acolo e iarna serioasa. Sa nu ne panicam. Nu 4x4 este cel care te tine pe sosea si te duce acasa, este atentia la drum, conduita preventiva/anticipativa si un minim de skills-uri, majoritatea se pot dobandi, cu atentie si exercitiu. Si mai ales ne-statul pe telefon/sms/whatsup in timp ce conduci. Cine intra prea tare intr-o curba la fel va subvira si va ajunge in sant si cu 2x4 si cu 4x4, legile fizicii sunt aceleasi. Ca iarna e posibil sa intre unul in tine sa te faca praf - te va face la fel si cu 4x4 si cu 2x4. Cine-si face filme ca intr-o situatie din asta, face el un Scandinavian Flick si evita accidentul, scotand masina de-a latul cu ajutorul 4x4, e naiv. In caz de accident 99% din cei de pe sosea au singurul reflex sa franeze maxim, atat - daca au si reflexul asta. Mai bine investesti banii (de diferenta intre 2x4 pana la 4x4) intr-un curs de conducere defensiv - ala poate fi "life sustaining" Iar cand conditiile sunt cu adevarat dificile, cu sau fara 4x4 stai in coloana de masini, sau in troiene. Sau credeti ca aia pe care i-a aratat la TV ca erau inzapeziti si aveau HiLux/Navara/Touareg nu au incercat sa sustina "suprematia 4x4" si sa isi continue drumul ? Nu au putut, de asta erau acolo. La fel ca cei cu masini 2x4. Hai sa fim realisti, viata nu incepe si nu se termina cu 4x4. Da, e fain sa ai asa ceva pe masina, dar nu e "life sustaining device", e doar un "nice to have", la fel ca si Webasto, parbriz incalzit, scaune incalzite, etc. Se poate trece lejer iarna fara ele. Revenind OT, daca tot iti iei SUV - face sens sa fie 4x4. In fond, oricum e o masina "de ego", asa ca macar sa fie full banana, adica si 4x4. Dar asta nu inseamna implementarea unei leme gen "toata lumea ar trebui sa conduca SUV-uri, ca altfel nu plecam iarna de acasa."
    5 points
  2. Inainte sa te grabesti, cauta testul de 100k km din AUtobild cu Kuga (ala in care a avut probleme serioase la prinderile cutiei de transfer/cardan si la motorasele stergatoarelor de parbriz) si mergi frumos cu lista de probleme la Ford si, pe langa omul de vanzari cere sa vorbesti cu cineva avizat din service pentru a vedea punctual daca s-au rezolvat problemele variantei non FL. In articol scria ca Ford si-a asumat reproiectarea prinderilor pentru cutia de transfer - intreaba daca au facut-o (desi s-ar putea sa se uite la tine ca curca'n lemne, la cat de avizati sunt majoritatea oamenilor de reprezentanta) Asta ca sa nu-ti para rau mai tarziu. Cat priveste PowerShift - e loterie, nu e generalizata. Ce este insa o certitudine - raspunsul ceva mai lent fata de DSG. Fa un TD pe un traseu care sa fie edificator pentru tine. Daca esti ok cu masina si ti-au raspuns multumitor la problemele de fiabilitate - go 4 it fara sa te uiti inapoi. La 25k, recunosc, nu ai ce sa iei din clasa asta, pe dotarile si puterea aia. La banii aia, daca as fi obligat sa iau SUV, as putea trai cu plasticele din Kuga si as alege Kuga in loc de asiatice - presupunand ca si alea sunt tot 25k (nu stiu). But hey, faza misto este ca la 25k nu ai ce Octavia sau ce Golf sa iei de puterea si echiparile alea... Misto rau, au ajuns SUV-urile (altora) mai ieftine decat compactele VAG...
    4 points
  3. si eram convins ca am lasat masina pe-aici pe undeva...
    3 points
  4. Si a venit si zapada mai mare , am dat azi la zapada de nu mai aveam unde naiba sa o pun. Cam asa arata masina de dimineata (zapada de vreo 35cm) si cam pe aici am reusit sa ies (s-a mai dat din zapada, normal). Din pacate nu am avut prilejul sa ies primul, pana am dat eu zapada, un vecin cu Tiguan si altul cu Yeti mi-au luat-o inainte. Dar chiar si asa, zapada era mare. N-am avut curaj sa ies fara modul Off-Road, desi cred ca mergea si fara el. Si foarte important am iesit mergand relativ incet, fara probleme, nu a trebuit sa ies in viteza. As fi vrut sa vad ce se intampla daca eram primul, dar n-am apucat - vecinul cu Yeti a iesit cu spatele si tare o portiune de vreo 50m, dar la o rascruce de drumuri a trebuit sa mai dea la lopata ca era prea mare zapada - dupa care a continuat. Traiasca 4motion-ul si garda la sol mai maricica, conteaza foarte mult pe astfel de vreme! Si inca ceva: imi iubesc Nokian-urile ! , sunt fantastice (si scumpe..) !
    3 points
  5. Un nou val de poze in zapada, daca tot "ne bucuram" de vremea asta, in weekend am zis sa o duc si la munte. Am urcat foarte usor pante destul de abrupte cu ea, fara sa piarda vreo clipa aderenta, desi era strat maricel de zapada. In rest, foarte multumit de cum se misca, trage cand o calc, consuma putin cand o menajez. In imagine este jurnalul de bord de la drumul facut in conditii aspre de iarna (ninsoare si vant extrem de puternic + temperaturi intre -9 si -19 grade), plus zone unde nu am mers, ci efectiv "m-am jucat" cu ea in zapada. @The_Ego PDG e de mare ajutor cand o afunzi in zapada, la un moment dat am avut cateva emotii, dar a fost ok. Parbrizul incalzit chiar e foarte bun, nu se aduna deloc gheata pe stergatoare la drum, indiferent cat de tare ninge. Masina are acum ~4800km, cel mai probabil in weekendul ce urmeaza sare de 5000km. Am observat insa un lucru, antigelul a scazut pana la nivelul de minim, iar cand am luat-o era aproape de maxim. Momentan nu completez, decat daca va scadea sub minim. Asta am observat si la masina colegului @skoderia, dupa ~4-5k km si la el a scazut pe minim antigelul.
    2 points
  6. Asa zicea si un cunoscut ce si-a luat o Mazda 6 break noua. "E noua, e japan = e bulletproof." Baietii de la service din Brasov, i-au rezolvat rapid bulletproofingul. S-a mutat la service in SB = aceeasi poveste. Acum masina e la vanzare, l-au lasat nervii. Incepand cu up-date-uri de soft proaste/nefacute, servisari in bataie de joc (piese nestranse), negari pe garantie si clasicul "nu avem ce-i face, asa fac toate". Timp, bani, nervi. Continui sa sustin ca relatia cu service-ul (nu neaparat "relatiile" din service) e importanta, personal o gasesc un argument foarte important cand cumpar. Pentru ca timpul/nervii valoreaza mai mult decat banii.
    2 points
  7. @Flavyus eu as tine sa "incerc" masina in speta pe vremea asta, nu vara la soare, insa acolo fiecare stim motivele achizitiei... fiind un suv pe mine m-ar coafa cum se simte la o zapada etc, nu ce fain e ca am suv...
    2 points
  8. @Andrei1980 Multam de urari! luand Superbul la mana a doua, am cautat-o sa fie cat mai dotata. Am avut experienta cu Golful unde am cazut in patima retrofiturilor. La Golf si ai material, surse de inspiratii si idei. Problema era ca fiecare retrofit lasa urme, atat in buzunar cat si pe trimuri, clipsuri...indiferent cat de atent erai. Si acuma la Superb chiar numai am ce sa ii fac, binenteles in ideea OEM si a bunului simt.
    2 points
  9. ce au ajuns si SUV-urile astea nici nu se mai vad in parcari , sunt ascunse dupa loganuri
    2 points
  10. Am avut un Ford Mondeo 2013 cu PowerShift si 2 cutii schimbate pe garantie. Nu am mai așteptat a treia cutie. Masina a fost luata de noua si intretinuta exemplar. Prima cutie la ~22.000 km, a doua la ~46.000km. Nu as mai cumpara un Ford cu PowerShift. Din discuțiile ne-oficiale cu alti posesori de Forduri noi, nu am fost singurul. Pana sa ajung la asa-zisa "negatie de service" din partea dealerului a fost cale lunga. Eu am fost norocos cu doua cutii inlocuite. Nu stiu care a fost soarta masinii, am dat-o la buy-back unui alt dealer (alta marca) in stare buna. Per total am fost privat de masina cam 50 de zile.
    2 points
  11. Ii clar....ca nu e asa.si o sa iti demonstrez. Luam teoretic 10 km sa zic distanta.un timp de 10 minute de parcurgere. In cazul in care mergi la liber masina cu un consum de 1l/h ..deci o sa consume 0.16 l de combustibil.in timp ce mersul in viteza...e 0. La 100 km ai cu 1.6 litri mai mare consumul, la 1000 km..16 litri.nu e mult..dar matematic e mai putin.Din pacate conduc mult si nu vb doar din calcule..Stiu ca o sa zici...unde este o panta de 10 km.??..nu trebuie sa fie de 10 km..de 0.2 km...apoi 0.3km...si api 3 km..si apoi...se aduna chiar si 1000 km. Nu neg ca poate viteza de deplasare o sa fie mai mare sau ai inertie mai mare...dar in nici un caz...consum mai mare...
    1 point
  12. acel senzor este un generator de impulsuri ultrasonice, iar unitatea masoara perioada in care se intorc acele impulsuri in senzor. Nu este principiu rezistiv, nici inductiv, deci nu se poate masura nicicum. Iar cand primesti raspunsuri scurte, nu inseamna ca cineva iti vorbeste de sus, inseamna ca cineva si-a facut timp sa iti raspunda, desi putea sa bea linistit o bere. Nu avem timp intotdeauna sa raspundem pe larg, cu lux de amanunte.Crede pe cuvant, ca nu isi bate nimeni joc....
    1 point
  13. Eu nu cred ca se pune problema astfel...uleiul din cutie nu este de vara ori de iarna...daca pui uleiul recomandat de producator nu ar trebui sa fie probleme la schimbatul vitezelor.
    1 point
  14. Tu cred ca ai modelul anterior de Sportage si cred ca e diferenta mare intre ele...e doar o parere.
    1 point
  15. Salut Sunt destul de nou aici pe forum. Am vazut topicul acesta. Si cum am o Kia Sportage 2014 . Luata de la 7 km acum are undeva la 99500. Parerea mea? Mi-am luat un Seat Alhambra din 2007 . Si sunt mult mai multumit de ea decat de sportage. Cu Sportagele nu am avut probleme. Dar Confort e aproape de Zero pentru mine. Am 1.90 si 120Kg. .Nu incap cum trebuie , locurile din spate sunt mici, masina scutura ca toti dracii. Tehnic nu am avut probleme cu ea. Am facut cam 90% din KM pe autostrada.Consum undeva pe la 7. Trage fain la 184 cai. Dar nu. Am mers intre timp si cu un Tiguan de la munca, 140CP, cred ca model 2.0TDI 177 000 KM , 2013. NU SE COMPARA la nivel de confort. Scaunele sunt mai confortabile, masina sta mai bine pe drum. Trage bine. N-am cuvinte. Cand am luat Kia cred ca am avut o pata pe creier O seara faina
    1 point
  16. hihi...din punctul meu de vedere nu se potriveste...mie imi place sa arate si bine. totusi cam multi bani in plus si dotarile extra cam costisitoare. la orice concurent gasesti un pachet mai bogat de optiuni care sa te ajute. pai ajungi sa platesti pt. niste kktele de plastic...smart nu stiu pt telefon...smartgunoi...:)) ru am mai spus pe forum ca nu sunt un fan pt o anmita marca. dau bani la cel care imi ofera mai mult in acesti bani. deja cand se exagereaza...
    1 point
  17. Sa fie acesta testul la care se face referire ? http://www.autobild.de/artikel/ford-kuga-100.000-kilometer-dauertest-10677761.html Deschideti cu Google Chrome > click dreapta > Translate to English.
    1 point
  18. ptr Cristi - 75NOR suntem deja in 2017 - deci un 2013 la 25k cu 100k la bord gasesti din primavara pe alese restul cu asigurari si intretinere ... pai ori ai bani de masina ori nu ai exemplul cu Touareg-ul era ca sa fie contrastul cat mai mare intre ce ofera Kuga si ce poti lua la 25k , alta clasa, alt producator , alte conditii , etc si la Kuga nou , daca nu faci Casco , tot sport extrem e apoi , in general ideea e urmatoarea - vrei ceva , te uiti ce bani ai si ajungi sa te uiti doar la bani - asa ajungi sa iei ceva ce nu te satisface dar te autopacalesti ca e cea mai buna alegere cand vrei masina , te uiti cati bani ai , te uiti cat poti da pe an fara sa simti la buget si apoi vezi ce iti ofera piata - nou sau second exista o masina potrivita ptr fiecare , tot ce conteaza e sa nu iti doresti mai mult decat poti , ca sa nu regreti ce cumperi eu asa vad treaba - nu iei masina cu bani la limita si apoi te uiti la asigurare si impozit cine vrea masina de zecii de mii de euro , poate plati 440 de euro anual impozit la un motor de 3 ca sa ne referim la exemplul de mai sus
    1 point
  19. Da, freza e buna, dar mai greu cu pusul tuturor de acord sa cotizeze (una bunicica e >2500-3000 RON) pentru 2 saptamani pe an... In viitor mai vedem.. Eu ca sa ajung la metrou trebuie sa ies si sa merg oricum vreo 4.5 Km . Azi insa am lasat sotia la munca si am venit si eu cu masina, dupa ce am auzit la radio ca e haos si pe la metrou.. Oricum, si azi am fost tot cel care mergea cel mai repede pe sosea Razvan, nu am avut momente in care sa simt ca 4motionul pierde controlul. Mergand prin urmele facute de inaintasii mei , au mai fost cateva momente cand masina a mai fugit un 10cm in lateral gen, nu e chiar floare la ureche, sunt masini parcate pe drum, drumul este ingust, zapada era mare..trebuie ceva atentie. Si Duminica cand am fost la Calarasi au mai fost cateva momente cand masina a mai fugit putin, pe suprafete de gheata si prin cateva curbe, dar totul a fost controlabil. Dar mergeam si destul de tare daca ma raportez la ceilalti participanti la trafic..desi pentru mine era super ok. Iarasi, daca dedesubt e gheata, la o intoarcere de 90/180 grade, se intampla sa fuga (controlabil) spatele, dar e normal. Sincer sa fiu, dimineata la ora 07:00 cand am coborat in curte si am vazut ce vedeti si voi in poze, am zis ca nu ies, clar ! Imi era ca o sa raman suspendat inevitabil. Dar fara sa dau deloc la zapada nu as fi iesit din curte. Vecinul cu Yeti o avea parcata pe drum si a iesit drept cu spatele, mie ca sa ies din curte mai intai, sa fac manevre de evitare a locurilor cu zapada foarte mare - mi-ar fi fost imposibil sa ies. Dar, am mai dat zapada, au mai iesit si vecinii au mai dat si ei, usor usor orizontul s-a mai luminat si in final am reusit, paradoxal, fara suferinta. Cred ca am plecat de acasa pe la 08:45 gen. Pana la acea ora, de pe strada mea, nu stiu sa mai fi iesit altcineva in afara de: Tiguan, Yeti , Touareg (dar asta desi e cel mai smecher, are de mers doar vreo 40m ) si eu. Toate 4x4 - apropos de ce ziceai cu 4x4 pe stradute in Bucuresti.
    1 point
  20. Sau o mica freza de zapada, de aia de o tii in mana si te plimbi dupa ea E mai ieftina decat garajul
    1 point
  21. In Brasov ieri erau doua RS in showroom (unul negru si unul rosu), e adevarat ca erau combi (deci nu prea se inghesuie lumea la asa ceva). Nu stiu mai multe detalii dar poate intereseaza pe cineva, care se si pricepe la negocieri (nefiind niste masini foarte cautate). Eu unul mi-as lua un RS "vechi" fie el si break la pret de Style FL. Daa...stiu, a trecut Craciunul
    1 point
  22. Poate sunt offtopic dar cel mai bun 4x4 pe zapada cu care am mers este terrain response de la RR. Ce am facut in dimineata asta cu un Evoque manual( masina sotiei), nu cred ca faceam nici cu Pajero....efectiv zapada a fost in unele locuri pana la geamul soferului iar masina nu a crantit absolut deloc, minunat 4x4!!! Iar un evoque mai chelutz e cam cat un Tiguan highline....poate fi o alegere de luat in calcul.
    1 point
  23. am banuit.... de aia te-ai intrebat. Conexiunile sunt ce ti-am dat eu, mai sus.
    1 point
  24. sincer , daca tot vrei sa dai atatia bani si sa iei .. Ford mergi cand se curata drumurile dincolo si vino cu un Touareg din 2013-2014 ptr ca dupa nici un an Fordul va sta mai prost ca el la toate capitolele
    1 point
  25. Am avut nesansa sa conduc 1.5 ani Kuga(generatia precedenta) ca si masina de serviciu(cam 40 masini au fost in flota). Conculuzia e urmatoarea - O MIZERIE de masina!!!
    1 point
  26. Inca mai sunt pe stoc masini fara FL deci cine vrea sa profite poate sa o mai faca, mai ales pentru RS. In plus cred ca se pot obtine discounturi bune tinand cont ca a aparut "noul model".
    1 point
  27. Daca masina este 2010, ai BCM si nu centrala electrica - deci nu ai mufa T16.... ci T52 - deci, din blocul de lumini, mufa T10, pin 2.... in BCM, mufa T52aa (neagra) - pin 20
    1 point
  28. Marius - la tine, cu halogene - nu e obligatoriu reglajul farurilor, la inlocuirea becurilor, avand in vedere ca nu se dau jos farurile de pe masina - e adevarat, se impune un reglaj, in general.... din cand in cand - dar foarte putina lume este pasionata de aceasta procedura.....
    1 point
  29. si masina porneste sau nu porneste ? daca nu porneste deloc, atunci trebuie verificat releul de alimentare ECU, alimentarea ECU-lui, cablaj, etc. Daca porneste sau nu, faceti o scanare si postati aici. Totusi - dureros - ca un service sa nu stie de unde sa inceapa..... ma gandesc poate nu ai dus-o in locul potrivit......?
    1 point
  30. nu are legatura - sunt mai multe cazuri/defecte la releul de incarcare - poate sa fie defect si sa nu ai incarcare - caz in care se aprinde martorul rosu in bord - sau sa fure curent.... in stand by - caz in care nu aprinde martorul - si incarca in mers Nu are nicio legatura cu varianta de immo/ceasuri
    1 point
  31. Liviu - daca nici la motorul tau nu se descurca.... inseamna ca e cam jale cu mecanicii respectivi - daca au cale si experienta, se pune fara nicio problema. Verifica si avansul axei cu came si cantitatea de motorina injectata
    1 point
  32. Va salut! Am avut o patanie azi dimineata si consider ca e bine sa impartasesc informatia. La orele 05:00 a pornit alarma masinii (nu am monitorizare interna). Am oprit-o si dupa 20 secunde a pornit iar. Am coborat sa trantesc fiecare usa in parte, gandindu-ma ca poate e de la vreo incuietoare/switch. De fiecare data cand incuiam masina, ledul de pe usa ramanea aprins vreo 5 secunde inainte sa intre in "starea de veghe". Niciun rezultat, asa ca piuitul s-a repetat pana la pranz, cand am facut o diagnoza. La diagnoza a spus clar: Alarm siren- No communication ---> deci a crapat sirena. Am dezactivat alarma si totul e ok. Cu respect!
    1 point
  33. @mednick In mod normal viitorul posesor de Octavia nu este interesat de design. Si oricum nu e chiar asa de rau nici FL-ul vietii. Practicalitatea este pe primul loc in alegerea Octaviei. Dar daca preturile in Ro vor sta pe High, s-ar putea sa avem ceva miscari pe piata. Mai ales daca avem manageri inteligenti la concurenta. #omtraisiomvedeadarnudau30kpeOctavia
    1 point
  34. 1 point
  35. In primul rand trebuie pusa distibutia bine ,apoi verificata turatia electromotorului ,cablajele si bateria.
    1 point
  36. Bad luck Brian, m-a luat gura pe dinainte, sa nu mai laudati nimic ca se razbuna. Dimineata merg cu bateria la masina, curata, incarcata, incalzita, o pun sus, dau sa pornesc dupa ce bineinteles am lasat camera de ardere sa fie incalzita de cele 4 bujii Bosch schimbate de 35 000km si functionale, si evident, a fost primul rateu de cand e masina la mine cand nu a vrut sa porneasca la prima cheie. A pornit balbait la a 2a, semn ca bateria e pe duca, cu toate ca arata voltaj mare 12.6-12.8 V incarcata, cred ca nu mai are amperajul necesar sa invarta, asta nu am cum sa aflu decat la un tester special. Daca mai face figuri 1-2 zile, am ochit o noua baterie Caranda gama premium Maxima Heavy Duty de 80 Ah care intra in locasul pt baterie. De ce Caranda? pt ca am stat la masa cu respectivul si mi-a lasat o impresie buna, si da, stiu ca piesele vin importate si sunt ansamblate la noi, insa nu s-a plans nimeni de ele. https://www.sawauto.ro/baterie-auto-caranda-maxima-80ah/PWSRYZVU Bateria aia de o laudam pe pagina anterioara, a intrat in a 5a iarna totusi, nu stiu de ce aveam impresia ca-i mai tanara. In fine. Drumuri bune, si atentie la sleaurile de gheata formate pe stradutele mici, azi la intoarcere acasa am intra pe strada Ionescu Emanoil si am crezut ca las acolo toata bara fata si baia de ulei.
    1 point
  37. http://www.motor1.com/news/133273/2017-skoda-octavia-facelift-detailed/ 100 si ceva de poze si un film de 24 de minute. Articolul este scris de mine. Sper sa nu se considere ca fac reclama. Daca da, atunci imi cer iertare in avans. PS: Ciudat e faptul ca nu au aratat ce au promis, adica noua varianta de RS.
    1 point
  38. Primit oferta cu 17% discount la prima strigare. Titanium 180 cp 4x4 Powershift la 25k cu TVA. Fiind varianta FL, mi se pare castigatoare.
    1 point
  39. Tocmai am venit de la AM Pantelimon. Am avut de schimbat geamurile dr spate si re ops it arcada. Totul a decurs f bine, in loc de vopsire au scos la polish petele de pe arcada(am verificat și e f bine). Partea de programare, comanda piese și comunicare f buna. Cam atât, am sa continui la ei servisarea mașinii.
    1 point
  40. Multumesc foarte mult pentru apreciere! Si, bineinteles pentru intentia buna de a ma ajuta! Am avut mare noroc de prieteni buni care m-au anuntat imediat ce a fost postat anuntul, asa ca am dat telefon direct, in consecinta, daca toate-s bune si ajunge in RO, sitemul va fi montat pe masina!!
    1 point
  41. Salut Cristi, Ma refer la sistemul de Infotainment, care ar putea fi ca si la Mazda CX5, iesit deasupra bordului, sa nu fii nevoit sa te uiti mai jos decat linia inferioara a parbrizului.
    1 point
  42. No offence dar SUV-ul mentionat de tine nu il recomand in Romania noastra fara autostrazi. Are o performanta periculoasa pentru DN-urile noastre ( 0-100km/h in 12.3 sec si probabil cand faci o depasire 80-120km/h iti trebuie multa cale libera in fata). Pur si simplu 192Nm sunt prea putini pentru o caroserie de 1700kg. Nu mai vorbesc de consum. Totusi daca se circula preponderent in oras performanta nu mai devine o problema.
    1 point
  43. Pai daca la clasa de SUV mediu pe benzina, cand restul ofera motorizari turbo si KIA ofera aspirate - trebuia sa nu se mai faca testul ? E foarte relevant - astea sunt optiunile unui cumparator de SUV mediu pe benzina. Si acum sincer, tu ai fi vazut alt clasament fata de cel din revista ? Tocmai pentru ca am mers cu Kuga, inclusiv benzina, e clar sub Ateca. De asiatice nu ma pronunt, nu ma pasioneaza.
    1 point
  44. Salut. Fii sigur ca e senzor temp apa, cel de temp motorina arata identic , are mufa identica si se potriveste in locas. Diferenta intre ele este ca daca le pui unde nu trebuoie nu indica temperatura corecta, au diferente de 10 -15 grade inte ele. Verifica cu vagul ca cei 2 senzori sa indice temperaturile corecte(temperatura motorina si temperatura apa).
    1 point
  45. Edi, stii ce conteaza foarte mult? Sa-mi spuna sotia ca dupa un drum in spatele masinii, acesteia nu I se face rau. Pentru mine e tot ce conteaza. Nu ma intereseaza ca platforma veche era mai buna, eu acum vreau sa cumpar masina si se ofera cu MQB. Am testat si eu cat am stiut si mi-a placut foarte mult cum se simte masina la condus, indifferent ca e pe MQB, sau PWXYZ.. sau ce-or mai fi. Nu sunt entuziasmat de MQB. Sunt entuziasmat de Superb 3 per total. Mie imi place masina, nu stiu de ce vreti sa ma convingeti si de ce sunteti atat de porniti impotriva noului model. Am testat si Mondeo, dar imi place mai mult Superbul, e mai pe gustul meu. Sa stiti ca masina perfecta nu exista, sau poate exista daca ai destui bani. Eu trebuie sa ma multumesc cu cati bani am, iar Superb 3 mi se pare afacerea cea mai buna din acest pdv, cu aceasta motorizare. Da Cristi, dar 2 soferi pot avea un stil total diferit de condus, prin urmare si consumuri diferite. Asa ca intreb si eu si fac o medie acolo. Nu ma astept sa mearga masina cu aer, dar totusi... Consumul scos de mine era de fapt scos de masina ca era pe cruise control, eu nici macar nu atingeam acceleratia Una peste alta, mie mi se pare o masina frumoasa, cu stil, eleganta la interior, materiale de calitate, se conduce foarte usor. Daca dau stanga de volan, masina face frumos stanga, nu comenteaza. Adica face ce trebuie sa faca o masina si iti ofera tot drumul in confort, indifferent de ce platform are. Nu va plac materialele? Cautati MB. Nu va place consumul? Cautati un Polo, sau nu stiu, ceva de clasa mica cu consum mic. Nu poti sa le ai chiar pe toate...
    1 point
  46. Da la durata de viata si intretinere va cam batem. :P
    1 point
  47. Deja, daca ai astea 3 de mai sus mergi linistit pe Ford. E foarte important ce/cum esti tratat in post-vanzare. E mult mai important decat cum esti tratat "la vanzare", pentru ca din ziua 2 vei avea treaba doar la service/garantie pentru tot timpul cat vei detine masina. E unul din motivele pentru care am ramas si eu la Skoda si am optat pentru un nou Superb. Desi, some say, eterna "de banii aia iti luai 5-ar/X5, etc din Germania, bahhhh"
    0 points
  48. E important sa ai o relatie buna la service, mai ales la Ford
    0 points
Acest clasament este setat la Bucharest/GMT+02:00
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!