Jump to content

DIY - Reparare/înlocuire switch portieră


lupo_bv
 Share

Postare recomandată

Etapele operaţiunii:

1. Demontare faţă uşă

2. Demontare butuc

3. Demontare încuietoare

4. Demontare switch

5. Reparare/înlocuire switch

6. Verificarea funcţionării

7. Montare

 

Atenţionare:

1. Evitaţi să faceţi operaţiunea asta când este frig afară pentru că la temperaturi scăzute plasticul devine casant şi veţi rupe cam multe elemente (clipsuri, urechi de prindere).

2. Dacă vă apucaţi de remediat această problemă o faceţi pe răspunderea dumneavoastră. În acest material doar am arătat cum am procedat eu. Bineînţeles dacă apar situaţii neprevăzute le puteţi posta aici şi dacă ştiu răspund.

 

Materiale necesare:

- trusă şurubelniţe de diferite mărimi normale şi în cruce

- imbus T20

- imbus M8

- cheie pentru manevrarea imbusurilor

- patent cu vârf

- adezivi: picătura, poxilina 10 minute, adeziv epoxi universal 2-componente (vedeţi că pe unele scrie că nu lipesc PP,alea nu sunt bune).

- spatulă din plastic (ideală ar fi o trusă pentru desfăcut plasticele la maşină, dar cum costă vreo 60 lei...folosiţi ce găsiţi la îndemână)

- bandă dublu adeziv

- varniş termocontractil sau bandă izolatoare

- diluant

- letcon, cositor şi sacâz

- vaselină siliconică

- WD-40

- aparat foto (în cazul în care vă loviţi de o problemă ca să puteţi explica mai bine situaţia şi să primiţi un răspuns bun)

- switch Saia Burgess V4NCT7-mai bun ar fi V4NST7UL care are şi garnitură la bumbic (astea se găsesc mai uşor, eu aş recomanda V4NCT7-Y1 care are şi lamelă sau şi mai bine V4NST7Y1UL care are şi garnitură şi lamelă)

- switch chinezesc cu lamelă de la care se va folosi doar lamela (în cazul în care nu găsiţi switch Saia sau Zippy cu lamelă)

Lamela este necesară deoarece în majoritatea cazurilor se întâmplă asta cu materialul de pe cama de acţionare

ls4.jpg.1abcdd7fc477de3376dcfbcf3f2e3ed8.jpg

Lamela va proteja pârghia de acţionare a switch-ului

- clipsuri albe (probabil se vor rupe destule), codul este 6x0867300A

- clipsuri negre (mai puţin probabil să se rupă, dar să aveţi câteva de rezervă)

 

1. Demontare faţă uşă

- în partea de jos a mânerului este o mică scobitură, se introduce o şurubelniţă şi se răsuceşte

1.1.thumb.JPG.c72b7e532dec6b5e7cdb8ecf3e3b2f63.JPG

- urmaţi indicaţiile din poze

1.2.thumb.JPG.853643c6c25d7f8b0eb11775284140b2.JPG

1.3.thumb.JPG.72c7e5015e3a6551278ad2bff2ed8580.JPG

1.4.thumb.JPG.decf7d2908fdbc9ee6924e8600fa662e.JPG

1.5.thumb.JPG.10c83458b52fb95ec33f3a6ba5567ad9.JPG

1.6.thumb.JPG.d2bc6d615428ec12abb719dbe26b06be.JPG

- dacă nu faceţi aşa şi trageţi numai din partea de jos s-ar putea să se întâmple asta (se lipeşte la loc cu adeziv bicomponent)

1.7.JPG.b51179a235ae44450582998439e734e5.JPG

- se desfac cele 2 şuruburi
1.8.thumb.JPG.e82e7c21f03700e0a0e6673a918bfa93.JPG
- se scoate faţa de uşă cu material textil cu o spatulă şi prin tragere, începând din stânga

2.1.thumb.JPG.6c5c30566f275b84f9ec77de282affb4.JPG

- poziţionarea clipsurilor

2.4.thumb.JPG.2701d12b4e8deb2f4b8d2bc25483fe00.JPG

Unde aveţi clipsuri negre în uşă ar trebui să aveţi şi aşa ceva

Graphic1.thumb.jpg.ad475f0210fa117364b8de775de123c4.jpg
Dacă s-a spart puneţi clips alb în loc

- se scoate cablul (scuze că a alunecat săgeata :D )

2.2.thumb.JPG.75bb02ffc4060ca302ac634e43a3b373.JPG

- cu un cuter, cu atenţie se îndepărtează materialul de protecţie/antifonare. Nu-l rupeţi că este scump (37 lei +TVA, partea superioară, 67+TVA partea inferioară). La mine ce vedeţi este altceva pt. că s-a mai umblat pe acolo şi a fost înlocuit cu folia aia (am făcut-o din nou din PE de pus sub parchet de 3mm)

- partea de jos nu este necesar să o scoateţi, dar dacă vreţi se desfac şuruburile din partea de jos, apoi se trage de partea stângă pentru scoaterea clipsurilor , apoi se trage în jos.

2.7.thumb.JPG.b9920f55e65a1cbae81a96299b2aed14.JPG

2.6.thumb.JPG.db64f98cd625ac672a3d985665ee5633.JPG

2. Demontare butuc


- Se procedează ca în imaginile de mai jos.

ATENŢIE: Şurubul ăla nu se desface de tot ci numai atât cât să iasă butucul

ATENŢIE ŞI MAI MARE: NU SE UMBLĂ CU CHEIA LA BUTUC ATÂTA VREME CÂT ESTE SCOS DIN UŞĂ

3.3.thumb.JPG.7775add2b21a0d5762160525712417ce.JPG

3.4.thumb.JPG.05f201498ba17347b6613aac94bd3a6d.JPG

3.5.thumb.JPG.fd2711737cfe9d6476341e0a80ba8348.JPG

3.6.thumb.JPG.3904f9beeb4b8f7baaa423c88e5f2491.JPG

- se scoate cablul de acţionare (însemnaţi poziţia în care a fost ca să-l puneţi la fel)

ATENŢIE! DACĂ NU-L PUNEŢI LA FEL S-AR PUTEA SĂ NU MAI MEARGĂ UŞA DESCHISĂ NICI DE AFARĂ NICI DIN INTERIOR

3.7.thumb.JPG.e4aea439e36c7ec1b4c26f21248594ab.JPG

3. Demontare încuietoare

- se desfac cele două şuruburi (le-am însemnat aşa pt. că aveam impresia că sunt reglabile dar nu sunt)

4.1.thumb.JPG.07091a34fd460773c3b15d1c13a286f1.JPG

- dacă aveţi închidere montată ulterior desfaceţi pârghia de acţionare după ce aţi însemnat în prealabil locul (este important să o puneţi exact cum a fost)

4.2.thumb.JPG.20d951f38d5a1f04b0359b361e3e0dfe.JPG
- se scoate încuietoarea (trebuie ridicată puţin pentru că are un locaş)

4.3.thumb.JPG.af22a6c6fd6c92fb1826309afae5642c.JPG

4.4.thumb.JPG.96b5539f25f5f02e78ba8a7c60108308.JPG

4.6.thumb.JPG.8362bbf86ae3bb8e08afad3699ae96ad.JPG

După cum se vede este destul de mult jeg pe acolo. Cufundaţi încuietoarea în diluant şi spălaţi bine cu o pensulă, după care ungeţi angrenajele cu puţin ulei de motor (dacă daţi cu vaselină s-ar putea să aveţi probleme cu îngheţul la iarnă)

 

ATENŢIE: NU UMBLAŢI LA POZIŢIA NICIUNUI ARCULEŢ DE LA MECANISMELE ÎNCUIETORII

 

4. Demontare switch

5.1.thumb.JPG.c8f9ee7baac121d11d7ee286049a8ed7.JPG

5.2.thumb.JPG.1ec3d37e8ae8199be5941de8821884f0.JPG

- se desface partea superioară şi se analizează switch-ul

6.1.thumb.JPG.ec559674770ec4991f7d03aa9a207c7c.JPG

După cum se vede nu am scăpat cu înlocuirea părţii superioare pentru că avea umărul acela rupt. Aşa că a trebuit să înlocuiesc switch-ul cu totul.

 

Pentru analiză este foarte util acest tutorial video făcut de colegul Florin

http://vwforum.ro/topic/76424-diy-schimbare-switch/

 

5. Reparare/înlocuire switch


-se scoate lamela de la switch-ul chinezesc (sau cel existent dacă s-a achiziţionat un switch cu lamelă) şi se taie cu o pilă în aceste proporţii

7.1.thumb.JPG.ffd76a047e4d965f6414725decdc0240.JPG

- se îndoaie puţin lamela în capăt şi se ataşează la switch. Rezultatul ar trebui să fie acesta

7.2.JPG.40cca8447cd651d4345af3e66eb5cb77.JPG
- se verifică dacă la apăsarea lamelei se aude un click ferm, dacă nu se mai modelează puţin lamela

- se lipesc două fire la picioruşele îndepărtate ale switch-ului. Eu am avut boală să pun mufa de la celălalt, aşa că am tăiat-o cu un cuter şi am procedat ca în imagini, dar nu trebuie să faceţi la fel. Puteţi lipi două fire pe care ulterior le lipiţi de celelalte după ce tăiaţi mufa.

7.3.thumb.JPG.175aad74c2f42c60678c931b37757cbb.JPG

7.4.thumb.JPG.4181e9f5baec769bcb2d9095ccd5a0da.JPG

La mine rezultatul final a fost ăsta în urma asamblării cu poxilină

7.5.JPG.5dc04a7b5485dc4079c4eef9a08c0a71.JPG

 

6. Montarea switch-ului la încuietoare şi verificarea funcţionării


- se dă cu hârtie abrazivă fină pe locurile unde urmează să facă contact switch-ul cu încuietoarea şi se degresează cu alcool

- se aduce încuietoarea în poziţia deschis (se trage de cablu)

 

- se dă cu adeziv Picătura pe suprafeţele switch-ului care vor veni în contact cu încuietoarea şi se fixează astfel încât pârghia să fie apăsată

8.2.thumb.JPG.7dafb28d249745eefa5dcf1c74e95809.JPG

- se ţine bine presat în poziţia asta cam 2 minute

- se aduce încuietoarea în poziţia închis prin apăsarea cu o şurubelniţă pe limba care închide (până în a doua poziţie)

8.3.thumb.JPG.90d447e8ad8ba816fc217e6e83bd484e.JPG

- se verifică dacă pârghia să fie eliberată

8.4.thumb.JPG.7a72edb5850517401d128faf71201c9e.JPG

Dacă totul este în regulă se consolidează cu poxilină şi se dă cu nişte vaselină siliconică pe la pârghie

8.5.thumb.JPG.0a2a196f1ca4d7bbe6190e7833761566.JPG

 

7. Montare

Se montează în ordine inversă:

- Se pune la loc pârghia de acţionare

- se introduce încuietoarea în locaşul ei

- se montează cele două şuruburi şi se strâng dar nu prea tare (8Nm). Ar fi bine să folosiţi şi asta sau ceva asemănător

http://www.dilyzakacku.cz/fkauto/eshop/45-1-Autokosmetika/0/5/125-CRC-Soft-Lock-50ml
- se montează pârghia de acţionare de la închiderea centralizată

- se montează butucul la loc (nici şurubul ăla nu trebuie strâns prea tare)

- se pune la loc căpăcelul care protejează şurubul, dacă nu-l mai aveţi astupaţi cu o bucăţică de bandă izolatoare, altfel veţi avea probleme cu rugina

- cu patentul cu vârf puneţi la loc cablul de acţionare al încuietorii (cablul mic), în poziţia în care a fost şi verificaţi funcţionarea corectă a încuietorii (s-ar putea să fie o diferenţă în funcţionare dacă aţi curăţat şi uns încuietoarea)

- lipiţi firele de la switch şi le izolaţi (cu varnish termocontractil sau bandă izolatoare)

 

Acum ar fi momentul să verificaţi dacă încuietoarea şi butucul funcţionează normal. Verificările se vor face CU UŞA DESCHISĂ (simularea închiderii uşii se face prin împingerea limbii care închide uşa în a doua poziţie - vezi mai sus la funcţionarea switch-ului) pentru că dacă ceva nu este în regulă să nu aveţi surpriza de a rămâne cu uşa închisă.

 

Se verifică:

  • mecanismul de încuiere - acţionaţi cu cheia şi vedeţi dacă se ridică/coboară pârghia de blocare (sârma aia)
  • mecanismul de închidere/deschidere: cu uşa încuiată din cheie (repet să fie uşa deschisă) verificaţi dacă se acţionează broasca (în prealabil împingeţi limba care închide în a doua poziţie), n-ar trebui să se întâmple nimic. Se descuie uşa din cheie şi se verifică deschiderea uşii atât din interior cât şi din exterior

Dacă până aici totul este în regulă se trece mai departe.

 

- dacă tot aţi desfăcut feţele de uşă curăţaţi suprafeţele interioare, eliminaţi eventuala rugină, protejaţi cu ceva grund şi apoi daţi cu ceară de protecţie (se găseşte la spray)

- tăiaţi cu un cuter în două rola de bandă dublu adezivă (este suficient jumătate) şi puneţi banda pe locurile unde urmează să lipiţi la loc materialul de protecţie (pe urma de bitum rămasă)

- se pune la loc materialul de protecţie

- se completează clipsurile rupte pe faţa de uşă şi se ung cu vaselină

- se montează cablul la pârghia de pe faţa de uşă

- se montează faţa de uşă prin presare

- se montează cele două şuruburi de la mâner şi se montează partea exterioară a mânerului prin presare.

 

Sper că n-am uitat nimic, dacă am uitat o să completez ulterior

 

Surse de informare:

 

http://forums.vwvortex.com/showthread.php?1542461-MKIV-door-locks-explained-why-you-re-having-problems!!!-%28


http://www.ttforum.co.uk/forum/viewtopic.php?f=2&t=56261&start=45


http://www.vwaudiforum.co.uk/forum/showthread.php?112069-Lock-microswitch-problem-Door-open-signal-failure-Car-may-lock-you-out-May-affect-other-VAG-vehicles


http://vwforum.ro/topic/76424-diy-schimbare-switch/


http://vwforum.ro/topic/35062-switch-usa-probleme/page-108#entry2121838

 

 

 

 

2.3.JPG

5.1.JPG

8.1.JPG

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 months later...
zis_ungureanu

foarte interesant 

din pacate nici la mine nu se aprinde lampa cand deschid usa de la sofer 

asta inseamna ca nu merge swich ul ala si ca nu imi baga presiune in cutie

atunci cum de reusesc sa pornesc masina?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ce treaba are lampa si switchul cu presiunea din cutie ?

Sent from my  using Tapatalk.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

zis_ungureanu

pai la varianta mea 1,2 am inteles ca am un senzor in usa care cand o deschid indica pompei din cutie sa actioneze

sau am inteles eu gresit,sau e vb despre alt senzor

in mod cert este ca nu se aude nimic cand deschid usa

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 year later...

Salut. Am un Seat Arosa din 2000 care parea sa aiba aceeasi problema - switch-ul defect. Am desfacut incuietoarea, dar switch-ul nu este defect, functioneaza perfect.

Problema e ca lumina de la plafoniera nu se aprinde cand deschid usa (pt usa din dreapta merge) si nici buzzer-ul nu suna cand las luminile aprinse. In schimb, daca las usa deschisa, si incerc sa inchid masina folosind inchiderea centralizata (butonul de pe cheie), usa se blocheaza si revine rapid in pozitia deschis, ceea ce ar insemna ca totusi vede usa ca deschisa (asta nu stiu daca are legatura cu switch-ul sau e ceva mecanic).

 

Legat de partea cu buzzer-ul care nu suna, aici e cumva o combinatie de probleme - nu-mi suna buzzer-ul nici cand se aprinde becul la motorina. Am facut un test cu VAG12.12 si nu-mi da nici un fel de eroare + ca la test am verificat functionarea efectiva a buzzer-ului si e ok - buzzer-ul nu e ars.

 

S-a mai lovit cineva de problemele astea? Aveti idee ce as mai putea sa incerc, pe unde sa caut sursa problemelor? 

 

Multumesc!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vezi sa nu fie probleme pe cablu, unde se inchide usa. Verifica in mansonul acela de cauciuc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

da, verifica cablajul.... daca nu iti merge buzzerul, dar la test functioneaza - e posibil sa ai o problema la ceasuri .... cand pleci cu frana de mana, si atunci trebuie sa te avertizeze - verifica si asta.

Modificat de F l o r i n
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 8 months later...

Salut. Cu scuzele de rigoare, o sa resuscitez din nou topicul.

 

M-am uitat putin la zona de trecere a cablurilor si nu pare a fi ceva in neregula. Oricum, intentionez sa dau jos din nou incuietoarea si sa verific si lipiturile de pe placa din interior, iar apoi sa iau la purecat toata instalatia din usa.

 

@Florin - buzzerul nu suna nici cand plec cu frana de mana. Ce problema ar putea avea ceasurile? (intreb asta pentru ca toate becurile din bord se aprind si se sting normal, iar acele functioneaza toate ok) E posibil sa se fi anulat cumva functionarea buzzer-ului din soft? (desi nu inteleg de ce ar face cineva asta)

 

 

 

 

LE: Ar mai fi o chestie interesanta pe care o face: daca incerc sa inchid masina cu cheia de la usa din stanga, se blocheaza doar usa aia - nu actioneaza inchiderea centralizata (inchidere centralizata de fabrica). Broasca e in stare perfecta, merge usor, revine la pozitie, dar nu actioneaza inchiderea centralizata.  

Modificat de calinczy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu cred că la arosa sună buzerul când pleci cu frâna de mână trasă. Nici la mine la lupo nu sună în situaţia asta.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

F l o r i n

Salut. Cu scuzele de rigoare, o sa resuscitez din nou topicul.

 

M-am uitat putin la zona de trecere a cablurilor si nu pare a fi ceva in neregula. Oricum, intentionez sa dau jos din nou incuietoarea si sa verific si lipiturile de pe placa din interior, iar apoi sa iau la purecat toata instalatia din usa.

 

@Florin - buzzerul nu suna nici cand plec cu frana de mana. Ce problema ar putea avea ceasurile? (intreb asta pentru ca toate becurile din bord se aprind si se sting normal, iar acele functioneaza toate ok) E posibil sa se fi anulat cumva functionarea buzzer-ului din soft? (desi nu inteleg de ce ar face cineva asta)

 

 

 

 

LE: Ar mai fi o chestie interesanta pe care o face: daca incerc sa inchid masina cu cheia de la usa din stanga, se blocheaza doar usa aia - nu actioneaza inchiderea centralizata (inchidere centralizata de fabrica). Broasca e in stare perfecta, merge usor, revine la pozitie, dar nu actioneaza inchiderea centralizata.  

 

Buzzer - cu VCDS-ul, pe 17 - instrumente - faci test si vezi daca merge buzzer.

 

yala - trebuia sa desfaci yala, sa refaci lipiturile de pe placa electrica.... si atunci cred ca iti lucra bine

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am facut testul de instrumente si buzzer-ul functiona. Inteleg ca nu suna cand deschid usa de la sofer avand farurile aprinse, cel mai probabil din cauza problemelor la yala. Dar e ciudat ca nu suna nici cand mi se aprinde becul la combustibil. Asta mai ramane de investigat, momentan nu mai am interfata la dispozitie sa mai fac ceva teste.

 

Legat de yala, sper sa am timp weekend-ul asta sa o desfac.

 

Multumesc de ajutor!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 weeks later...

Am reusit in sfarsit sa-mi fac timp sa dau jos yala. Am refacut lipiturile si acum merge brici - se aprinde plafoniera, imi suna buzzer-ul daca las farurile aprinse sau semnalizarea pusa si, nu in ultimul rand, pot sa actionez inchiderea centralizata si cu cheia, nu doar din telecomanda. Mi-a dat unpic de bataie de cap pana am rezolvat, intrucat una din lipituri era atat de rupta si corodata incat efectiv nu am avut cum sa o mai refac. Am rezolvat "clasic", cu un strap de la pinul cu pricina pana la cel mai apropiat pin corespondent de pe traseu.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 6 months later...

Buna seara, azi am patit ceva ciudat cu bestia, am bagat cheia in usa sa deschid masina si din senin au coborat geamurile electrice iar cheia a ramas blocata in butuc. Daca are cineva un sfat, ce as putea face? Cum scot cheia din butuc si din ce cauza s-a intamplat? Multumesc anticipat

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Geamurile coboara daca rotesti si tii cheia pe deschis si urca daca rotesti si tii cheia spre inchis, asa functioneaza modulul confort.

Cheia a ramas blocata rasucita? Sau sta dreapta si nu poti sa o scoti? 

Ma gandesc ca poti incerca sa sa dai cu WD-40 din abundenta pe langa cheie si sa incerci sa o misti.

Modificat de calinczy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

A ramas blocata in pozitia dreapta, am reusit pana la urma sa o rotesc fortat spre deschis si am scos-o dupa ce am dat cu WD-40, problema este ca doar aceasta cheie o am, am inchis masina pe partea cealalta, imi este frica sa mai incerc pe butucul in care s-a blocat. Sa fie stricat butucul? se poate remedia?

Multumesc pentru sfat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, butucul. Da-l jos si vezi ce piese s-au rupt in el. Se gasesc in kituri de reparatie

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 months later...

posibil   sa am defect acest switch  ,  dar  daca cumpar  si schimb tot mecanismul  nou unde este switch integrat    ,  butucul si cheile  se mai  potrivesc  ?   sau nu are legatura . 

 

@  pozitia geamului  trebuie  sus   , sau   jos lasat ? 

Modificat de crysxyz
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

nu au legatura - butucul este separat de yala.

pozitia geamului - un pic lasat jos, pana iti vin suruburile de la cleme, la gaurile de vizitare, de unde le slabesti, sa poti separa geamul de macara.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

mersi  mult de info   , ce cod are incuietoarea  , cu tot cu swich   ?   vreau sa  o cumpar cu  totul 

asta  ar  fi buna ?   http://www.ebay.de/itm/Turschloss-fur-VW-New-Beetle-Lupo-Seat-Arosa-Leon-Skoda-Vorne-Links-6X1837013H-/252178157877?hash=item3ab6fd5135:g:WcQAAOSwlV9WTuws

 

Modificat de crysxyz
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

ca piesa - acesta este - doar ca recomand sa o repari pe a ta... sau sa cumperi una originala - cele after market sunt foarte proaste.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

se potriveste - cat de bun este, vei afla....

Modificat de F l o r i n
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

mersi  ,  oricum intentionez  sa il  repar si pe cel de pe masina   .  ma intriga forma putin diferita dar calitatea  cred ca este  ok , vad ca este destul de bine vandut   ,

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

irelevant.... una noua originala este in jurul la 650 lei... deci, pana la 25 euro e cale lunga. E bine vanduta, deoarece este ieftina... acesta fiind criteriul selectionarii ei.... din pacate si buna ? greu de crezut. 

oricum, vezi in timp.

spor si sarbatori fericite !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!