Undeva la începutul lui august am făcut revizia de 15k.
Am lăsat în sistem opțiunea de interval flexibil, mai mult pentru a vedea estimarea schimbului de ulei în baza utilizării.
S-au schimbat toate filtrele, piese OE, necesar ulei 9.5 litri, au intrat în final doar 9litri, asta după ce am re-verificat eu nivelul a doua zi și am completat până la maxim.
Singurul aspect neplăcut la revizie este o eroare pe un motoraș ce umflă una din pernele scaunului șofer care s-a trecut cu vederea... "Sterge-o!" i s-a spus de către electricianul șef celui care manevra testerul. Un fel de "Așa face toate!"
La câteva zile după revizie urma sa plec în concediu, dar țineam neapărat să schimb parbrizul, să nu circul cu el fisurat.
Am înlocuit parbrizul în drum spre vest, după o pauză de cafea la prietenii de la Nurvil. Foarte amabili ca de obicei, venise parbrizul de câteva zile și așteptam doar aprobarea dosarului de casco. Hârtiile pe casco au durat extrem de mult (7 zile)... știu, first world problems... la alt asigurator a durat fix 40 de minute un dosar similar la Tiguan. Dau și nume dacă este cineva interesat.
Si.. până la pozele de concediu, un mic preview la setup-ul de iarnă în dimensiuni de 9x20... sau să ramână pentru vară?