Jump to content

Kodiaq - discuții generale


Bogdan VW
 Share

Postare recomandată

@75NOR: Depinde ce te interesează (interior, nr de locuri - cam atât că echipările sunt identice cred iar motorizările n-au relevanță atât timp cât nu poți să le testezi). Eu am fost în nord.

Poți băga Dusterul în discuție contra unui Kodiaq (care e mașină de 23k, configuratorul așa spune) dar echipează-l înainte la fel (motorizare, tehnologii, etc.). Garantat tot acolo ajungi. Aici țin oricând un pariu dacă vrei. Și nu, nu sunt dezamăgit, sunt resemnat.

Acum, ca să lămurim treaba cu interiorul ieftin = mașină ieftină, ecuație care pare să neliniștească deși nu este deloc lipsită de logică. Deci, andreutzu, n-am vorbit de interior pentru că n-ai ce să vorbești de interior. E fix ca la orice Skoda sau VW: acolo ca să te servească cu funcționalitate. Spre deosebire de VW, Skoda are materiale de calitate mai ieftină, după cum îi este și prețul. Este ăsta un lucru rău?! Eu nu cred și tocmai de aceea nu a reieșit din mesajul meu că ar fi ceva în neregulă la interior. Este adevărul o remarcă răutăcioasă?! Dacă tu așa crezi, nu-i bai. Dar eu conduc Skoda de ceva timp și aș vrea să rămân tot la Skoda și pe viitor însă asta nu înseamnă că sunt orb. Că nu văd cum parcă mai trebuie ceva adăugat pe lângă funcționalitate. Că înțeleg că au reușit să scoată un preț excelent pentru o mașină cât se poate de OK... dar ce frumos ar fi fost să nu fie Octavia la interior. Nu peste tot cel puțin. Și să mă fi surprins nu doar cu prețul.

@Jaw: trebuie să acceptăm că nu toți au răbdarea să citească dincolo de cuvinte. Sau să înțeleagă că dacă este scump pentru unii nu înseamnă că este scump și dacă raportăm la nivelul unei întregi industrii.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

La tine, la mine se refera probabil. Nu ne luam de el, vrem o explicatie de la un om care chiar a vazut masina si a pipait-o. 

@kthor Deci sa inteleg ca te asteptai la ceva mai de calitate si de fapt , la interiror, e o Octavia si nimic altceva? Pai asta nu e o veste buna dar nici rea intru-cat Ateca este leit Leon la interior, iar cred ca si Tiguan cam seamana cu Golf. Gresesc?

Modificat de andreutzu
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eh, pentru ca brusc sunt foarte curios, o sa incerc sa merg si eu maine sa-l vad. Sunt foarte curios de interior, materiale, calitate. Ce-i "sub fusta" e clar ca e VAG cu bune si cu rele.

Vreau sa vad cum ma simt in ea, care e pozitia de condus si cum se "simte" interiorul

@kthor: totusi, ai Octavia3. Vrei sa spui ca in Kodiak avem aceeasi fata de usa de plastic de sus pana jos si aceeasi consola dintre scaune ieftina si din plastic tare ? 

Cu ce asteptari te-ai dus ? Era clar de la inceput ca nu are interior, butoane, materiale si plastice de Touareg

Totusi, refuz sa cred ca este sub X1, care e practic "topor" la interior si costa 50k lejer la o configuratie medie.

Modificat de 75NOR
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, ziceam de amandoi. Probabil kthor avea alte asteptari de la o masina de 35k fata de una de 23-25k cat o fi dat el pe Octavia.

Intr-adevar, mi se pare ca pretul la masinile astea noi au explodat, in sensul foarte rau. Sunt din ce in ce mai scumpe! Da-o naiba de inflatie, e efectiv profitul companiei. Si aici cand zic de preturi, nu vorbesc doar de VAG ci de intreaga industrie auto. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@Jaw fara suparare, dar Octavia e masina de 18k. Atat e cheala si are aceleasi fete de usi si la 18k si la 30k. Si acelasi plastic intre scaunele fata si pe peste tot, de altfel. Diferenta de la 18k la 30k este in "jucariile" de pe masina, dar nu in calitate

Kodiak e masina de 20k - atat e cheala, 1.4 125 cai. 

Si da, Kodiak-ul de 20k va avea aceleasi fete de usi si plastice ca si Kodiakul de 35-40k.

Aici e de fapt problema fundamentala a VAG-ului (de fapt a clientilor doar): daca dublezi pretul masinii din optionale, primesti aceeasi masina + jucarii, ca in cazul versiunii de baza. Cu cat pui mai multe pe masina, cu atat face VAG mai multi bani, iar tu pierzi mai mult la revanzare. Domnia se plateste... :) 

Modificat de 75NOR
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Adevarat graiesti dar nu uita ca nu toata lume se gandeste la revanzare cand ia o masina. Mai iei si cu sufletul nu doar cu mintea. La urma urmei banii exista pentru a-ti usura viata, in cazul acesta prin confort. In alta oride de idei a r trebui comparata calitate cu Superb pentru aceste 2 modele se intercaleaza in plaja asta de pret. Eu unul eram convins ca iau Superb pana sa apara Ursul. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pai stai putin, daca vorbesti de versiunile de baza, Duster e 11000E. Nu cred ca are sens sa compari cu Kodiak care incepe de la 20k, din acelasi rationament prezentat de tine mai sus.

Acum lasand la o parte detaliile astea, inteleg ce scrii. Dar sa dai 35k pe o masina cu acelasi interior cu una de 20k mi se pare foarte trist. Normal ca avea alte asteptari, pentru ca toti facem raport intre cat platesti si ce primesti. Unii incercam sa ne convingem ca atat face masina respectiva, dar in realitate stim mai bine situatia.

Modificat de Jaw
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Corect, am editat mai apoi si sters Duster din discutie, desi Dusterul care se compara cu Kodiak-ul chel nu mai e 11k, mai trebuie puse chestii care sunt standard la Kodiak - dar asta e versus si nu-si are locul aici.

Dap, din pacate, asta e situatia, trebuie sa acceptam realitatea asa cum e.

Dar, hai sa nu vedem doar partea goala a paharului. Revin la comparatia cu X1. Chel e 31.5k, motor 136cai. Va invit sa vedeti cum arata si cum se simte un X1 de baza. Brusc, nu mai pare asa nasol Kodiak-ul, nu ? 

In 31k la Kodiak primesti 180cai, cutie automata si o basca de dotari (Style). 

Modificat de 75NOR
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dar si Kodiak poate fi luat la 20+K si atunci nu ti se mai pare ca e interiorul ieftin.  La toate marcile e valabila politica asta, un X1 de care amintea 75Nor porneste de la 31K dar poate fi configurat lejer la 50K dar tot X1 ramane, mic inghesuit si cu interior nedefinit.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu propun să ne bucurăm de soare că de producătorii auto nu-mi fac eu griji că nu s-ar bucura de buzunarele noastre.
Ce spune 75NOR cu privire la prețul final este corect, Cu ce vine cheală, cu aia râmâne (aproximativ că mai diferă tapițeriile) oricât o încarci. Și da, aici este problema clienților. Problema VAG este că nu-și bate capul să ducă un concept o treaptă mai sus și să atingă (tangențial, nu tre' să lase urme adânci) și restul aspectelor. Oricum, scaunele nu cred că te vor dezamăgi, 75NOR, mie mi-au părut foarte OK. Și Columbus parcă arată mai bine acum. Cam la nivelul unei tablete de 100 de euro dar comparat cu ce era când am luat eu mașina...

@andreutzu: nu greșești când vorbești de VW. La Seat ai puțină emoție, sloganul lor nu e doar marketing. Ateca o fi o mașină la fel de fadă la bază precum Kodiaq. Dar îți permite s-o mai accentuezi cu ceva opționale care nu ți de tehnică, comfort sau siguranță. Plus că gena de Audi parcă dă altfel la exterior.

Iar Jaw a nimerit parțial, mai sus, partea de emoție transmisă la final de către Skoda prin Kodiaq și interpretată de 75NOR ca dezamăgire: "sa dai 35k [acum] pe o masina cu acelasi interior cu una de 20k [de acum 4 ani] mi se pare foarte trist". Ești conștient că, la bază, tot o mașină ieftină ai. Dar parcă nu te simți OK să cobori din Octavia în fața reprezentanței pentru a te urca... în ce?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ok, acum ca ai editat, postul meu anterior nu isi mai are rostul. :)

Hai sa lasam deoparte versusul si sa asteptam parerile strict de modelul de fata. Mie tot imi place cum arata si ce oferta, sa fim intelesi.

@kthor si ajungi la versusul cu masina noua vs masina sh. 

Modificat de Jaw
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Și mie la fel. Și-mi place și ideea cu lăsatul în bălării a versus-ului. Idee pe care o recomand la toată lumea. :)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

+1 imi place si mie Kodiakul. M-as multumi cu unul de 35k lista :) , facut dupa preferintele personale, evident

Hai, sa fim optimisti, vine wekendul :) 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@75NOR tind sa cred ca motorul de 2.0 de 180cp de pe Kodiaq e acelasi cu cel de 220cp de pe Superb pe care ti l-ai luat tu. Probabil are doar alta harta, pentru a proteja cutia in light-offroad.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

1 hour ago, 75NOR said:

@Jaw fara suparare, dar Octavia e masina de 18k. Atat e cheala si are aceleasi fete de usi si la 18k si la 30k. Si acelasi plastic intre scaunele fata si pe peste tot, de altfel. Diferenta de la 18k la 30k este in "jucariile" de pe masina, dar nu in calitate

Kodiak e masina de 20k - atat e cheala, 1.4 125 cai. 

Si da, Kodiak-ul de 20k va avea aceleasi fete de usi si plastice ca si Kodiakul de 35-40k.

Aici e de fapt problema fundamentala a VAG-ului (de fapt a clientilor doar): daca dublezi pretul masinii din optionale, primesti aceeasi masina + jucarii, ca in cazul versiunii de baza. Cu cat pui mai multe pe masina, cu atat face VAG mai multi bani, iar tu pierzi mai mult la revanzare. Domnia se plateste... :) 

de acord cu o mica mentiune .. la Golf 7 (pre-facelift) optiunea "Ergo Active seats" schimba fetele de usi de la plastic la piele (pe langa scaune si bancheta) .. au "gresit-o" VAG si cred ca au realizat asta pentru ca la G7 facelift "capitonajul usi piele ecologica" este optiune separata si necesita plafon negru iar cand incerc sa pun pe configurator si "scaun sofer ErgoActiv" si "capitonaj piele ecologica" nu ma lasa

OT .. Kodiak va fi un succes daca poate fi luat la 20k .. afara ce sa mai vorbim .. va rupe .. din piata Tiguanului, fiind mai mare si mai ieftin

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

In pozele facute sub masină de pe pagina anterioara e cu pachet de drumuri grele?

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Din câte am citit în fișa de preț, nu. Dacă ajunge 75NOR sau vreun alt coleg mâine, ne poate confirma. Este vorba de benzinar ("exemplarul" alb).

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Am fost si eu la pbn sa o vad. Au doua, una alba cu 5 locuri si una rosie cu 7. Cea alba cu plafon panoramic, ambele style. Una cu tapiterie piele perforata,cealaltă cu alcantara. Le-am pipăit cam jumătate de ora apoi m-am dus repede pana la tuareg pt un soc rapid :)

mai, mie mi-a plăcut masina. E spatioasa si placuta la vedere. Chiar si cu 7 locuri se sra bine pe rândul 2. Cu o mica problema de unghi, as fi preferat sa fie mai inclinata bancheta. La 5 locuri nu e problema asta.

in fata frumos, fără a fi spectaculos. Seamănă la linia bordului cu tuaregul☺

fetele de usi cam uratele. In spate mânerul mi-a scartait când am tras usa sa o inchid.

sistemul ala de plastic de protectie usi e interesant, dar daca nu închizi usa cu putere, va agata si e cam enervant.

panoramica e wow, wow! Eu am 1.91 si sub panoramica in spate atingeam tavanul f putin.

per total, mi-a plăcut. Cred ca la aprox 30k , cu un motor bun, interior echipare superioara si ceva electronice e o masina f buna care se va vinde in numere mari. Masina convinge.

WP_20170211_12_41_20_Pro.jpg

WP_20170211_12_43_20_Pro.jpg

WP_20170211_12_44_59_Pro.jpg

WP_20170211_12_43_32_Pro.jpg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

On 10.02.2017 at 4:50 PM, Jaw said:

@75NOR tind sa cred ca motorul de 2.0 de 180cp de pe Kodiaq e acelasi cu cel de 220cp de pe Superb pe care ti l-ai luat tu. Probabil are doar alta harta, pentru a proteja cutia in light-offroad.

E acelasi ca si bloc si chiulasa probabil :) Citisem ca are alta turbina si evident, alt soft.

E acel 2.0TFSI Ultra de pe Audi (care la ei are 190cai)

VAG urmeaza linia BMW, in a reduce numarul de blocuri motor pentru a creste eficienta industrializarii, din blocul de 2.0 scoate 180/220(230,245RS) sau 280 la Superb

Din pacate nu am ajuns in timp util sa vad pe indelete ursu', deh...leneveala de sambata dimineata :) 

Modificat de 75NOR
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Este interesantă acțiunea/discountul oferit pe configuratorul din Ungaria pentru Kodiaq 

''ÁRKEDVEZMÉNY'' -600 000 Ft

S-ar traduce printr-o reducere de 1946 EUR

Discount vizibil la configurarea unui 1.4 TSI DSG 4x4 Style.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sesizasem de cand a aparut configuratorul de Ungaria acel discount de aprox 2000 eur neconditionat de absolut nimic..doar il bifezi si îl ai.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Poate că pentru Ungaria nu vine cu multe din dotările ce se regăsesc în cel din România. Cu reducerea de 2000 EUR ajunge la un preț similar (vorbesc de versiunea Style)

Modificat de DOL
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

cam 3500 euro full zic ca merita va fi hit la banii astia.

nu gasesti nimic pe piata la ce ofera

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • vdragos a închis acest topic
  • Bebeee a deschis acest topic

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!