Jump to content

Golf 6 Variant 1.6 TDI Trendline


bbogdanmircea

Postare recomandată

bbogdanmircea

Încă un eveniment în viața de altfel destul de plicticoasă a Golfului.

Ieri am cărat un șifonier cu el, e ofertă la mobilă acum în Germania.

Vreo 5 pachete a vreo 40 de kg fiecare, de-abia le-am ridicat, dar fără probleme au încăput cu scaunele rabatate.

Când ajung la destinație și mă dau jos să descarc, se aude un zdrang!!! destul de puternic că situația cum ceva tensionat s-ar fi rupt.

Inițial am zis că e ceva de sticlă prin pachete și s-a crăpat, dar după ce m-am gândit mai bine zic ia să mă uit nu s-o fi rupt vreun arc???

Inițial nu părea mașina nefiind mai lăsată pe o parte sau ceva, dar după ce m-am uitat mai bine într-adevăr la arcul stânga spate s-a rupt din partea de sus cam la o spira distanță de capăt.

Am evaluat situația, sunat mecanicul și am decis că ar fi mai bine să duc mașina să o las să-l schimbe.

Am mers ușurel cu 40-50 și nu s-a simțit nimic suspect, părțile fiind oarecum fixate au stat una peste alta, probabil și bara de stabilizare ajută.

Nu cred că s-au rupt de la greutate, probabil era fisurat de mai mult timp și acum a fost să fie.IMG_20190819_184246702.thumb.jpg.21feb5e0133b1f0ba2efcaee45cb16ce.jpgIMG-20190819-WA0003.thumb.jpeg.14ff2b3dddc89beeea11bbfacfe504fb.jpeg

Poză cu partea cu arcul ruptIMG-20190819-WA0001.thumb.jpeg.a5fe2ff0681d87243cf645117522beb7.jpeg

Link către comentariu
bbogdanmircea

S-asa are o aripă din plastic pe mijloc de nici o bordură nu pot urca ... asta ar mai lipsi. Poate la următoarea mașină, cu un pic mai multă putere și mai puțină greutate.

Link către comentariu
bbogdanmircea

Recuperat azi mașina, mare noroc că am un mecanic român de mare valoare, altfel mă scurgeau nemții de bani.

Link către comentariu
  • 4 weeks later...

Se pare că am din nou probleme, dar de data asta sunt doar enervante și oarecum normale.

Ieri am observat că a pornit mai greu mașinuța, dar pe principiul las-o că merge și așa nu am făcut nimic.

Acum o oră când mă duc să pornesc, canci, nici măcar nu a mai avut putere să învârtă.

Partea nasoală e că cealaltă mașină e în fundul garajului care e pe lungime, și garajul e la demisol deci nu pot scoate mașina împinsă, cel puțin nu de 1 om.

Am împrumutat un redresor de la un vecin și am pus-o la încărcat, am un clampmeter și se încarcă cu 4.5 A deci bateria nu e chiar total goală, redresorul zice că poate 8 A.

Nasol că azi e sâmbătă și la 16.00 se închide peste tot, cu cabluri nu am cum să o pornesc, deci sau pornește peste o oră ca să pot scoate cealaltă mașină, sau trebuie să o trag cumva afară din garaj, sper să aibă vecinul ceva șufă.

In cel mai rău caz o las la încărcat peste noapte și sper să pornească mâine dimineață, dup-aia mai văd eu ce mai fac, dacă nu chem ADAC poate au vreun robote de ăla mic de pornire.

Link către comentariu

De acum încolo sa știi că se baga mașinile în garaj în funcție de fiabilitate. VW îl bagi primul in spate.

Link către comentariu

A pornit după 2 ore pe redresor.

Am scos buburuza din fundul garajului.

Nu cred că mai găsesc deschis pe undeva, o să merg până la Real.

Oricum mă descurc cu aia mică până una alta, o să caut o baterie nouă.

Am comandat și un pack din ăla mic de baterii cu care poți porni mașina, 40 de euro pe Amazon.

Oricum vroiam să-mi iau un pack ptr telefon așa că cred că o să fie util.

Link către comentariu

A venit packul ieri, am zis să-i fac o probă și chiar a pornit cu el la 10.5V tensiune.

Nu știu cum a reușit dar e bine să fie acolo.

Azi a venit și bateria Exide, 12.5 tensiune, data de fabricație nu am găsit-o pe ea, am montat-o, apărut ceva erori care s-au șters după ce am mers cu mașina un pic așadar toate bune.

Mulțumiri lui Aerofan ptr recomandarea shopului, prețul tare bun la 70 de euro.

Link către comentariu
  • 2 months later...

N-am mai scris de multisor, toate bune in prinzip, am carat o gramada de chestii cu vagonul, incredibil cat de multe chestii poate sa adune omul intr-un apartament ?

In alta ordine de idei, nemaiavand garaj si nici loc unde sa schimb cauciucurile si fiind is caucicurile de vara varza, m-am gandit la urmatoarea varianta:

-cumpar acum o janta de tabla sa am pentru rezerva

-cumpar la primavara 5 allweather

O incalt cu allweather cu pe jantele de aliaj + rezerva, iar 4 jante de tabla cu cauciucurile de 1 an le scot la vanzare.

Astfel rezolv 2 chestii:

-nu mai schimb cauciucurile toamna primavara

-nu mai trebuie sa am loc ptr 3 cauciucuri + jante, in cazul unei mutari nu mai trebuie sa le car si pe alea

Si cum astazi e ultima zi cand sunt oferte la ATU, as face o comanda de o janta de tabla, dar nu gasesc ce ET pe 16 ar trebui sa fie? Poate sa-mi spuna cineva unde gasesc?

https://www.michaelneuhaus.de/golf6/golf6-reifen.shtml#zul6

Aici am gasit 6.5Jx16 ET50 ???

P.S. : Daca un moderator considera postul a fi tehnic, il rog anticipat sa-l mute pe topicul adecvat.

Modificat de bbogdanmircea
Link către comentariu
  • 3 months later...
bbogdanmircea

Am trecut sâmbătă la All Season pe jantele de Al, jantele de tablă și cauciucurile de iarnă se scot la vânzare pe kleinanzeigen.

Ah da și plăcuțele pe spate schimbate.

În rest kilometri ultra puțini.

Link către comentariu
  • 11 months later...
bbogdanmircea

Când am scris ultima oară eram la începutul pandemiei.

De atunci am făcut cred maxim 1000 km cu mașina într-un an.

Am vândut cauciucurile de iarnă.

Am fost în martie la TUV si mi-a dat reîntoarcere deoarece nu ținea frâna de mână pe dreapta, se pare că de la stat pe loc a ruginit un cablu și s-a blocat.

Am schimbat ambele cabluri la mecanicul meu, să-i dea Dzeu sănătate, și am trecut apoi rapid, singura chestie că e tare frig și trebuie să montez la loc cotiera, că am scos-o ptr montat cablurile.

Dar am TUV ptr Inca 2 ani.

Link către comentariu

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!