Jump to content

Probleme pornire - lipsă martor bujii


ramurel
 Share

Postare recomandată

Bună ziua !

Dețin o Bora 1.9TDI din 2005

Acum o săptămână am intâmpinat pt prima oară o situație : dau la cheie, se invârte , dar de pornit deloc ! Întâmplător, peste 10 minute, după ce vorbesc la telefon cu cineva despre situație, dau la cheie și pornește.

Plec ! Am presupus că o fi fost un mic gol in alimentare, deși am incercat cca 5-6 porniri consecutive atunci și n-a luat-o !

Peste câteva ore, vrând să pornesc, aceeași situație, se invârte în gol, dar nimic, nici un semn de pornire.

La un moment dat, când reușesc s-o pornesc, merg cu ea ață in față service-ului. O punem la calculator, nici o problemă semnalată. Totuși, reușesc să observ din timpul zilei faptul că, în momentele în care nu am reușit să pornesc mașina, nu mi se aprinsese martorul de bujii incandescente, când am pus contactul ! Comunic asta băieților de la service, unul din ei își amintește de o situație veche în legătură cu martorul și cu un releu de la circuitul de pornire aflat in partea de sub volan și decidem că acolo ar fi problema si îl înlocuim. 

Totul ok, se inlocuiește releul, merg cu ea fără probleme de atunci, până astăzi însă. Acum o oră, din nou aceeași situație ! Lipsă martor bujii, se învârte în gol, nu se alimentează , nu pornește. 

Acum am lăsat-o acolo in parcare.

Spuneți-mi, vă rog, având în vedere că , din nou, la computer nu se va vedea nici o eroare, unde ar putea fi problema, v-ați lovit de o situație ca a mea ?

Deci, când martorul nu mi se aprinde știu că nu voi porni. 

 

Nu știu dacă e relevant, insa azi e destul de cald afară și am remarcat asta pt că și săptămâna trecută, Joi, când am pățit pt prima oară, era la fel de cald ! 

 

Vă mulțumesc anticipat pt interesul si părerile Dvs !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

DA releul jos si refa lipiturile din releu.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

în urmă cu 10 ore, Al Bundy a scris:

DA releul jos si refa lipiturile din releu.

Mulțumesc !

Așa arată panoul de sub volan acum, releul alb fiind cel inlocuit, pe cel original scria 103, l-am desfăcut ... E vorba de conexiunile de la piciorușe, pe acelea să le recositoresc ?

13295154_1023120217779416_2146271435_n.j

 

[poza următoare e de pe net ]

releu-pompa-combustibil-vw-golf-4-audi-s

 

Ambele, și cel originla si cel nou au aceeași schemă printată :

 

89970e473546d61b6e7131e364855286-7465665

 

.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

daca noi vorbim de releul 109 tu de ce l-ai inlocuit pe 103 ?

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

14 minute în urmă, Al Bundy a scris:

daca noi vorbim de releul 109 tu de ce l-ai inlocuit pe 103 ?

 

109 ? Pe cel pe care mi l-au înlocuit cei de la service așa scrie, 103 !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Toti iti spun sa schimbi releul 109 iar tu o tragi cu 103.

109 e sub bord in dreptul pedalierului/deasupra unui releu"mai lung".

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Publicat (modificat)

Da, mulțumesc pentru precizări ! Acum realizez că e vorba de alt releu, pe care cei din service l-au înlocuit, se pare.

Pe cel "defect", pe care mi l-au lăsat în mașină, așa scrie, 103, nu mă pricep deloc ! Însă discuția cu ei a fost tot despre releul de la bujiile incandescente era ! 

Mâine dimineață merg la mașină să mă uit din nou ! Poza de mai sus tot sub bord am făcut-o, deasupra pedalierului, am sa mă uit mai atent, mai sus de acele relee din imagine, sa localizez 109-le !

 

Vă mulțumesc !

 

.

.

 

Modificat de ramurel
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Publicat (modificat)

Vă salut !

Ați avut dreptate cu 109 și 103, am fost acum la mașină ( nu ca să verific dacă aveți sau nu dreptate ), din unghiul primei poze 109 era mascat, nu-l văzusem. Am reașezat 103-ul original înapoi și am scos 109 afară, l-am mișcat un pic in soclu și mașina a pornit "ceas" !

În imaginea a doua de mai jos aveți poza cu releul pe care mi l-au pus ei în loc de 103 ! Piciorușele de la 103 și 109 sunt complet diferite, deci n-am ce înlocui acum.

Am lăsat totuși mașina acolo, merg mâine dimineață la ei în service , totuși am plătit lucrarea cu acel 103.

Rugămintea mea la Dvs este să mă lămuriți ce face releul 103, ca să știu cum să am discuțiile cu ei mâine dimineață, să-mi dau seama unde e confuzia și să nu mai plătesc încă o dată pentru aceeași problemă. 

Presupun că vor trebui curățate soclurile de acolo, posibil oxidate.

Mulțumesc !

13295370_1023521331072638_1205260167_n.j

 

13293342_1023521134405991_888428348_n.jp

Modificat de ramurel
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Releul 103 alimentează doar bujiile incandescente şi defectarea lui nu duce la probleme de pornire decât dacă este foarte frig (nu mai funcţionează bujiile incandescente şi atâta tot) şi în nici un caz nu duce la lipsa martorului de bujii la pornire.

Releul 109 alimentează ECU şi dacă sunt probleme la el (contactele din interiorul releului, contactele dintre releul şi placă, lipiturile de pe spatele plăcii) atunci nu se mai alimentează ECU şi drept urmare nu se mai aprinde becul de bujii la pornire şi nici maşina nu porneşte. Dacă o să pui diagnoza în momentul ăla o să vezi că nu se conectează nici ea pe Engine. Oricum câtă vreme nu se alimentează ECU nici eroare nu poate stoca.

La tine mecanicul a abordat simplist situaţia: dacă nu se aprinde becul de bujii înseamnă că releul de bujii este dus ceea ce este geşit.

Deci trebuie verificate: releul în  sine, contactele, lipiturile de pe spatele plăcii (în cazul că schimbarea/repararea releului şi curăţatul contactelor nu au efect)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

9 minute în urmă, lupo_bv a scris:

Releul 103 alimentează doar bujiile incandescente şi defectarea lui nu duce la probleme de pornire decât dacă este foarte frig (nu mai funcţionează bujiile incandescente şi atâta tot) şi în nici un caz nu duce la lipsa martorului de bujii la pornire.

Releul 109 alimentează ECU 

La tine mecanicul a abordat simplist situaţia: dacă nu se aprinde becul de bujii înseamnă că releul de bujii este dus ceea ce este geşit.

Da, probabil că da, a abordat problema simplist ! Cum ar trebui sa procedez cu ei in cazul ăsta, că mă gândesc că ar corect să își ia releul 103 inapoi și să-mi inlocuiască 109-le, nu ?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Păi din moment ce ţi-au luat banii pe ceva ce nu era necesar să fie schimbat şi nici diagnoza nu a fost corectă, corect ar fi  să-ţi dea banii înapoi şi să pună la loc 103 tău sau să remedieze problema punând la loc 103 vechi şi înlocuind 109 (probabil că trebuie să plăteşti diferenţa de pret de la 103 la 109 dacă există).

Vezi să nu fii sensibil la chestii de genul: "da aveţi dreptate, dar şi ăla avea probleme şi trebuia schimbat" :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Publicat (modificat)
acum o oră, lupo_bv a scris:

Păi din moment ce ţi-au luat banii pe ceva ce nu era necesar să fie schimbat şi nici diagnoza nu a fost corectă, corect ar fi  să-ţi dea banii înapoi şi să pună la loc 103 tău sau să remedieze problema punând la loc 103 vechi şi înlocuind 109 (probabil că trebuie să plăteşti diferenţa de pret de la 103 la 109 dacă există).

Vezi să nu fii sensibil la chestii de genul: "da aveţi dreptate, dar şi ăla avea probleme şi trebuia schimbat" :)

 

Da, sper să rezolvăm amiabil, pt că am ceva vechime la ei, mă interesează să rezolv problema,  adică curățarea contactului imperfect, nu să recuperez 40 de lei pe un releu, ci cei 90 fără TVA pe constatare și manoperă.

Ok, va mulțumesc tuturor pt suport, pt ajutor. Să fiți sănătoși !

.

Modificat de ramurel
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da,s-a rezolvat corect, fara discutii, am platit doar cativa lei diferenta intre pretul lui 103 si 109, e ok acum.

Privind in urma acum, imi pare rau ca nu v-am abordat cu incredere din timp, mai economiseam niste lei. :)

 Multumesc din nou tuturor pt implicare!

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 months later...

Va salut!

Ieri dupa ce am pornit motorul de la rece dupa un rulaj de vreo 2 Km, am oprit la interval de 2 min am incercat sa pornesc din nou si surpriza ca nu a mai pornit, nu am mai avut pana acum aceasta problema, exclus bujii incandescente pentru ca masina porneste usor si cu bujiile arse (au fost inlocuite recent).

cand incerc sa pornesc motorul se invarte dar nici un semn ca ar vrea sa porneasca, pot sa dau la cheie pana ii termin bateria,

am verificat sigurantele, am verficat sumar tabloul cu relee si nici o schimbare,

martorul de la imobilizatorul electronic nu indica probleme cu cheia

la punerea contactului am constatat ca singurul martor care nu se aprinde este cel de la bujiile incandescente

la mai multe incercari  cu cheia de contact se intampla sa se aprinda si martorul de la bujii, in acel moment motorul porneste la sfert

Va rog sa-mi spuneti care este cauza acestui defect, din ce motiv se intampla asa, sa-mi dati o idee.

Multumesc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Scoate releul din soclu, decapsuleaza-l apoi refaci lipiturile din el. Succes!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ma puteri ajuta si pe mine cu un sfat? La bora alh porneste foarte greu dimineata nu sta deloc pe bujie,porneste la 4-5 chei. Am schimbat senzorul de temperatură apa dar degeaba,daca scot mufa de la senzor sta pe bujie ,porneste usor si putin turata. Ma gândeam sa ii schimb releul de bujii,sa fie oare defect. Odata cu aceasta problema a mai apărut una in sensul ca daca o accelerez brusc are o smancitura dar nu totdeauna face doar când si când am pus-o pe tester si arata 18062. ,s-a curat turbina ,egr ,galeria de admisie dar nu mai stiu ce sa ii mai fac nici mecanicii nu îi dau de capat

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Masina este a unei rude si avansul mi-a spus ca a fost reglat din tester

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sincer nu prea cred. Dar este cam off topic discuţia aici pentru că la tine se aprinde martorul de bujii dar foarte scurt (este şi normal dacă sunt temperaturi peste 5 grade dimineaţa) şi de fapt problema este pornirea grea la rece.

Aşa că postează pe topicul acesta şi continuăm discuţia acolo.

Poţi posta şi în acest topic unde sunt problemele specifice ALH de pornire

Iar pentru partea de bujii există acest topic

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Înțeleg, dar hai sa vedem întâi ce este cu pornirea pentru că nu cred că are legătură cu bujiile. Dacă ar fi totul în regulă cu restul motorului ar trebui să pornească destul de bine pe vremea asta chiar și cu toate bujiile arse.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

pai asta ma gândeam si eu dar nu îi gaseste defectul,eu am un Focus si nu se aprid bujiile pana la -5'C si porneste fără probleme

ce sa se verifice la masina ?

Modificat de dan.gorea
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

Salutare. Ma dau de ceasul mortii cu golful4 al unui amic care aseara a mers perfect iar azi dimineata nu mai porneste. Imi zice la tel ca nici martorul de bujii nu se aprinde. Zic ca rezolv rapid, iau un releu 109 cu mine si masina va porni. Insa degeaba..

Releul masinii si ala bun, toate sigurantele ok, contacte de masa, sigurantele de pe baterie..etc. Masina moarta, pe vag no comunications cu ecm. Am strapat releul si tot degeaba, martorul sta stins, nu ma pot conecta pe engine si masina tot nu porneste.

As avea nevoie de schema eletcrica de la ecu si relee. Teoretic pe firul subtire de la releu, cel albastru/galben, ecu trebuie sa imi dea un minus dar..nu i.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!