Jump to content

Caracteristici Timbrale Ale Difuzoarelor


fuscobal
 Share

Postare recomandată

Sper ca acest topic sa va ajute la achizitionarea difuzoarelor in functie de preferintele voastre muzicale. Caracteristicile timbrale ale difuzoarelor dau amprenta finala sunetului dar aceasta depinde si de restul componentelor. Dupa mine, intr-un sistem ordinea importantei este :

1) Head Unit (inclusiv procesor, DAC acolo unde este cazul)

2) Difuzoare

3) Antifonarea habitaclului (inclusiv inele MDF, fete de usi refacute...)

4) Amplificator

5) Cabluri

Caracteristici timbrale ale difuzoarelor conform perceptiei mele subiective(majoritatea ascultate pe mai multe sisteme complet diferite):

1) Focal > Mid-bass de exceptie in gama Utopia si foarte bun in gamele entry si medii, este destul de rezolutiv si coboara foarte bine in frecventa. Bass-ul este ceva mai plin. Tweetere foarte transparente si neutre dar sibilante. Personal prefer mid-bass-ul din seria veche de Utopia si tweeterul de beryllium din noua serie. Din pacate chiar acum am in test pe masina tweeterul Utopia Be si nu este nici el lipsit de defecte. Plusurile ar fi rezolutie, transparenta si tranzienti aproape de perfectiune, lipsa oricarei nevoi de egalizare in partea de sus dar in acelasi timp sibilanta destul de pronuntata, chiar deranjanta pe anumite pasaje, sunet oarecum zgrumturos si "subtire" precum si lipsa spatialitatii.

2) DLS > Mid-bass foarte dinamic si rezolutiv, in special la iridium si UR, nu coboara prea bine in frecventa si trebuie ajutat de un subwoofer care sa accepte un punct de taiere mai inalt. Basul este mai plesnit (snappy). Tweetere calde si foarte fine, cu rezolutie medie(personal prefer UR in fata lui Ir dar mai ales a lui Nobelium iar impresia mea se pare ca este confirmata si de campionul european Per Soder care le are pe masina). Toate tweeterele DLS nu au sibilanta aproape deloc dar sunt foarte directive si creeaza probleme de scena la pozitionarea in ax (probabil transparenta ceva mai slaba si transient noise). In partea de sus a spectrului este nevoie de egalizare pentru ca tweeterul sa fie liniar pana la 20KHz. Tweeterul este foarte iertator cu inregistrarile proaste si are o performanta de exceptie pentru pretul platit. Din experientele mele singurele egalizoare care reusesc sa aduca "sparkle" fara a pierde din transparenta si a digitaliza sunetul se gasesc pe Clarion DRZ-9255, Alpine F1 si Pioneer P9/P90. Media (UR 2.5" si Ir 3") are un sunet foarte dinamic, ceea ce e normal, difuzorul fiind de tip dome. Limitarile fata de mediile cu con apar la frecventa de taiere (vocile masculine nu prea au corp) si la dispersie care creeaza probleme in cazul pozitionarii in bord prin reflexie cu parbrizul.

3) Hertz > Mid-bass similar cu DLS in gama Mille dar cu un sunet ceva mai cuminte si destul de neutru. Impresia mea este ca atat Hertz cat si DLS au fost gandite pentru incinte de litraj mic. Tweeter neutru si cuminte cu un sunet prea "mort" pentru gustul meu. Tweeterul Mille are spatialitate mediocra si detaliu similar cu DLS. Media-tweeter ribbon de la Hertz are detaliu foarte bun, caracteristic acestui tip de difuzor dar nu mi se pare tocmai neutra. Pe anumite pasaje muzicale mi-a placut fluiditatea ei si spatialitatea.

4) Brax/Helix > Unul dintre cei mai dinamici mid-basi intalniti de mine pana acum (seria de varf Brax Graphic Pro). Coboara mai bine in frecventa decat DLS si Hertz dar nu chiar ca Focal (seria veche). Tweeterul este aproape la fel de detaliat ca Utopia Be si are un sunet ceva mai rece. Nu necesita nici el egalizare iar la sibilanta sta mai bine decat Utopia dar sub DLS UR/Ir. Spatialitatea este din nou mai buna decat Utopia Be iar transparenta similara cu acesta.

5) Genesis/Scan-Speak revelator/Alpine f1 > folosesc aceleasi punct intrucat atat Genesis cat si Alpine F1 sunt la origine Scan-Speak Revelator si au sunetul foarte similar. Mid-bass exceptional ce coboara la fel de bine ca Focal si are acelasi sunet plin, este rezolutiv si are un sunet usor intunecat. Mediile Scan-Speak (12M si 15M) sunt la fel de reusite, au acealasi timbru intunecat, coboara impresionant pentru diametrul lor si au rezolutie apropiata de difuzoarele cu dom. Pozitionarea lor in bord creeaza scena si focusul excelent. Tweeterele au acelasi detaliu ca Focal Be dar au si corp, spatialitate si pastreaza acea caracteristica timbrala mai intunecata ce da impresia unei profunzimi de scena mai mari.

6) Seas excel > Mid-bass foarte rezolutiv si dinamic, similar Brax dar nu atat de rece ca acesta. Coboara in frecventa mai bine decat DLS si Hertz dar sub Brax, Scan-Speak sau Focal. Tweeterele Seas au un timbru usor cald dar foarte aproape de neutru. Detaliu de la bun la exceptional (depinde de tweeter pentru ca au foarte multe). Experientele mele relativ la marca Seas sunt ceva mai reduse asa incat nu pot face un rview mai detaliat.

7) Pioneer ODR > Probabil cea mai scumpa serie de difuzoare auto din lume. Mid-bass foarte fitos care pe unele piese suna bine iar pe altele prost (posibil ca sistemele ascultate de mine sa nu fi fost tocmai bine reglate intrucat campionul european la expert unlimited si best of sound de anul acesta avea seria ODR pe masina). Dinamica si rezolutie buna. Tweeterul foarte bun, cu acelasi detaliu ca Focal Be, Brax sau Scan-Speak rev daca nu chiar mai bine. Spatialitate destul de buna dar si ceva sibilanta.

Preferintele mele personale merg catre :

Mid-bass > Focal Utopia (seria veche), Brax Graphic, Scan-Speak revelator/Peerless

Medie > Scan-Speak revelator

Tweeter > Scan-Speak revelator, Pioneer ODR

Subwoofer > JL Audio W6&7, Phase Aliante, Peerless/Scan-Speak rev

In privinta spatialitatii nu am dat nici unui tweeter calificativ excelent din cauza faptului ca niciunul nu se apropie de anumite tweetere de casa (probabil nici nu se va intampla vreodata). Urmeaza in curand un experiment in care voi testa tweeterul de pe boxele din casa (Scan-Speak revelator 9900) in masina pentru a vedea ce se intampla !

PS : Alegerea difuzoarelor depinde si de tipul de muzica ascultat si este pur subiectiva. Topicul asta ar trebui sa fie pur orientativ si sa indrume la achizitionarea anumitor difuzoare numai in lipsa posibilitatii de ascultare prealabila. Daca aveti posibilitatea de asculta cu urechile voastre insa nu ezitati. Un test auditiv face mai mult decat 1000 de vorbe spuse aici !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

Salut!

In principiu am optat pt astea: http://www.be-loud.ro/produse/Difuzoare_au.../Dieci_DSK_165/

raport calitate/pret bun zic eu, subiectiv fiind dupa ce am ascultat pe un astracu usile antifonate. bineinteles nu vorbesc despre ceva profesional, ci despre o ajustare semnificativa a partii de sunet (antifonare+boxe) cu un buget relativ mic.

Dupa cum te intrebam si in celalalt topic, unde gasesc inele MFD, si daca poti sa-mi spui de asemenea si ce dimensiune imi este buna.. (golf V - nu am demontat vreo usa pana acum..)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Din nou trebuie sa mentionez ca inelele MDF nu au nici o legatura cu caracteristicile timbrale ale difuzoarelor. Inelele astea se fac pe loc in functie de masina si difuzor, nu exista unele standard. Daca ai cumparat difuzoarele deja inelele vor avea diametrul interior egal cu cel al gaurii de montare a difuzorului ( pe care o ai in cartea difuzoarelor) si "carnea" minimul necesar pentru sustinerea difuzorului si introducerea suruburilor fara a crapa. Destul de LOGIC, nu ? In unele cazuri totusi e posibil ca inelul sa aiba anumite tesituri in planul lui sau in plan perpendicular in functie de ce se gaseste pe marginea gaurii de pe tabla portierei !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 year later...

As vrea sa cumpar amplificatorul si subwooferul mai intai si dupa aceea boxele. Are ceva? As vrea un sfat pt un amplificator bun si subwooferul, ma intereseaza idea de bass infundat, dar si clar...buget destul de generos

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

As vrea sa cumpar amplificatorul si subwooferul mai intai si dupa aceea boxele. Are ceva? As vrea un sfat pt un amplificator bun si subwooferul, ma intereseaza idea de bass infundat, dar si clar...buget destul de generos

Daca ai un buget destul de generos, atunci trebuie sa te gandesti si la un amplificator pe 2/4 canale pentru boxele din usi.

Iti pot recomanda eu Helix SPXL 12 ( subwoofer 1500 W RMS) + Helix SPXL 1000 competition ( amplificator - 1750 W RMS )

Oricum, aici nu este locul de astfel de discutii, cel mai bine deschizi un thread nou in cadrul acestei sectiuni. :biggrin:

Modificat de animalutz
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Copii, ati gresit putin topicul. Aici nu se discuta achizitii personale ci caracteristici timbrale ale difuzoarelor. In alta ordine de idei, bass infundat e la capatul opus al unui sunet clar deci nu le poti avea pe amandoua in acelasi timp ! "Buget destul de generos" nu ma ajuta cu nimic. Sculele se cumpara cu o suma fixa de bani, deci...cat inseamna generos intrucat generozitatea e diferita de la om la om !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Va rog sa ramaneti on-topic, posturile care nu sunt la subiect se vor sterge.

Multumesc pentru intelegere.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

fuscobal, mai ai de adaugat o firma la tine in lista. Povesteste-le si despre Micro-Precision. Mai ales despre Z-Studio. :D

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 year later...

Vad ca topicul e un pic mai vechiut, dar postul lui fuscobal e unul foarte interesant. Mi-am tunat ca sa zic asa, si eu golf-ul de curand cu un sistem audio nou, ala de fabrica era oribil, dar rezultatele nu ma prea multumesc, cel putin pe fata. Am antifonat portiere cu Folie Dymanite 2 straturi, un pic de brax pe plastic si inel adaptor de mdf la difuzoare. Nu vibreaza nimic, sunetul e clar, dar boxele par un pic cam mici pentru portierele de pe fata, basul fiind insuficient reprezentat. :scratch: Ca componente am folosit head unit un DVD de la Pioneer AVH 2300 http://www.be-loud.r...er/AVH-2300DVD/, un amplificator pe patru canale http://www.be-loud.r...locity_VA_4100/, difuzoare fata DLS 16.5 http://www.be-loud.r.../Ultimate_UR6i/ si spate tot DLS http://www.be-loud.r...Reference_MS6A/.

Sunetul nu este rau, dar basii pe fata sunt un pic cam slab reprezentati. Nu stiu cum sa completez sistemul, poate prin inlocuire difuzoarelor fata cu altele mai mari de 20 (oferta este destul de limitata la sistemele de 20), sau prin montarea unui subwoofer, eventual unul activ in habitaclu care sa compenseze bass-ul deficitar de la difuzoarele fata.

Modificat de rockitos
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 weeks later...

Mai degraba postai la ''Tratamente acustice eficiente pentru portiere'', problema ta neavand nici o legatura cu caracteristicile timbrale ale difuzoarelor. E foarte frecvent ce ai patit tu din pacate. Potrivirea difuzoarelor de mid-bass cu incinta portierei este loterie de obicei dar in cazul masinii tale (presupun ca este Golf 5 din semnatura) am descris pe undeva pe aici problema > difuzoarele sunt pozitionate in partea din spate a portierei si sunt colineare cu urechea, ele fiind astfel mai mereu in antifaza. Am incercat eu in portiera de Golf 5 acum vreo 4-5 ani cele mai scumpe difuzoare de mid-bass de pe planeta si niciunul nu suna bine. De-abia dupa ce am mutat locatia mid-bass-ului in fata si am rigidizat panoul de usa foarte bine am obtinut rezultate !

post-73-0-43240000-1319864472_thumb.jpg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 4 years later...

Actualizez putin topicul cu nr.8 care pe vremea aceea era la inceput si nu-mi era cunoscut :

8) Micro-Precision Z si Z-studio > de departe cei mai dinamici si transparenti mid-basi auziti de mine pana acum. Mediile urmeaza aceeasi linie, cu transparenta suprema si dinamici explozive. Din pacate, tweeterele lor, desi la fel de detaliate, pentru mine sunt foarte metalice si deranjante, lipsindu-le muzicalitatea altora. Pentru cei cu bugete la nivelul pretului intregii masini, difuzoarele de medie si mid-bass sunt greu de batut de orice de pe planeta pamant !

In acest moment, daca as merge din nou la un campionat european de SQ as incerca asa

- Subwoofer > Brax Matrix. Un subwoofer mai rapid decat orice JL Audio si foarte muzical in acelasi timp. La mica distanta urmeaza Micro-Precision Z care are microdinamica putin mai buna dar pierde la impact fata de Brax

- Mid-Bass > Micro-Precision Z sau Z-studio (2 bucati/portiera)

- Medii > Micro-Precision Z sau Z-studio urmat imediat de Scan-Speak revelator 12M

- Tweetere > Scan-Speak Revelator

Exista multe alte variante foarte scumpe, neauzite de mine de la Accuton, Seas, Fostex...

 

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!