Jump to content

Al 4-lea VW. Revenirea la Variant


LUFY

Postare recomandată

De ce nu modifici din diagnoza sa nu mai mearga Start-stop deloc? Eu am schimbat valoarea voltage-ului sub care nu merge start stop la 12,3V (mai mult decat are fizic bateria) de la 8V cat era setat si am scapat de-o grija. Oricum eu avand automata murea motorul in cele mai dubioase conditii (la un cedeaza daca masina statea pentru o secunda se oprea). 

Link către comentariu

Modulul de memorie pt SS l-am comandat de aici:

 

https://www.aliexpress.com/item/1005004647538895.html

 

L-am descoperit, ca multe alte retrofit-uri, pe canalul lui Mr Fix de pe youtube:

 

 

Asa cum am precizat in postarea de mai sus, SS-ul la mine e dezactivat cu testerul. Problema e ca daca nu apas butonul de SS, imi apare acel A taiat in coltul din dreapta sus al display-ului dintre ceasuri. Adica cumva masina tot arata ea ca SS nu este disponibil.

Si uite asa, m-am obisnuit sa apas butonul de SS de fiecare data, ca ma dispera A-ul ala taiat sa il tot vad acolo. Si fiind obisnuit de la Golf-ul 6, unde tot asa tot butonam SS-ul la fiecare pornire, cumva nu m-a deranjat obisnuinta asta a mea.

 

Dar acuma ca am gasit acest modul, o sa renunt la a mai uza butonul de SS, care in bataia Soarelui deja are acel usor luciu de uzura, ceea ce din nou, imi displace. 

 

 

 

Link către comentariu

@adrian_mm89 de unde mai exact ai dezactivat/facut modificarea asta? Am un OBD11 si as vrea sa fac la fel. Eu de fiecare data cand pornesc motorul primul lucru apas pe butonul ala de dezactivare S&S. Am vazut si eu la MrFix cablul ala, il am in cos la AliExpress, dar nu as vrea sa dau bordul jos (la Touran e pozitionat altfel butonul). Daca pot modifica din OBD11 as modifica de acolo si am scapat de S&S. Merci!

Link către comentariu

Iti pot spune din VAG-COM, dar din ce stiu este la fel si pe OBD11 (l-am butonat un pic si pare-se ca ii la fel pe partea de module): Select control module - 19 CAN Gateway - Adaptation 10 -  Din drop down list: IDE08348 - Start/Stop voltage limit : la new value pui 12,2V. O sa stea in bord non-stop A-ul taiat dar nu mai ai SS activ. Daca vrei sa faci inpoi pui valoarea initiala de acolo si aia e.

Vezi pe youtube: "How to switch off start/stop VW/AUDI with VCDS"

Link către comentariu

Dar A-ul ala taiat oricum sta non-stop in bord si daca apesi pe butonul fizic de dezactivare S&S, nu? Asa ca nu e nici o diferenta la afisare; doar ca nu se mai apasa butonul ala dupa fiecare pornire motor.

Link către comentariu

Daca dezactivezi SS-ul din buton, iti apare mesajul acela scris cum ca "SS has been deactivated" si pe urma nu mai ai nici un A taiat.

 

Faza cu A-ul taiat apare atunci cand ai dezactivat SS-ul cu testerul, adica ai setat acel undervoltage si ce mai e de facut si atunci practic masina te tot anunta ca SS-ul nu e pregatit/nu e functional. Pt ca si SS-ul asta daca vrei sa il folosesti, incepe sa isi faca treaba de la anumiti parametri atinsi in sus, de genul: timp de functionare de la pornire, nivelul de incarcare al bateriei, ce consumatori ai pe masina, temperatura exterioara etc etc.

 

In alta ordine de idei, in link-ul de mai jos puteti gasi in functie de masina toate procedurile ce se pot face cu testerul, in mod manual. Functioneaza si cu Vag-Com si cu OBD11 daca nu aveti sau nu doriti sa va consumati din credite.

 

http://ilovecarmods.com

 

 

Modificat de LUFY
Link către comentariu
  • 3 weeks later...

In mod surprinzator, a venit foarte repede dispozitivul care retine pozitia butonului de SS. L-am montat in 2 minute si este perfect :)

In poza de mai jos se poate vedea cum arata "sarma" care isi face treaba.

 

In alta ordine de idei, o mica surpriza. Stiam ca la un moment dat ajung si eu sa dau de aceasta problema, deoarece vorbim din nou de o situatie comuna la Golf-urile 7, respectiv desprinderea sticlei oglinzii din partea dreapta. 

Am fost un pic norocos, pentru ca am observat problema in urma spalarii masinii si in clipa in care am sters oglinda, sticla a inceput sa danseze usor in carpa (in cazul altora, sticla cam zboara in timpul mersului si te cam alegi cu niste zgarieturi foarte faine pe toata laterala dreapta).

Am dat jos oglinda cu grija, am pus niste scotch de jur imprejur si macar am mai folosit-o pana a venit oglinda noua. Nu de altceva, dar a durat 10 zile sa vina cea noua, pentru ca se pare ca este mare penurie de asemenea oglinzi. 

Deci aviz celor care mai patesc si raman cu sticla de la oglinda intacta: pastrati-o pe cea dezlipita, legati-o cumva de suport si macar o mai folositi, pentru ca de pe o zi pe alta nu gasiti in prezent.

 

 

rsz_20230302_131421.jpg

Link către comentariu

Ai cautat sticla "pe original"? Ca "de aialalta" se gaseste la orice colt de strada - eu am gasit de acum-pe-acum o sticla noua la vreo 60 de lei (parca - acum 2-3 luni). Golf 7.5 (dar sticla/oglinzile sunt la fel).

Link către comentariu

Da, am achizitionat pe original. Asta dupa ce de pe mai multe site-uri de piese auto (ma refer la 3 dintre cele mai mari din piata) mi-au fost anulate comenzile pe motiv ca nu pot aduce de la furnizori nici macar aftermarket. Mai bine zis nu mi-au putut oferi un termen concret privind disponibilitatea piesei. Un singur site mi-a transmis ca ar putea sa imi aduca Alkar, cam in 7-8 zile. Si daca tot am pus in balanta aceasta perioada de asteptare, fie pt piesa aftermarket, fie pt piesa originala, am zis ca iau oglinda originala, ca nu e un capat de lume la capitolul cost.

Acuma poate asa o fi strict in perioada asta, fix pe elementul asta, cine stie.

Link către comentariu

Modelul acesta de cablaj este pt modele VAG aferente platformei MQB. Pentru generatia mai veche sunt de gasit asemenea cablaje, insa difera bine-nteles mufele de conectare. 

De gasit, sigur sunt de gasit, pentru ca tin minte cand am cautat eu pt mine, imi apareau la sugestii de alte produse si asemenea cablaje pentru Passat B7, Golf 6 si restul modelelor VAG din acele vremuri. 

Link către comentariu
  • 4 weeks later...

De ceva timp am tot urmarit un mic cadou, de suflet as zice, un fel de "Biblie" :) Intr-un final am reusit sa o comand si a ajuns in posesia mea. 320 de pagini de poveste, istorie, imagini, detalii si pasiune pentru Golf. :)

 

 

rsz_220230330_182846.jpg

Link către comentariu
  • 3 months later...

Si a venit si ziua cea mare si "mult asteptata" in care a venit randul distributiei si a pompei de apa. Daca in perioada mai rece din lunile trecute, dimineata deja chitaia masina, treaba asta s-a tot accentuat si deja si acuma, ca e cald afara, la prima pornire aveam "soareci". 

Stiam prea bine oricum ca urmeaza, era in plan, pentru linistea piticilor mei. Ca daca "asa e" motoarele astea mai noi de VAG, ce sa si faci. 

Capacu de la vibroken zamuia oricum si ala de ceva timp, asa ca, rezolvat tot la masina + ceva extra, ca sa imi iau gandul.

 

Mai exact: distributie, pompa apa, curea accesorii, curea pompa de ulei, semering vibroken, antigel fresh + placute frana fata - spate si lichidul de frana. 

 

Deci am pace pentru o perioada de timp pe partea asta. Cel putin cat iau in calcul sa mai tin masina, stau impacat.

 

Oricum, spre toamna deja s-a innoit lista de bifat, pt ca s-au observat niste scurgeri la amortizorul stanga fata. Asa ca, urmeaza 2 amortizoare cu tot ce tine de ele. Si daca tot o sa se lucreze prin zona respectiva, o sa vina si bratele alea mari inferioare, cu faimoasele bucse scartaitoare. Ca "asa e" ele, VAG-urile astea mirifice de pe platforma minune MQB.

 

Modificat de LUFY
Link către comentariu
  • 1 month later...

Un mic eveniment nefericit zilele trecute. Mai exact in parcarea blocului un vecin intors din tari mai calde, probabil a uitat cum e cu zona in cauza si facand el ceva manevre, s-a proptit cu carligul in bara mea spate, fix intre 2 senzori de parcare (noroc as zice eu, ca macar au scapat astia).

In mod ciudat/bizar, bara nu a patit nimic, nu s-a deformat, nu a crapat plasticul, in schimb mai sus de zona lovita vopseaua a pleznit si s-a facut ca o panza de paianjen. 

 

Macar omul a fost corect (probabil traiul in vest a fost benefic pt el atatia ani, incat sa nu uite de bunul simt), a anuntat repede pe grupul de Whatsapp "za happening" si mi-a decartat o suma frumusica sa pot rezolva problema. Cu atat mai mult ca pe dincolo lucreaza fix intr-un service auto si stie ce scoruri sunt la vopsit elemente de caroserie.

 

Si pentru ca m-am gandit sa nu risc si sa nu iasa culoarea ok (mi se pare cam pretentioasa nuanta asta semi-mata Urano Grau de pe masina), am luat calea dealerului local Skoda pentru a revopsi bara spate.

 

Dupa 2 zile, am preluat masina, totul in regula. Nuanta a iesit brici, s-a lucrat cu grija si eu mi-s multumit de alegerea facuta. 

 

All in all, ce sa zic. Se mai intampla si din astea. Altele mai grave sa nu fie. Si ma bucur ca a decurs totul intr-un mod extrem de civilizat, din toate punctele de vedere. 

Link către comentariu
  • 2 months later...

Cateva noutati din ultima perioada, una mai ciudata si una cat de cat asteptata si fireasca. :)

 

Cea fireasca este cumva in ton si cu perioada ce urmeaza, respectiv am inlocuit bateria. Cea originala deja avea 7 ani. Cumva iarna trecuta am scapat de a o inlocui, desi de cateva ori a dat semne de oboseala. Asa ca, preventiv si necesar pana la urma, am pus una fresh, ca sa stau linistit.

 

Intamplarea mai ciudata tine de inlocuirea torpedoului.....cu totul. :) Luat si gasit altul din dezmembrari, de pe un Golf 7.5, din 2019.

Motivul: cam de aproximativ 2 luni, imi aparuse un scartait din zona torpedoului. La inceput doar pe drumuri mai denivelate. Pe urma tot mai des si tot mai des. Deja persista si cand era cald in masina. Si pe orice drum, la orice mica torsionare. Deja de cand au venit si zile mai reci, era concert. 

Partea extrem de frustranta a fost ca pentru prima data, dintre toate masinile avute, pur si simplu nu i-am putut eu da de capat. Cu toate info-urile de pe toate forumurile, incercate toate variantele si posibilele cauze (btw...Golf-ul 7 e renumit ca tot produce zgomote din zona fata dreapta), pur si simplu epuizasem toate optiunile, solutiile, variantele. Deja o dadusem in semidepresie cu faza asta. 

Si pentru ca in multele mele cautari gasisem o singura postare, in care un posesor de Golf 7, cu masina noua, dupa 1 an ii aparuse si lui ceva zgomote si pe garantie ii schimbasera torpedoul, am zis ca e ultima varianta, a naibii sa fie, iau si eu altul. 

Si se pare ca s-a rezolvat :) Am schimbat torpedoul, am inlocuit si manerul cu yala de la a mea, ca sa ramana totusi "echiparea" de Golf 7, nu de 7.5 unde s-au zgarcit la incuietoarea aia. Iar acum am din nou liniste. 

Singurul lucru ce pot sa il banuiesc este ca posibil, in structura torpedoului, cum e alcatuit din mai multe bucati (zona de unitate media, zonele alea de pus banuti etc etc), la aceste module sa fi cedat acele nitur de plastic topite, sa se fi slabit careva, si de acolo frecus plastic pe plastic, si nervi....foarte multi nervi. 

Link către comentariu
  • 2 months later...

Timpul trece repede, si recent a venit randul unei noi revizii de filtre + ulei. Asa ca, pot sta linistit pentru inca 1 an de zile sau poate mai putin, tinand cont de viitorul, potential rulaj. 

 

De asemenea, am recurs la inlocuirea vasului de expansiune. Imi statea pe cap faza cu saculetul ala potential buclucas. Si cum pe masina mea, vasul de expansiune era modelul cu perete dublu, nu aveam nicio sansa sa scot doar saculetul, confirm diferitelor tutoriale de pe net. 

 

Ulterior, am spart vechiul vas de expansiune si am scos saculetul, sa vad si eu in ce stare era. In principiu una buna as zice. Nu am remarcat pe la niciun colt ceva porniri de dezlipire sau desprindere. 

 

Oricum, la costul unui vas de expansiune (cel nou e facut de SWAG, chiar in Germania) si operatiunea de inlocuire simpla si rapida, chiar nu merita sa incerci sa te chinui sa scoti acel saculet (in situatia in care acest lucru e posibil) si sa risti sa il rupi si sa contaminezi tot.

 

Cam asa arata saculetul, la aproape 8 ani de cand a fost fabricata masina. 

rsz_20240206_110338.thumb.jpg.4afaba3ee7b6e3494d82c7457ff77ed4.jpgrsz_120240206_110350.thumb.jpg.5dc8083f65720ca0aa5295e3ba39d55b.jpg

Modificat de LUFY
Link către comentariu

Salut. Un cod pt vas ne poti spune? :) merci 

Link către comentariu

Sigur. Codul de produs este: 30103446. Producator: SWAG. 

 

Costul lui de achizitie a fost de 120 de lei (din locatia comandata de mine). Exista si mai ieftin de atata, de la producatori din aia de nu a auzit nici cucu de ei. gen 80-90 de lei, dar eu nu m-as fi riscat cu asa ceva. 

 

Ca particularitate, aceste vase de expansiune vin fara capac. Eu l-am refolosit pe al meu, deoarece nu era nimic in neregula cu acesta. Daca insa se doreste inlocuirea si capacului, din ce am vazut, acesta costa cativa zeci de lei. 

Link către comentariu
  • 3 months later...

Taadaam !!! Sa fie bine, sa nu fie rau....altfel spus mai rau, ca rau deja era un pic (incepusera amortizoarele fata sa curga), asa ca s-a recurs la inlocuirea acestora. Si bine-nteles, ca daca au fost amortizoarele pe lista, pai sa fie si flansele si rulmentii de sarcina. 

Iar cum masina a fost echipata din fabrica cu Sachs, pai tot aia am ales sa fie montat pe masina. 

 

"Calitate" oricum in piesele alea originale, daca la aproape 170.000 de km incepusera sa "lacrimeze", in conditiile in care masina nu cunoaste drumuri de pamant, pietris, gropi sau alte zone nefavorabile trenului de rulare. 

 

Si daca tot s-a umblat prin zona suspensiei, au fost inlocuite si bucsele mari din spate, de la bratele inferioare....mai simplu spus, cele faimoase in ale scartaielilor, la care VW recomanda a fi gresate in mod regulat, la interval de cateva luni 🙄

Link către comentariu
  • 6 months later...

Pffff, ce mai trece timpul. Din Mai nu am mai postat pe aici. Aproape trecea anul si eu uitam sa vin cu noutatile ce tin din categoria "ce mizilicuri s-au mai stricat" :)

 

Pentru ca dupa mine, chiar au fost niste chestii ciudate, cu care nu ma asteptam asa devreme deja sa ma confrunt. Din nou ma voi referi la vechile Golf-uri avute, care in anii acumulati, mult mai multi pana la urma, nu mi-au facut asemenea surprize. Poate ca "pe vremuri" subansamblele erau mai calitative, poate ca si furnizorii pieselor faceau treaba mai buna, poate ca se foloseau alte materiale, poate ca, poate ca :)

 

Anyway, mai pe scurt:

 

Inlocuit telescop capota. De ce ? Pai deja incepuse sa rugineasca si sa se cojeasca. Si nu doream surprize de genul capota in cap la un moment dat

 

Inlocuit yala hayon. De ce ? Pai acuma functiona, peste 5 minute nu a mai functionat :) Switch-ul se dusese pe copca si nu mai inchidea. 

 

Iar piesa de rezistenta a fost recent, cand a cedat furtunul de combustibil care intra la pompa de inalte 🤯 Noroc ca eram la cativa zeci de metri de casa cand am inceput sa simt un miros ciudat in masina. Isi mai facea si regenerarea si initial am crezut ca o fi intrat gazele in masina sau ceva. Parchez, ma dau jos, deschid totusi capota, fantana arteziana de motorina 🤬. Si dupa ce opresc motorul si ies din "turma de sfinti" coborati intre timp, ajung sa constat buba. 

Pana la urma m-am bucurat ca a fost doar asta problema si ca nu am patit-o pe undeva departe de casa, pe autostrada sau te miri pe unde.

Iar ca sa exemplific mai usor despre ce este vorba, las si poza cu piesa noua pe care am inlocuit-o in 5 minute.

 

rsz_20241126_160358.thumb.jpg.ba01807aa82a97643ca3c192f9447dea.jpg

 

Practic vorbim de furtunul mai scurt, care pleznise in 2 locuri. Si ar fi putut plezni inca in 5-6 locuri la cat de copt era si cate crapaturi am mai gasit pe el. 

Ca piesa de inlocuire cam scumpiceala distractia. Doar pe original se gaseste aceasta piesa si doar in acest format. Deci nu poti cumpara doar un furtun de pe acest ansamblu. Vine ca atare, cu tot cu acel senzor in care sunt mufate cele 2 furtunuri. Pret: 500 de lei. 

 

Oricum, in toate situatiile, eu m-am bucurat ca am rezolvat problema in aceeasi zi. Adica am dat comanda de piesa si in decurs de 1-3 ore am mers sa preiau componenta noua. Avantajul pana la urma de a avea o marca si un model extrem de comun, cu piese pe toate gardurile, disponibile instant.

 

Urmeaza revizia de filtre + ulei in curand. Sper sa inchei anul strict cu astea si sa nu mai am parte si de alte extra cheltuieli. :) 

 

 

 

 

 

Link către comentariu

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!