Jump to content

Transfer clasa bonus RCA


eduard.lucaci
 Share

Postare recomandată

eduard.lucaci

Salut,

am deschis topicul acesta pentru cei care vor fi în situaţia mea şi poate le va fi util.

 

E vorba de transferul unei clase de bonus-malus de pe maşina pe care ai vandut-o pe cea pe care a luat-o după.

Eu am găsit foarte greu informaţii pe forumuri despre posibilitatea acestei operaţiuni şi despre procedură.

 

Iniţial am citit pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, asfromania.ro:

 

"În cazul în care vindeţi un vehicul şi cumpăraţi altul nou, puteţi solicita asigurătorului dumneavoastră RCA trecerea bonusului de pe vechiul vehicul pe cel nou, acest lucru putându-se realiza în condiţiile în care prezentaţi documente justificative.Pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea Baza de date CEDAM."

 

Îmi luasem altă maşină (după ce am vândut-o în prealabil pe cea veche) şi la primul rând de numere roşii urma să îmi fac asigurarea pe o lună. La doi brokeri am fost pentru că nu ştiam de ce îmi apare B0 şi sumele erau astronomice la perioadele de 6 şi 12 luni. Credeam că transferul se face automat, în funcţie de nume. În plus ambii brokeri mi-au zis că nu există acest transfer şi voi începe de la B0 ca toţi ce dinaintea mea. Binenţeles că nu m-am mulţumit cu răspunsul ăsta. Ideea e că atunci când începi de la B0 e ca şi cum nu ai mai avut maşină niciodată, şi atunci ai costurile pe măsură.

 

Mai citisem undeva că e bine să mergi la firma undei ai avut ultima asigurare deoarece procesul e mai uşor. Aşa că am sunat la sucursala de judeţ, unde mi s-a spus că nu există un astfef de proces. I-am menţionat domnişoarei de la telefon că este scris negru pe alb de către ASF. M-a întrebat unde am citit, şi dacă pot să îi spun legea şi articolul, la care m-a blocat puţin. Apoi am rămas că se va interesa şi nu am mai primit nici un telefon.

 

Am sunat apoi la sediul central de la Bucureşti şi spre surpinderea mea, mi s-a zis din prima că se poate şi că trebuie să merg la orice agenţie sau sucursală cu Contract de Vânzare-Cumpărare a vechii maşini, Dovada de radiere, Copie sau original a ultimei asigurări care să dovedească clasa de Bonus. Pot să zic că am fost cuprins de un val de mulţumire :).

 

Am mai căutat şi pe forumuri şi am găsit un răspuns legat de această problemă, primit de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (bănuiesc că defapt e vorba tot de ASF ...)

 

"Ca urmare a sesizarii dumneavoastra privind aspecte legate de aplicarea sistemului bonus/malus si informatiile existente in baza de date CEDAM, va comunicam urmatoarele: 

In conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 : 

“ În cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior.” 

Pentru a putea beneficia de clasa de bonus aferenta istoricului dumnevoastra fara daune, va recomandam sa va adresati asiguratorului si sa prezentati copii ale documentelor de instrainare a vehiculului detinut anterior, solicitand acordarea clasei de bonus conform prevederilor legale in vigoare. 
"

 

La asiguratorul de la agenţie a fost cel mai complicat. M-a purtat 4 zile pentru o operaţiune care ar fi durat câteva ore.

După ce i-am explicat legea şi că am vorbit la sediul central, nu au mai fost comentarii şi a fost cooperant, dar foarte lent şi prost informat despre procedură.

După ce mi-a trimis actele pe la sucursala de judeţ, greşit asigurarea, ţinut doua zile fără chitanţă am reuşit să rezolv 90%. Imi zicea că mă sună el când rezolvă şi eu în fiecare după masă eram acolo pe capul lui să văd ce a rezolvat, şi noroc că am făcut aşa că altfel dura mult şi bine.

 

Ideea e să mergeţi cu actele amintinte mai sus, plus o cerere de mână prin care solicitaţi acest transfer pe noua maşină (treceţi şi datele aceste maşini - marcă şi serie şasiu ...).

Ce trebuie să facă agentul, e să scaneze documentele şi să le trimită la sediul central. De acolo se va modifica poliţa se aplica bonusul, se va face modificarea în baza de date CEDAM (doar asiguratorul poate face modificări in clasa bonus-malus din CEDAM) şi apoi i se va retransmite poliţa cu reducerea aplicată şi cu clasa de bonus de pe vechea maşină. Cel puţin aşa s-a făcut la acest asigurator.

 

Nu aşteptaţi după răspunsuri de genul "Ţinem legătura şi vă anunţ când rezolv...", sunaţi şi la sediul central dacă e nevoie, sigur ei ştiu mai multe. Puneţi-l pe agent să sune la sediu, sau sunaţi chiar de lângă el şi apoi daţi-i telefonul să fie informat. Altfel ei sună pe la toţi cunoscuţii ca să nu pară prost informaţi în ochii celor de mai sus.

 

Eu încă aştept să treacă cele 5 zile după care se updatează baza de date Cedam, pentru a verifica asigurarea, şi pentru a face nişte simulări de asigurare online să văd dacă într-adevăr operaţiunea este făcută şi în CEDAM.

 

Nu acceptaţi să primiţi poliţa cu reducere şi fără clasa veche, adică să fie reduă şi să apară B0, decât în cazul în care vă e urgent să zicem pentru îmatriculare.

(Eu am luat-o iniţial cu B0 deoarece îmi trebuia urgent şi mi s-a zis că încă nici în sistemul lor nu s-a updatat clasa nouă. )

Dar după, să mergeţi să vă retipăreasca alta cu clasa bună, Eu am primit-o pe mail cu bonusul bun şi urmeaza să trec iar pe la agent săptămâna aceasta pentru original.

Modificat de eduard.lucaci
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Asa este si eu mi am transferat clasa de BM cand mi am schimbat masina.

Nu puteam sa accept ca dupa 25 de ani de permis fara nici o dauna sa o iau tot de la 0.

Modificat de romytaxy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La cele spuse anterior, ar mai fi de adaugat:

Mie mi s-a cerut si adeverinta de la Finante (2 ron costa) din care rezulta ca nu mai aveti alt autoturism in proprietate in afara de cel pentru care vreti sa incheiati noua asigurare. (asa mi-au cerut mie la Carpatica, desi nu am inteles prea bine motivul)

Si faptul ca, in cazul unui eveniment nefericit in decursul unui an, vă scade cu 2 clase B/M la care va aflati in acel moment. Astfel, una e sa ajungi de la B0 la M2 si alta, de exemplu, de la B8 la B6.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci
Publicat (modificat)

Situatia actuala e avantajoasă celor care sunt pe Malus :). (Esti M6 sa zicem, şi pac! la noua maşină B0)

Oricum majoritatea cunsocuţilor mei nici nu ştiu că există scrisă o clasă de bonus pe asigurarea lor şi mi se pare incredibil.

Modificat de eduard.lucaci
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

dar toata aceasta "poveste" este valabila doar daca s-a vandut masina si s-a cumparat alta..dar daca pe langa masina "veche" mai cumpar o alta masina ? cu aceasta din urma plec tot de la B0 ? aici mi se pare o neconcordanta..

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La cele spuse anterior, ar mai fi de adaugat:

Mie mi s-a cerut si adeverinta de la Finante (2 ron costa) din care rezulta ca nu mai aveti alt autoturism in proprietate in afara de cel pentru care vreti sa incheiati noua asigurare. (asa mi-au cerut mie la Carpatica, desi nu am inteles prea bine motivul)

 

 

dar toata aceasta "poveste" este valabila doar daca s-a vandut masina si s-a cumparat alta..dar daca pe langa masina "veche" mai cumpar o alta masina ? cu aceasta din urma plec tot de la B0 ? aici mi se pare o neconcordanta..

 

 

Art. 72. — (1) In situatia in care un asigurat detine mai multe vehicule sistemul bonus-malus se aplica distinct pentru fiecare vehicul in parte.

(2) In cazul instrainarii/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobandit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior

Modificat de Iulian C.
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

pai nu e nimic concret pentru cazul in care detii mai multe vehicule..spune doar ca se aplica distinct pentru fiecare vehicul in parte ? e destul de vag cuvantul "distinct" ..adica pleaca de la B0 cu noul vehicul ? iar daca ai fi vandut masina veche ti se transfera la cea nou..nu e chiar corect..

e ceva care imi scapa mie?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci
Publicat (modificat)

Până nu va fi un sistem care va face bonificarea doar pe şofer, nu va fi corect. Ei acum fac o legătură între numele persoanei şi o serie de şasiu. Cand deţii mai multe maşini, sigur vei avea clase de bonus malus diferite (distincte) şi legături distincte.

 

Eu dacă am încercat să fac o simulare de asigurare pe mine şi maşina care am dat-o de cateva luni bune, eram la B6, iar pe maşina nouă în baza CEDAM eram la B0, asta înseamnă distinct pentru ei până eu dovedesc că defapt am vândut maşina veche. Asiguratorul trebuie să umble în baza CEDAM, să rupă legătura între tine şi maşina vândută (cu dovezi) şi să o facă pe cea nouă, în momentul în care tu îţi vei face prima asigurare în vederea înmatriculării.

 

Normal că unele legi pot fi interpretate şi atacate în instanţă, dar aici cred ca e destul de clar ce vor să zică.

 

Dacă tu ai doua maşini, din care una cu bonus mare, şi alta cu malus, sau bonus mic. Şi o vinzi pe prima, nu cred că poţi cere transferarea bonsului, deoarece în baza de date CEDAM tu ai deja un istoric pe maşini şi se poate verifica dacă le-ai deţinut în aceeaşi perioadă. Dar aici e doar o părere, poate un avocat vede altfel situaţia :)

Modificat de eduard.lucaci
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Daca detii 2 masini atunci clasa BM se aplica pt.fiecare masina in parte.

La mine nu a fost cazul pt.ca am vandut o pe cea veche si am luat alta.

La asigurari mi a cerut certificatul de radiere iar in baza lui mi a acordat valoarea BM care o aveam pe polita veche.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci

@romytaxi

la ce asigurator a fost asa usor?

 

Eu am fost la Omniasig. Si mi se pare aberant ca la sucurasala de jud. Mures sa nu stii despre procedura şi să le citez eu legea.. Acum am ramas cu o parere cam proasta despre ei.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu asig.veche o aveam la astra pt.transfer de BM am fost tot la ei am cerut conform legii scrise de un coleg intr un post mai sus, brokerul a trimis un mail la Bucuresti cu asig.veche/copie dupa contractul de vanzare cumparare/certific.de radiere si intr o ora ma sunat sa mi incheie polita noua cu acelasi BM.

Singura conditie e sa fi proprietar pe o singura masina, in cazul in care m ai ai una, pe masina noua o sa fie BM.0.

Ps.

Toti asiguratorii stiu asta doar ca...e mai bine pt.ei sa"ne prosteasca"si sa ne ia banii.

Cauta pe site la ASFROMANIA(daca nu ma insel asa se numeste dupa schimbarea de nume) si o sa vezi exact legea asigurarilor.

Modificat de romytaxy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci

Aha, deci şi un broker poate să facă asta. Oricum foarte slab angajatul omniasig de la agenţia din oraşul meu. Nu cred că a fost rău intenţionat, ci slab, prost informat şi instruit.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da oricare broker trebuie sa faca asta(ma indoiesc ca nu stia, sunt f.bine instruiti pt...a ne lua banii).

Pe site ASF poti face si plangerea online cat si sa vorbesti cu un operator la infoline.

Daca reusesti dai o bere cand vin la Tg.Mures(glumesc binenteles).

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Intrebarea adresata unui binecunoscut broker de asigurare:

 

Bună ziua,

  Am următoarea nelămurire referitoare la clauza bonus-malus; conform Ordinului CSA Nr. 14/2011 - Punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

Art. 72. — (1) In situatia in care un asigurat detine mai multe vehicule sistemul bonus-malus se aplica distinct pentru fiecare vehicul in parte.
(2) In cazul instrainarii/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobandit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior

sistemul se aplică diferenţiat pentru fiecare autovehicul deţinut. În situaţia în care dobândesc un nou autovehicul fără a-l înstrăina pe cel anterior, pentru nou vehicul nu ar trebui să se aplice aceeaşi clasă de bonus/malus ca pentru primul vehicul deţinut? Practic sunt unul şi acelaşi şofer. De ce se preia clasa de bonus-malus de la vechiul vehicul doar în cazul înstrăinării?

   Un răspuns cât mai prompt din partea dumneavoastră va fi extrem de apreciat!

 

 

Buna ziua,

 

Legea din pacate nu o facem noi ci  functionam dupa regulile stabilite de ASF-www.asfromania.ro-Autoritatea de Supraveghere Financiara.

 

Puteti sa le solicitati si  dansilor un raspuns .

 

Noi fiind   brokeri de asigurare intermediem asigurari si aplicam legile in vigoare.

 

Un raspuns din partea  noastra ca si explicatie pentru dumneavoastra daca ati avea dauna pe masina detinuta acum si achizitionati una nu ar fi corect sa platiti si la aceea pentru dauna de la prima masina.

 

De aceea cu siguranta s-a facut asa acest sistem.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci
Publicat (modificat)

@romytaxy 

Eu am rezolvat deja, de aia am început topicul să afle şi alţii că se poate :)

 

Am scris şi mail către ASF de vreo săptămână şi deocamadată nu am primit răspuns. Telefon încă nu am dat.

Modificat de eduard.lucaci
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci

@Iulian C.

 

Este cumva vorba de vreun broker care face asigurari online? adică pe net, gen rcapedia, emag? sunt curios dacă la ei se poate

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

ăl mai mare broker online (rca-ief…)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eduard.

Buna ideie ai avut, eu nu m am gandit atunci cand am rezolvat(anul trecut in august)sa deschid un topic.

La ASF mail nu te ajuta doar reclamatie sau tel.

Una peste alta bine ca ai rezolvat si inca odata bravo pt.topic.

Modificat de romytaxy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

eduard.lucaci
Publicat (modificat)

Mersi, era bine de aveam exemplul tau. Nu m-am gandit să întreb pe forum înainte, am crezut că va fi foarte simplu.

Sper să scrie şi alţii cum au rezolvat, daca au avut probleme.

 

Sunt curios dacă puteam face demersul asta la fel de simplu la orice asigurator indiferent de ultimul la care am avut asigurarea.

Modificat de eduard.lucaci
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, se poate la orice asigurator, chiar daca difera de cel la care ati avut ultima data RCA. Documentele necesare sunt aceleasi. (eu am avut la ASIROM si am trecut la Carpatica)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • Administrator

Am sunat apoi la sediul central de la Bucureşti şi spre surpinderea mea, mi s-a zis din prima că se poate şi că trebuie să merg la orice agenţie sau sucursală cu Contract de Vânzare-Cumpărare a vechii maşini, Dovada de radiere, Copie sau original a ultimei asigurări care să dovedească clasa de Bonus. Pot să zic că am fost cuprins de un val de mulţumire :).

 

Ce document e "Dovada de radiere", ce ţi-au solicitat?

Întreb pentru că în prezent la înstrăinarea maşinii nu se mai face radiere, îi spune transcrierea dreptului de proprietate şi nu ştiu dacă mai primeşti un document prin care poţi face dovada că maşina nu se mai află înscrisă pe numele tău.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

In februarie, cand am vandut masina, am completat cu cel care a cumparat-o si formularul din josul contractului de vanzare-cumparare pe care cei de la inmatriculari  au pus apoi mentiunea "RADIAT". Oricum, cred ca e de ajuns adeverinta de la Finante despre care am pomenit intr-un post anterior prin care faci dovada ca nu mai ai alte autoturisme pe numele tau. Nu stiu ce se intampla in cazul in care ai mai multe auto si nu ai acel formular completat.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dar daca am doua masini, si se vinde una din ele, mai apoi se cumpara alte in locul celei vandute. Se poate transfera BM de la masina vanduta la asta noua?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Numai asa se face in mod sigur. Se transfera clasa BM de la masina vanduta la cea nou achizitionata. In sensul acesta, duci si copie sau polita veche RCA pt stabilirea clasei de BM. La calculul BM se face asocierea intre seria de sasiu a autovehiculului si CNP-ul proprietarului.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Marius.

Transcrerea se face doar la sectia financiara de la primarie(nu mai figurezi ca platitor de impozit pe masina) iar certificatul de radiere il primesti la politie/serviciul de inmatriculari in momentul in care scoti masina din circulatie de pe numele tau.

Seara faina tuturor.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!