Jump to content

Turbina "fluiera"


catabeg
 Share

Postare recomandată

Salut.

Stiu ca s-a mai discutat despre turbine, dar nu m-am lamurit in cazul meu. Am G4 12-2001 (model 2002) TDI 90cp ALH 180.000km, adusa de mine recent din Germania, sper ca reali. Suieratul de care spun e foarte pronuntat si l-am auzit din prima zi. Il aud chiar si la relanti, pe loc, mai ales cu geamul coborat, chiar daca abia am pornit motorul. Cand accelerez, in gol, creste in intensitate si frecventa, pana aproape dispare pe la 3000 de ture. In mers se aude mai ales cand ii dau talpa, dar si la acceleratii mici o aud. Dupa ce-i dau kick, imediat ce-i eliberez acceleratia sa schimb viteza, se aude un altfel de suierat, parca s-ar deschide vreo supapa de presiune (sau s-ar desumfla rapid un balon). E foarte ciudat si sunt cam ingrijorat ca e cam pe butuci turbina. Cumnatul meu are acelasi motor din apr. 2002, luata din tara, 40.000 km reali la bord de Romania, si la el nu se aude mai deloc, desi masina e mai ponosita in rest (deh, drumuri romanesti). Dati-mi va rog frumos un sfat. Am mai intrebat pe cate un prieten mai priceput si mi-au zis sa-mi vad de treaba ca n-are nici pe naiba, dar parca nu-s chiar linistit. Am mai auzit odata fluieratul asta pronuntat pe strada, tot la un Golf4. Multumesc anticipat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Baieti, nici o idee? Eu aud turbina mai ales sub 2000 de ture si dispare sunetul peste 2000-3000. E grav? Dati-va si voi cu presupusul. Multumesc

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

dupa luni cand sunt mai liber poate ne putem intalni daca esti din Bucuresti (nu ai scris in profil asta!!) sa ascult si eu si sa ne uitam la tubulatura post-turbo. La mine unde dupa turbina nu e nici catalizator nici cele 2 tobe ci doar teava pana la fundu' masinii se aude turbina la ralanti. Dar nu cred ca acelasi lucru si la tine. Suieratul scurt cand schimbi viteza suna ca un pop-off valve. Daca ai masina recent si nu stii sigur istoria ei poti lua in calcul cateva chestiuni:

* Un furtun de presiune fisurat

* o valva pop-off instalata de fostul proprietar (daca da e o tampenie inutila dpdv practic)

* un fluier pe evacuare (exista asemenea accesorii)

* un lagar pe duca al turbinei

Pana nu apucam sa ne "uitam" la ea nu pot sa iti zic nimic clar. Vezi ca sunt putine service-uri care stiu ce e aceea o turbina, cum se comporta samd.. Majoritatea sunt paraleli.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Multumesc, baieti.

Necazul e ca sunt din Suceava. Nu ma las pe mana meseriasilor, mi-o fac cu mana mea. Oricum, e bine ca am niste indicii, tot e mai bine decat nimic. Maine daca e vreme frumoasa, desfac turbina. Sunt aproape sigur ca e de la ea. Macar vad in ce stare e, si o si curat de funingine, daca e cazul. Si verific si furtunurile. Nu cred ca sunt valve puse aiurea, proprietarul era o firma, si nu cred eu sa le fi ars lor de asa ceva. Deocamdata turbina isi face treaba, si nu vreau s-o ucid dintr-o prostie.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sa ai grija la conductele de tur si retur de ulei sa nu le strici si asteapta la o munca titanica cu suruburile de prindere care de obicei devin exterm de intepenite. Sa ai degripant, poate si ceva de dat calduri daca stii la ce ma refer..

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Multumesc, Andrei. Cu degripantul e OK, e pregatit, dar p-aia cu caldurile n-o stiam. E feonul ala cu care desfac electronistii componentele? Ajuta la ceva? Te rog, lamureste-ma putin. Merci. Azi e vreme proasta, asa ca mai am vreme sa studiez putin problema.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Omule, nu te apuca sa desfaci turbina degeaba... Sueratul pe care il auzi la relanti e normal pentru ca turbina e in sarcina tot timpul tin cate stiu eu la GARRETT. Fa un log mai intai cu VAG-COMu!

Modificat de tdi_man
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La mine fluiera turbina la relantii de cand e masina la mine,adica 60.000km si pana acum nu sa intamplat nimic si pot sa spun ca am mai tras de masina (200km/h) si atat motorul cat si turbina merge brici.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Multumesc, baieti.

Necazul e ca sunt din Suceava. Nu ma las pe mana meseriasilor, mi-o fac cu mana mea. Oricum, e bine ca am niste indicii, tot e mai bine decat nimic. Maine daca e vreme frumoasa, desfac turbina. Sunt aproape sigur ca e de la ea. Macar vad in ce stare e, si o si curat de funingine, daca e cazul. Si verific si furtunurile. Nu cred ca sunt valve puse aiurea, proprietarul era o firma, si nu cred eu sa le fi ars lor de asa ceva. Deocamdata turbina isi face treaba, si nu vreau s-o ucid dintr-o prostie.

<{POST_SNAPBACK}>

Eu zic ca nu prea are rost sa o dai acuma jos. Daca iti merge OK masina, trage f bine, nu ai limp moduri pe ea, nu cred ca e necesar sa o dai jos. Doar pt suierat?! Asta nici nu e rau, bine ca, nu trebuie sa suriere f f tare. Poate ar trebuie sa te uiti si la cureaua de la alternator sau ceva ... inainte sa suspectezi turbo-ul de suierat pronuntat.

Eventual, incearca sa faci si niste loguri pe turbo, sa vezi cum stai si mai apoi te apuci de mecanica :wub:

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Fluieratul la relanti e normal, din moment ce turbina functioneaza tot timpul. Ar trebui sa te ingrijorezi numai daca devine FOARTE puternic, mai ales in sarcina - asta ar putea sa indice ca turbina are o problema. Partea cu "gemutul" la iesirea din sarcina apare si la mine, si suspectez un lagar sau un rulment pe duca.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

M-am hotarat. Ma apuc de o interfata VAG-COM. Pana la coada, nu strica la casa omului. :(

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu de 1 an si 4 luni de cand am masina aud suieratul turbinei de la relanti pana la ~2500 rpm, dupa care frecventa sunetului creste atat de mult incat nu mai este perceput de urechea umana (parerea mea). In acest interval de timp am parcurs ~34.000 km si totul este ok, masina trage foarte bine si ajunge foarte repede la vmax (~195 km/h).

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu de 1 an si 4 luni de cand am masina aud suieratul turbinei de la relanti pana la ~2500 rpm, dupa care frecventa sunetului creste atat de mult incat nu mai este perceput de urechea umana (parerea mea). In acest interval de timp am parcurs ~34.000 km si totul este ok, masina trage foarte bine si ajunge foarte repede la vmax (~195 km/h).

<{POST_SNAPBACK}>

Incepe sa-mi vina inima la loc :(

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 1 month later...

Masina din semnatura are doar 15000 km si de ceva vreme, de pe la 7-8000 incoace, cand e motorul rece, se aude un suierat mai gros decat suieratul subtire al turbinei. Sunt sigur ca e tot turbina, pentru ca sunetul fluctueaza dupa turatie, si daca merg usor, in viteza a 2-a, pe la 1500 rpm sa zicem, si ma joc usor cu piciorul pe acceleratie, in sus si in jos, fara a influenta prea mult turatia, respectiv zgomotul de fond al motorului, se aude totusi destul de clar variatia in suieratul acela gros. E ca un fel de vaiet, cu cateva octave mai jos decat suieratul ascutit, normal, al turbinei. E normal sa faca asa ? Daca da, de ce nu facea asa si la inceput ?

Acum, de cand mi-au bagat aia la revizie ulei mult peste limita maxima, parca face asa si cand e cald motorul. Motorul trage bine. Eu merg ca la carte, cu turatii pana in 2500 cat e rece, apoi pana si peste 3000 cand e cald si am loc. I-am dat si 4500 rpm la un demaraj nervos, deci turbina ar trebui sa fie bec.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Acum, de cand mi-au bagat aia la revizie ulei mult peste limita maxima

Ai scos uleiul in exces? Risti sa strici catalizatorul

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Uleiul in exces se poate extrage pe la joja cu ajutorul unei seringi cat mai mare si cam 80 cm de furtun subtire (transparent ar fi perfect)....asta dc. nu doresti sa te duci la service.

Uleiul schimbat a fost absorbit (pe la joja) sau scurs?

Nu cred ca are legatura zgomotul turbinei cu faptul ca ai exces de ulei (prin exces intelegandu-se 100-200 g de ulei peste max.)..cum nu cred nici ca este vreo problema la turbina la 7-8000 km,avand in vedere si exploatarea corecta a motorului.

Remarca lui Ice_2k este corecta....ai grija la catalizator.. :blink:

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Acum si cu catalizatorul nu e chiar asa usor de stricat. Iar pentru cei care au foarte mare grija de el (cum sunt eu de exemplu), dati-l jos de pe masina si puneti-l intr-o punga de plastic sigilata si astfel nu se mai uzeaza. :blink:

Acum serios (desi chiar asta am facut ^^^ eu), lucrurile au o toleranta si nu se strica asa usor. Cativa mm peste maxim nu vor omori pe nimeni iar legat de intrebarea de ce mecanicii nu pun ca la carte eu cred ca pentru ca anticipeaza consumul de ulei si pun mai mult pentru a intarzia momentul cand nivelul scade sub hasura.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

MI-au scos ei uleiul a doua zi dupa revizie. Dar se pare ca tot e mult, adica e tot peste zona maxima, asa cum scrie in carte. Am sa scot eu pe la joja, cu seringa. Mai bine sa fie in zona marcata, chiar si pe la mijloc, decat sa fie mai mult. Daca scade, mai completez. Lor nu li se pare asta o problema. Spunea unul ca nu-i nimic, ca oricum se consuma.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Exact ce-ti spuneam: ei prevedeau consumul. Sincer sa fiu daca la a mea are 1-2 mm peste maxim nu voi lua nici o masura corectiva. De la 3mm in sus imi pun problema scosului.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 weeks later...

salut. am si eu o problema oarecum asemenatoare. se aude un suierat (oarecum subtire, diferit de zgomotul turbinei, cred) in momentul in care las ambreiajul si si scot din viteza ca sa schimb. acelasi zgomot se aude uneori si la acceleare (mai putin pronumtat insa). vreo idee? 10x

Modificat de silcos
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Imi spun si eu parerea de neprofesionist , mi-e greu sa cred ca orice zgomot in afara de "rontzaitul" specific motoarelor TDI poate fi catalogat ca si NORMAL

Ca nu e ceva grav inteleg dar in mod sigur nici normal nu e ,indiferent ca e suierat ,zdranganit, fasait..etc

Evident ca la piesa respectiva s-a acumulat o uzura care atunci cand exista disponibilitate (de cele mai multe ori financiara) trebuie investigata

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

1. @MIGUEL: O turbina (mai ales VNT) va suiera la ralanti. La mine sa vezi cum se aude; desi e non-VNT dar n-am restrictii pe evacuare.

2. @Catebeq: Prin cald-uri ma refer la dispozitiv de sudura cu flacara oxiacetilenica. D'ala cu carbid si apa si oxigen in alta butelie. Se practica (unde se poate) incalzirea zonei cu flacara si apoi incercarea desfacerii unui surub intepenit. In combinatie cu ciocanitul (ajuta la detensionare) si aplicare degripant (de ex. lichid de frana - dar nu numai)

Sfatul meu: Nu te complica cu datul jos al turbinei. Pentru un ne-specialist va lua o zi doua de munca dimineata-seara.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@andREI

M-am bazat pe faptul ca, din cate am inteles, masina cumnatului cu acelasi motor si probabil aceeasi turbina nu a invatat inca sa "fluiere" :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@andREI: Multumesc, dar am renuntat la demontat. Am 10.000 de km facuti cu masina, si merge de rupe. Fluieratul nici nu s-a agravat nici nu s-a diminuat. Am capatat convingerea ca n-are nici pe naiba. Cu flacara oxiacetilenica nu m-as baga pe langa Golfuletul meu nici mort. Am instalatia acasa, dar mai bine nu.

@MIGUEL: Probabil ca la turatia la care se invarte turbina, chiar si un micron diferenta in ceea ce priveste cotele pieselor poate duce la diverse fluieraturi la diverse turatii. Ma gandesc ca nici nemtii n-or fi innebunit de-acum sa sorteze piesele componente la micron, numai ca sa fluiere toate turbinele la fel. Plus ca daca se mai depune niscaiva funingine, se strica socoteala. Poate d-aia nu fluiera alte masini.

Iar daca o fi sa crape, cred ca am mai multe sanse s-o paradesc eu cumva, daca m-apuc sa umblu la ea.

BTW, de cand am postat prima data, am facut si interfata VAG, si-am si testat-o. Masina e OK peste tot, fara probleme.

Modificat de catabeg
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Fluieratul este generat de faptul ca turbina freaca pe galerie (adimise sau/si evacuare)!

Turbina are un grad mare de uzura ! Daca vrei sa o salvezi OPRESTE-TE!

Se poate reconditiona !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!