Jump to content

SUV battle: Ateca vs Sportage vs Tucson vs Tiguan vs altii


CristiALF
 Share

Postare recomandată

Pentru persoanele fizice, valoarea de revânzare va fi oarecum importantă (moștenire genetică) în procesul decizional privitor la achiziția unui autoturism. Spun "oarecum", pentru că nu știu cât de înțelept ar putea fi să-ți alegi mașina cu gândul la următorul proprietar, mai ales cel de peste 7-8 ani. Pe o piață ce a manifestat în ultimul deceniu o volatilitate în creștere, pare cam SF să poți anticipa cerințele consumatorului de mașină la mâna a doua de peste 8 ani. Oricum, un astfel de subiect nu-și are locul în acest topic decât tangențial, sub forma picăturii care a înclinat balanța însă șansele de a nimeri combinația câștigătoare tind să devină similare cu cele de la loto.

Să nu uităm nici că acest "război" descris de titlul topicului se dă acum, la achiziție iar problemele apărute țin de ambele tabere și modifică, din mers, jocul. Producătorii încep să resimtă probleme de disponibilitate (mult mai acut decât în trecut) și astfel ideea că-ți poți cumpăra mașina dorită, bani să ai își cam pierde, pe alocuri, din valabilitate. Aici apar oportunități pentru cei care "fac marginea".

Tot se vorbește aici de Ateca dar până ce Ateca nu va reveni în joc nu văd cum să poată fi considerată o opțiune în această dispută. Chiar sunt curios cum se vor face cărțile pentru anul viitor mai ales că, de la Kadjar la Tiguan, rezultatul meciului din arena cross-SUV-urilor rămâne deschis și imprevizibil. Eu unul am pariat pe echipa din Sochaux, încălcând câteva reguli ce țin de achiziția autoturismelor la nivel de firmă, tocmai pentru că m-am lămurit că aproape nimic din ce puteam aplica la rece nu mai era valabil pe termen lung iar de data asta nu-mi doream o mașină pe care să o schimb din nou după 4 ani.

Pentru cei care încă mai trag la sorți, nu vă îngrijorați, vin vremuri mult mai rele. :icon_thumleft:


@cristi511: 10% devalorizare Cayenne (am rotunjit procentele, să fie mai ușor de calculat) contra 10% devalorizare Duster nu are nicio relevanță căci, în valori absolute, vorbim de 15k contra 2k (am considerat vârfurile) și asta se traduce prin "all-in preflop" pentru toți cei care urmăresc topicul acesta interesați fiind de una dintre mașinile pretendente. Și cum în acest meci de poker cărțile se cunosc, nu văd pe nimeni în stare să țină un astfel de pariu, de aici și lipsa de relevanță în comparațiile cu mărci "bine cotate". :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

In Italia au aparut niste super oferte la Tiguan modelul vechi de pe stoc, se banuieste ca ar fi stocuri din US ?!

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru cei interesati, un consum exclusiv extraurban de rodaj cu Sportage motorizarea cea mai mare 2.0 DSL 184 cp este 7%, jumate din traseu A1 cu 140kmh, jumate drum european + national cu 100 in afara si 70-80 in localitate. Metoda rezervorului, 2 persoane cu bagaje multe. Nu sunt obsedat de consum dar ma asteptam la damage mai nasol, in oras nu masor consumul. Dragut ca la final de calatorie imi afisa in bord exact 7% pe traseul respectiv.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

depinde si ce depasiri ai facut, ce temperatura ext a fost, daca traseul a fost preponderent la dela sau la vale etc.

 

Legat de depreciere, se pare ce dieselul se va scumpi foarte mult in urmatorii 3 ani datorita normelor de poluare. Prin urmare unii producatori (ex Volvo) au anuntat ca nu va mai fi rentabil sa vanda diesel EURO 7 si ca vor inlocui cu benzina si hibride. Avand in vedere acestea, cred ca ptr valoarea de revanzare, e mai sanatos de cumparat diesel la ora ctuala cat inca se mai poate. Ulterior, datorita raritatii, cel mai probabil isi vor mentine voalarea foarte bine. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Speculatii si iar speculatii. Nu avem de unde sti cum va evolua piata.

@nsm Eu nu cred ca daca se renunta acum la productia de motoare diesel va rezulta un pret mai mare la revanzare peste 10 ani. Dimpotriva, eu cred ca dieselul nu va mai avea cautare fiind end of life. Deja se discuta interzicerea accesului motoarelor diesel in orase considerand normele de noxe actuale. Peste 10 ani standardele de emisii vor fi si mai inalte iar daca tehnologia stagneaza nu vad bine dieselul.

Modificat de zorro00
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

2 hours ago, nsm said:

depinde si ce depasiri ai facut, ce temperatura ext a fost, daca traseul a fost preponderent la dela sau la vale etc.

 

Legat de depreciere, se pare ce dieselul se va scumpi foarte mult in urmatorii 3 ani datorita normelor de poluare. Prin urmare unii producatori (ex Volvo) au anuntat ca nu va mai fi rentabil sa vanda diesel EURO 7 si ca vor inlocui cu benzina si hibride. Avand in vedere acestea, cred ca ptr valoarea de revanzare, e mai sanatos de cumparat diesel la ora ctuala cat inca se mai poate. Ulterior, datorita raritatii, cel mai probabil isi vor mentine voalarea foarte bine. 

Atat doar sa nu scumpeasca motorina la pompa si sa creasca taxele pe diesel ca atunci nimeni nu va mai dori diesel

Modificat de alexxb
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Guvernele vor fi populiste. Asta inseamna ca nu vor interzice diesel in orase si ca preturile nu vor creste la pompa deoarece ar sari in aer costurile de transport si ar scumpiri ale alimentelor de baza. Mai mult ar produce inflatie.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Comunitatea europeana luna trecuta a dat o directiva prin care spun ca vor grabirea scoaterii dieselului de pe sosele, plus ca deja oamenii vorbesc despre acest lucru ceea ce face ca cel putin o parte ( de exemplu eu ) sa se orienteze spre ceva mai putin volatil

Modificat de alexxb
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

AutoMarket a facut praf 3008-ul. Mai bine cititi printre cuvinte, nu cred ca au curajul sa spuna direct ce cred despre masina. Oricum, nota de 4,1 pentru cel mai potent motor este f. mica.  Articolul aici:  http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-peugeot-3008-gt-76613.html

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am citit articolul respectiv de 2 ori. O dată din perspectiva viitorului posesor, îngrijorat de ce ar putea să descopere nou și deloc plăcut în articolul cu pricina. Dar am fost dezamăgit, nimic nou sub soare, toate concluziile trase în cadrul acestui topic, cu privire la 3008, exprimate mai ponderat și fără inflexiuni extremiste. Am mai încercat o dată, din perspectiva celui care se săturase de experiența Skoda după primul an de umblat prin service pentru defecte de toată jena iar acum urma să afle că se va bucura fix de același tratament și la concurență. Nimic nici aici. Trist, ce pot să zic?

Cât depre performanțe în zona SUV-urilor, poate ar fi bine să ne trezim și să recunoaștem că așa ceva nu există. Putem vorbi despre senzația de siguranță dată de ce "știe" o anumită combinație de caroserie, șasiu, cutie de viteze și motor dar nicidecum despre performanțe așa cum sunt ele percepute sub forma timpilor de circuit, demarj, distanțe, etc. Și mai era o vorbă printre "sportivi": la ralanti toate torc și merg impecabil. ;)

Nu susțin 3008, nu mă înțelegeți greșit. L-am ales, însă mi-am încălcat câteva reguli de disciplină financiară pentru asta. Nu-l voi susține aici în fața celor care vor să se decidă asupra unui SUV, consider Ateca o alegere mult mai bună, secondată de Sportage. Dar nici nu pot fi de acord cu teoria conspirației - "Mai bine cititi printre cuvinte, nu cred ca au curajul sa spuna direct ce cred despre masina" și nici cu exagerările - "AutoMarket a facut praf 3008-ul". N-a făcut praf nimic, a arătat exact ceea ce se știa deja: că este o mașină care a reușit să se transforme spectaculos față de generația precedentă (care a fost un eșec, asta n-au mai spus-o printre rânduri), că are un interior inovativ și deloc pe placul tuturor dar în ton cu vremurile și peste concurență, că poartă stigmatul lipsei AWD deși n-are de ce să fie așa, că este scumpă pentru ceea ce oferă, că nu excelează dpdv al tehnologiilor inovative dar promite la fiabilitate, că lipsa kilogramelor se traduce prin eficiență în consum... toate astea sunt în topicul acesta, discutate mai mult sau mai puțin neutru.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@kthor +1 , sunt total de acord cu tine referitor la aricolul de la AutoMarket :)

Insa probabil, desi detin Ateca, daca ma aflam in acest moment in care Ateca "nu mai exista marja", probabil nu mai sunt la tot pasul discounturile procentuale practicate de Seat, as fi fost clar intre Sportage si 3008 cu alegerea, insa ca si design cred ca as fi mers pe frantuz - insa nu am avut TD cu ea, insa ca si design palaria jos - perceput din poze :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Imi place analiza realista a colegului, inseamna sa-ti placa o masina si sa-ti asumi plusurile si mai ales minusurile, nu sa le maschezi fara argumente. 

Daca-l lasau mai crossover in loc de SUV nu mai aveau problema cu 4x4. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Doar Kadjar e crossover sau mai bine zis, marketat crossover, restu', toate...SUV-uri.. ma intreb, Escalade sau Navigator, ce-or mai fi.

By the way, a aparut si Stelvio, cu First Edition, deja in stoc.  Trec azi pe la Autoitalia,  macar sa il vad. :) 

http://www.automarket.ro/stiri/alfa-romeo-stelvio-a-ajuns-si-in-romania-first-edition-versiunea-de-76965.html

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Insa sa nu uitam, ca acest Stelvio First Edition (deosebit de altfel din punctul meu de vedere), sare cu minim 15k€ fata de restul din discutia aceasta #numazic

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@ToniM Total de acord. First edition vine cu multe in plus si cu un pret de 52k Eur. Totusi, sa nu uitam, ca la Alfa Romeo, inclusiv la Giulia, se discuta de discount undeva la 19-20%.  Oricum, clar si asa este mult mai scumpa decat despre cele enumerate mai sus 

Sau poate nu:

https://www.autovit.ro/anunt/skoda-kodiaq-ID7GkOxp.html#b9c2f0dd2f

http://cc.porscheinformatik.com/sl-ro/ro_RO_VW/V/detail/V20160566072?mgb=198_Tiguan&auv=HIGHLINE&radius=50

Modificat de Luciosu
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Mda, au ajuns cam devreme vremurile in care sa dai 50k pe o Skoda. O fi avand ea multe brizbrizuri, dar arata atat la exterior si cat la interior ca o Skoda, adica simplu si functional, dar calitatea perceputa/haptica e, dpmdv... destul de jos. Nu vad de ce ar costa mai mult de 40k un Kodiak, cu toate optionalele posibile si imposibile. La banii astia iti iei Q5, care e in alta liga.

Legat de 3008, eu nu am o problema cu lipsa 4x4 (desi nu-i contest utilitatea). Am un Nissan Qashqai in familie pe care l-am folosit vreo 2 ani aproape exclusiv (si-l mai folosesc ocazional), timp in care am simtit lipsa 4x4 de maxim 4-5 ori. Si am umblat destul de mult pe forestiere cu ea. In schimb de garda la sol m-am bucurat de foarte multe ori. Totul e sa sti la ce sa te astepti de la masina si sa nu-i fortezi limitele.

Dintre optiunile mainstream discutate pe aici, cea mai interesanta mi se pare Kia Sportage, urmata de Mazda CX-5 (gen 2) daca nu vrei automata si pun niste scaune mai bune pe ea. De la VAG, clar Ateca.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

9 hours ago, iou.paul said:

Mda, au ajuns cam devreme vremurile in care sa dai 50k pe o Skoda. O fi avand ea multe brizbrizuri, dar arata atat la exterior si cat la interior ca o Skoda, adica simplu si functional, dar calitatea perceputa/haptica e, dpmdv... destul de jos. Nu vad de ce ar costa mai mult de 40k un Kodiak, cu toate optionalele posibile si imposibile. La banii astia iti iei Q5, care e in alta liga.

Trendul de crestere al preturilor nu tine doar de Skoda, e ceva generalizat in industrie. Din pacate, noi suntem la capatul care scoate banii pentru produsele astea.

Dar...te rog sa-mi arati ce Q5 iei in 40k si cu ce dotari. Daca te referi la alea slabut echipate, cu 163cai, end of life de pe stocul Porsche nu e ok exemplul, intrucat e modelul vechi. Pentru ca, tot asa pot veni si eu cu un contraexemplu - Touareg Supreme, V6 262cai R Line, cu "de toate" la propriu, la 50k, 0 km. Cu suspensie pneumatica, trapa, Navi, Dynaudio, piele, 19'', etc

Hai sa ne rezumam la a compara gama curenta si modele curente, ca sa discutam de mere cu mere. Zic. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu m-am exprimat suficient de concis. La 50k iti iei Q5 (gen 2), care e in alta liga fata de Kodiak.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, e si in alta liga ca spatiu. Una are badge, alta are spatiu, una are dotari la preturi mici, alta aceleasi dotari la preturi mai mari.

Batalia asta a SUV-urilor mi se pare fascinanta din punctul de vedere al unuia care nu va lua niciodata in considerare un SUV pentru ca nu ii vad niciun plus fata de un Alltrack spre exemplu, dar asta e alta discutie.

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

34 minutes ago, iou.paul said:

Nu m-am exprimat suficient de concis. La 50k iti iei Q5 (gen 2), care e in alta liga fata de Kodiak.

Probabil ca nici eu nu m-am exprimat suficient de concis, asa ca revin cu detalii din configurator.

Benzina automat quattro, echipare Basic este de la 50k

Diesel 190 automat quattro, Basic, este de la 46.7k.

Daca tu consideri ca un Audi Basic este un Audi demn de sigla ce o poarta si pretentiile premium pe care le emite - ok. Da-mi voie sa am alta parere referitor la cum ar trebui a fie echipat un Audi - pentru cine si-l permite cu adevarat. 

Dar, la cate chel-line-uri cu badge-uri de "S Line" circula la noi, e clara apetenta nationala pentru sigle :) 

Un Kodiak "Basic" aka "Active" e aprox 22k, adica jumate din price tag-ul unui Q5, adica acolo unde ii este locul. Dar, atat timp cat avem pretentii de Skoda "full cu piele si trapa" la 20k, eventual ca nu o sa tina apa si apoi ne scandalizam ca urca pretul in 40k pentru toate dotarile. Care, probabil ca vor duce Q5-ul in 70k pentru cine are rabdare sa se joace in configurator

Untitled.jpg

Untitled1.jpg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu sunt curios, in realitate, cine o sa dea 50k euro pe o Skoda. Imi inchipui ca ar fi genul de om cu care ai ce vorbi, fara sa te plictisesti.

Si inca nu inteleg ce parte din piata incearca Skoda sa acopere cu gama de modele din plaja de preturi 30k-50k euro. Dar poate am eu o problema.

Comparatia cu premium e irelevanta, Skoda nu are cum sa iasa bine.

Mai degraba sunt de studiat chiar ofertele de la VW, cum a spus si 75NOR. Gen asta.

Modificat de paul_e88
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dupa ce m-am dat cu Supreme-ul, am ramas profund impresionat. Pneumatica + felul in care se misca si se aude motorul ala, fac un pachet de vis. Iar interiorul....finisaje si materiale in mod clar peste Kodiak, nu are sens discutia. Tinuta de drum, idem. Pneumatica + amortizoarele electronice te fac sa uiti ca esti intr-o masina grea si inalta. 

Totusi, pentru cine vrea gadgetistica, Touareg-ul are handicap: incepand cu ecranul rezistiv si continuand cu tot felul de asistenti. E un "old school" driver's machine din punctul meu de vedere. 

In 50k efectiv nu vad ce varianta mai buna de masina NOUA de SUV full size poti gasi. Personal, pentru gusturile mele, il vad peste X5 sau GLE. Wow...am ajuns sa discutam de sume de 50k pentru...o masina, cum discutam acum cativa ani de sume de 25-30k :( 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

29 minutes ago, 75NOR said:

Diesel 190 automat quattro, Basic, este de la 46.7k.

Daca tu consideri ca un Audi Basic este un Audi demn de sigla ce o poarta si pretentiile premium pe care le emite - ok. Da-mi voie sa am alta parere referitor la cum ar trebui a fie echipat un Audi - pentru cine si-l permite cu adevarat. 

Dar, la cate chel-line-uri cu badge-uri de "S Line" circula la noi, e clara apetenta nationala pentru sigle :) 

Un Kodiak "Basic" aka "Active" e aprox 22k, adica jumate din price tag-ul unui Q5, adica acolo unde ii este locul. Dar, atat timp cat avem pretentii de Skoda "full cu piele si trapa" la 20k, eventual ca nu o sa tina apa si apoi ne scandalizam ca urca pretul in 40k pentru toate dotarile. Care, probabil ca vor duce Q5-ul in 70k pentru cine are rabdare sa se joace in configurator

Departe de mine intentia de a transforma topicul intr-unul versus clasa premium sau Q5.

Dar ca sa fie informatia completa, trebuie precizat ca la fel cum un Kodiak Basic pleaca de la aprox 22k,  Q5 pleaca de la 40k. Kodiak 4x4 DSG 190 pleaca de la ~32k, iar Basic la Audi nu este identic dpdv al dotarilor cu Basic Skoda.  Nu ar trebui sa comparam extremele.

Masinile sunt construite pe platforme diferite si se adreseaza unui public diferit. Doar ca eu unul nu vad public Skoda in zona de 40k +, cu atat mai putin in zona de 50k.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sa mai detensionam putin atmosfera; eu am ramas blocat; http://www.alfaromeo.ro/model/stelvio/

52k--> nu e SUV full size, dar cred ca e printre cele mai "sportive". Plus o gramada de briz-briz-uri, jante de 20 . Habba habba :)

 

 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

11 minutes ago, iou.paul said:

Dar ca sa fie informatia completa, trebuie precizat ca la fel cum un Kodiak Basic pleaca de la aprox 22k,  Q5 pleaca de la 40k. Kodiak 4x4 DSG 190 pleaca de la ~32k, iar Basic la Audi nu este identic dpdv al dotarilor cu Basic Skoda.  Nu ar trebui sa comparam extremele.

Masinile sunt construite pe platforme diferite si se adreseaza unui public diferit. Doar ca eu unul nu vad public Skoda in zona de 40k +, cu atat mai putin in zona de 50k.

Sunt de acord, "chel-line" la Skoda cu siguranta ca e mai "chel" decat "chel-line" la Audi. Pentru ca si publicul e diferit, dar si pretul pentru "chel-line" e diferit :) 

Pana la urma, cred ca atat timp cat iti setezi corect asteptarile - fiind in postura de cumparator - e imposibil sa nu gasesti o masina corecta.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • R_a_z_v_a_n a închis acest topic
Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!