Jump to content

Codari VCDS Passat B8


sln
 Share

Postare recomandată

Salutare! Îmi cer scuze dacă s-a mai discutat undeva despre, dar nu am văzut subiectul. Am coming & leaving home activ, se poate coda cumva, ca în momentul în care deschid ușa șoferului, a pasagerului sau cele din spate, să se aprindă pozițiile, respectiv farurile sau proiectoarele pentru cele 30-60 secunde sau chiar să stea aprinse atâta timp cât eu țin ușa deschisă? Mi-a codat cineva recent treaba asta pe portbagaj, să stea aprinse pozițiile spate și proiectoarele, dar spunea că pe uși nu știe nimic despre. Mă poate ajuta cineva? Multumesc! 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Eu am la Audi așa. Dar Audi e alt nivel. 
Și mai e și aspectul ca am keyless entry cu senzori în mânere portiera. Cum pun mâna pe portieră se aprind farurile și se reglează scaunul. 
Pe passat am keyles entry dar se aprind farurile când pun mâna pe mâner doar dacă e încuiată mașina. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Știu despre Audi, tatăl meu are un A4 B7 din 2007 și are treaba asta, mă gândeam că poate este vreo soluție să codezi și la VW, având în vedere că poți coda asta pentru deschiderea portbagajului, să stea lumina aprinsă cât timp e deschis, de ce să nu poți și pe uși..

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Salut. Imi poate da si mie cineva niste sfaturi de ce nu functioneaza ch lh  ? Am faruri cu halogen . Am facut codarile de pe forum dar nu merg 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ai lăsat comutatorul lumini pe auto? 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

B8 ul meu are deja asa ceva din fabrica. Apar si in mmi la Lights, dar la coming home trebuie sa dai un flash inainte sa iesi din masina(cred ca trebuie sa fie si pe auto, dar nu știu sigur)

Modificat de Cosmin R.
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vă salut, mă poate ajuta cineva cu codarea de fabrica de la unitatea de climatizare pentru Passat B8, modelul din atașament? 
Am avut modelul manual, am luat o chinezărie cu touch, este funcțională însă am nevoie de codarea de fabrică pentru a-mi merge recircularea aerului. 

Multumesc!

IMG_2797.jpeg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Chinezaria AM nu va putea fi accesata si interogata de vcds.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

@pronetMerge interogată, I-am pus deja codarea mea de pe unitatea veche însă nu am știu ca trebuie de la modelul atașat. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vrei sa spui ca o poti accesa si coda? Ai posibilitatea de a bifa/ debifa diferiti biti?

Daca da, cu toate ca nu am mai intalnit unitate AM ce poate fi accesata cu vcds, codeaz-o corespunzator.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

In long coding la biți pot intra insa acolo apar erori , pot in schimb sa pun codarea pe care o vreau, acolo accepta. 

Modificat de fullspy
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ok. Eu unul nu am o codare de B8, dar poti incerca eventual in topicul de scanari si sa iei un LC de pe un HVAC sau eventual sa iti trimita un coleg cu B8, cu toate ca si aici pot interveni anumite variabile-cu/fara scaune incalzite, webasto etc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Da, asta am și cerut, mersi de sfat. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salut! Am atasat un backup facut cu obd11 daca iti e de folos. Stiu ca nu se "pupa" cu vcds dar asta am avut la indemana. Masina are volan incalzit, parbriz incalzit si ambele scaune incalzite si ventilate.

20240118_180247.jpg

history.txt

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Vă salut, îmi poate spune cineva cum să interpretez această eroare, pot remedia cu vag com? 
Mulțumesc

IMG_2911.jpeg

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Nu îți dă toate detaliile deoarece interfața e o clonă. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...

Buna seara, am un Passat B8 2016 CRLB, dsg, oglinzi rabatabile, scaune fara memorie, si am urmatoarea problema.

Aveam activata functionalitatea de mirror down in reverse, dar la fiecare folosire, nu revenea exact unde trebuia, cursa fiind mai lunga. Am activat bifa 1 de la longcoding bit4, desi nu am scaune cu memorie, dar am crezut ca poate poate... Problema e ca de atunci nu mai functioneaza chiar daca am pus valorile la loc. Am incercat de mai multe ori sa scot bifele si sa le pun la loc, dar nimic. Butonul de la oglinda pe R, schimbatorul in marsarier, oglinda nu se misca. Mentionez inca o data ca functiona doar ca nu revenea unde trebuie.

Stie careva ce as mai putea sa incerc sa il fac sa mearga din nou ?

Merci

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ce interfata ai folosit? 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

VCDS hex-v2, cel care arata toate errorile, adica nu e ca cea de mai de sus

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Și dacă e hex-v2 dar e clona, sunt posibilități să nu accepte codarea. 

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!