Jump to content

Golf 6 - Probleme cu suporturile de motor


qazzer
 Share

Postare recomandată

Acum câteva luni de zile la mașina din semnătură am început să sesizez un scârtâit usor undeva în zona stânga-față în momentul în care schimbam treptele de viteza ceva mai rapid (într-o manieră ceva mai sportivă). Pe atunci bănuiam că am ceva problema premature cu ambreiajul (pe vremea aceea aveam cam 16 000km). Am fost la reprezentanță, iar baieții de acolo mi-au spus ca nu au reușit sa reproducă acel zgomot, și ca totul pare în regulă. Nici eu nu eram prea convins așa că am lăsat de la mine și am zis că o sa mă întorc daca o să se agraveze.

Între timp am mai facut ceva km (am aprox 20 000km), iar zomotul acela a inceput să se facă simțit mult mai des și în mult mai multe împrejurări

* la accelarările mai bruste în treptele 1 și 2 când motorul este mai subturat

* la trecerea peste denivelarile de reducere a vitezei

* la plecarea de pe loc cu motorul subturat și/sau din rampă

* câteodată chiar și la pornirea motorului

În principiu acest scârțâit apare de fiecare dată când motorul este bruscat. De aici am tras concluzia ca am ceva probleme legate de suporturile motorului, așa că am revenit la reprezentanță, le-am spus ce și cum si am precizat că de data asta vreau sa merg personal cu ei în teste pt a fi sigur că problema se repoduce.

Deși am reușit sa reproduc sunetul, tehnicianul Volkswagen cu care am fost în teste mi-a spus ca este un sunet "absolut normal" al suportului motor dreapta ce este hidraulic și că zgomotul se datorează miscării lichidului din interior. I-am specificat clar acestuia că am testat un golf V 1.4 75cp și că pe acestă zgomotul nu se reproduce nici cum. Răspunsul acestuia a fost " e alt motor, folosește un alt fel de suport". A ramas să mă întorc în altă zi să fac un test drive cu o masina de test de la reprezentantă, și sa ma conving ca zgomotul pe care il aud eu e cat se poate de normal.

Între timp am mai facut cateva cercetari si conform http://vwforum.vwfor...ost__p__1660061 acest suport CHIAR se foloseste pe golf V 1.4 75cp, dar în schimb pe nici o mașină pe care cei de la reprezentanță o au pt test drive.

De asemenea miscând cu putere de motor zgomotul îmi pare să vină de la suportul din partea stângă (de la cutia de viteze) sau de la cel din spate.

Întrebarea mea este câte dintre gofurile 6 de pe forum au această problemă (stiu de pe alt thread că pentru polo problema pare să fie destul de întâlnită) și ce îmi recomandați să fac pt a-m rezolva problema.

Menționez că mașina mai este încă pentru puțin timp în garanție și banuiesc că de aceea cei de lar reprezentanță nu vor sa recunoască defectul pentru a nu fi nevoiți sa îl înlocuiască pe garanție.

Vă mulțumesc pt răbdarea de a citi acest post cam lung.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Si eu am observat intr-o dimineata cu cateva zile in urma scartaitul respectiv, si am avut la fel ca si tine, senzatia ca vine de la ambreiaj/cutie de viteze. Mai tarziu in aceeasi zi, cand s-a mai incalzit afara, nu mai puteam reproduce scartaitul. Prin urmare mi-am spus ca probabil e de la vreo curea ceva, care dimineata din cauza condensului, scartaie. Voi fi ceva mai atent in urmatoarele zile si revin cu detalii.

Oare la 1.2TSI folosesc aceleasi suporturi de motor ?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Cam acelasi zgomot se aude si la mine de vreo 2 ani. Am fost la reprezentanta si m-au asigurat ca nu e nicio problema. Zgomotul se aude doar cand temperatura de afara e sub 10 grade. Nici nu stiu daca sa ma ingrijoreze sau nu acest zgomot. Poate cineva mai avizat ne da vreun sfat.

Eu cred ca e vreo bucsa din cauciuc care la temperaturi scazute se contracta si permite un joc al motorului.

Altfel, nu-mi explic de ce se aude doar cand e frig afara si nu se aude si cand sunt temperaturi ridicate.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@cozu

Din cate spunea colegul nostru GABIVVX aici cel putin suportul din partea dreapta nu are acelasi cod la 1.4 80cp si 1.2 TSI.

@manuta

La mine zgomotul se reproduce si la 30 grade C, in orice conditii in care motorul este bruscat (gravitatie - la trecrea peste bumpere, miscare motorului cu putere cu mana, sau accelerari bruste). Eu sunt sigur ca este vorba de unul dintre cele 3 suporturi ale motorului, dar nu stiu sigur care dintre ele si nu as vrea sa le schimb pe cheltuiala mea mai ales ca problema a aparul in perioada de garantie.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

Salut, in cazul meu s-a rezolvat problema. Nu era suportul de vina. Imi cer scuze daca sunt offtopic.

La mine zgomotul venea de la cablurile care ies din habitaclu si se duc spre motor. Aceste cabluri au un fel de suport de cauciuc fixat cu o clema metalica. Acea clema se slabise, iar la temperaturi joase suportul de cauciuc se racea si freca in clema respectiva. Solutia a fost extrem de simpla, trebuia stransa clema, operatie care se poate face cu mana.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Posibil sa fie tampoanele de la motor, la fel se aude si la mine, practic avem aceleasi motoare. Le-am schimbat in garantie, dar a reaparut. Apare cu precadere vara sau cand motorul este cald si e un cloncanit la gropi mai mari si in alte situatii de acest gen.

Cred ca e o deficienta constructiva vezi topicul de Polo.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

Salutare. Intradevar, problema s-a dovedit a nu fi de la tampoanele motorului, ci de la scutul de protectie al cablurilor de ambreiaj si comanda cutie de viteze. Problema am rezolvat-o de la inceputul lui Noiembrie (imi cer scuze ca nu am postat mai repede :icon_cheesygrin:), si de atunci acel zgomot a devenit istorie pt mine :icon_bounce:.

Multumesc tuturor pt raspunsuri. Drive safe! :Driver:

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 months later...
Sorin Grigoras

Intradevar,zbarnaitul de la picioare dreapta fata e de la conducte,unde trec prin intaritura aia de teava patrata,se baga burete cat mai mult sa stabilizeze tevile. Mai e un tacanit,carait metalic,care dupa simptome il mai acuza multi,in fata soferului undeva la motor,la pornire de pe loc,schimbari de trepte,accelerari din putin subturat...Eu l-am rezolvat singur,ca si pe celalalte-cum te uiti la motor,in spatele lui,jos,chiar pe mijloc,e o tabla ce acopera acolo ceva,asta e rostul ei,de protectie.E in forma de pisica de mare,are 2 aripioare laterale care ating cu marginile in alte componente si vibreaza la plecare,schimbari de trepte,etc.Se indoaie putin aripile laterale spre interior cca 3-4 mm si gata.La mine caraia ca naiba,un crrrr metalic destul de tare,1,2 secunde.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 weeks later...

la viteza mica si turatie mica aud si eu un zgomot cand accelerez. dupa ce am citit acesta discutie am verificat cablurile care ies din cabina si ajung la cutia de viteze. se pare ca si la mine clema e slabita. inca n-am facut nimic. m-ar ajuta niste poze de la cei care-au rezolvat. ar fi buna si o poza cu tabla in forma de pisica de mare...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 5 months later...

salut!

de cateva zile, am observat si eu ca se aude un zgomot in partea dreapta fata, scaun pasager, parca un trepidat de ceva metalic..

am observat ca daca las masina sa mearga din invertie inainte sa opresc la semafor sau daca e subturata, apare..

am fost la un service, au verificat pe sub masina tot, dar nu au gasit nimic, m au asigurat ca totul e ok, dar faptul ca zgomotul se aude rar, nu am putut se le arat exact cum se manifesta..

Am vazut ce a scris Sorin Grigoras, oare sa fie si la mine acelasi lucru? dar n am inteles exact care e teava aia patrata si ce conducte..

"Intr-adevar, zbarnaitul de la picioare dreapta fata e de la conducte,unde trec prin intaritura aia de teava patrata,se baga burete cat mai mult sa stabilizeze tevile"

Multumesc!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

rog stergeti postul precedent, am rezolvat problema azi..

aveam pe teava de evacuare de la webasto vreo 6-7 pietricele care erau tinute acolo de pamant uscat in capul ei.. si de fiecare data cand masina trepida sau treceam peste denivelari, se auzeau.., dupa ce am fost la 3 service uri si toti mi au zis ca am ceva la cap, ca masina arata si functioneaza impecabil pe sub, am facut si teste de amortizoare, capete de bara, tampoane , etc, un mecanic cu lanterna in mana a observat ca teava era infundata...

recunosc ca acum aprox 1 luna am mers pe un drum ce era in curs de asfaltare si se turnau straturi de pamant, pietris, si doar ce plouase..deci e clar de unde s a infundat.. dar la asta chiar nu ma asteptam..

ma bucur enorm ca am rezolvat problema.. , clar am ceva la cap..

ce era mai suparator ca atunci cand mergea la serivice nu mai avea aceasta manifestare.. si eu povestea de nebun.., ei testau si nimic...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 year later...

Salut,

 

Miscari de genul aceste al suportului sunt permise sau trebuie schimbat?

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu l-as schimba,cred ca este obosit rau daca se misca asa.Eu am pus lemforder si este ok.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dupa schimb poti misca cu mana motorul? Cat a costat suportul?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La mine nu se misca asa rau si tot l-am schimbat,am schimbat si suportul de sub motor cele 2 bucse. Dupa moontaj nu am mai putut sal misc cu mina.Cost 245 ron suport cutie si 156ron cele 2 bucse.Este vorba de O2

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 5 years later...

Are cineva procedura de reglare a tamponului motor? Golf 6 1.4 tsi.

EngineMount2-vi.jpg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!