Jump to content

Zgomot Motor


baru
 Share

Postare recomandată

Salut,

Desi s-ar putea sa fie mai mult "psihologica" problema mea, m-am plimbat cu un passat cu exact acelasi motor ca si al meu, din acelasi an, dar cu jumatate din km iar la acela nu am auzit decat turbina. Mai mult, sunt de parere ca intr-un Passat :) trebuie sa poti sa iti auzi si gandurile :)

la mine pe langa turbina se mai aude si un "zgomot de fond" corelat cu numarul de ture/min. De asemenea, cand sta pe loc se simte un tremurat usor pe care la celalalt passat identic dar cu 50000km nu l-am simtit.

M-am plimbat cu diversi prieteni care au spus ca e ok sau chiar ca e silentioasa pt un diesel pumpe duse.

Totusi, comparativ cu celalalt passat sau cu A4-ul altui amic e galagioasa.

Cipos mi-a spus ca imi lipseste o piulita de la un suport al motorului. Ma gandeam ca aceasta ar fi problema vibratiilor care se aud in habitaclu dar un mecanic mi-a zis ca nu are de ce sa fia asta si ca motorul e destul de greu cat sa nu tremure de la atat.

Ce alte cauze ale zgomotului si respectiv ale tremuratului ar mai putea exista?

Puteti sa imi recomandati alte potentiale cauze si respectiv alte potentiale rezolvari?

Multumesc,

Razvan

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Schimba tampoanele la motor si mai povestim dupa. :D

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Acum doua zile am schimbat distributia si toate curelele, rolele si intinzatoarele de pe motor. La transmisia curelei de alternator intinzatorul era mai mult decat uzat... tot m,ecanismul ala super-scump (5-6 mil) sta practic intr-o bucsa de teflon de aprox. 1 mm grosime. Am schimbat si un tampon care era curs... Cand i-am dat cheie am auzit "alt motor". S-au schimbat zgomotele. Poate te ajuta... nu stiu cand ti-ai schimbat consumabilele, ma refer la celelalte curele in afara distributiei...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

schimba intinzatorul si cureaua de la alternator :beerchug:

apropo gicu cat te a costat schimbul de tampoane?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salut. Este posibil sa fie de la tampoane nu si de la intinzator (ai spus ca se simte in caroserie) - verifica in ce stare este scotul de la motor, este foarte posibil sa fi fost atinsa pe dedesubt, iar daca nu este indoit este posibil sa se fi miscat de la locul lui si sa atinga de oarece piese care sunt cuplate de motor

Am intalnit cazul asta la un prieten si facea exact cum ai spus tu... :banghead:

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

am avut si eu aceeasi problema respectiv dela capacul de pe motor...era un surub din 3 slabit respectiv de la vibratii se mai desurubeaza ceva ma rog....dupa ce am strans toate cele 3 suruburi poooocccc tot tremura...zic ma cenaiba ma duc la service ..aia "domne tamburii chestii socoteli".

ajung acasa si tata imi zice ia deschide ma capota ii arat ce am facut bla bla si el face:" mah e bine dar pe jumatate" si mestereste el 3 garnituri din cauciuc mai groase le bag pe filetu la suroabe si ce sa vezi ....nu tu tremurat nu tu zgomot nu tu nimik ....

cel putin la mine asa a fost..dar din cand in cand le mai strang pt ca de la vibratiile motorului se mai slabesc...cam la 5.000 km asa

bafta multa

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Si la mine exista un zgomot de fond corelat cu nr. de turatii, dar de curand am schimbat anvelopele si....surpriza, zgomotul a disparut.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

acum 2 zile am schimbat distributia la passat si daca pana acum la turatii peste 2500 avea un oarece zgomot acum a disparut si motorul se aude altfel. Asa k incerca cu distributia

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 years later...

Salut!Iata ca vin si eu cu o problema....la mine se aude un fel de vajait la decelerare si chiar scoasa din viteza!si parca ar agata ceva pe acolo!de exemplu o turez pana la 2500 rot/min iar cand revine din turatie se aude acel sunet ciudat urmat.si parca si la accelerare se aude ceva peste sunetul motorului...acum e mai gros decat inainte!are cineva vreo idee ce ar putea fi?Merci!

Masina:Passat TDI 130 AWX 2002

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Daca iti face numai in mers este ori vre-un rulment la roata fata ori diferential. Daca iti face in liber cum dai "sprituri" la motor insemna ca la motor este problema, vre-un furtun de admisie crapat. Descrie putin mai exact perioadele in care apare acest zgomot.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pai ideea e ca face si cu motoru rece si cald la fel!in jur de 1600-1800 rot/min se aude acel zgomot ca un suierat si ori la accelerare ori decelerare cam in intervalul acela de turatie se aude si un clac_clac parca ar agata ceva!sa fie vreo rola descentrata sau?!daca accelerez lent parca nu se aude dar daca urc un deal sau de exemplu o bordura...(deci cand e in sarcina ca sa zic asa!) se aude bine!

Ce poate sa fie?!!!!

P.S. Sarbatori Fericite la toti ! :lol:

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Scoate furtunasul de vacum din capsula EGR si vezi daca mai face.

Doar o banuiala dar nu este complicat sa incerci.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

OK! O sa incerc in dupa masa asta si te tin la curent!sa_l scot pur si simplu sau sa_i bag un surub pt a_l obtura?!

Modificat de C o s m i n
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Desfaci furtunul si tubul de plastic care este spre compartimentul bateriei, nu desface colierul de la capsula vacumatica. Eu am pus odata o biluta in furtun si am repus la loc, merge si cu surub dar ai grija sa nu strici capatul tubului.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am scos furtunul si l_am obturat cu un surub...dar suieratul ala ,sau fluierat cum sa_i zic,tot se aude!dar parca nu mai face zgomotul ala de agatare intre 1600_1800 rot/min si parca e mai sprintena decat inainte pana la 2000 rot/min...nu stiu dar am impresia ca si motorul e mai zgomotos pana in 2000 rot/min si inainte de a scoate furtunul tot asa era!la rece e un pic mai silentioasa.o fi si vreun suport de motor sau toba sau chiar toba!???ca il auzi inauntru de parca il ai in brate si totusi e un passat nu tractor!:) ...suieratul se aude cel mai bine pe decelerare la liber cum ai spus!in rest merge bine chiar super as zice...doar zgomotul si suieratul asta nu stiu ce or fi!

Eu o am de un an si la inceput nu facea asa....ma cam ingrijorez!

Merci pt orice sugestie sau sfat!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu pot sa_mi dau seama ce o avea dar e tare zgomotoasa in a I_a ,a II_a si a III_a cam pana la 2000 rot/min...pe urma a IV_a si a V_a cred ca se acopera zgomotul cu cel de rulare ca nu il mai aud asa de clar!dupa 2000 rot/min suna bine ca orice motor!Ce poate sa fie????

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vezi si Flexi pipe-ul daca nu este cumva spart.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Flexi pipe_ul pare sa fie ok....deci?!!!!!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

In primul rand asigura-te ca nu vibreaza nici un plastic pe la motor,si mai ales filtru de aer,controleaza absolut tot,daca simti ca e ceva mai slabit, blocheaza-l cum poti mai sigur.Apoi controleaza toate furtunurile de la admisie,mai ales de pe intercooler.Baga-te sub masina si vezi daca e totul ok.Scimba uleiul daca ai mai mult de 8000 km,incearca alta marca.Du-te undeva la munte cu cativa prieteni si bagaje, arata-le cum trage masina in panta!Baga motorina de unde baga prietenii tai cu motoare silentioase.Controleaza toate curelele si intinzatoarele,eventual distributia.

Daca nimic nu da rezultate pune-ti o linie audio mai tare...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 weeks later...

Nu stiu daca am postat corect si unde trebuie dar nu am gasit pe nicaieri raspuns la ce caut.La passatul meu atunci cand merg cu viteza constanta motorul galgaie ca atunci cand intra in frana de motor,de parca eu merg mereu in fana de motor.Motorul se accelereaza si functioneaza bine,consumul se incadreaza in parametri.Nu stiu ce sa mai fac ,galgaiala ma deranjeaza foarte tare.Astept pareri de la cei ce au mai patit ca mine sau de la cunoscatori.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Chiar nu stie nimeni sa-mi dea o explicatie sau o idee despre problemele masinii mele? Cum as putea sa le rezolv?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La ce te referi cand zici ca galgaie?Incearca sa dai mai multe amanunte referitor la problema ta!Are pierderi de putere,scoate fum.....................Da detalii ca nu ne putem da seama numai dupa "galgait"!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu scoate fum nu are pierdere de putere.Dupa ce depasesc 3000 de ture si introduc viteza a-5-a si merg constant (cu tempomat sau fara) motorul are un zgomot ca atunci cand intra in frana de motor ca si cum s-ar reduce turatia motorului dar este constant si viteza nu scade.In momentul in care accelerez acest zgomot dispare si apare daca mentin noua viteza constanta.Daca iau piciorul de pe acceleratie zgomotul nu dispare dar viteza scade ,motorul intrand in frana de motor. Consumul de carburat nu s-a schimbat,demarajul nu a scazut ,nu a pierdut din putere,la demaraj scoate foarte putin fum negru,consumul de ulei nu a crescut (0,5l/15000km) de la schimb la schimb.La scanare cu vag-com-ul la adresele:1 mi-a aparut 18263 Powertrain Data Bus-software version monitoring

P1855-35-00

Readiness 00xxx

si la adresele: 17 si 19 mi-a aprarut 01314-Engine Control Module

49-10 No comunications-Intermitent

Alte defecte nu are.Ce ma deranjeaza este zgomotul de galgaiala tot timpul.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu mai sunt mecanici priceputi pe forum,sa ma lamureasca sau sa-mi dea o idee de ce sa ma apuc?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dar masina ta, ce zgomot are in frana de motor? Ca, la passatul meu nu am nici un zgomot deosebit in frana de motor. Fa un filmulet cu sunet si punel aici, sa vedem despre ce e vorba.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!