Jump to content

Servicii și costuri de incarcare


avpascal
 Share

Postare recomandată

Ținănd cont de faptul că acest subforum include o schimbare majoră de tehnologie (folosirea curentului electric în locul combustibililor fosili), m-am gândit că poate ar fi utilă o discuție despre serviciile de alimentare pentru acest tip de vehicule. Ideea ar fi de actualizarea a serviciilor publice de încărcare, întrucât unele sunt gratuite [încă], altele au început gratis dar au trecut la perceperea de tarife iar altele au pornit (sau vor porni) direct contra cost. Iar o sursă de informare care să includă cât mai multe asemenea detalii nu strică, până când vom ajunge la situația "un încărcător la fiecare colț de stradă" (*preferabil gratis, desigur... :D).

Intenționez să întrețin primul post astfel încât informațiile să fie la zi, în măsura culegerii lor fie personal, fie prin semnalările voastre.

Până acum am găsit următoarele:

Plugshare

- Nu neapărat un serviciu de încărcare, cât un director al stațiilor de încărcare disponibile

- Include stațiile listate de operatorii menționați anterior;

- Nu poate fi folosit la activarea/plata încărcării la stațiile operate de terți, însă poate fi de folos pentru a vedea disponibilitatea porturilor de încărcare (liber / ocupat / nefuncțional). Dacă vreți, un fel de Waze pentru stații de încărcare.

 

Renovatio / e-charge

- Cost: 1,9 / 1,4 lei/kWh (DC / AC). Beneficiați de încărcare gratuită la Kaufland folosind un card virtual Kaufland care se înregistrează în aplicația e-charge, dar tot trebuie să aveți minim 30 de lei în portofelul electronic din aplicație pentru a porni încărcarea. Practic sistemul încarcă de câți bani aveți în "portofel" (dacă aveți mai puțin decât intră în mașină) iar la final vi se aplică o reducere de 100%. Această reducere este valabilă pentru O SINGURĂ ÎNCĂRCARE PE ZI ÎNTR-UN ORAȘ! Dacă bateți țara, puteți încărca de 2 ori într-un oraș în aceeași zi  - dar numai dacă ați mai încărcat și altundeva între aceste două sesiuni.

- Răspândire: București, Muntenia, Transilvania, Constanța, Iași

Polyfazer

- Putere: marea majoritate 22 kW (AC); 50 kW (DC) disponibili la: Cluj-Napoca, Sfântu-Gheorghe (Hotel Park), București (Hub CMEB - Palatul Copiilor).

- Cost: în general gratuit, dar sunt stații care percep tarif (între 0,8 și 1,3 lei/kWh, în funcție de stație).

- Răspândire: 31 de stații: București, Constanța. Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Pitești, Ploiești, Bușteni-Brașov, Sfântu-Gheorghe, Sibiu, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Oradea, Arad.

E-ON

- Puteri de 22 kW și de 50 kW

- Cost: 1,2 / 1,7 lei/kWh (AC/DC) în regim prepaid; 1,4 / 1,9 lei/kWh (AC/DC) în regim "plată unică";

- Preponderent Moldova și Transilvania

 

Pe măsură ce mai găsesc, o să mai adaug. Desigur, orice comentarii/completări sunt binevenite.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Buna inițiativa ta, dar cred ca primul trebuia trecut Plugshare. Ai acolo harta și informații legate de tarife și disponibilitate pompa și putere.

Altfel, nu facem decât sa reluam informațiile de acolo. Cum ar fi sa listam toate stațiile Mega Image, Penny, IKEA, benzinăriile Mol, Rompetrol, etc, când ele sunt deja adăugate in Plugshare, iar utilizatorii pun date actualizate pe platforma, inclusiv modalități de contractare.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

De pe EVmarket:

"...Stații de încărcare mașini electrice pe Autostrada A1 și A2

Autor: EVmarket Team 7 februarie 2020

Douăzeci de stații de încărcare pentru mașini electrice vor fi montate pe Autostrada A1 și Autostrada A2, din fonduri naționale și europene, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe Autostrada A1 vor fi amplasate 12 stații de încărcare electrice, câte șase pe sens, iar pe Autostrada A2 vor fi instalate 8 stații, câte patru pe sens.

În proiect este prevăzut ca fiecare stație de încărcare să aibă două puncte de reîncărcare, dintre care unul rapid, în curent continuu. Stațiile vor fi cu plată și vor fi disponibile non-stop.

„CNAIR SA anunță persoanele interesate că în perioada 06.02 – 16.02.2020 se desfășoară procesul de consultare de piață privind Caietul de Sarcini pentru realizarea proiectului Instalarea stațiilor de reîncarcare pentru vehicule electrice în anumite Spații pentru Servicii situate pe Autostrada A1, tronsoanele  Nădlac – Timișoara – Sibiu și Pitești – București  și pe Autostrada A2, București – Constanța”, spune compania.

Pe Autostrada A2 (Autostrada Soarelui), stațiile de încărcare mașini electrice vor fi amplasate la Murfatlar, Fetești, Vâlcele și Cernica.

În Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 se vorbește despre instalarea de stații electrice pe trei autostrăzi (Autostrada Sibiu – Pitești, Autostrada A1: tronsoanele Nădlac–Timișoara–Sibiu, Pitești–București, Autostrada A2 București–Constanța)...".

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

E important de precizat ca nu scrie nicăieri ca aceste stații sunt gratuite, asta doar ca să nu rămână oamenii dezamăgiți când vor descoperi ca sunt cu plata, dar e foarte important ca exista aceste stații, sau ca vor exista, și ca mașinile electrice vor putea fi folosite ca singura mașina din familie (mult mai ușor decât înainte cel puțin).

Plus ca înmulțirea stațiilor de încărcare face viabila și folosirea la drum lung a unei mașini cu range mic (200km de ex), cu costul unei pauze de aproximativ 30 de minute; mașini care, în teorie cel puțin, sunt mai ieftine și mult mai accesibile publicului larg. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu nu inteleg de ce nu fac toate prizele in curent continuu ?

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@Ebi "Dar dacă" se poate aplica oriunde, oricând și oricui, nu doar posesorilor de mașini electrice... Dacă o stație este ocupata, mergi la următoarea, statusul stațiilor se poate vedea în timp real pe aplicații, ori Plug Share ori aplicația firmei care deține stația respectiva.

Da, încă suntem la început. Da, mai e mult pana o sa vedem hub-uri de câte 10 stații de incarcare și în România. Da, o sa dureze mulți ani pana când oamenii se vor civiliza. Dar asta nu înseamnă că nu putem începe de pe acum. Stațiile nu vor apărea dacă nu o sa existe cerere pentru ele și mașini care sa încarce acolo. Cu cât sunt mai mulți oameni care zic "o să-mi iau mașina electrica când vor exista cate 15 stații de incarcare la fiecare 500m" cu atât creste cercul vicios de cerere/oferta pentru ca și investitorii zic "o sa pun stație de incarcare când vor exista 15 mașini care sa stea la coada sa încarce"... 

@Al Bundy o stație AC costa cam 1.000 de euro, una DC e în jur de 10.000 :D 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Si in loc sa stau 30 minute o sa stsu 3 ore sa incarc ? Daca tot fac ceva, macar sa faca cu cap de la inceput. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Asta este o decizie pe care, oarecum, o înțeleg. Măcar are în spate o oarecare logica financiara. 

Ce nu înțeleg este de ce producătorii de mașini nu pun chargere AC mai puternice pe lângă cele DC. e-Golf poate doar 7,6 KW, e-Up! doar 3,6kW, i3 poate 11kW...

Asta în timp ce Zoe poate și 50kW DC și 22kW AC (cea veche putea 43kW AC) Da, tot e dublu timpul de așteptare la încărcarea AC, dar măcar nu e triplu sau chiar mai mult și măcar poți sa stai 30 min AC și sa ai destulă baterie cât sa ajungi pana la următoarea stație DC. Sunt sigur ca și aici este un cost în plus dar este unul care poate fi adăugat la valoarea mașinii și pe care l-aș plăti bucuros. Întotdeauna e bine sa ai opțiuni! 

Dar ideea asta este cam off topic aici :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

citigo, mii si e-up 2020  pot 7.2kw la 230V / 1x31A. E cam putin dar, in lipsa de altceva....merge si asa. Dc mergeau la 22kw AC nici nu mai imi bateam capul cu DC

In afara de e-charge si polyfazer ce alte aplicatii de plata mai recomandati? e necesar card rfid?

Modificat de VON
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Deocamdată cam astea sunt baza, mai e eOn care promite multe stații are deja cateva prin Moldova mai mult, dar or sa mai apară pe măsură ce se înmulțesc mașinile electrice. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Deschid topicul despre planuri tarifare, optiuni de incarcare, costuri reale de incarcare, viteze obtinute acasa si la statii etc. 

Nu stiu sa fie un plan tarifar destinat electricelor, dar poate ma insel. Iar ce furnizori au energia cea mai "verde", eu as alege si in functie de acest aspect. 

Ce costuri aveti cu energia de cand aveti electrica? Cam care sunt consumurile acum fata de vara cand autonomia e mai buna etc. 

Let it rip... 

Modificat de Rave
Avem deja un topic în care se discuta despre încărcare, post-ul tău a fost mutat aici
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Juice Pass e o aplicatie de smartphone cu care se poate accesa reteaua de statii facute de enelx.

Eu am instalat-o, m-am inregistrat si am inrolat un card, pentru momentul cand voi incepe sa folosesc masina electrica pe care am comandat-o.

Din ce vad eu pe harta din aplicatie sunt cateva statii de incarcare cam in fiecare sector din Bucuresti, dar si in Mogosoaia sau in alte zone din tara.

De costuri nu stiu, dar am acceptat in aplicatie planul tarifar normal, iar cand am sa o folosesc efectiv, va spun si cat costa.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Alte detalii:

"...AMBRA-E (AMBRA-Electrify Europe) este un proiect european realizat de Comisia Europeană, BEI și Enel X, prin care se urmărește instalarea a peste 3.000 de stații de încărcare a mașinilor electrice în Italia, Spania și România.

Stațiile de încărcare pentru mașini electrice vor fi instalate în special de-a lungul a șapte coridoare de rețea transeuropeană de transport (TEN-T), care includ principalele drumuri de legătură dintre nodurile urbane și de-a lungul unor drumuri principale. Proiectul AMBRA-E ar putea fi finalizat până în 2022.

Proiectul AMBRA-E își propune să reducă timpii de încărcare necesari călătoriilor pe distanțe lungi în Italia, Spania și România.

Fondurile necesare pentru proiectul AMBRA-E depășesc 70 de milioane de euro.

Stațiile de încărcare vor deveni parte a rețelei publice de infrastructură de încărcare a Enel X și vor include modelele Quick (până la 22 kW AC), Fast (până la 50 kW DC fiecare) și Ultra-Fast (până la 350 kW DC fiecare).

Întreaga rețea va fi accesibilă pentru utilizatorii înregistrați prin aplicația Enel X Juice Pass, precum și prin intermediul partenerilor de interoperabilitate ai Enel X...".

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sper ca nici ei sa nu faca figura Ionity de a creste pretul energiei, cu justificarea ca amortizarea statiilor e cauza. Multe din ele sunt platite cu bani europeni, deci e o pacaleala ce zic. 

Filmul mai jos prezinta o explicatie pertinenta, zic eu:

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Mai stie cineva vreun magazin Lidl in Bucuresti cu statie de incarcare (gratuita, inteleg), in afara de cel din Aviatiei (Libra-Elvila)..?

Eu am dat cautare pe G si mi-a iesit doar asta....

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dacă citeai topicul vedeai ca ar trebui sa instalezi Plug Share și vei găsi acolo tot ce cauți... 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am instalat-o mai demult, dar am tot auzit vorbindu-se de statii de incarcare la magazine Lidl si am vrut sa stiu precis, de la cei care eventual le folosesc.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

dar mie nu mi-e clar, pentru fiecare firma trebuie aplicatia ei? pentru locatii si plata? plug share are doar harta, dar are toate statiile? iar pt plata trebuie fiecare aplicatie de la fiecare firma? 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pe scurt? Da! 

Plug Share este o aplicație in care poți sa vezi toate stațiile de incarcare, adăugate de către useri, și detalii despre ele; de cine aparține, cât costa încărcarea, ce "mufe" are, ce putere are și, dacă userii dau check in, dacă este ocupata sau nu și cât timp. Știu ca incercasera sa centralizeze un sistem de plata, nu mai știu în ce tara, dar la noi plata se face prin aplicațiile firmelor respective.

Deocamdată nu exista nicio aplicație care sa centralizeze plățile către toate firmele într-un singur loc, o idee foarte bună pentru cei cu spirit antreprenorial. :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 weeks later...
  • 4 weeks later...

A calatorit cineva in afara tarii? care sunt optiunile si eventual aplicatiile... m-as incumeta cu noul golf...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Cei care aveti statii acasa, ati facut vreun contract special cu electrica? Sau alt tarif? 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!