Jump to content

Motor AZD 1.6 16v - functionare, probleme specifice


Migu 4
 Share

Postare recomandată

Bună ziua! Am achiziționat de curând un VW Bora, fabricație 2002, tip motor AZD. Mașina are carte service originală și am reușit să-i verific tot istoricul la reprezentanță, constatând că are 48 de intrări în service până în decembrie 2012. Pentru orice mizilic, mașina era dusă la un service autorizat și era verificată. În schimb, am observat că distribuția nu apare ca fiind schimbată niciodată, lucru care m-a speriat având în vedere că are 168000 km. M-am uitat atent la curea, am observat că e cu caneluri, nu e trapezoidală dințată. În plus, nu pare a da semne de uzură, însă aș prefera să o schimb decât să risc alte complicații. Credeți că e posibil să nu fi fost schimbată niciodată? Ați mai întâlnit așa ceva? Mulțumesc anticipat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

În primul rând că ce ai văzut tu este cureaua de accesorii, cea de distribuţie (de fapt sunt 2 pentru că este cu 16v) este cu dinţi şi este protejată de un capac. În Autodata zice că se verifică prima dată la 60 000 mile, apoi din 20 000 în 20 000 mile şi se înlocuieşte dacă este necesar. Tot acolo zice că producătorul nu a precizat un interval de schimbare a curelei.

Cel mai bine mergi la un service să facă o verificare

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am înțeles. Voi apela la un service în cazul acesta. Mulțumesc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

mai am cateva rugaminti la voi, nu puteti sa ma lamuriti si cu urmatoarele chestii:

 

1. ce ulei voi pune acum in motor dupa ce l-am segmentat ? (5w/40 sau 10w40 .......... aral sau castrol)

2. am ales ca lichid de servo FABI 06161, este bun? (din ce-am citit pentru acest motor asta e echivalentul celui original G004000M2....doar ca eu ce-am dat jos din motor era ceva galbui-auriu ceea ce nu pare prea ok pentru ca am inteles ca este rosu si verde iar pt AZD trebuie verde...........masina asa a venit din germania cu cel galbui si servo nu facea nici o problema chiar mergea foarte usor)

3. lichid de racire am vazut ca e unul roz dar imi poate spune cineva cati litri intra in motor?

 

multumesc !

 

lichidul de servo l-am dat jos prin scoatere furtunului din pompa de serva si lasand furtunul cat mai jos dupa ce-a curs tot m-am urcat la volan cu masina ridicata de fata si am dat stanga dreapta pana in capat de vreo 3-4 ori si a curs cam tot ce era de curs.....acum vreau sa pun furtunul inapoi in pompa de servo dupa care sa torn in bidonasul de sus lichid nou (900ml am inteles) dupa care sa dau stanga dreapta de vreo 10-15 ori pana nu mai scoate bule in bidonas am inteles.....e bine asa?

Modificat de glide
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

1. 5w40 liqui moly(castrol e panarama,aral nu stiu dar am auzit ca e bun)

2.cred ca ai vrut sa zici FEBI;orice 75w90 sintetic;original e verde si e bun codul pe care l'ai dat

3. antigel g12 iei 3 litri+3 de apa distilata si faci proportie de 50%.Ar trebui sa intre vreo 5 cu instalatia golita pe la busonul de jos de la radiator.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

[zebrocksky] multumesc de lamuriri si sfaturi, am pornit azi motorul a pornit la sfert totul bine si frumos pana cand urmarind toti parametri am observat ca temperatura s-a dus in 95 de grade dupa care a inceput sa urce spre 100 si-am oprit motorul.......a dat jos termostatul pt ca din ce-a spus el unul din furtunuri era rece iar altul cald....asa ca urmeaza sa cumpar un termostat nou  (cred ca a stat motorul fara apa 4 zile si s-a blocat ceva la el desi l-am adus acasa si l-am fiert si vad ca si-a revenit....dar il voi schimba ca sa nu am surprize)

 

imi recomandati un producator anume de termostate? (cel care era pana acum a mers perfect, statea acul fix in 90 de grade)

 

edit: am mai citit si vad ca BERH ar fi recomandate imi puteti da un cod pt ele?

 

multumesc

Modificat de glide
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu am pus Wahler acum vreo 2 ani şi văd că merge perfect.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

sa il cumperi cu tot cu flansa sa nu ai surprize sa iti ramana blocat in combinatia cel nou ci flansa veche...

legat de wahler...am retineri,am auzit cativa colegi nemultumiti...de behr,nu prea.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Liqui Moly e foarte bun si mergi pe 5w40! Stiu ca exista un topic dedicat uleiurilor, dar am un prieten care si-a segmentat motorul AZD acum 3 ani si merge numai pe Castrol si masina functioneaza f bine si in parametri si vede forja mai mereu! E un mit tema uleiurilor pentru ca din ce am citit chiar si Motul care este de asemenea un ulei bun unora li se pare ca merge mai rau sau mai putin silentios decat cu uleiul avut inainte! 

Modificat de flaviusmaff
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

voi merge cu termostatul vechi sa fiu sigur ca are aceiasi configuratie geometrica ca cel original, daca nu e la fel voi lua si acea flansa....cat despre ulei am pus 5w40/c3 castrol care am inteles ca tre sa-l tin 1000 de km dar cred ca exagereaza un pic ca eu ce-am citit am tot vazut ca-i vb de 5000 de km....o sa-l tin si eu vreo 2-3000 ca sa fiu la juma undeva.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

tocmai ce am facut un drum de 20km cu azd-ul meu si am observat ca se misca mai greu volanul uneori, in special cand sunt pe loc si la viteze mici in franare.. aveti idee de la ce poate fi?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

presiune mica in cauciucuri sau probleme la servo(lichid uzat sau furtun care se dilata si scade presiunea)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

voi merge cu termostatul vechi sa fiu sigur ca are aceiasi configuratie geometrica ca cel original, daca nu e la fel voi lua si acea flansa....cat despre ulei am pus 5w40/c3 castrol care am inteles ca tre sa-l tin 1000 de km dar cred ca exagereaza un pic ca eu ce-am citit am tot vazut ca-i vb de 5000 de km....o sa-l tin si eu vreo 2-3000 ca sa fiu la juma undeva.

Chiar sunt curios cum o sa fie cu Castrol! Sa ne tii la curent!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

da si eu sunt curios dupa primi 1000 de km ce-o sa citesc pe joja......am mai intrebat dar unii spun intr-un fel unii in altul........cum se tine uleiul in baie la jumate dintre minim si maxim sau mai spre maxim?

 

si daca tot veni vorba de nivel cel de la servo se tine intre minim si maxim? cum se tine nivelul la apa?

 

mi-am luat si termostat BERH pe care am dat 45 de lei si am inteles ca vine cu tot cu garnitura

Modificat de glide
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

sa fie pe zona hasurata...eu de obicei il tin in jumatatea de sus.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Uleiul important e sa nu fie prea mult. Cat timp nu depaseste zona A, aceea nehasurata de sus e totul in ordine. Eu personal la schimb pun cu 500 ml mai putin decat trebuie, dau cheie, merg putin cu masina apoi reverific nivelul dupa 5-10 min de stat si completez pana la maximul zonei hasurate.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

pentru care ar vrea bimetale de la capacul filtrului de aer si e interesat, am gasit pe www.scandix.de la pretul de 9.50 euro bucata, problema este ca transportul in romania este de 41,65 euro, care ar fi interesati sa ne combinam mai multi ca sa vina costul la transport mai mic? in romania am gasit la volvo ca piesa de schimb dar e exagerat la pret: 322 RON.  

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

multumesc baieti, am schimbat si termostatul si acum totul merge cum trebuie mai tre sa-i schimb filtru de benzina dar ma tem sa nu-i rup clemele alea de plastic desi am ridicat masina si m-am uitat pe sub ea, am mai citit si un tutorial.......am curatat clemele alea de plastic cu WD40 si-s curate dar nu-mi dau seama ce sistem are...........dar o sa merg la un service sa-l schimbe

Modificat de glide
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salut, pe mine mă interesează dacă se mai strâng și alți doritori....

Sent from my GT-I9001 using Tapatalk 2

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru ce anume doritori? Am pierdut firul..

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salut,

am si eu o problema cu masina din semnatura.

cand pornesc la rece si ma plimb cu ea prin oras(nu fac multi km) merge perfect,

dupa ce se incalzeste un pic motorul parca nu mai trage cum ar trebui.

 

distributia cu pompa de apa schimbate,revizia facuta,bujii schimbate,clapeta,egr curatate si calibrate cu vag com.

pe tester nu am nici o eroare.

 

poate imi dati si mie niste sfaturi

ms

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

scoate mufa de la egr si vezi cum se comporta

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Mohicanu, vezi postu #2972

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cam la fel merge,nu cred ca este vreo diferenta.

o sa fac sambata un drum mai lung si o sa revin cu un post sa zic cum a mers.

altceva ce crezi ca ar mai putea fi

benzina am incercat sa bag 99 de la petrom.

crezi ca ar trebui sa incerc altceva?

 

multumesc,

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Aerofan pinned this topic
  • Aerofan a închis acest topic
  • Aerofan unpinned this topic
Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!