Jump to content

Sfaturi achiziție Octavia 3


Eto
 Share

Postare recomandată

Andrei1980, Mulțumesc pentru explicații. Le găsesc foarte utile.

Am mai auzit astfel de lucruri, cu privire la aceste diferențe dintre diesel și benzină, dar întotdeauna cauți să te informezi din mai multe surse. Sunt perfect conștient de faptul că accelerația, călcată mai tare, crește consumul considerabil. Nefiind însă vitezoman, acest aspect l-am pus ceva mai la coada ”clasamentului”.

6.6 % la [moderat] la 1.4 benzină, pe o Octavia, nu mi se pare deloc un consum mare. Plus că nici viteza nu este una mică. Sau cel puțin nu pe autostrăzile noastre.

Ambele motorizări, cred eu, au avantajele și dezavantajele lor. Avantajele pe care le-am văzut eu în benzină, în detrimentul dieselului, sunt cele cu privire la costul de pornire al mașinii (cam 2000 de euro mai puțin), zgomotul diesel care nu prea mă încântă, kilometri puțini făcuți anual și rulați în oraș, lipsa grijilor cu privire la filterele de particule și motorină, costurile mai mici la revizii, impozitul mai mic dată fiind cilindreea.

Problema pusă vizavi de puterea motorului a fost în contextul în care și motorina, 2.0 tdi, și benzina, 1.4 tsi, au același număr de cp . Asta era nedumerirea și nelămurirea mea. Mai exact, cum se comportă în rampe pentru că, repet, este frustrand să nu-ți tragă mașina (cu 150 cp), la deal. Dat fiind faptul că motorina are cuplul N/m mai mare (deși nu mă pricep la motoare), mi se pare normal ca acest lucru să reflecte în ceva.

Așteptarea a fost ușoară până când am aflat că mașina e la Curtici. Acum începe să devină oarecum grea pentru că-s condiționat de ”Rabla” care începe după jumătatea lunii.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Diferenta fundamentala dintre cele doua motorizari ( @Andrei1980 a uitat sa aduca in discutie asta) e maniera in care sunt livrate cifrele alea : 150cp si 250/340nm. 

Dieselul asta E6 are un comportament de benzinar, adica trage liniar si progresiv de pe la 2000 rpm pana pe la 3800-4000 rpm asa ca deseori vei fi nevoit sa retrogradezi cel putin o treapta pentru a mentine ritmul deplasarii. Asta se datoreaza etajarii lungi a treptelor 5 si 6.

Benzina, pe de alta parte, isi va livra livra performantele putin diferit si in anumite situatii va trebui sa te folosesti de zona 4-6k rpm.

In rest, argumentele tale sunt perfect valabile. Asteptare usoara.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, asa este, pertinente cele adaugate de Cristi511 :) . Legat de cum trage 1.4TSI la rampa: te asigur eu, trage superfain, nu o sa ai de ce sa plangi:) . Eu inainte am avut Octavia 2 cu motorizarea veche 1.4TSI de 122 CP si 2OO Nm si tot avea putere, urca frumos orice rampa. Iar asta trage clar mai bine !!! 

Modificat de Andrei1980
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...
cristiansen077

Colegu Maverick, ai lansat comanda? Cat te a dus pana la urma? Desi am spus ca nu o sa imi mai iau o skoda vreodata, dupa cele patimite cu anterioarele si testarea pietei auto pt o masina noua de maxim 20 k, se pare ca nu am foarte multe alternative....motiv pentru care saptamana viitoare am de gand sa ajung la brady sa vad la cat pot scoate o berlina 1.4 tsi manuala (desi m as fi impacat mai bine cu dsg ul). Pretul pt varianta smart mi se pare ok...pentru pack - ul cu xenon as avea nevoie de varianta de echipare style, nu?

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cristiansen077, da, varianta Style are xenon. Din punctul meu de vedere Style, la Octavia, este cea mai bună alegere pentru că are o echipare destul de echilibrată. În ceea ce privește opționalele, fiecare și-o configurează, peste stoc, în funcție de buget, nevoi și gusturi, care nu pot fi comentate. Același lucru l-aș putea spune și despre motorizare și cutia de viteze.

Mie mi-a venit mașina, este la dealer (m-a chemat să o văd și m-am conformat), dar de intrat în posesia ei intru tocmai săptămâna viitoare, cred că undeva pe 27-28, când vor fi gata toate formalitățile vizavi de mult așteptatul și trâmbițatul program REMAT.  

Eu pe a mea, 1.4 tsi, Style, argintie, manuală, am scos-o la 17.300, cu rabla, la începutul lui aprile. Peste stoc am pus doar volan multifuncțional îmbrăcat în piele, geamuri spate și lunetă în nuanță închisă, senzori parcare spate, pregătire telofon cu Bluetooth, proiectoare de ceață fumurii, Bolero MIB2 de 6.5”, elemente suplimentare protecție șasiu, iluminare spațiu picioare față/spate.

Altceva nu m-a interesat.

 

 

 

 

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Incercati si la Metrotehnica, eu am obtinut o oferta foarte buna in trecut.

Modificat de mariusd4
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ar fi util daca cei care au facut deja achizitia ar mai indica, pe langa motorizare, echipare si dotari optionale,  pretul de lista si pretul final obtinut, dar si valoarea Remat, astfel incat sa avem o imagine a discountului pe care il mai dau dealerii Skoda. Desigur, nu ma astept la cei pana la 25% discount pe care il dau unii dealeri Ford, pe acest topic fiind raportate in trecut, in general, discounturi de pana la 8%, care variaza in functie de valoarea achizitiei sau a listei de dotari optionale. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cristiansen077

PBV 1 ofera discount la O3 1.0 tsi echipare smart 3,4%....caut hartiile si postez exact. Masina a iesit la 13800 plus rabla 1450 e, cu optionale bolero, 4 difuzoare suplimentare, volan cu comenzi si Bluetooth, culoare alb candy - total optionale undeva la 468 e. In 2013 la O3 1.2 elegance plus xenon am obtinut 6% reducere.

Quote

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am și eu o întrebare.

Am observat (acum câteva zile când mă uitam la niște poze), la mașina pe care am comandat-o, făcute când m-a chemat dealerul s-o văd la momentul soirii acesteia la ei, că nu are antenă pe plafon.

Știe cineva care să fie motivul sau are altfel de antenă?

Menționez că este varianta Style.

Am încercat să descarc o poză aici cu acest lucru dar este prea mare și n-o pot afișa.

 

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ai antena pe plafon decat daca ai echipare cu Navigatie pe masina.Antena pt receptie radio e integrata.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

smecs, mulțumesc pentru lămuriri. Într-adevăr, nu are Navigație.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Intenționez sa achiziționez o Skoda Octavia 3 noua cu noul motor 1.0 TSI de 115cp in echipare Style și stau cu inima îndoită ca încă nu a apărut pe nicăieri la drive-test sa-mi pot face o idee cum merge. Mai mulți prieteni mi-au spus ca motorul este subdimensionat pentru greutatea Octaviei și va trebui să tragi de el tare sa poți face o depășire , consumul va fi unul mare iar fiabilitatea nu va fi printre cele mai bune ținând cont ca va fi suprasolicitat mereu.

Are cineva această motorizare pe Octavia 3? Cum se comportă motorul? Ce consum mediu a reușit sa obțină până acum?

Sper să gasesc pe cineva care sa mă încurajeze să  iau decizia cea mai înțeleaptă.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

1. Nu iti iei masina pentru prieteni. Iti iei masina pentru tine, familia ta, raportata la posibilitatile tale.

2. Prietenii sa isi dea cu parerea cand o sa plateasca ei nota de plata...parca vad ca sunt genul: "pai frateeee cu 15k imi iau un seria 3 din Jermania de sta vecinu in coada..."

3. Vechiul 1.6 mpi avea 105 cai si mai putin cuplu...ala nu era subdimensionat tinand cont ca O2 e mai grea decat O3?

4. Consumul e dictat de sofer, gradul de incarcare al masinii si de stilul de condus. Asteapta-te la un 7% mediu. Adica 10-12 intr-un oraa aglomerat cum e  Bucurestiul si un 6-7% la drum intins.

5. Motorizarea e noua dar nu cred ca nu gasesti la test drive. Consum nu cred ca ar trebui sa fie principala grija iar fiabilitatea....ramane de vazut pe viitor pentru ca totusi vorbim de un motor in 3 cilindri supraalimentat. Personal cred ca 150-200k km va tine fara prea mari probleme.

6. Nu cred ca trebuie sa te incurajeze cineva intr-o directie sau alta. Tu esti cel care stie cat vrea sa cheltuie, cat isi permite sa cheltuie lunar, cum va folosi masina si mai important...ce vrea de la o masina.

7. Citeste topicul de achizitie O3n, citeste in aria "Masina mea" impresiile colegilor care au Octavia 3 si incearca sa iti faci o impresie cat mai realista asupra masinii. Nu o sa fie vreun Mercedes ci mai degraba un Logan mai bine facut si echipat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Chiar daca la Skoda nu sunt masini la drive-test, exista la VW pe Golf aceasi motorizare, deci poti sa-ti faci o idee de motor si cu Golful. In testul AutoBild motorul, pe Golf, a iesit un pic mai vioi si un pic mai economic decit 1.2 TSI de 110 cai.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am testat eu pe Golf 7 inca de acum o luna acest motoras superb de 1.0 si 115 cp. Nu exagerez, insa nu ai zice ca are cu doar 13 cp mai mult decat actuala mea O2 de 1.6. Senzatia subiectiva e a unei puteri de ~135 cp. Si Octavia are o masa relativ similara cu GOlful, sau daca vrei o comparatie mai plastica, cand faci drive testul cu Golf (2 persoane), cam asa va trage Octavia doar cu tine in masina. Senzatia a fost mult accentuata de testul imediat facut si cu o Jetta de 1.2 TSI, diferentele erau clare! Altele sa fie problemele cand doresti sa faci comanda de O3 (nivel de echipare, discount, termen de livrare).

Modificat de mednick
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Cum spunea si colegul Cristi511, toti prietenii sunt bascalioasi daca nu iti cumperi BMW 530D sau Superb 2.0TDI etc... asta stiu de pe propria piele, si eu si tata 3 luni am avut de ascultat, cu banii aia luam asta sau aia... cand le aminteam de preturi CASCO, intretinere etc s.m.d. dintr-o data taraganau discutia cu prostii. Tu iti cumperi masina pentru tine!!!! Legat de tema fara de sfarsit al motoarelor subdimensionate in capul unora: 1.0TSI este mai putin fortat ca un 1.4-1.6mpi de pe O2... AM cunostinta cu O2 1.4MPI de 80 CP si 314 000 km pe motor fara sa aiba vreo problema....de fapt nu a avut probeleme de nici un fel cu motorul.... si ce ciudat multe alte motoare mai mari au avut. Chiar si 1.4TSI de 122 CP care la inceput tot subdimensionat respectiv prea fostat era denumit, sunt multe motoare care au trecut de 300 000km si nu motorul in sine avea probleme ci distributia prost gandita sau turbina, motoarele nu aveau consum de ulei etc...sau un ultim exemplu : celebrele 1.4-1.6mpi de pe loganuri...cu 74-88CP nu erau subdimensionate??? Si sunt motoare celebre pe care nici macar taximetristii cu ale lor stil de condus zero barat nu le-a putut omori sub 500 000km,. Eu trageam de motorul ala 100% si nu avea gram de consum iar actualul posesor are  cu ea in momentul de fata peste 250 000 km si zice (un om mai simplu) ca in viata lui nu a avut asa motor bun si lipsit de probleme...desi avea numai 127Nm cuplu si trebuie sa tragi de ea ca birjarul...  Eu sunt sigur ca 2.0TDI-ul meu nu va tine cat motorul acela... mai ales nu lipsit de probleme... Daca ti-a  placut la Drive Test si nu ai nevoie de mai mult  ca si putere, eu iti sa dai bice, nu te du pe auzitele colegilor si vecinilor de bloc ca 95% dintre asa zisii cunoscatori nu citesc dupa tema cat negrul de sub unghie....

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Subscriu celor spuse de Cristi511 si Andrei1980. Prima Skoda a fost 1.6 MPI, nu am avut nici o problema cu ea, n-ar fi trebuit sa o vand. Adevaratii prieteni ar trebui sa te felicite pentru achizitie, indiferent ce masina ai cumparat, fara alte comentarii.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Mâine sper să reușesc sa fac un drive-test cu motorul de 1.0 TSI pe Octavia 3 sa-mi fac o imagine cât mai clară și să fac achiziția cu mâna pe inimă. Apropo de discount, voi ce discounturi ați reușit in ultima perioada pentru O3? Eu mai mult de 3,4% nu am reușit + rabla.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salutari din Iasi. Intentionez sa achizitionez o Octavia Combi Style 1.4 TSI. Dupa ceva negocieri procentul la care am ajuns este de 7% reducerea de la dealer. Insa acest procest este aplicat dupa ce se scade reducerea importatorului (Actiunea CleverPack din configurator) si dupa Remat. Cel putin acestea sunt explicatiile dealerului.

 

Modificat de ungureanuli
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

S-a discutat pe topicul de Superb 3 si in general pare ca discountul se calculeaza la (pret de lista - bonusuri tip Clever), dar inainte de Remat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am primit si oferta de la dealer. Redau ordinea unor sub-capitole din document si preturile in E cu TVA:

Octavia Combi Style 1.4 TSI : 20.005

Pret total optionale : 4254

Culoare/tapiterie : 354

Accesorii: 

Remat : -1450

Pret vehicul de baza : 23163

Avantaj Client:

Actiune CleverPack : -950

Reducere Dealer : -1554

Pret de vanzare autovehicul : 20658

 

Cand l-am intrebat pe dealer de ce se scade Remat-ul la inceput si nu la urma, mi-a raspuns ceva de genul ca asa este softul. Deci in cazul de fata cei 7% sunt aplicati la 23163 - 950 = 22213

Faptul ca se scad cei 1450 inainte de reducerea dealerului inseamna un dezavantaj cam de 101.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@ungureanuli Si eu sunt din Iasi, nu are nicio legatura Rematul aici, poate tu vrei sa o iei fara tichet. Ei incearca sa te abureasca, reducerea se face din pretul de catalog (minus eventualele promotii gen Smart, Clever pack etc). Un sfat prietenesc: mai incearca si la alti dealeri, chiar din judete vecine, sa vezi ce discounturi ofera si care pluseaza mai mult.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cristiansen077

Am fost in week end si la Brady pt o cotație la Octavia 1.4 cutie manuala echipare Style. Reducerea este in valoare de 437 e, adică 2%.... Cred ca ma orientez spre dealerii din afara Bucureștiului...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am testat azi motorul de 1.0 TSI 115 cp pe Octavia 3; pt mine este OK, merg mai departe cu comanda pt O3 echipare Style si acest motor. Sper să nu mă dezamăgească în timp căci oricum până la unul 1.6 diesel mai trebuia să pun 2000 euro pe care nu îi am.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Poti sa detaliezi putin experienta cu 1.0TSI 115CP (200Nm)? Am vazut un singur review pe Golf si se spunea ca se misca bine.

Daca iti permiti diferenta de 1890Euro mai degraba te-ai uita la 1.4TSI 150CP (250Nm).

Modificat de rempha
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!