Jump to content

Frigider In Torpedou


draganuta
 Share

Postare recomandată

Dacă vrem să ne construim un frigider / minibar într-unul din compartimentele maşinii (torpedou, cotieră), avem următoarele opţiuni:

1. Ventilare cu aerul de răcire de la Climatronic / aer condiţionat mecanic. (Stock pe Mercedes-Benz W210 / W220 / W221, opţional la VAG şi alte mărci)

+ componente ieftine - avem nevoie de tub (cod 3B1 816 311), valva-robinet (3B0 816 355 01C) şi duză (3B1 820 701)

- munca de sclav la demontatul şi remontatul bordului;

- nu răceşte decât la temperatura cabinei (20-22 de grade). A fost deja experimentat pe Mercedes-Benz W210 / W220. Acelaşi flux de aer care vine în bord / consola centrală spate răceşte şi cotiera.

2. Cotieră cu termoelement. Furnizor al sistemului complet - Kamei sau Waeco. Nu ştiu să fie montat din fabrică pe vreun model.

+ răceşte mai bine decât sistemul cu aer;

- costă aproape 200 EUR la Kamei, probabil cam jumătate dacă putem procura un termoelement şi un ventilator pentru a ni-l construi;

- nu răceşte decât cu maxim 20°C sub temperatura mediului înconjurător. Ideal dacă afară sunt 25°C. Inutil dacă e o temperatură de cuptor şi maşina a stat în soare;

- căldura laturii calde a termoelementului este disipată în cabină.

3. Cotieră frigider cu radiator separat al sistemului de aer condiţionat. Stock pe BMW 635CSi.

+ răceşte bine;

- necesită un spaţiu interior mare;

- imposibil de montat fără dezmembrarea completă a maşinii.

4. Cotieră cu un frigider complet cu compresor. Opţional pe Bentley Mulsanne şi Range Rover Overfinch.

+ răceşte la fel de bine ca un frigider obişnuit;

- necesită un sistem electric care să poată alimenta un compresor cu câteva sute de waţi;

- nu poate fi montat fără reproiectarea completă a interiorului.

5. Cotieră sau torpedou foarte bine izolat, care să menţină rece cu ajutorul unui acumulator de frig (flacon cu gheaţă sau pernă cu gel medical).

+ poate menţine rece conţinutul până la 10-12 ore (ţi se va face sete înainte să treacă timpul :lol: );

+ nu necesită o sursă de energie;

+ nu necesită modificări ale sistemului electric;

+ conţinutul poate fi aproape congelat, cu cât e mai rece la momentul introducerii cu atât va rezista mai mult.

- trebuie să fie foarte bine izolat, aproape de perfecţiune. Eu am folosit aşa, dinspre interior spre exterior: 6mm de material izolant polyfoam -> 10mm spumă poliuretanică (în pereţi) -> 2mm tapiţerie exterioară din piele întoarsă. Etanşat prin folosirea unui cheder subţire.

~Nautilus

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 months later...
  • Replies 51
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

  • Nautilus

    20

  • RDU

    5

  • draganuta

    4

  • adifox

    2

Top Posters In This Topic

Posted Images

PS Un test făcut pe un frigider cu termoelement (Waeco My Fridge) arată cam aşa:

Temperatura atmosferică 25°C

Frigiderul se află în interior, ferit de lumina directă a soarelui. Termoelementul disipă căldura cu ajutorul unui radiator cam de 100x150mm, asemănător prin construcţie cu un cooler de placă grafică.

Temperatura interioară 7°C constantă.

Din moment ce în condiţii ideale (departe de radiaţia solară directă, frigider construit de fabrică, închis etanş) termoelementul nu poate furniza decât o temperatură cu 18°C mai mică decât aceea ambientală, odată montat în cotieră sau torpedou, sau în exteriorul cotierei, cum face Kamei, sunt puţine şanse să facă vreo brânză. (Sau măcar să împiedice brânza să se degradeze datorită căldurii :) )

~Nautilus

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 9 months later...

PS elementul Peltier nu e o soluţie. Un experiment pe care l-am făcut a demonstrat asta. Elementul Peltier cu voltaj maxim 15,4 V şi amperaj maxim 3 A, dimensiuni exterioare 30x30 mm, a fost alimentat la 12,73 V (pentru siguranţă şi o bună eficienţă a transferului termic), cu un radiator de aluminiu de 40x80x15mm pe faţa caldă. Ei bine, întocmai ca în proverbul cu „de lungă poate să fie oricât de groasă...“, după numai 30 de secunde, faţa rece a termoelementului nu era foarte rece, dar faţa caldă, sau mai bine zis radiatorul ei, era fierbinte, încât nu mai putea fi ţinut în mână.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Si un ventilator ai pus? Cate unul pe fiecare parte?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu era nevoie, din moment ce termoelementul şi radiatorul său se aflau în aer liber. Dar, evident, dacă în aer liber "faţa caldă" se încălzeşte atât de puternic, într-un spaţiu închis nici măcar nu încerc să le montez, cu ventilator sau fără.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am repetat experimentul, acelaşi voltaj, acelaşi amperaj, radiator pe faţa rece, cub de gheaţă pe faţa caldă. Nimic. Chiar şi lipit de cubul de gheaţă, termoelementul se încălzeşte în 30 de secunde până nu mai poate fi atins. Nu e o soluţie.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

stiu ca sunt lazi frigorifice auto cu element Peltier. au cooler in capac, degaja ceva caldura in exterior dar fac treaba buna (testat raceste bautura/alimente)

 

intr-adevar nu merg integrate in cotiera. integrat in torpedou - multa munca, ventilatia masinii sa sufle putin si pe radiator...nu cred ca e ceva practic. oricum se foloseste rar. in oras opresti si iei o cola rece de la orice colt.

 

la drum lung pui lada in portbagaj.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sistemul de răcire al lăzilor are un radiator de 100x150 mm pe puţin, ventilator, termostat şi ocupă un spaţiu cam de 250x350 mm în capac, deci nu se poate încadra într-o cotieră ca a noastră. Poate, cu mai mult efort, într-una de SUV.

 

Eu m-am descurcat folosind sistemul ceva mai primitiv al lăzilor frigorifice cu gheaţă/„acumulator de frig“, adică izolat foarte bine cotiera şi pusă o pernă de gel congelată lângă cutia de suc. Dacă a putut ţine rece o sticlă de 0,5 l de dimineaţa până seara cu o pungă cu gheaţă, care avea temperatura iniţială 0°C, folosind perna de gel răcită la -15°C probabil va rezista mult mai mult timp decât pot rezista pasagerii în faţa setei :)

 

~Nautilus

Modificat de Nautilus
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...
z e n i t h

eu am luat din metro o lada frigorifica de 10L cu 2 acumulatori la pretul de 20 lei, la oferta.

incap in ea 6-8 doze sau sticle de 0.5L. ofera mai multa capacitate decat torpedoul si nici nu ocupa mult spatiu ca una de 25L

e ideala la drum lung, plaja, iarba verde, etc

post-67184-0-64995600-1368691071_thumb.j

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Un vorbitor de limba germana imi poate spune, va rog, ce arata sageata verde din poza 8 (bild 8) din urmatorul link http://www.golfvier.de/index.php/interieur/95-klimatisiertes-handschuhfach-nachruesten.html sau, daca are cineva imagini cu o unitate HVAC de Golf 4 sau Passat B5, B5.5 desfacuta il rog sa le posteze aici. Vreau sa vad cum e pozitionat radiatorul de AC. Multumesc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Spune cam aşa: "pentru o mai bună poziţionare a furtunului, partea marcată în verde în poză trebuie înlăturată, cel mai bine cu lama unui ferăstrău pentru metal" (bomfaier)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Principiul e acelaşi, conducta preia aer din compartimentul din consolă prin care trece aerul spre duzele de bord, adică o parte din aerul destinat cabinei.

 

De fapt, "refrigerarea torpedoului de bord" (VAG) sau a cotierei (Mercedes-Benz) nu a fost gândită de fabricant pentru a răci alimente sau sucuri, pentru care nu e suficient de rece, ci pentru a proteja unul sau mai multe aparate electronice pe care le-ai depozita în torpedou (cameră, telefon mobil, CD-changer, detector radar, tabletă). Electronicele sunt sensibile la căldură şi cele din perioada 1995-2005 erau şi mai sensibile decât acelea moderne.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

in torpedou aer cald nu intra chiar daca in masina intra are cald, inseamna ca e un circuit separat

 

E vorba de construcţia sistemului de A/C.

 

La platforma Golf IV / Leon / Octavia avem radiatoarele de încălzire şi răcire în locuri diferite:

 

- Radiator încălzire - în mijlocul aerotermei de bord, puţin spre stânga faţă de consola centrală;

 

- Radiator răcire (A/C) - în partea de jos şi spre dreapta a aerotermei de bord, cam pe la locul unde se îmbină torpedoul cu consola centrală.

 

(Ventilatorul de bord e exact în spatele torpedoului, pentru a se putea ajunge uşor la el în caz de reparaţie. Când scoţi filtrul de polen, poţi să atingi cu mâna elicea.)

 

 Când se înţeapă conducta de plastic din bord, nu se poate face asta decât în partea dreaptă a consolei centrale, acolo unde e radiatorul de încălzire şi înainte de locul unde se face combinarea aerului cald cu cel rece prin clapete, deci nu poate veni decât aer rece.

 

 Dar aerul rece este cel care vine şi spre duzele de bord, deci nu e foarte rece.

 

 Cu sistemul Climatronic în stare foarte bună, proaspăt realimentat cu freon, radiatoarele şi conductele curăţate cu spray, filtrul de polen schimbat la timp, conducta de freon de joasă presiune din compartimentul motor bine izolată, temperatura dată pe LO, întreaga cabină poate fi răcită ca un frigider, dar nimeni nu va suporta asta mult timp.

 

 Ideal ar fi fost -ca la punctul 3 de mai sus- un sistem care să poată da 24-25°C în cabină şi 10°C sau mai puţin în torpedou, dar când BMW a încercat asta nu a reuşit decât cu un radiator de A/C separat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am facut operatiunea asta dar, eu unul, am preferat pozitionarea furtunului pentru ventilarea torpedoului exact ca in link-ul de la postul #36. Link-ul urmator a fost postat de colegul "nick_n" in topic-ul "Do-It-Yourself - linkuri" in care se vede exact interiorul unei unitati HVAC de Golf 4/Bora (si Passat cred): 

 . 
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

 Şi efectul care e? Bagă aer rece sau doar "recişor?"

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

:)  Temperatura aerului care intra in torpedou e exact ca cea care intra in habitaclu prin gurile de ventilatie. Singurul avantaj e ca functioneaza indiferent  de pozitia aleasa pentru ventilarea habitaclului (jos, jos-sus, sus sau parbriz). Masina are doar AC manual.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, fiindcă ai înţepat conducta principală de aer rece, iar direcţia aerului pentru ventilaţie e dată de clapele aflate mai în aval de acel punct în sistemul A/C.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

la mine torpedoul are tavita din cauciuc, foarte comoda pentru chestii maruntele, firmituri, sau eventual condens.

in spatele torpedoului este niste vatelina si ce sa zic, tine destul de bine cald iarna si rece vara. eu i-am tras un tub de dren de chiuveta direct din instalatie, am riscat si am dat o gaura unde mi s-a parut mai rece. se pare ca am dat gaura in partea de sus, pt ca vine mai mult aer cand e pe dezaburire parbriz sau front nozzles.

 

in fine, imi rezolva problema. vara am apa rece si iarna am.. apa. in plus, vara gps-ul se bucura si el de racoare.

 

probabil ca nu le place in masina - primul gps s-a defectat (nu a mai pornit, posibil probleme de alimentare fiindca era becul rosu permanent) cam la un an de folosinta si tinut in masina (torpedou). sa vedem cat tine asta cu AC in torpedou.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, fiindcă ai înţepat conducta principală de aer rece, iar direcţia aerului pentru ventilaţie e dată de clapele aflate mai în aval de acel punct în sistemul A/C.

Stiam asta. Dar ar fi implicat prea multa munca sa dau jos unitatea HVAC. Cei care sunt nevoiti sa intervina datorita eventualelor probleme la unul dintre radiatoare pot pozitiona furtunul exact langa radiatorul de AC (in partea superioara) exact ca la dotarea din fabrica. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

ma asteptam sa gasesc pe unitatea de HVAC un semn, ceva care sa indice unde ar fi trebuit sa fie intepat furtunul care duce la torpedou... de cercetat pentru altii - eu sunt multumit.

ceea ce au facut in filmuletul de maisus a fost sa izoleze aerul rece. eu oricum am probleme cu aerul ala ca e prea rece la gurile de ventilatie (i-am pus un termostat mecanic) dar problema aceasta e cu siguranta din amestec. adica probabil AC mai are un termostat care functioneaza defectuos ca urmare a obturarii condensatorului de AC, asa cum se vede si in filmulet.

 

solutia este curatarea acestuia... s-ar putea sa nu fie suficient sa-l sufli cu aer comprimat si cu siguranta nu poate fi suficient un spray din ala cu aerosoli. speranta e la un spray cu spuma dar... sa fim seriosi, flocineii aia nu se lasa cu una cu doua. la mine cand merge AC si e foarte cald, se mai simte miros de umed, deci... cam dau petrecere aia acolo.

 

are cineva idee cat m-ar costa curatarea, ca sa nu-mi bat capul sa desfac eu masina? multumesc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La golful meu am curata singur. Clor,sa moara bacteriile. Poti da si cu Bionet.

Trebuie scos torpedoul...nu e foarte greu incat sa platesti pe cineva pt asta

Sent from Sexy Nexy 4 using Tapatalk

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Am făcut azi operaţiunea, cum am văzut aici.

 

Am dat jos torpedoul (9 şuruburi Torx T20: 4 sus, 4 sub capacul de plastic din dreptul portierei, 1 sub bord în stânga). Am lucrat cu bateria deconectată, fiindcă trebuia scos firul de la airbag şi dacă ar fi fost bateria conectată ar fi dat eroare.

 

Nu exista stratul de vatelină între torpedou şi carcasa aerotermei / ventilatorului, dar cât am avut torpedoul jos i-am lipit eu un strat de vatelină pe spate. Oricum, mai are un strat de izolaţie pus tot de mine, mocheta din interior, şi e izolat şi faţă de cabină (capacul umplut cu spumă şi îmbrăcat în piele ecologică). Am folosit şi bureţi pentru a umple spaţiile goale din bord.

 

Franţujii au dat jos şi consola centrală, ceea ce la mine e imposibil datorită tapiţării şi izolării ei, aşa încât am lăsat-o la locul ei. CU torpedoul dat jos, rămâne un spaţiu cam de 4x10 cm prin care se poate înţepa conducta de aer aici folosind un burghiu lung pentru lemn de 20-22 mm şi fixa furtunul de aer.

 

Conducta care se înţeapă este cea care duce aerul rece de la radiatorul de răcire la duzele din bord, astfel încât nu poate da aer cald şi nici nu poate da aer când e închis circuitul duzelor de bord (aerul direcţionat altundeva, parbriz, podea etc din Climatronic).

 

Are nevoie de turaţie mare a ventilatorului şi temperatură joasă pentru a răci semnificativ interiorul torpedoului. Cât timp temperatura aerului e cea necesară unei atmosfere confortabile în cabină, 22-25°C, şi turaţia ventilatorului la 2 sau 3 liniuţe, nu face mare brânză ca "frigider", ceea ce de altfel spusesem şi mai înainte :icon_geek:

Modificat de Nautilus
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

salut

mi-am pus si eu acum recent clima pe masina si cu ocazia asta, mi-am adaugat si furtunul acela pentru refrigerare torpedou, dar inainte sa pun aeroterma pe masina,  in cel mai rau caz trebuie dat doar bordul jos fara aeroterma, si se poate lucra linistit asa.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 year later...

eu am luat din metro o lada frigorifica de 10L cu 2 acumulatori la pretul de 20 lei, la oferta.

incap in ea 6-8 doze sau sticle de 0.5L. ofera mai multa capacitate decat torpedoul si nici nu ocupa mult spatiu ca una de 25L

e ideala la drum lung, plaja, iarba verde, etc

 

Am experimentat şi cu o astfel de ladă frigorifică (de fapt termoizolantă) acelaşi model de 10 l.

 

De obicei lada cu "acumulatori" ("bombe" sau "pinguini" :) ) poate menţine interiorul rece cam 8-12 ore, dacă o protejezi de lumina directă a Soarelui şi eşti norocos chiar şi 24 de ore.

 

Materialul izolant e polistiren expandat, care e bun izolant (factorul R aproape 5) şi e uşor.

 

izolant.jpg

 

Dacă "am ajuta" izolaţia cu un material absorbant care să se îmbibe cu apă şi care să răcească exteriorul cutiei frigorifice prin evaporare, şi în acelaşi timp am proteja-o de radiaţia solară, am putea lungi timpul de depozitare la rece la 2 zile sau mai mult.

 

Exemplu:

 

exterior1.jpg

 

Am umplut-o cu ~4,5 kg de cuburi de gheaţă la ora 19:25 şi după 25 de ore (timp în care temperatura aerului din jurul ei a variat de la 25°C la 33°C) jumătate din cuburile de gheaţă erau încă întregi, iar temperatura exteriorului cutiei 19-23°C, sub cea atmosferică.

 

Deci e rezonabil să ne aşteptăm să ţină cel puţin 48 de ore în cazul în care suntem undeva departe de o sursă de cuburi de gheaţă şi departe şi de maşină sau de altă sursă de energie (la pescuit, de exemplu).

 

Pentru 4-5 ore de plajă e perfectă, nici măcar nu scade vizibil volumul cuburilor.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!