Jump to content

Volkswagen Touareg 2017


dkmg33

Postare recomandată

Salutari, dupa cum postam in topicul cu Passatul, eram in cautari ( nu foarte active ) de a-l inlocui, desi oarecum ma obisnuisem cu ideea ca-l mai tin 1 an - 2.

Long post ahead:

Aflandu-ma saptamana trecuta cu treaba de serviciu prin Bucuresti si scrolland anterior pe olx, vad un anunt cu un Touareg 2017 , frumusel, dragutel, la 27000 eur, cu 51000 km.

Cum orice anunt din asta starneste alarme si senzatii de teapa din start (era si redactat cam ciudat, cu ceva dotari in plus fata de ce parea ca are masina in poze, cu ceva greseli), am zis ca mai mult ca sigur e o teapa la mijloc, dar aflandu-ma acolo zic hai sa sun. Raspunde o doamna, imi spune ca e al ei de nou, dar nu poate sa ne vedem decat pe vineri ca e foarte ocupata, nu stia sa-mi dea detalii gen puterea motorului, dotari, dar am primit seria de sasiu.

Vorbesc cu o cunostinta , o verificam pe istoricul de reprezentanta, toate reviziile la reprezentanta la 10.000 km cu ulei cu tot, placute / discuri frana fata noi , inclusiv stergatoarele schimbate in reprezentanta. Apare si o dauna frontala, schimbate faruri , bara fata, radiator, senzorii aferenti si revopsit capota si o aripa pe casco in 2021, facuta la PBN. Fara structura, fara airbaguri. Carvertical o da maricica ( peste 24000 lei ) , dar oricum n-am baza in ei si pretul e normal la preturi de reprezentanta ( + camera frontala, senzori etc ).

Vine ziua de vineri si fara prea multa tragere de inima ( la cate masini am vazut in viata, eram sigur ca-i gasesc ceva sa nu-mi convina ), ma vad cu proprietara. O iau la puricat, niste defecte cosmetice rezolvabile la polish pe la colturi si pe o usa, vopseaua ok, inclusiv pe elementele revopsite din fata, pe afara cam nespalata, pe dinauntru ca noua, cu miros de nou. Lonjeroanele neatinse, farurile dot 2021. Fac un test de drum, pun testerul pe ea ( incarcare f mica pe filtrul de particule 0.09 l oil ash ) , erori nema ( doar niste voltage low pe ici pe colo), km reali pe toate modulele ( cutie etc ) , corectii injectoare minime ( toarce ca pe benzina la relanti ) , ma bag pe sub ea, nimic curs, nimic rupt, singura problema reala erau anvelopele praf, care erau cele de fabrica ( dot 26 ) , masina mergand foarte putin, fiind tinuta in garaj.

Proprietara f ok, necunoscatoare in ale masinilor ( cred ca am speriat-o cu verificarile mele ) , cu un program foarte incarcat ( pleca dupa-amiaza din tara cand abia sosise cu o zi inainte ) , sotul strain cu o functie importanta in mediul privat, amandoi cu masini de serviciu noi f scumpe, nu dau mai multe detalii, totul era in regula, o vindeau pt ca pur si simplu nu o mai foloseau, ea ceruse o evaluare si rugase pe cineva sa redacteze anuntul. Am mers impreuna cu ei la Porsche Bucuresti Nord unde mi-au oferit tot istoricul si un set de jante de iarna care erau in hotel acolo, au fost sinceri cu privire la eveniment, au lasat si la pret mai mult decat convenabil ca nu era o chestiune de bani pt ei, vroiau doar sa rezolve fara batai de cap situatia, masina are si revizia facuta cu o luna in urma.

Pe scurt si spre surpriza mea, am luat-o :)).

Am adus-o la Sv  ( consum 8.6 cu tot cu partea de iesit din Bucuresti ) , am pus-o pe rol fiscal. Facut RCA ( 780 ron la Allianz fara decontare directa, 930 cu, am facut cu DD - mai ieftin ca la Passat ). Comandat un set de Goodyear Ultragrip 6 pe 19" noi de vara ( 3700 RON  minus 500 RON oferta cashback de la Goodyear pana la sf lui aprilie ).
Urmeaza ITP ca expira, inmatriculare pe 28.04 ( la Suceava e greu cu programarile la inmatriculari dupa arestarile de pe acolo ).

Estetic, am niste benghiuri mici prin PDR de rezolvat pe o usa ( vinovat copilul proprietarei ), un polish usor pe exterior. Poate gasesc trimurile de lemn interioare, ca mi-ar placea. Tehnic, nu stiu ce sa-i fac.. ) o s-o duc la o verificare, dar nu bate nimic la drum ( in afara de anvelopele praf , dar alea se rezolva saptamana asta ). Poate o revizie la cutie, ca are anii. Un gresat de panoramic. Alte idei nu-mi vin momentan, decat sa ma bucur de ea. Si sa citesc manualul ala , ca ma bate. Mi-a luat juma de zi sa ma prind de ce o descuiam si se misca scaunu singur si pe urma o descuiam si nu se misca ( avea memorie pe cheie si avand 2 chei le foloseam aleatoriu cand pe una cand pe alta fara sa-mi dau seama ). Mi-a mai luat ceva sa scot alerta cu cafeaua din bord. Poate un android ar merge, dar nu-s sigur ce solutie sa aleg ( unitate cu totul sau modul adaptor la unitatea existenta), plus ca muzica de pe YT music si apelurile merg asa..
A, si o baterie noua, e cea de fabrica si e cam trista, am reusit s-o ridic la 12.2V oprita dezactivand coming home/leaving home, oglinzi pliabile, parbriz incalzit automat si alte chitibusuri, dar nu cred ca tine si iarna urmatoare.

Despre ce e vorba: Touareg 4motion 3.0 TDI 262 cai, cutie automata in 8 ( Aisin? ), trebuie sa cer o lista cu dotarile ca habar n-am tot ce e pe ea, din ce am descoperit:
- piele partiala incalzita ( nu si ventilata din pacate , dar e bej, ceea ce ii spala multe pacate )
- pilot automat simplu ( fara ACC ) - bucuria mea, ma enerva la Passat
- side assist ( luminite in oglinzi )
- parbriz incalzit + panoramic ( pasare rara , n-am mai vazut masina cu parbriz incalzit de mult, cred ca e si atermic, sper sa-mi mai mearga detectorul ), imi vine sa fac un Casco mic pt astea 2..
- volan incalzit, oglinzi incalzite, incalzire stationara ( hydronic II SF, habar n-am cum se foloseste )
- padele pe volan ( iupii, eram necajit ca le pierd daca iau Touareg, iaca ca am gasit unul cu ele )
- suspensie perne
- faruri xenon cu faza lunga automata
- alarma din fabrica
- camere 360 parcare
- carlig
- roata de rezerva de urgenta
- compresor
- portbagaj electric
- jante pe 19 vara, 18 iarna ( cam urate, nu-mi plac, le-as schimba )
si sunt sigur ca mai sunt si habar n-am eu de ele, dar le-oi gasi.

E euro 6 cu AdBlue, deci macar de taxe pe poluare sper sa scap cat o am. Rezervor de adblue mai ciudat pozitionat n-am vazut, zici ca-i GPL pus de ultimul service, dar asa e la toate Touareg 7p, pare un afterthought.

Impresii comparativ cu Passatul: se simte ca e alta generatie, desi e doar 1 an intre ele. Culmea, imi place mai mult generatia mai veche, adica Touaregul, ca senzatie / materiale / culori ( bordul maro inchis a cam disparut pe modelele noi etc). Mai antifonat. Ca tren de rulare si motor/cutie, nu are rost comparatia, mere cu pere, e cam acelasi raport putere greutate. Ca spatiu interior , pe latime castiga detasat Touareg, sta mult mai bine un adult langa 2 copii. Pe lungime, culmea, castiga Passat, mai ales la portbagaj ( e mai putin practic la Touareg, nu incape nimic la roata de rezerva din cauza tulumbei de adblue, nu are spatii de depozitare laterale etc ) , dar se poate trai cu Touaregul. Apropo, am Passat de vanzare :)).

Si, desigur: poze.

IMG_20250321_180519.jpg

IMG_20250321_180524.jpg

IMG_20250323_150511_edit_1308888270328301.jpg

IMG_20250323_150528_edit_1308872143000807.jpg

IMG_20250323_150539_edit_1308859377432322.jpg

IMG_20250323_150601_edit_1308847919852066.jpg

IMG_20250323_150620_edit_1308773663856157 (1).jpg

Modificat de dkmg33
Link către comentariu

Da, pe 1 an, habar n-am ce algoritmi au in spate, dar am permisul de peste 15 ani fara incident.

Link către comentariu

Pretentioasa in interior dar cu ceva grija e ok

Na , fain , masina rara ...2017 cu 50k ...

Sa o folosesti fara probleme

Fa-ti CASCO , ai camere , lovesti o bara te costa de te rupe

Modificat de tavitara
Link către comentariu

Fain TANCU'! V6 TDI Quattro automat, combinatia perfecta! E configurat misto, are o culoare frumoasa + piele bej, perne, panoramic, ai tot ce-ti trebuie!

 

Nou cred ca a costat cat un apartament cu 3 camere in Bucuresti! 😄

 

Partea cu adblue poate fi o durere de cap, dar vezi tu pe parcurs.

 

 Sa te bucuri de el multi km fara probleme! 💪

Modificat de corad0
Link către comentariu

Știu ca a zis ca nu-i place insa eu unul nu prea aș mai vrea mașina din gama asta fără ACC. Știu ca gusturile nu se discuta etc etc, important este să-i placa lui.

 

Este un model care îmi face și mie cu ochiul cumva.

 

Probleme cat mai putine îți doresc și sa o plimbi cât mai mult prin afara.

Link către comentariu

Faina configuratie - cand am dat busul acum doi ani jumate - ca varianta de inlocuire consideram si ceva de genul. Insa stiind ca vreau sa fac si offroad mai serios ar fi fost o varianta prea "firava" si scump de reparat (cam ce spune @tavitara)

 

off: si eu ma intreb cum a iesit asigurarea asa... la motor de 2.0 am mai mare, si am permisul din 97 fara nici un accident :)

daca poti sa imi dai ceva detalii pe mp

 

 

Link către comentariu

ACC e util daca mergi mult pe autostrada in mod special. In rest, sincer, e o dotare buna daca e sa fie, dar nici la mine nu va fi obligatorie cand voi schimba masina.

In aprox 250k km aprox, de cand am ACC pe ultimele 2 masini, cred ca l-am folosit la adevarata valoare de maxim 10 ori... ii vad utilitatea pe autostrada cum am zis, mai ales cand e ceata sau vizibilitate scazuta.

Sunt mai importante dotari care le poti folosi zilnic dpmdv, gen clima 4 zone, webasto, camere 360, etc...

 

@dkmg33 felicitari pentru achizitie, si utilizare fara probleme!

Modificat de acidone77
Link către comentariu

Pt ACC conteaza foarte mult zona din Romania unde locuiesti, am observat ca in vest (timisoara-arad, spre deva uneori), cand autostrada e goala, e o placere sa pui ACC si sa mergi linistit, dar in Bucuresti si imprejurimi cand e aglomerat e chin sa mergi cu el. Nu mai zic ca pe E85 cred ca e imposibil sa il pornesti. Cum colegul locuieste in Suceava chiar nu ii vad rostul, e nice to have dar nu ceva necesar. 

Eu stand in Timisoara nu as mai concepe sa am masina fara ACC. 

Link către comentariu

Pai tocmai, cand e autostrada goala, nu prea ai nevoie de ACC, e ok si CC simplu :) Dar ma rog, preferinte, gusturi si necesitati.

Link către comentariu

Nu ma refeream cand e gol gol, nimeni pe drum, cand e decent, mai un tir, mai o masina mica, atunci eu il folosesc foarte mult. Ca un exemplu: spre Budapesta il folosesc pana cand mai am 30km, atunci se aglomereaza rau si incep sa conduc din pedala. 

Link către comentariu

N-am nici cea mai mica idee de ce a iesit RCA-ul asa, la Passat am 1100 RON , deci mai scump :)). Permis din 2010, fara evenimente. Poate conteaza si orasul. Oricum, compensez la impozite, unde Suceava a ajuns la peste 4000 RON pt 2967 cmc. 

Legat de ACC, corect, doar de pe la Adjud incolo il pot folosi acum ca avem A7, inainte nici atat, dar mi s-a parut tot timpul cam brusc in franare si fiind de multe ori cu 2 pasageri mici sensibili la stomac, prefer pedala. Ce nu-mi placea era functia de franare automata de urgenta, care mi-a pus vreo 3 frane la Passat cand aveam loc berechet intre contrasens si obiectul oprit pe acostament ( caruta / duba ) sau cand se ingusta drumul , dar aveam prioritate. Nu mi se pare ok cum e setata, da, m-a salvat o data de o tamponare la 10 km/h in oras , dar nu e suficient ca sa-mi placa.

Modificat de dkmg33
Link către comentariu

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!