Jump to content

Discuții generale Superb 3


Makron
 Share

Postare recomandată

...este tot mai aproape. S-a lăsat impresia că totul s-a precipitat după 2013 însă totul are aparența de a fi premeditat.

Oficialii Skoda au dat cumva de înțeles că au o serioasă problemă odată cu lansarea O 3 și mai ales a versiunii combi. Oferta de spațiu, chiar dacă nu se compară cu cea a Superbul este potențial mai atractivă în combinație cu noile sisteme de asistență, caroseria mai ușoară, consumul redus de carburant toate la un preț mai mic.

Prin urmare chiar dacă inițial nu au negat mai apoi au confirmat anul 2015 ca și lansare a noii serii Superb the 3rd.

Se zvonește că producția va începe în prima săptamâna din noiembrie 2014 în locul facilității destinată romsterului.

Un alt lucru confrmat de CEO W.V. este că se va renunța la twin door, ˝prea costisitor˝ în opinia lor și de asemenea se va renunța la V6 fsi (probabil nu se încadreaza în limita de emisii :). Despre motorizări nu se știe nimic, doar speculații. Caroseria, bineînțeles MQB. Cum va arăta?

Nu, nu va arăta chiar așa. Aceasta este doar tendința viitoarelor modele, privilegiul de a deschide dansul avându-l chiar nava amiral a mărcii.

O speculație demnă de luat în calcul este că motorizarea 1.8 tsi va avea 280 Nm și deci în versiune automată va fi dsg 6 CU ULEEEI!!! spre bucuria iubitorilor de benzină.

Tehnica de 320Nm pe 1.8 tsi rămâne se pare exclusivitate audi. Mi se pare firesc.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

2015 e un an normal pentru schimbarea modelului, tinand cont ca Superb-ul II a fost lansat in toamna lui 2008.

 

Pe de alta parte, e normal ca Superb sa fie lansat la un interval rezonabil dupa aparitia Passat-ului B8 cu care sigur va imparti platforma tehnica.

 

Asadar asteptam sa vedem viitorul Passat si abia apoi Superb III.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

din anumite unghiuri (grila calandru) seamana cu BMW seria 6

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Sunt de parere ca desi dimensiunile lui O3 au crescut si s-au apropiat de S2 si tehnologia si motoarele sunt mai noi pe O3 in comparatie cu S2, diferenta de calitatea a interioriului si a suspensiei standard in favoarea S2 este evidenta. S2 Elegance 2.0TDI cu roti 18" este mult mai confortabila decat O3 Elegance 1.8TSI cu roti pe 16" si acest lucru se datoreaza calitatii superioare a suspensiei.

Aici depinde de preferintele fiecaruia: vrei motoare de generatie noua, economice, performante si ultima generatie in materie de tehnologie vor alege Octavia 3. Cine doreste o calitate mai mare a interiorului si un confort mai bun va merge pe un Superb. Asta este parerea mea.

Ce este clar este ca multi clienti care se uitau la S2 la sfarsitul lui 2012 au ajuns sa aleaga O3 in martie 2013 (cum a fost si vara mea).


Imi place foarte mult cum arata conceptul Vision C de mai sus. Ar fi interesant un viitor sa fie baza unui Superb Coupe, ceva similar Passat CC.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Este cert că tinuta de drum a superbului este superioară. Personal, am făcut recent un drive test comparativ - O III 2 tdi dsg versus  S II tdi dsg. Octavia stă foarte bine pe drum dar în comparație cu superb e ca o caruță, exagerând puțin. Ca o paranteză, am condus de mai multe ori O III și a fost sub așteptările mele în sensul că se comportă la fel ca O II. Cel puțin așa am perceput eu. Nu vreau sa se înțeleagă că nu ar avea un comportament ok dar, m-aș fi așteptat să fie ceva mai mult ca generația anterioară. Și asta nu e din cauza lipsei suspensiei independente.

 

On topic, spuneam că oricum superb este încă peste octavia la toate capitolele numai că gapul s-a redus cam mult deși diferența de preț a rămas cam aceeași. Nu putem ignora că cineva care optează pentru superb nu tânjește după adaptive cruise control oferit pe octavia sau o caroserie mai ușoară ori un motor mai trendy( ex.122 cp la 1.4 tsi superb față de 140 cp și 250 nm la 1.4 tsi octavia). Toate aceste se pare că au justificat cel puțin în aparență decizia de a reduce durata de viață a modelului de la 8 la 7 ani.Părerea nu-mi aparține, așa speculează presa. O fi adevărat? Nu știu, dar pare verosimil.

 

S-a mai emis ipoteza că superb și passat B8, vor împărți cică, 50 % din componente. Asta înseamnă și multă tehnologie nouă :).

Secretul prețului bun față de concurență era că superbul e făcut din tehnologie pentru care cheltuieli de cercetare si testing au fost deja amortizate pe audi și vw. Așadar nu știu cum va influența prețul ipoteza de mai sus.

 

Eu sunt deja setat pe noul model :)

Modificat de MAKRON
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

 Ar fi interesant un viitor sa fie baza unui Superb Coupe, ceva similar Passat CC.

 

Imi aduce aminte de vechiul concept TUDOR... , Coupe bazat pe vechiul Superb

http://www.netcarshow.com/skoda/2002-tudor_concept/1024x768/wallpaper_01.htm

Modificat de andrei_221
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Dacă Vision D a prefigurat Octavia 3 iar Mission L, Rapidul, cel mai probabil Vision C prefigurează Superb III.

La cât ampatament se vede acolo cred că trece de doi metri optzeci.

La Passat B8 se zvonește o scadere de 200 kg prin adoptarea MQB și istoria ar trebui să se repete și la superb. Poate nu vor fi chiar 200 dar măcar o sută și tot se simte.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Conceptul asta clar e pentru superb 3, arata bine desi nu o sa fie clar asa pe productie, dar m.a facut sa ma gandesc la urmatoarea masina.... Sa speram ca preturile vor ramane similare cu S2.

Sent from my HTC One X using Tapatalk

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Interesant este ce solutie vor adopta ptr usa portbagajului. Cert e ca nu va fi twindoor. Din ce am auzit eu, o sa fie hatch gen Audi A7/A5.

Asa mi se pare firesc ptr a nu intra in competitie directa cu Passatul in 3 volume si pentru ca VAG sa poata concura cu Opel, Ford, Renault, Mazda etc care toate ofera asa ceva. 

Personal daca Superb 3 nu va avea hatch, nu il voi lua in calcul ci ma voi orienta catre Octavia 3 sau noul Ford Mondeo.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

http://www.fleetnews.co.uk/news/2013/10/4/next-big-skoda-seeks-the-wow-factor-/48447/

 

Știrea este veche dar, conform autorului, pentru a  convinge dealerii din UK să investească în rebrandingul șourumurilor  cei de la Skoda, deja le-au arătat prototipul SUV-ul și al Superbului.

 

Că tot veni vorba, nu sesizați o asemănare, dusă până la identitate, între linia laterală a capotei motor cu cea de la Passat B6?

 

Freeze frame la 2:52

https://www.youtube.com/watch?v=fDEjY5_6khs

 

LE

nsm, cam greu de trecut de la superb la O3. Nu imposibil dar greu.

Modificat de MAKRON
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

De acord ca de la Superb 2 la Octavia 3 e greu . Sun multe detalii mai slabe la Octavia 3 (suspensie, finisaje, amortizor capota motor, lumini interioare la guri aer si clante, pedala acceleratie, ca sa numesc doar o parte)

Intrebarea ptr mine e daca Superb 3 va pastra nivelul cu care ne-a obisnuit Superb 2 si daca va fi la fel de practica si spatioasa ca Superb 2. Daca nu va fi, voi alege pe cea mai practica dintre cele 2: Octavia 3 si Superb 3.

 

Dupa ce s-au lansat versiunile compacte de pe MQB, sunt curios ce suspensie vor adopta ptr clasa medie (passat & Superb) vor merge pe independenta sau pe semi rigida functie de motor?  Eu cred ca vor merge pe independenta.

Modificat de lucian.1950
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ar fi bine ca acestea pe care le enumeri (suspensie, finisaje, amortizor capota motor, lumini interioare la guri aer si clante, pedala acceleratie) să fie singurele diferențe. Cea mai radicală diferență pe care am simțit-o este ținuta de drum care te vrăjește pur și simplu la superb.

Nu vreau să fiu greșit înțeles, O3 are o ținută excelentă dat fiind modul cum este croită. E similară cu O2 chiar dacă aceasta are avantajul suspensiei multilink.

E adevărat, diferența în favoarea superbului este firească dată fiind poziția de luxury limo pe care o deține superbul printre modelele brandului.

revenind on topic, S3 trebuie să fie un pas în fața în raport de S2. Nu se poate altfel. E totuși flagship-ul mărcii. Oricâtă economie ai face trebuie să-ți îmbraci regele în catifea și să-l înnobilezi cu sceptru, metaforic vorbind. Semnalele sunt că va fi muuult peste S2 exceptând Twindoor-ul care nu va mai fi preluat.

 

Și da, punctez și eu un pronostic suspensie multilink pentru S3.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 weeks later...

http://www.automobile-magazine.fr/actualites/scoops/skoda/future_skoda_superb_contre_volkswagen_passat_2015

 

Ce este de reținut este faptul ca

-noul model va fi mai ușor cu o sută de kile 

-versiunea combi posibil să fie dotată cu bancheta spate culisantă

 

LE era să uit

http://www.automobile-magazine.fr/actualites/scoops/skoda/skoda_superb_combi_2015

Modificat de MAKRON
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Salonul auto de la Bratislava 8 aprilie 2014

post-7664-0-30545700-1398242193_thumb.jp

post-7664-0-60363700-1398242192_thumb.jp

post-7664-0-67084500-1398242189_thumb.jp

post-7664-0-04328100-1398242191_thumb.jp

post-7664-0-19784500-1398242190_thumb.jp

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Interesant de vazut ce se va pastra din design la modelul de serie. Personal, versiunea asta n-o agreez.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Mie imi plac farurile dar sunt convins ca nu se vor pastra :(.

Sunt convins ca masina va avea un hayon/va fi liftback.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...
Gorillaz_Doktor

Sper sa se renunte la acest concept (minimalist) in care se scalda ww/skoda si sa se revina la designul mai agesiv. daca vroiam faruri dreptungiulare, le aveam la audi a4 in 2000...

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Se pare ca piata chineza dicteaza... Ei vor un design cu linii mai drepte. Din pacate acest trend va lovi si in Audi care are ca piata principala de crestere China. (Audi A3 sedan a fost creat cu gandul la China, unde sunt apreciate "limuzinele" desi e mai putin practic ca un Sportback)

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 weeks later...
Publicat (modificat)

Nu, nu va arăta chiar precum conceptul VisionC. Aceasta este doar tendința viitoarelor modele, privilegiul de a deschide dansul avându-l chiar nava amiral a mărcii.

Corectez. Primul model inspirat din VisionC va fi Fabia III.

Sursa - http://auto.idnes.cz/skoda-cina-rozhovor-vahland-dpu-/automoto.aspx?c=A140419_183654_automoto_fdv

 

Cel mai apropiat de realitate pare a fi acest CGI

post-7664-0-02723700-1400388077_thumb.jp

 

sau acestea

 

post-7664-0-65131500-1400388310_thumb.jp

post-7664-0-41938200-1400388311_thumb.jp

Modificat de MAKRON
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

safari hunter

Interesant este ce solutie vor adopta ptr usa portbagajului. Cert e ca nu va fi twindoor. 

daca Superb 3 nu va avea hatch, nu il voi lua in calcul ci ma voi orienta catre Octavia 3 sau noul Ford Mondeo.

Din cateva imagini de pe net se pare ca twindorul va ramane un element care va dota si noul Superb, cat despre Octavia 3, dac

a vei configura versiunea Elegance 1.8 TSi cutie manuala 6 rapoarte vei constata ca esti la numai 2000 E sub aceiasi versiune Superb.

Alta gasca ,,, alta traista.

http://www.promotor.ro/teste-auto/test-drive/test-in-romania-cu-skoda-superb-facelift.-gandire-logica-11562596

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

Ar fi si pacat sa se renunte. Din pctul meu de vedere twindoor este unul dintre atuurile Superbului: o limuzina mare cu portbagaj pe masura dar si cu posibilitati de a-l umple usor. Daca n-ar fi avut acum as fi fost posesor de break (desi sunt momente cand regret ca n-am ales altfel).

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 2 months later...

sall..vreau si eu nr de telefon sa te intreb ceva in legatura cu o masina..mersi frumos

Modificat de lucian.1950
Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

salut...nu mi apare niik..lasa mi un id de messenger...mersi mult !

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • 3 weeks later...

Interesant este ce solutie vor adopta ptr usa portbagajului. Cert e ca nu va fi twindoor. Din ce am auzit eu, o sa fie hatch gen Audi A7/A5.

......

Ai cobit!

post-7664-0-27041900-1408782058_thumb.jp

post-7664-0-33647800-1408782085_thumb.jp

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

safari hunter

Nu este niciun dezavantaj major, mai rau era daca se alegea o varianta gen Passat. In felul acesta scapam si de problemele legate de cablaj, care la mine a cedat si a fost necesara repararea circuitelor pentru lampa de mers inapoi si pozitia de ceata.

Link către comentariu
Distribuie pe alte siteuri

  • kthor changed the title to Discuții generale Superb 3

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să aveţi un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Înscrierea unui nou cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Aveţi deja un cont de membru? Conectaţi-vă aici.

Autentificare în cont
 Share

  • Activi pe această pagină   0 membri

    • Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.
×
×
  • Create New...

 Functionarea acestui site este sustinuta de cele cateva bannere afisate intre posturi. Ar fi o placere pentru noi daca ar fi adaugat site-ul nostru in lista de exceptii ad-block in browserul tau. Promitem si veti vedea ca nu avem reclame intruzive si nici deranjante (nimic cu sunet,video sau all-screen). Multumim!